Tic tac

freeimage-6354140-highCred că singurul lucru pe care-l detest în liniștea apartamentului ăstuia – e ceasul de perete. Nu atît el ca și obiect în sine, cît ticăitul lui. Sacadat, egal, spărgîndu-mi și parcă numărîndu-mi liniștea zi de zi, ceas de ceas. Și poate că nici măcar asta nu m-ar deranja atît de tare, poate m-aș obișnui cu o liniște mereu împărțită în unități de tic-tac – dacă nu mi-aș aminti, de fiecare dată cînd aud sunetul ăla, dacă nu mi-aș aminti, dacă nu m-aș duce cu gîndul la case de oameni bătrîni.

De cînd eram mic am constatat că-n toate casele de oameni bătrîni și singuri ai să găsești mereu ceasuri care ticăie enervant și flori. Și dacă peste flori am trecut ușor – deși niciodată n-o să am lîngă mine plante de casă – cu ceasurile e altceva. Mereu am să asociez ceasurile de perete, amestecate cu liniștea de altfel mormîntală – cu singurătatea.

Iar singurătatea de om bătrîn e o poveste pe care n-aș vrea s-o trăiesc. Și poate de-aia mi-e așa teamă de bătrînețe. N-are să mă sperie niciodată moartea, la fel de mult cum gîndul singurătății o face. Bătrînii sînt, fără doar și poate, singuri. Și puțini sînt cei care găsesc o binecuvîntare în singurătate. Puțini cei care găsesc alinare, care se bucură de lipsa companiei cuiva ca de-un dar. Majoritatea – sînt măcinați de ea. De gîndurile pe care singurătatea le trezește în ei, de conștientizarea greșelilor făcute de-a lungul anilor – pe care acum au vreme să le vadă și să le-nțeleagă, de toate șansele pierdute, urmări ale unor alegeri mai mult sau mai puțin dorite, de toate visele neîmplinite, pe care sînt obligați să le-nțeleagă a fi pierdute pentru totdeauna, de imposibilitatea de a mai repara sau schimba ceva, de neputința de-a-și mai aduce vreo ființă aproape, cu care să-și împartă gîndurile multe si de cele mai multe ori dureroase.

Singurătatea de om bătrîn e o singurătate a întrebărilor al căror răspuns n-ai vrea să-l știi vreodată, dar care mereu vine, mereu își face simțită prezența, e un răspuns pe care ți-l dai singur, pînă și ăla din nevoia de a nu te mai simți singur și de a avea pe cineva cu care să împarți. Orice.

Mă sperie gîndul anilor ălora; mă sperie singurătatea aia, mai goală și mai apăsătoare ca orice altceva. Mi-e teamă că timpul trece prea repede și urăsc ticăitul ceasurilor de perete spărgîndu-mi liniștea, îl urăsc pentru asta.

Tic-tac. Memento-metronom al neputinței, al ceea ce inevitabil vei ajunge să fii.

Advertisements

7 Comments to “Tic tac”

  1. Trist… dar aşa frumos scris că parcă are puţină dulceaţă printre cuvinte…

    • N-am vrut să fie trist…
      Am vrut doar să împart cu voi o frică pe care de multă vreme o țineam ascunsă pînă și de mine. Poate ne adunăm mai mulți – și facem un club și un pact: să ne împărțim singurătățile, ăia care om mai fi cînd le-a veni vremea. Singurătăților 🙂

  2. Intrebat fiind, de ziua sa ce-si doreste cel mai mult, Florin Piersic raspunde “sa nu fiu singur !”. Nu esti singurul care are acesta frica, cred ca fiecare din noi o are (in special cei care nu au copii, ca mine :(( ) Imi place ideea de club, ma inscriu deja :))

  3. Când eram preșcolar am petrecut ceva vreme la bunici. Bunicul e ceasornicar și ceasurile erau atotprezente în camera “de zi” și “de noapte” (deși erau destule camere bunicii mei s-au restrâns la una singură). Ticăiau ceasuri în sertare, în vitrine, pe mobilă, pe pereți… vreo 5-6 din ele mai anunțau și orele fixe și jumătățile de oră. Era greu de dormit cu atâta zgomot (doar noaptea era destulă liniște încât să le auzi – pentru că ziua mergeau radio-urile de greu reușeai să te înțelegi om cu persoană; pentru că cealaltă îndeletnicire a bunicului meu era să repare radio-casetofoane), însă cu timpul te obișnuiești – devine un fel de zgomot de fundal, care ajunge la un moment dat chiar să se confunde cu liniștea.

    Însă ticăitul mai multor ceasuri este, cred eu, mult mai plăcut decât al unui singur ceas. Un amalgam de ceasuri, cu ticăituri diferite, pot ajunge – cel puțin pentru o minte cu imaginație – să semene cu o formație de instrumente care interpretează o piesă (una fără inflexiuni și groaznic de monotonă, dar totuși mai mult decât un banal ticăit – mai ales când ai ceasuri care “merg” mai încet sau mai repede).

    Ca atare întrevăd mai multe soluții pentru problema ta (cu ceasul care îți aduce aminte de frica de singurătate, nu cu frica în sine):
    1) ia frumos ceasul de pe perete, așează-l galant pe o podea rezistentă (preferabil de beton), găsește cel mai dur și mai greu obiect pe care îl poți ridica – preferabil cu ceva muchii sau colțuri, și după ce te poziționezi meticulos deasupra ceasului dă-i drumul cu o expresie de satisfacție nemăsurabilă, apoi cumpără-ți un ceas digital – fără ticăit;
    2) dacă totuși nu vrei să distrugi ceasul, poți să-l reglezi pe ora ta preferată din zi și să scoți bateria din el (ceasul digital e opțional, dat fiind că oricum poți verifica cât e ceasul la calculator/telefon/televizor/cuptor cu microunde/cafetieră/frigider/ș.a.m.d.);
    3) cumpără-ți încă vreo “enșpe” ceasuri și fă o orchestră așa cum descriam mai sus.

    P.S. scopul postării destul de lungi era să te distragă măcar un pic… sper că am reușit

    • Mercic, Dan, pentru răspuns. Credeam că nu mai eşti prin zonă, din moment ce era mai bine de un an de cînd nu ai mai zis nimic 🙂 Aşa că mă bucur să te aflu tot aici…

      Întîi de toate – e absolut evident că nu poţi compara un ticăit singular cu o întreagă “orchestră” de ceasuri. Doar că în cazul meu – nu cred că varianta 3 ar fi una viabilă, din mai multe motive: pierd liniştea, nu mai pot auzi nimic altceva decît ticăiturile, în încercarea de a el deosebi şi de a le lega în ceva fain şi plin de sens; şi nu în ultimul rînd – într-un final cred că m-aş strîca de cap 🙂

      Varianta 1 pică: ceasul nu e al meu – e al apartamentului. Mdeci – pe principiul “you brake, you buy” – mai bine îi dau pace 🙂

      Therefore – rămîne varianta 2. Care îmi place MAXIM cum sună, singurul inconvenient fiind că atunci ar fi prea linişte 😀 Ştiu…îs de-ăla care vrea şi cu cucu-n dos şi cu sufletu-n rai… 😀

      Oricum – mercic de sugestii :* I’ll dig deeper as soon as I get back there 🙂

      • Presupun că ți-ai dat mai demult seama că eu sunt mai degrabă cu ascultatul decât cu zisul (și doar ceva mai mult cu scrisul).

        „nu mai pot auzi nimic altceva decît ticăiturile, în încercarea de a el deosebi şi de a le lega în ceva fain şi plin de sens” – deci asta ar fi alternativa „sănătoasă” la a-ți îneca gândurile în alcool. Instead of drowning your thoughts, give them another focus, an overwhelming one. Presupun că pe de o parte conduce la a te strica de cap, pe de alta poate preveni such an unfortunate event (mi-e ciudă când nu reușesc să exprim în română exact ce vreau să zic).

        • Da, ştiu… şi io îs la fel when it comes to talking 😀

          E OK şi în Engleză. Şi mie îmi vine uneori greu să găsesc cuvintele româneşti potrivite, aşa că înţeleg perfect sentimentul. Cît despre alternativa la alcool – e bună, atîta vreme cît vorbim de a one time event. Maybe a couple would be acceptable. Dar mai mult de atîta – deja e prea mult şi devine obositor. Părerea mea 🙂

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: