Archive for ‘Clubul Poveștii Parfumate’

June 9, 2013

100 de gînduri și-o seamă de ploi

Mă gîndeam ce fain se nimeresc cîteodată unele lucruri… Acele serendipities de care am mai vorbit cîndva, pe care cu greu le sesizezi, dar care e imposibil să nu te bucure. Cuvîntul în sine – l-am învățat de la tata meu (n-o să folosesc niciodată sintagma tatăl meu pentru că mi se pare mult prea impersonală) cu foarte mulți ani în urmă; ca multe altele învățate de la el – n-o să îl uit veci… Revenind însă – postul ăsta e doi într-unul, dintr-o simplă întîmplare – de unde și introducerea fără prea mult sens. Întîi de toate – e primul post scris vreodată ca și parte dintr-o chestiune colectivă – la sugestia mea. Mai precis – revenirea în blogosferă a Clubului Poveștii Parfumate, găzduit de Mirela, după o pauză de cîteva săptămîni – se face cu o temă nouă, propusă de mine: Parfum de ploaie și/cu praf. Ei, pe lîngă bucuria în sine de a mi se oferi onoarea în cauză – serendipity-ul de față constă în faptul că asta mi-e postarea cu numărul 100. E un sentiment mișto ăsta cînd, începînd o chestie nouă, mereu ai cîte ceva de “sărbătorit”. E ca într-o relație, în care pînă lucrurile se-nfundă-n rutină – mereu e cîte o celebrare, cîte o aniversare, cîte o oarece care să ne aducă aminte de lucruri faine. La fel și cu joaca asta de-a blogărul: pînă la un moment dat – ai tot felul de “exciting crap that keeps happening”. Pe măsură ce timpul trece – sînt tot mai puține motivele de bucurie – dar cît încă sînt – e de bine. La mine – ăsta cred că e cam ultimul din seria celor “de început”, alea care se bulucesc des și cu sentimente multe asezonate. De-aici încolo – mai puține, dar mai pline de înțelesuri… Dixit! 🙂

Undeva prin ’83-’84. Sibiu, str. Anatole France. Vara.

Ploaie 3Întotdeauna mi-au plăcut vacanțele la Sibiu. Era un fel de altă lume decît știam eu. Poate pentru că nu știam nimic acolo în afara casei bunicilor și a cîtorva străduțe din jur. Dar poate și pentru că, într-adevăr, era un alt fel de lume. Mereu mi-a părut Sibiul (de-atunci) mai liniștit, mai calm, cu oameni cu totul altfel decît cei pe care îi știam eu de-acasă. Vacanțele acolo au însemnat întotdeauna răsfăț maxim (și poate și asta conta în aprecierea lumii ăleia), liniște și un fel de burghezie pe care la ora aia clar nu aveam cum să o înțeleg. Dar o simțeam – fără să știu ce e. Acolo am văzut pentru prima oară lucruri pe care la mine acasă nu le făcea nimeni niciodată. Poate pentru că noi stăteam la bloc – iar casa celorlați bunici, deși “domni” – era la țară. La Sibiu am văzut pentru prima oară cum bunicul meu, într-o zi de vară, infernal de caldă, a ieșit cu furtunul afară din curte și-anceput să ude strada. Stradă neasfaltată, stradă plină de praf, ce mereu se ridica fascinant în urma puținelor mașini ce circulau vreodată pe-acolo. N-am înțeles niciodată (adică nici acuma nu mi-i foarte clar care e scopul 😀 ) de ce trebuia udată strada – dar am rămas pentru totdeauna cu amintirea. Nu atît a acțiunii în sine – cît a mirosului care s-a ridicat în urma dîrelor lăsate de furtun. Atunci am simțit pentru prima dată mirosul ĂLA – de care odată ce ai apucat să te îndrăgostești – nu-l mai uiți niciodată. Mirosul de praf fierbinte, proaspăt atins de apa rece. Mirosul care pentru mine înseamnă vară, înseamnă bine, bunăstare și drag, liniște, pace, un fel de sentiment de cald în sînul familiei, unde toată lumea te iubește necondiționat și tu nu știi altfel – decît să-i iubești la rîndul tău pe toți, fără să pui niciodată nici un fel de întrebări. Parfum de vară românească, parfum de dragoste de bunic. Parfum lipsit de griji, parfum cu zîmbet larg, ca de femeie tînără.

Alți ani. Alte orașe. Alte străzi. Întotdeauna vara.

Ploaie 1

Început de ploaie la Bistrița

De cîte ori te simt aproape – ceva în mine se schimbă. Nu știu dacă e nevoia de ceva mai bun ce mă cuprinde dintr-o dată, nu știu dacă sînt un fel de doruri sau doar amintiri rulînd fără sens asemeni filmului în cinematograful gol, nu știu dacă mi se face poftă de vreo femeie anume sau dacă doar tînjesc hapsîn spre orice alte orizonturi feminine, spre atingeri, plăceri, sentimente de mult apuse și gustul dulce-acrișor al primului sărut – însă cert e că de fiecare dată cînd te simt apropiindu-te de mine – ceva în mine se schimbă. E poate căldura verii ce mereu mă apasă mai tare decît orice alt anotimp, e poate negrul norilor ce-ntotdeauna sperie copiii, e poate fiorul rece pe care-l simt de fiecare dată cînd te știu venind, ori poate așteptarea surdă, cu sufletul mic, știind că urmează fulgerele și-apoi tunetele, glasuri nebune urlîndu-și refulările către lume; habar nu am, de fapt, ce și cum și cînd anume declanșează în mine schimbarea. Ploaie 2Știu doar că stau și te-aștept precum copiii seara de Ajun, cuminte în colțul meu de lume, cu zîmbetul întins pe față și mîinile frecîndu-se una de alta anticipînd momentul cînd ai să vii, știu că stau și te-aștept, fără cuvinte, fără nimic, doar ochi închiși și dorință. Și-apoi mă umplu de parfumu-ți a libertate mirosind, știu praful ridicîndu-se timid înainte-ți prin întuneric, îl văd cum se dă deoparte din calea ta și tu-l posezi și e al tău și faci cu el ce vrei și eu mă-nvălui de bunătatea ce iese din voi, mă înfășor nesătul în răcoare și vînt jilav, dau deoparte toate măștile zilei din urmă și-ți cad la picioare, sclav devotat, gata să mă dărui cu totul ție, minunea mea supremă, îmbinare de putere, libertate, dragoste și vis. Și nu cred că e sentiment mai eliberator pe lumea asta decît ăla de-a-ți ieși înainte, gol atît cît principiile și-anturajul îmi permit, și-a mă lăsa cu totul în voia ta, să te simt curgînd peste mine, rece și bună, ca mîngîierile de femeie-n diminețile de iarnă, să te prind în brațe și să te strîng la piept, să fac dragoste cu tine așa cum niciodată n-am iubit pe nimeni, să mă las dus de val, departe, în lumea ta, dincolo de adevăr, dincolo de orice fel de bariere, dincolo de granițele oricărui sentiment de vină, ori remușcare, ori orice altceva lumesc. Sînt, în momentele alea, singur împotriva tuturor, copilul rebel apărat de părinți prea-ncrezători, fiul risipitor venit acasă, rupt și sărac, dar cu sufletul curat și nimic de ascuns. Sînt doar sentimente, simțăminte sincere, dorinți și vise pe care numai cu tine le-am putut vreodată împărți, sînt toate eu și nimic n-are să mă aducă vreodată mai aproape de mine.

ploaie 4Și uite că scriind – mi-am amintit de-un alt post mai vechi, de fapt unul dintre cele mai vechi (cred că e în primele 10) și primul în care v-am scris despre ploaie. Doar că atunci scriam despre una dintre cele mai dragi piese despre ploaie care cred că s-au scris vreodată. Și o sa pun și link-ul către post – că e drăguță povestea – și-o să pun și piesa direct aici, că e mai mult decît potrivită cu se întîmplă cu mine în seara asta…

.

Vreau însă ca înainte de piesă să mai scriu cîteva rînduri, altfel de rînduri, la fel de cu drag:

te privesc oarecumva cu teamă

ascuns în spatele ne-cuvintelor pe care de-atîtea ori

ți le-am șoptit în gînd;

nebunie de sentimente nespuse

și cîntec hoinar ridicat înspre cer –

dragostea mea pentru tine

învăluie totul în jur;

mă sperie gîndul că n-ai să vii

nici în seara asta;

mă sperie gîndul singurătății cu mine;

să nu mă lași singur, să m-acoperi de

rouă și praf

să mi-arăți diminețile reci lîngă tine;

să nu mă privești niciodată de sus

decît înainte de-a-mi cădea în palme,

curată și sinceră

nesemănînd nimănui, doar viselor

mele ascunse-ntre nori;

să vii lîngă mine mereu;

promite-mi!

Restul poveștilor cu ploaie și praf le găsiți aici:

L.E.: s-au mai adăugat niște povești:

14.
15.
16.
17.
18.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
May 12, 2013

Salcîmi și gînduri, păreri de rău

Revin în Clubul Poveștii Parfumate. Am lipsit o vreme, că năuc cum mă știți care mă știți și cum mi-ți învăța ăi de nu mă știți – uit să verific temele noi, și aflu de ele cînd mai scrie Ireala cîte ceva, și de obicei e prea tîrziu ca să mai scriu și eu… Dar de data asta – am prins momentul și mai arunc și eu un text înspre lume. Cu cel mai mare drag și din tot sufletul. Tema săptămînii ăsteia – Parfum tămăduitor de mai. Salcîm.

Pînă într-a unșpea – am stat la bloc. Pe celebra – pentru cunoscători – Aleea Pîrîiașului, din Cartierul Petre Ispirescu (hence the street name :)), Bistrița. Cînd aveam vreo…6-7 ani, poate – ai mei mi-au făcut o bucurie mai mare decît mine – și mi-au luat cățel. Și nu orice fel de cățel – ci de-ăla cu pedigree și acte mai multe decît am eu acuma, însurat și cu trei copii! Fac o paranteză, dacă tot am ajuns aici, să vă zic unul dintre cele mai de efect dialoguri pe care le-aveam cu diverse personaje, cînd ieșeam cu cățeaua la pipi (evident, știe toată lumea cum vine X și Y să întrebe una alta despre animal, cînd animalul cu pricina e mai drăguț decît orice ai văzut în ultimele 4 luni…). So here goes:

– Iooooi, ce drăguuuț îîîîîiiii! Îi băiat sau fată?

Fată.

Da’ îi pechinez, așa-i? aici urma completarea prietenului interlocutorului: Taci mă, că îi cocăr!

Nu! E Cavalier King Charles Spaniel.

………………………… ?!?!?!………………….. Și cum o cheamă?

Noah von Zollis Hobby

Și aici dialogul se încheia, inevitabil…. Nimeni, niciodată, nu-mi amintesc să fi îndrăznit să întrebe mai mult 🙂

În fine. Revenind la temă – Noah fiind a mea, eram responsabil cu scosul zilnic la pipi, în spatele blocului. Google maps n-are nici macar satellite view ca lumea pe Bistrița, deci despre street view ni’ nu poate fi vorba, însă noroc că există Norc.ro, care le cam dau lecții celor de la Google, de cîțiva ani de zile, pe partea de SV. Nici ei, în cazul de față, nu au imagini FIX din spatele blocului meu – însă vă pot delecta cu două snapshots de la cele două intrări:

piri1

Intrarea secundară, cea pentru mașini

piri2

Intrarea mea principală. Balconul e cel al fostului nostru apartament.

Și acolo, în spatele blocului, am învățat mirosul de salcîm. Se și zăresc, parcă, în cea de-a doua imagine, doi dintre ei. Acolo, în spatele blocului, unde ieșeam s-o plimb pe Noah, sau să mă dau cu bicicleta, sau să culeg frunze și iarbă pentru porcușorii de Guineea, acolo am învățat mirosul salcîmului. Mi-era drag cînd era totul verde, mi-era dor să se facă, mai repede iar – totul verde. Puținele minute în care mă plimbam pe sub ei – mă lăsau să fiu singur cu gîndurile mele, alea de tînăr imberb și proaspăt apucat de fumat. Și-acuma sînt clipe în care, trăgînd într-un anume fel din țigară – niciodată n-am reușit să-mi dau seama cum anume; it just happens! – mi-amintesc gustul primelor țigări fumate – și-n minte mi se călăresc imagini cu mine întorcîndu-mă în casă, după ce am fumat repede-repede o țigară așteptînd ca Noah să gate ce-avea de făcut, puțin amețit de viteza cu care am fumat, puțin tîmp din cauza gîndurilor ce tocmai îmi trecuseră prin minte, puțin îmbătat de parfumul salcîmilor și de verdele ierbii, liniște copilărească, zbucium și dor.

Nu știu de ce tocmai imaginea salcîmilor ĂLORA mi-a venit în minte citind despre tema de săptămîna asta. Poate pentru că au fost primii. Poate pentru că sînt cei mai bătrîni. Poate pentru că mi-e dor de mine copil, de mine adolescent; sau poate doar mi-e dor de Noah. Puteam să-mi amintesc de salcîmii din parc și de Meda; sau de cei de pe malul apei, din Prund – și de Nicky, pentru care am umplut caiete întregi de poezii. Puteam să-mi amintesc de salcîmii din Cluj, de cînd eram student, și femeile-mi curgeau printre degetele îngălbenite de fumul Carpațiului. Și-am ales, totuși, salcîmii copilăriei. Poate copilăria trebuie să miroase a salcîm. Un fel de La Medeleni așa cum l-am înțeles și simțit eu. Acolo, la Medeleni, TREBUIE să fi mirosit a salcîmi. În fiecare zi. Și-n fiecare zi, trebuie să fi fost vară. Altfel – medeleniul n-ar mai avea nici un farmec… Copilărie, gînduri, păreri de rău și salcîmi, amestecate printre amintirile a ceea ce fiecare dintre noi am fost cîndva. Oare de ce, odată cu vîrsta, salcîmul miroase altfel? Sau nu mai miroase deloc, sau prea rar, sau prea puțin? Salcîmii trebuie să fie ai copilăriei. Ai gîndurilor simple, ne-mînjite de porcăriile zilnice, ai iubirilor neîmpărtășite, ai clipelor cu tine, singur și complet; salcîmii trebuie să vină din tine, să-i înțelegi și să-i simți ca pe un fel de prelungire a ta, care te face mai bun, mai înțelept și mai sigur.

Salcîmii sînt copilăria mea…

Articol scris pentru Clubul Poveștii Parfumate, la tema propusă de Simona.

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
March 24, 2013

Parfumul primei întîlniri

Nu-mi amintesc, în nici un fel, prima întîlnire. Habar nu am cu cine a fost, sau cînd. Și asta e parte din urîțenia mea, și-s conștient și doare. Sînt lucruri pe care nu mi le-amintesc, sînt ani întregi pe care i-am închis, voit sau nu, undeva adînc în mine. Nu-mi amintesc, în nici un fel, prima întîlnire. Se poate însă să fi fost domnișoara cu ochii ușor triști și parcă mereu un pic închiși, cu sîni proaspeți și sărut ciudat. Se poate să fi fost și cealaltă, din celălalt oraș, Simona parcă, cu zîmbet larg și blugi albaștri. Se poate să nu fi fost nici una dintre ele și totul să se fi întîmplat doar ani mai tîrziu. Ori mai devreme, mult mai devreme. De fapt, dacă stau acum și mă gîndesc, nu cred că Irealia vroia să scriu despre parfumul PRIMEI întîlniri, aia de cînd aveam ani ce începeau cu 1 și barbă ce încă nu începea. De fapt – cred c-ar trebui să scriu despre cu totul altceva. Despre toate primele întîlniri, poate. Ori poate despre cea mai reușită dintre toate primele. Ori, mai bine, despre ideea în sine de prima întîlnire. Habar nu am…. Irealo – iar mă-ncurci!

Eram tare mic pe vremea cînd m-am îndrăgostit prima dată. Eram în clasa I și ea era în liceu. Înaltă, slăbuță, cu părul roșu-portocaliu și îngrozitor de lung. Cu ochi mari și mîini prelungi, cu urechi ușor clăpăuge, care mereu îi ieșeau șod prin părul strîns într-o coadă de cal aiurea. Asta e tot ce mi-amintesc din ea, de-atunci, reală și de atins. Amintirile mele cu ea, cele adevărate, cele care mi-au umplut copilăria și-apoi încă niște ani mai tîrziu – sînt, de fapt, doar vise. Visam, în fiecare noapte – abia așteptam sa vină vremea de dormit – visam că eram doar noi doi, undeva în niște săli mari de piatră și sticlă, într-un fel de castele subpămîntene, pentru care în fiecare noapte trebuia să sap adînc în nisip. Eram frumoși, fericiți, rîdeam într-una, ne alergam printre coloane reci, desculți, și ea mirosea mereu înnebunitor de bine. Și-n fiecare seara erau alte săli, alte coloane, alte rîsete și tot mai multă fericire, alte povești, alte priviri și mereu, tot mereu, același parfum, revărsat din părul portocaliu și-mpins spre mine de vîntul călduț.

Aproape 10 ani au trecut, după ce-am încetat să mai visez, și uitasem de ea complet, pînă cînd într-o zi am simțit din nou parfumul ĂLA. De undeva, de nicăieri, de departe și totuși de undeva atît de aproape de mine – l-am simțit luîndu-mă pe sus, m-am simțit din nou, ca atunci odată demult, purtat ca pe brațe în visele din copilărie. Am iubit-o cu totul, complet, necondiționat și copilărește. Și-apoi am stricat jocul, la fel de naiv și prostesc. Probabil a fost prima mea dragoste. De două ori. Probabil de-atunci femeia mea ideală trebuie obligatoriu să fie roșcată, să aibă ochi verzi, sînii mici și picioarele lungi.

Cînd am citit Parfumul lui Suskind am înțeles pentru prima oară că nu sînt nebun. M-am regăsit în cartea aia – poate mai mult ca în oricare alta. Pentru mine – parfumul unei femei spune mai multe despre ea decît 1000 de cuvinte sau 1000 de gesturi. O femeie te poate cuceri doar cu parfumul (puține sînt însă cele care chiar înțeleg lucrul ăsta). Sînt genul de bărbat care a învățat să citească și să înțeleagă femeile citindu-le totul pe mîini; la mine – mîinile unei femei au să fie întotdeauna oglinda spre suflet; ochii vin mult mai tîrziu. Mi-ajunge să văd mîinile – și stiu. Și întotdeauna, absolut întotdeauna cînd mîinile sînt mai greu de găsit – am să caut parfumul. Caut parfumul femeilor frumoase ce trec pe lîngă mine pe stradă; îl caut pe-al celor cu care întămplător mă întîlnesc. Îl știu pe cel al colegelor de birou, îl știu pe-al tuturor prietenelor, pe-al tuturor fostelor iubite și-al celorlalte femei ce mi-au trecut vreodată prin viață. E singurul lucru pe care niciodată nu-l uit. E singurul lucru ce-mi staruie în minte, ce mi-e declanșator de fiecare dată cînd îl simt, pentru-amintiri și imagini demult uitate. Mi se întîmplă deseori să simt cîte-un parfum trecînd pe lîngă mine pe stradă; și stiu că-l știu, și știu că l-am trăit. Și nu-l pot asocia cu nimeni. Se-ntîmplă momente cînd asociez mirosurile doar cu locuri, ori imagini, ori sentimente. Oamenii pot lipsi cu desăvîrșire. Mirosurile, parfumurile, aerul bun curgînd în juru-mi – mă umplu toate de cele mai bune trăiri. Și-atunci stau și-mi amintesc. Și poate, Irealo, ar fi trebuit să scriu generic, fără temă. Și poate, într-adevăr, e cea mai grea temă pe care am primit-o vreodată. Mi-era mai simplu să miros un parfum și să-ți scriu despre amintirile pe care le trezește în mine.

…te-ai apropiat timid de mine; mîinile îmi tremurau, doar la gîndul c-am să te simt aproape; te-ai așezat de cealaltă parte a mesei, undeva spre stînga mea – și mi-ai zîmbit; te-am simțit mică, vulnerabilă și îngrozitor de aproape de mine; m-am umplut de tine tot, parfum și căldură, piele fină și păr revărsat peste umerii goi; te-am lăsat să taci și m-ai lăsat să fiu eu lîngă tine; m-ai ținut de mînă, ca pe-un copil și ți-am zîmbit asemenea lui, oarecumva frivol și cu ochii mari privindu-te larg; ți-am zis că mi-ești dragă și c-aș vrea să îmbătrînesc alături de tine; te-ai strins toată ca-ntr-un ghem mic și mi te-ai cuibărit în brațe; m-am umplut iar de tine, de data asta mai de aproape și mai intim, era ca și cum deja mi te-ai fi oferit toată, ofrandă zeilor, femeia mea copil, copilul meu drag; ți-am prins degetele în palme și te-am privit în ochi, secunde bune; ne-am sărutat timid, pentru prima oară; te-am luat în brațe și te-am dus în lumea mea;

“you…complete…me…”

Articol scris pentru Clubul Poveștii Parfumate, la invitația Irealiei, pe tema propusă de ea, Parfumul primei întîlniri.

Restul textelor ce aparţin temei propuse le găsiţi la Mirela, Irealia, Carmen, Nina, Vania, Vienela, Diana, Lili3d, CatalinSilving, Lolita, anca, Mala şi Elly.

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers