Archive for April, 2013

April 28, 2013

Fără titlu, fără cuvinte – 2

În continuarea postului ăstuia – azi am mai bătut un record. Nu mai zic nimic altceva, lăsăm poza să spună povestea 🙂Views

 

April 28, 2013

Dance me to the end of love sau 12 ani cu tine

mi-e dor de tine; mi-e dor de tine în fiecare zi în care nu-s acolo, în care nu eşti aici; mi-e dor de tine; şi mai nou mi-e dor de ei; mi-e dor de voi toţi, într-un fel de durere interioară care nu se mai termină, nici măcar în puţinele ore în care sînt acolo, cu voi; mi-e dor de tine în fiecare dimineaţă în care mă trezesc singur; mi-e dor de tine în fiecare seară în care întorc capul şi nu eşti acolo; mi-e dor de fiecare dată cînd liniştea mi-e prea linişte, de fiecare dată cînd n-am cui spune ce mă frămîntă, de fiecare dată cînd n-am cu cine-mi împărţi puţinele momente de fericire singură; mi-e dor de tine…

azi sînt 12 ani de cînd eşti oficial lîngă mine; azi sînt 12 ani de cînd dimineţile mi-s mai bune şi nopţile nu-mi mai sînt singure, 12 ani de soare, 12 ani de primăvară, lîngă toamna mea, singura mea toamnă, tu; 12 ani pe care mi i-ai umplut cu fericiri mărunte în fiecare zi, 12 ani în care mi-ai iertat toate tîmpeniile, 12 ani în care i-am facut pe ei frumoşi şi pe noi mai buni şi poate mai înţelepţi; 12 ani în care am învăţat. alături de tine, ce e bine şi ce e rău, ce ne înalţă şi ce ne doboară, 12 ani în care-am învăţat să iubesc şi-n care-am fost iubit cum nu credeam vrreodată posibil…

Niciodată n-am ştiut să-ţi spun ce-aş fi vrut să-ţi spun, niciodată n-am fost în stare să-ţi arăt ce simt, decît în cuvinte puţine şi momente răzleţe, rupte parcă dintr-un alt fel de mine, alt fel de eu. Şi-acuma, de fapt, sînt convins că nu e doar percepţia mea – ci sînt de-a dreptul stîngaci printre cuvinte, eu care cică atît de bine mă învîrt printre ele. Cu tine, pentru tine, în preajma ta – mereu mă simt mic, neajutorat, cu o nevoie disperată de a mă simţi ocrotit; şi niciodată nu-mi iese reversul. Sau, în cel mai fericit caz – mult prea rar şi prea puţin. Şi ştiu c-ai să mă ierţi şi acuma, ca de atîtea ori înainte, tu cea a mea, mică şi bună şi dragă, tu, femeia mea copil, cărînd pe umeri toate crucile mele, ca şi cînd ar fi ale tale. Tu cea care mă înţelegi mai bine ca oricine şi mă iubeşti necondiţionat.

şi mi-e dor de tine; şi nu o să fiu cu tine, pentru prima dată, de aniversarea noastră; şi mă urăsc pentru asta; promit însă că am să fac să fie bine şi frumos cînd vin acasă…

şi te iubesc enorm…

April 26, 2013

As seen by Ghurhu – 1

Am de gînd sa încep o categorie nouă de postări. De fapt – cred că o să fac o pagină, as soon as I figure out how 😀

O să se cheme As seen by Ghurhu şi o să conţină mîzgăleli de-ale mele, întruchipînd diverse oareceuri. Ideea a pornit de la proaspătul meu header nou, şi a fost împinsă înainte de comentariul ăsta.

Iar rezultatul – se vede mai “gios”:

Acuma rămîne de văzut cît de inspirat oi fi – şi cît de bine a prinde la public 🙂

Later Edit: după solicitarea Irealei – o fost musai să vin cu o mică modificare. Sper să fie conform dorinţelor 🙂

Irealia

April 17, 2013

Fame’s a bitch (2)

De fapt – asta nu prea are legătură cu “fame”-ul – dar mi s-au părut legate subiectele între ele, şi am păstrat titlul.

Mdeci – zilele trecute am fost complet dat pe spate de unul din rezultatele pe care mi le-a dat WP-ul în casuţa cu Search Engine Terms. Acuma… eu ştiu că lumea caută toate tîmpeniile posibile pe net. Am vazut eu multe, am auzit de multe şi ştiu că parcă la un moment dat era şi oarece site care urmărea asemenea căutări. Că mnoah – genul ăsta de aberaţii or să facă mereu deliciul majorităţii celor care gîndesc măcar cîteva minute pe zi….

În fine. Ce m-a dat pe spate pe mine definitiv însă – a fost faptul că respectiva căutare, pe care o să o prezint mai jos, a dus (nu ştiu prin ce minune!) la blogul de faţă. Mă întreb acum dacă omul şi-a găsit răspunsul aici. Şi mă mai întreb dacă n-ar fi bine să încep un fel de rubrică  de-aia cum era pe vremuri la radio, sub o denumire de genul: Cititorii întreabă, Ghurhu răspunde. S-ar putea să aibă mai mult succes decît ne-am aştepta, la prima vedere….

Şi ca să nu vă mai ţin prea mult în suspans, omul nostru se întreba: “cum fac să o fut pe o fată care o chiamă mirela şi îi place culoarea mov”.

Mirela Mov

Acuma…. nu ştiu ce să fac 🙂 🙂 🙂 Adică… eu mă gîndesc că omu’ nu şi-a găsit răspunsul şi o să mai caute. Şi cum probabil din nou o să ajungă “ici şa”, trimis de Gogu – oare să îi răspund? Mirela – dacă ne auzi – poate ne ajuţi tu 🙂

Aştept sugestiile “ascultătorilor” noştri în comentarii mai jos. Mă gîndesc că poate ar fi binevenit si un poll…. dar mai analizez… 😀

April 11, 2013

“Eu nu pot să scriu aşa. Fiindcă e prea linişte.”

Motto:

“Ai venit să vezi cum arată sufletul meu.

[…]Iartă-mă, la mine în suflet mereu bate vîntul,

o să închid ochii doar pentru tine şi doar pentru cîteva momente.”

Prima oară m-am lovit de Liviu Alexa acum mulţi ani. Mai precis – cinci; adică în 2008, cînd publicase articolul despre Doda, pe care eu l-am găsit absolut genial, delicios şi mind-blowing. De altfel, l-am şi recomandat atunci tuturor cunoscuţilor şi pînă şi lui Fulgerică (la ora aia era singurul blog pe care îl citeam; şi am considerat că postarea lui Liviu merita promovată oriunde, oricum). M-am bucurat că scria despre Bistriţa mea, m-am bucurat că scria bine, m-am bucurat că e “de-al meu”. Recunosc – nu l-am urmărit multă vreme, că Fulgerică îmi păpa tot timpul alocat blogurilor, la ora aia. Dar mi-a rămas în minte. Şi el, şi Doda.

Şi-apoi l-am regăsit pe Liviu ca şi jurnalist. City News, iar Bistriţa, plus Cluj. Cînd am văzut prima oară poza lui pe prima pagină – ştiam că l-am mai vazut undeva; şi mi-a luat o vreme – dar apoi mi-am amintit: îi nenea cu Doda. Şi m-am apucat să-l citesc iar, să văd ce mai face. Şi-am descoperit un alt Liviu Alexa: tranşant, sincer, agresiv chiar, spunea mereu lucrurilor pe nume, uneori chiar mai urît decît aş fi facut-o eu. Mi-a plăcut sinceritatea, mi-au plăcut subiectele tratate. Nu mi-a plăcut însă faptul că l-am simţit mult prea altfel decît îl percepusem pe vremea Doda; îmi părea mult prea arogant şi sînt convins că undeva în minte mi s-a cocoţat un gînd de genul: ia mai dă-l în mă-sa şi pe-ăsta! Repede i s-o urcat celebritatea la cap şi acuma are impresia că le ştie pe toate. Îşi dă cu părerea prin online mai ceva ca Mădălin Voicu la televizor. Şi iar mi l-am scos din minte.

Numai că se pare că domnul Alexa numa’ nu vrea să-mi dea pace, şi ţine cu orice preţ să mă convingă odată pentru totdeauna că prima impresie pe care mi-am facut-o a fost, de fapt, cea corectă. Aşa încît – azi mi-a făcut lumea muci din nou! S-ar zice că s-ar fi hotărît că e vremea să ne arate şi nouă latura pe care de 10 ani o ţine ascunsă de publicul larg. S-ar zice că Liviu Alexa cel sensibil şi cu sentimente umane vrea să iasă la suprafaţă. Dar s-ar mai zice şi că nici el nu e chiar convins că partea asta a lui există cu adevărat. Altfel – nu-mi explic de ce ar avea nevoie de feed-back-ul oamenilor de rînd înainte de a publica un volum de versuri. Că de fapt aici voiam să ajung:

De ceva vreme – în online circulă un pdf cu titlul Cum să ai orgasm în 3,5 paşi (sub semnatura lui LA) asupra căruia se cere părerea publicului larg. E vorba de un volum de versuri, aparent neconvenţional, pus la dispoziţia noastră la liber, să-l desfacem şi să-l întoarcem pe toate părţile, să dăm cu el de pămînt sau să dormim cu el noaptea sub pernă, să-l citim pe budă sau să-l cităm celor dragi, să facem ce ne vine nouă mai bine – dar să ne spunem la fel de public şi la liber părerea. Şi-n final, by popular demand (sau dimpotrivă!) – Liviu să hotărască daca volumul e îndeajuns de bun încît să fie publicat.

Well – o să încep cu concluzia: domnul Alexa scrie incredibil de bine! Ar fi o tîmpenie să hotărască (oricare ar fi motivaţia) să ţină asemenea versuri doar pentru el! Şi-acuma că mi-am dat verdictul – o să vin cu comentariile, amestecate bune cu rele, ca să nu se supere nimeni:

  • înteleg că sexul vinde, mai mult ca orice altceva. Aluziile, fine sau nu, amestecate printre versuri – sînt mai mult decît binevenite. Și mie îmi place să le folosesc, recunosc, și toți le folosim – cred – în poveștile cu oamenii din juru-ne. Ce mi se pare însă un pic peste mînă – e coperta dublă. Ideea în sine nu e rea! Să nu mă înțelegeți greșit! E fain așa, să induci omul în eroare, cu o copertă pe care scrie mare CUM SĂ AI ORGASM ÎN 3,5 SECUNDE. E clar că omul pune mîna pe carte, măcar de curiozitate, că e sătul de cît de nesatisfăcută îi e doamna sau doamna e satulă de cît de ciacanău îi e domnul. Dar! Volumul în sine NU are nevoie de genul ăsta de promovare. Pe de o parte că e mult prea folosit deja subterfugiul ăsta (eu unul nu aș vrea să mă asociez cu el…), doi la mînă – Liviu Alexa e deja îndeajuns de celebru ca să stîrnească doar prin existența pe raft curiozitatea și trei la mînă – scrie EXCELENT… Ca să nu mai zic că, pur vizual, acel FERICIREA SE POATE ACUM TIPARI! pe mine mă induce în eroare, că-n primă fază, de cîte ori văd textul, am impresia că e scris tipări cu doi de i … Deci – după mine – coperta 1 trebuie să dispară. Iar ca să dau și un exemplu de sex folosit bine (pun intended) – voila:

Revizia de vineri

De ce mă iubești doar vineri dimineață?

îmi spuse ea, atingîndu-mi pleoapele cu ghipsul.

Nu știu. poate pentru că numai atunci îmi intră viața în revizie.

Știi tu, cum mai intră tevereul în revizie.

Atunci, pe ecranul pleoapelor mele apare o miră mare, mă scarpină un sunet surd,

mi se bagă în nas un aer dulceag

și visez toate serile în care ajung prea tîrziu să mă uit la tine

și cafenelele în care ai vrea să te săruți cu mine (dar nu ajung niciodată)

și plajele unde te arzi, da, plajele din pozele cu șezlonjul gol (acolo ar trebui să fiu eu).

și punga de fluturi naturali, fără e-uri, pe care, dacă ai putea, m-ai pune s-o înghit în fiecare dimineață

că-mi face bine la nervi.

te mușc de sfîrcuri, îmi zici să nu te mai mușc de buze, că te doare,

n-am idee cît e ceasul. dar revizia a luat sfîrșit.

s-a reluat emisiunea mea preferată: viața trăită la maxim.

sau

Duminiceală

cele mai bune săruturi sînt cele cu ochii închiși.

e ca o loterie.

dacă atunci cînd revii din vis, e duminică,

atunci tu ai pierdut, căci eu vreau în tine

dă-mi jos numerele, maieul ți-l dau eu,

jos nu sînt cifre,

urcă-mă în pod și fă-mi un pat din frici.

fii dură, e duminică, pune-mă să te dezbrac și să te curg

vezi să nu stricăm patul, căci nu e al nostru.

vezi…de mi-e frică, fă-mă bărbat,

înapoi optativ să mă tragi înainte

ca eu să nu simt că sînt prins

și, prin minte, să-mi spulberi cu lacrimi

dorința ce vine

să mă sorbi între vulve

să mă strigi că îți vine

trecutul din tată şi prezentul din mine

să mă gemi: te iubesc!

eu să nu văd pe cine…

să te duminicesc. așa te voi ține.

minte…

  • aș renunța la majoritatea rimelor. Par ușor puerile și forțate, cel puțin în comparație cu restul versurilor. Dar asta e doar o preferință de-a mea…
  • ce mă bucură enorm e că de multă vreme n-am mai găsit un poet care să iște în mine sentimente de genul celor pe care le-am simțit azi, citindu-l pe Liviu. La mine e cam în aceeași categorie cu Nichita, ca să vorbim de grei, sau cu Horațiu Baciu, Rodica Barna, Adrian Suciu sau băieții de la Camera, dacă vorbim de contemporani mai de nișă. Îmi tihnește să-l citesc și vreau mai mult, mult mai mult. Și cred că e imposibil să nu vrei mai mult cînd ți se așterne înaintea ochilor un text de genul ăsta:

Trec anii și mirosim altfel

așa mi-ai spus-o într-o zi,

că trec anii și mirosim altfel:

mirosim a țigări și a minciuni,

mirosim a vorbe nespuse.

mi-ai tot repetat

că trec anii și mirosim altfel:

eu miros a caldarîm de crîșme,

tu miroși a vieți netrăite,

eu miros a piele nebărbierită,

tu miroși a priviri lipite de geam.

mi-am dat seama și eu

că trec anii și mirosim altfel:

mirosim a…

de fapt, ți-e dor de mine.

sau

CNP 292

2 e cifra femeii din CNP.

92 e cea mai mică majoră pe care pot să o iubesc, potrivit legii.

dar ’92 e exact anul în care Brian Adams cînta bluzuri

și eu o ceream pe Anca Trișca la dans dîndu-i la schimb pe-un sărut gume turbo.

pe atunci nu știam că ’92, anul nașterii tale, iubita mea legală,

va fi anul pe care o să-l scot definitiv din softul inimii mele,

ca să nu aflu vreodată

nu cît de tînără ești,

ci cît de departe sînt de mine…

  • aș tria un pic versurile cu feisbuci, tuitări și alte alea. Ideea e bună, trebuie hrănită, dar parcă sînt prea multe poezele pe aceeași temă (alta decît cea a volumului!) în cele 111 pagini.
  • aș scrie mult mai mult, mult mai des, mult mai pe toate gardurile și în gura mare – versuri ca astea: “m-am pierdut și n-am nici o dovadă că-s al nimănui” sau “cum să-ți explic / că nu-ți pot arăta cum o să arate niciodățile?” sau “Eu nu pot să scriu așa. Fiindcă e prea liniște” sau “dar n-o să înțelegem niciodată cum e să trăiești înhămat în sutienul unei singure iubiri”. Ăsta e genul de versuri de care avem nevoie, ăsta e genul de versuri care pe mine mă convinge că Liviu e, încă o dată, impecabil, complet și altfel.
  • aș scoate, fără să stau pe gînduri, cel puțin cinci din poeziile alese spre a fi publicate pînă acuma. Parte din ele pentru că sînt prea copilărești pentru volumul ăsta, parte din ele pentru că mie mi se par slabe; și nu doar în comparație cu cele din jurul lor, ci în comparație cu poezii ale unor poeți consacrați, dar mult mai slabi ca valoare decît Liviu Alexa. N-o să le numesc aici, pentru că nu vrea să plantez idei acolo unde nu e cazul. Le pot însă oferi, la cerere și sînt mai mult decît dispus să le analizez/disec.
  • fotografiile care însoțesc volumul sînt extrem de bine făcute, gîndite, plasate. Nu știu dacă sînt original work sau dacă astea-s planificate a fi parte din bunul de tipar – dar eu le-aș păstra. Îmi par foarte muncite alături de text și dau foarte bine acolo unde sînt. Creează, alături de cuvinte, un fel de imagine, de anturaj și ambianță anume, în care, oarecumva, e bine să te transpui în timp ce citești.

În mare – cam asta ar fi. Concluzionînd totuși un pic și la final – din tot sufletul vă recomand versurile astea. De mult n-am mai văzut ieșind în lume un poet cu adevărat valoros, iar Liviu Alexa are toate calitățile necesare, din punctul meu de vedere, să scrie un pic de istorie și-n domeniul ăsta. Poate chiar mai mult decît în altele….

Felicitări pentru cuvintele alese, Liviu, și mulțumesc că mi-ai dat ocazia să te citesc.

În rest – hai să-l citez dacă tot l-am pomenit, pe Nichita: “numai de bine, ca să zic așa”.

“fac trafic la spatele ghișeului cu tine, nu te trec pe factură.

tu ești evaziunea mea. ești nefacturabilă, dragostea mea.”

April 9, 2013

Garsoniera mea (challenge accepted)

Motto:

“El mi-a spus de la început, încă din ziua pe care eu nu mi-o mai amintesc acum, că nu ştie.

[…] Mi-a zis că el nu are certitudini pentru mine, pentru nimeni, şi nici măcar pentru sine […]

[…]de fapt el nu mi-a aparţinut niciodată şi nici eu lui.”

M-am mutat în garsoniera aia special pentru tine. De fapt, privind acum în urmă, îmi dau seama că toţi anii dinainte, petrecuţi cu unii sau alţii, în diverse alte camere ori case – i-am trăit doar pregatindu-mă pentru momentul ăsta. Ziua în care eu, care uram atît de mult să stau singur, aveam să mă mut într-o casă nouă, casă ce avea să fie a noastră, în care aveam să împart totul şi toate cu tine, doar cu tine, noi doi, mici, frumoşi şi cuminţi. Habar n-aveam atunci, în prima zi, cît de cu totul altfel aveau să fie lucrurile şi cît de singur aveam să mă găsesc pînă în final.

Mereu am trăit cu convingerea că n-ai nevoie de nimic special de la mine. Mereu mi-a plăcut să cred că simpla-mi prezenţă trebuie să-ţi fie destul, asemeni împlinirii ce mă umplea pe mine în preajma ta. La fel era şi camera aia; simplă, doar un pat, un birou, un dulap; şi primăvara pe fereastră, înspre livada ce părea că nu se mai termină. Atît. Un scaun şi-un covor, şi-o foaie albă, mereu o foaie albă pe masă (pe undeva, îmi dau seama acuma, mereu am ştiut cum are să se termine povestea asta; mereu undeva în mine a existat convingerea că finalul are să se concretizeze cu mine scriindu-ţi, cu tine departe, rînduri verzi şi mici pe coala albă de pe birou).

N-aveam de gînd să-ţi cer nimic; aveam să te las să faci din mine orice ai fi vrut. Mă puteai renova, mă puteai reconstrui cu totul – dacă asta te-ar fi făcut feiricită. Mobila oricum mi-era veche şi nici măcar valoare sentimentală nu mai avea – aşa că fericit te-aş fi lăsat să faci ce vrei cu ea. Nu puteam însă să-ţi zic nimic. N-am putut, lîngă tine, niciodată, să zic nimic; mă intimida simpla-ţi prezenţă, uitam cu totul de mine şi nu mai ştiam cine sînt. Poate de-aia mereu nu ştiam, poate de-aia mereu „Nu ştiu” mi-a fost un fel de leitmotiv în relaţia cu tine. Pierdut de tot şi de toate, aparent fără vreo personalitate anume, doar trăiri, emoţii, sentimente şi vise aruncate unele peste altele într-un vacarm de culori – tot ce-aş fi vrut ar fi fost să stai lîngă mine.

Şi poate de-asta în lumea mea, cea scrisă mai mult decît spusă – mi-ai şi fost, o vreme, alături. Nu ştiu şi nici nu cred că am ştiut vreodată dacă a fost luni, miercuri ori joi – ziua în care mi te-am imaginat intrînd, micuţă şi cu ochii mari, pe uşa strîmbă a garsonierei. Ştiu că era frig, ştiu că ţi-era frig, că te-am luat în braţe şi te-am făcut una cu mine în încercarea de-a te-ncălzi, în dorinţa de-aţi oferi iluzia siguranţei şi-a unei aparente bunăstări. Ne-am privit în ochi şi-am înţeles, fiecare, în linişte, durerea, dorinţa, speranţele şi aşteptările celuilalt. Fără promisiuni, fără angajamente, fără strîngeri de mînă şi aprobări, ne-am umplut unul de toate cele ale celuilalt, ne-am amestecat în imagini, amintiri, proiecţii peste timp şi simţăminte dulci-amărui întinse pe biroul vechi. Habar n-am de ce am ales tocmai atunci să port cămaşa aia albastră (niciodată nu mi-au plăcut cămăşile; poate din senzaţia de îngrădire a libertăţii pe care mi-o dau) dar am înţeles din ochii tăi mari că făcusem o alegere bună. Te-ai lipit de albastrul ăla senin – şi te-am simţit caldă şi sinceră, aproape de mine.

Alături de tine – am pus deoparte tot ce cărasem cu mine atîţia ani înainte: imaginea mansardelor ori demisolurilor unde mă-mpărţisem de atîtea femei înainte-ţi; culorile vii ale fostelor iubiri, întinse ca picăturile de ploaie amestecate cu praf pe fereastră – undeva pe fundul cutiei mele cu bunătăţi; toate hainele vechi, prea des şi prea mult îmbrăcate, evazaţii în dungi şi bluzele înflorate; cutiile cu scrisori şi fotografii şi sentimente, aruncate unele peste altele, mărturii ale ceea ce-am fost, pentru mine sau alţii; caietele îmboţite, cu miile de rînduri scrise unora sau altora, sau mie, închis între patru pereţi; toate le-am aruncat în saci de-ăia negri de gunoi, amestecate cu ale tale – şi le-am aşezat împreună pe podeaua rece din beci; şi le-am privit o vreme, amîndoi, ţinîndu-ne de mînă şi zîmbind a gol. Am urcat apoi înapoi în camera mică, cu pereţi albi şi miros de cartofi încolţiţi, cu fire de praf rîzînd printre razele timide de soare – şi ne-am iubit frumos şi copilăreşte pe cearşaful alb şi scorţos.

Tîrziu, foarte tîrziu, după foarte mulţi ani am înţeles de ce niciodată nu venea nimeni în vizită în garsoniera aia. Tîrziu am înţeles că mă izolasem de toţi şi de toate. Tîrziu am înţeles că în lunile alea viaţa mea s-a rezumat la visele cu tine, la imaginea ta umplînd fiecare colţ al odăii albe, la bucuria pe care o simţeam, natural, de cîte ori ochii mei înceţoşaţi de prea multu-ţi – te zăreau în cîte un colţ, mică şi cu ochi trişti. Tîrziu am înţeles că „nu ştiu”-ul lunilor ălora nu era decît propria neputinţă, propria lipsă de sens pusă în cuvinte, ori de cîte ori cineva mă-ntreba ceva.

Fără tine – nu ştiu cine sînt, ori ce vreau, ori ce anume mă ţine în priză. Fără tine – nu am început şi nu am sfîrşit. Fără tine – nu ştiu încotro mă îndrept şi de unde vin. Fără tine – nu ştiu iubi şi nu ştiu promite. Fără tine – dimineaţa mea e fără de cafea şi cuvintele fără de glas. Fără tine – nu ştiu ce caut şi nu ştiu dacă am ajuns la capăt. Fără tine – nu ştiu…

Cu tine, întreagă şi toată lîngă mine, cei patru pereţi ar fi fost altfel, mai largi şi mai calzi. Mi-ai fost doar gînd, imagine a neputinţei; speranţă şi vis, împrăştiate toate în lada de cartofi. Mi-ai fost Fata Morgana şi pasul săltat al piciorului gol în iarba udă. Mi-ai fost dragoste, iubire mi-ai fost…

Şi ţi-aş fi fost orice, de mi-ai fi fost o clipă doar, alături.

April 4, 2013

Very Inspiring Blogger Award

Zilele trecute, spre surpriza mea, am fost şi eu nominalizat pentru Very Insipiring Blogger Award, de către Ramona. Regulile acestei campanii sună cam aşa (şi o să copiez textul aşa cum apare el la Romona):

“în urma nominalizării trebuie să postaţi pe blog certificatul care atestă că aveţi un blog care generează valuri de inspiraţie. Apoi trebuie să anunţaţi într-o postare evenimentul, menţionând de la cine aţi primit nominalizarea. Pentru că acest award are la bază un mecanism de cooperare între bloguri, regula jocului spune că trebuie să nominalizaţi la rândul vostru 15 bloguri, pe ai căror autori să-i anunţaţi printr-un comentariu. În ultimul rând trebuie să scrieţi şapte lucruri interesante despre voi.”

Întîi de toate – n-am înţeles nimic din ce presupune award-ul. M-am documentat un pic şi-am înţeles mai apoi că e un fel de recunoaştere a meritelor, între bloggeri, într-o formă oarecumva formală. Din punctul meu de vedere – un fel de cute spam 🙂 Sau de viral. Şi spun asta chiar cu drag. Însă aş fi foarte curios cine a fost iniţiatorul. Cui şi cînd şi de ce i-a venit ideea de a acorda titlul ăsta. Mi s-ar părea o informaţie bună de ştiut.

În fine – revenind la oile noastre – sînt chiar onorat de nominalizarea primită. Adică…pînă la urmă cam ăsta e singurul motiv pentru care scriu, pentru care ÎNCĂ mai scriu: am descoperit, cu drag, că sînt oameni pe care, într-un fel sau altul, ceea ce scriu eu îi inspiră. Care se regăsesc în cuvintele mele, care rezonează cu poveştile mele şi care, în final, s-ar putea să aleagă un drum sau altul, să decidă într-un fel sau altul într-o anumită situaţie – bazat pe sau influenţat de ceea ce a citit la mine. Ceea ce, pentru mine, e inspiration at its best. Deci – încă o dată mulţumesc Ramona, că te-ai gîndit la mine.

Singura chestie care mi se pare forţată (din două puncte de vedere) în regulile mai sus citate – e numărul de bloguri ce vor trebui nominalizate de către cel proaspăt “încoronat”. O dată mi se pare forţat pentru că mă simt ca în chain-letter-urile alea care-ţi spun că daca nu trimiţi mai departe scrisoarea în 6 minute către 437 de prieteni – îţi moare hamsterul şi îţi rugineşte cuţitul de pîine. Şi apoi mi se pare forţat numărul în sine…. Adică… îi MUSAI să mă inspire FIX 15 bloguri?! Pentru că eu, de exemplu – nu citesc 15 de toate! Şi din cele 15 – nu toate mă inspiră! Deci normal mi s-ar părea să dai mai departe nominalizările dacă ai cui şi atîtor bloggeri cîţi consideri tu că te insipră, din cei pe care-i citeşti. Adică…. pe Fulgerică, de exemplu, îl urmăresc de mai mulţi ani decît au doi din copiii mei la un loc. Dar nu mă inspiră! Mă amuză, mi-i drag, mă binedispune sau mă informează. Dar nu mă inspiră… Aşa încît – NU o să nominalizez 15 bloguri, ci doar pe cele pe care eu le consider inspiring (ordinea nu reflectă în NICI un fel gradul de inspiraţie emanată…):

  1. The Amelie
  2. Ring of Gyges
  3. Drugwash
  4. Cabral
  5. Jurnalul unei amante
  6. Irealia
  7. Jurnalul Evei
  8. I like it Complicated
  9. AlterEgoEva
  10. Cătălin Ionescu

Şi-acuma despre mine….hmmm….să reiau ce scriam în postul anterior? 🙂 🙂 🙂

  1. Sînt ambidextru
  2. Sînt ateu declarat
  3. Sînt strănepot de şef de cuib legionar, împuşcat în Noaptea Cuţitelor Lungi
  4. Am fost parte din primul line-up Luna Amară
  5. Sînt absolvent de Matematică
  6. Primele mele dream-job-uri au fost, pe rînd: poştaş şi şofer pe “maşina de caca
  7. În clasa a XI-a, trimestrul I, am avut 4 la purtare

Şi gata şi cu fun-fact-urile despre mine.

Pentru orice alte informaţii – nu ezitaţi să mă contactaţi 😛

 

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers