Archive for August, 2013

August 29, 2013

Tic tac

freeimage-6354140-highCred că singurul lucru pe care-l detest în liniștea apartamentului ăstuia – e ceasul de perete. Nu atît el ca și obiect în sine, cît ticăitul lui. Sacadat, egal, spărgîndu-mi și parcă numărîndu-mi liniștea zi de zi, ceas de ceas. Și poate că nici măcar asta nu m-ar deranja atît de tare, poate m-aș obișnui cu o liniște mereu împărțită în unități de tic-tac – dacă nu mi-aș aminti, de fiecare dată cînd aud sunetul ăla, dacă nu mi-aș aminti, dacă nu m-aș duce cu gîndul la case de oameni bătrîni.

De cînd eram mic am constatat că-n toate casele de oameni bătrîni și singuri ai să găsești mereu ceasuri care ticăie enervant și flori. Și dacă peste flori am trecut ușor – deși niciodată n-o să am lîngă mine plante de casă – cu ceasurile e altceva. Mereu am să asociez ceasurile de perete, amestecate cu liniștea de altfel mormîntală – cu singurătatea.

Iar singurătatea de om bătrîn e o poveste pe care n-aș vrea s-o trăiesc. Și poate de-aia mi-e așa teamă de bătrînețe. N-are să mă sperie niciodată moartea, la fel de mult cum gîndul singurătății o face. Bătrînii sînt, fără doar și poate, singuri. Și puțini sînt cei care găsesc o binecuvîntare în singurătate. Puțini cei care găsesc alinare, care se bucură de lipsa companiei cuiva ca de-un dar. Majoritatea – sînt măcinați de ea. De gîndurile pe care singurătatea le trezește în ei, de conștientizarea greșelilor făcute de-a lungul anilor – pe care acum au vreme să le vadă și să le-nțeleagă, de toate șansele pierdute, urmări ale unor alegeri mai mult sau mai puțin dorite, de toate visele neîmplinite, pe care sînt obligați să le-nțeleagă a fi pierdute pentru totdeauna, de imposibilitatea de a mai repara sau schimba ceva, de neputința de-a-și mai aduce vreo ființă aproape, cu care să-și împartă gîndurile multe si de cele mai multe ori dureroase.

Singurătatea de om bătrîn e o singurătate a întrebărilor al căror răspuns n-ai vrea să-l știi vreodată, dar care mereu vine, mereu își face simțită prezența, e un răspuns pe care ți-l dai singur, pînă și ăla din nevoia de a nu te mai simți singur și de a avea pe cineva cu care să împarți. Orice.

Mă sperie gîndul anilor ălora; mă sperie singurătatea aia, mai goală și mai apăsătoare ca orice altceva. Mi-e teamă că timpul trece prea repede și urăsc ticăitul ceasurilor de perete spărgîndu-mi liniștea, îl urăsc pentru asta.

Tic-tac. Memento-metronom al neputinței, al ceea ce inevitabil vei ajunge să fii.

Advertisements
August 29, 2013

Gând 2

Așchia nu sare departe de trunchi; parcă așa era… 🙂

August 27, 2013

Din vană, cu Portishead, fără de rost

Timpanele dor, la auzul cuvintelor adînci ieșite dintre buzele ei. Încerci să te-ascuzi printre lemnele de foc, rămase în colțul cel mai întunecat al curții, încerci să fugi de cuvinte ca și cînd existența ta ar depinde de ne-auzul lor. Te uiți speriat în jur – nimeni lîngă lemne, nici un fel de paznic, nici măcar un cîine rătăcit, cu urechile pleoștite și coada udă. Ți-arunci ochii roată, încă o dată, și pășești timid spre butuci.

Țipetele ei se aud surd de undeva din fundul bucătăriei mici – și picioarele-ți rămîn străine pe sol. Iarbă uscată, pietricele rotunde și praf. Bombeul stîng, mînjit de noroi; la fel cracul drept al pantalonilor de in alb. Nu înțelegi întunecarea, nu înțelegi noroiul și femeile ce stau alături de bărbați violenți. Ai vrea din nou să fugi; ți-amintești însă că n-ai oprit laptopul; 5 tab-uri de pornoșaguri în Firefox – și textele primite de la cealaltă ea, scrise mărunt, în mailul trimis de la serviciu. “Dă-l dracului! O să se stingă el singur”.

Pe bătrîna din vecini n-ai mai vazut-o de ceva vreme. O fi murit? N-ai văzut nici steagul negru în poartă. O fi plecată la noră, în provincie. Ce dracu’ de gînd e ăsta? Ce-are baba cu lemnele de foc și orgasmul neînțeles, ne-atins – al femeii tale? Fugi mai departe.

Betoane, parcuri pline de bicicliști și mame-mpingînd cărucioare, non-stopuri și crîșme infecte, din care ți-ar plăcea să uiți să mai pleci. Era o vreme cînd mirosul de nespălare și sărăcie îți deranja digestia. Nu mai e cazul. Ești prea îngropat deja în mizeria ta personală.

Unde-or fi oare evazații în dungi albe și negre? Cîndva i-ai gasit. I-ai pierdut iar. Noroc cu lalelele alea albe, răsărite parcă din nimic; măcar așa mai știi și tu cum ar trebui să arate o viață de om.

Pe ea n-ai s-o mai găsești. De fapt – nici nu cred c-ai s-o mai cauți vreodată. Prea multe păreri de rău, prea multe cuvinte aruncate din unul în celălalt; prea multă mîncare dată la cîini vagabonzi și prea multe facturi la curent.

Te-ntrebi cît de greu trebuie s-apese betonul pe piept. Ori pămîntul. Ori frunzele doar, uscate, veștejite de ploaie și timp, întinse amestecat peste tine.

Închide ochii și dormi. Focul arde de ceva vreme deja, ți-ai terminat cana de lapte și ea e departe, cu pătura-n mînă.

E vreme destulă de voi. Amîndoi.

Taci și dormi.

August 27, 2013

Day 14

Citind asta – mi-am amintit de iernile copilăriei. Și mi s-a făcut brusc, și mie, dor…

Sweet Escape

 

        Imagine

   Mi-e dor de iarnă.De fulare pufoase și colorate.De plimbări în mijlocul iernii.De vin fiert.Și fericire.Și luminițe colorate.Și fulgi albi,infiniți.De străzi curate.Și zâmbete.Cadouri.De mirosul zăpezii.Și al vinului.Mi-e dor de sunetul pașilor pe nea.Și de iubire.Iarna iubirile se pierd.Sau frigul le îngheață.

View original post

August 22, 2013

*****

poemÎmi stăruie în minte imaginea din

visul după-amiezii de ieri:

Femeia blondă, îmbrăcată de casă,

Ochii neterminat de albaştri

Urmărindu-mă de undeva de pe colţul

Strîmb al canapelei.

Picioarele goale, un fel de recunoaştere

A atracţiei dintre noi.

Atingerea fină, aproape de ne-perceput

A mîinilor cu degete lungi

Alergînd timid pe umerii mei, pe braţe.

M-am trezit de două ori; am adormit

la loc de două ori.

M-aştepta acolo, la fel de caldă,

la fel de simplă, la fel de aproape,

Niciodată totuşi a mea.

Încă simt gustul sărutului încolăcit,

Mirosul bun, de drag şi de-aproape.

Încă am impresia că zîmbesc,

Chiar şi acuma cînd scriu.

Mi-ar plăcea să te-ntîlnesc

Singură, simplă şi albă pe străzi,

Amestecînd albastrul ochilor cu

Zîmbetul larg.

Mi-ar plăcea să mă iei de mînă

Şi să-mi spui cine mi-eşti…

August 19, 2013

Gînd 32

Nebunia picioarelor goale, atingîndu-se timid prin întunericul cu iz de roșu aprins – gînduri rămase cuvinte nespuse la capătul de sus al tot ceea ce ar fi putut fi între noi; culorile tale, amestecîndu-se-n mine asemeni ploii în praf: roșu, alb, verde, și-apoi albastru adînc, tresăltat doar de zîmbetul larg.
În noaptea asta – degeaba te caut lîngă mine.

Posted from WordPress for Android

August 14, 2013

Gînd 31

Let her goFug de mine, ascuns

undeva între mîine şi ieri.

Fug ca după ultima picătură

de ploaie, fug de mine.

De tine, spre tine fug, departe de toate nimicurile

Departe de tot ce m-a legat vreodată

de realitate.

Undeva – m-ai cîştigat; undeva, pe drum, m-am

pierdut.

Mi-e dor să-ţi văd tălpile goale în iarbă.

Părul sclipind între soare şi vînt.

Te caut între cuvinte şi te

pierd, aiurea, în

imagini.

Mi-e dor de clipe încă

Netrăite, cu tine.

________________________________________________________________________

L.E.: asta e minunea din spatele desenului și versurilor:

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers