there's someone in my head – but it's not me

Motto:

“Ai venit să vezi cum arată sufletul meu.

[…]Iartă-mă, la mine în suflet mereu bate vîntul,

o să închid ochii doar pentru tine şi doar pentru cîteva momente.”

Prima oară m-am lovit de Liviu Alexa acum mulţi ani. Mai precis – cinci; adică în 2008, cînd publicase articolul despre Doda, pe care eu l-am găsit absolut genial, delicios şi mind-blowing. De altfel, l-am şi recomandat atunci tuturor cunoscuţilor şi pînă şi lui Fulgerică (la ora aia era singurul blog pe care îl citeam; şi am considerat că postarea lui Liviu merita promovată oriunde, oricum). M-am bucurat că scria despre Bistriţa mea, m-am bucurat că scria bine, m-am bucurat că e “de-al meu”. Recunosc – nu l-am urmărit multă vreme, că Fulgerică îmi păpa tot timpul alocat blogurilor, la ora aia. Dar mi-a rămas în minte. Şi el, şi Doda.

Şi-apoi l-am regăsit pe Liviu ca şi jurnalist. City News, iar Bistriţa, plus Cluj. Cînd am văzut prima oară poza lui pe prima pagină – ştiam că l-am mai vazut undeva; şi mi-a luat o vreme – dar apoi mi-am amintit: îi nenea cu Doda. Şi m-am apucat să-l citesc iar, să văd ce mai face. Şi-am descoperit un alt Liviu Alexa: tranşant, sincer, agresiv chiar, spunea mereu lucrurilor pe nume, uneori chiar mai urît decît aş fi facut-o eu. Mi-a plăcut sinceritatea, mi-au plăcut subiectele tratate. Nu mi-a plăcut însă faptul că l-am simţit mult prea altfel decît îl percepusem pe vremea Doda; îmi părea mult prea arogant şi sînt convins că undeva în minte mi s-a cocoţat un gînd de genul: ia mai dă-l în mă-sa şi pe-ăsta! Repede i s-o urcat celebritatea la cap şi acuma are impresia că le ştie pe toate. Îşi dă cu părerea prin online mai ceva ca Mădălin Voicu la televizor. Şi iar mi l-am scos din minte.

Numai că se pare că domnul Alexa numa’ nu vrea să-mi dea pace, şi ţine cu orice preţ să mă convingă odată pentru totdeauna că prima impresie pe care mi-am facut-o a fost, de fapt, cea corectă. Aşa încît – azi mi-a făcut lumea muci din nou! S-ar zice că s-ar fi hotărît că e vremea să ne arate şi nouă latura pe care de 10 ani o ţine ascunsă de publicul larg. S-ar zice că Liviu Alexa cel sensibil şi cu sentimente umane vrea să iasă la suprafaţă. Dar s-ar mai zice şi că nici el nu e chiar convins că partea asta a lui există cu adevărat. Altfel – nu-mi explic de ce ar avea nevoie de feed-back-ul oamenilor de rînd înainte de a publica un volum de versuri. Că de fapt aici voiam să ajung:

De ceva vreme – în online circulă un pdf cu titlul Cum să ai orgasm în 3,5 paşi (sub semnatura lui LA) asupra căruia se cere părerea publicului larg. E vorba de un volum de versuri, aparent neconvenţional, pus la dispoziţia noastră la liber, să-l desfacem şi să-l întoarcem pe toate părţile, să dăm cu el de pămînt sau să dormim cu el noaptea sub pernă, să-l citim pe budă sau să-l cităm celor dragi, să facem ce ne vine nouă mai bine – dar să ne spunem la fel de public şi la liber părerea. Şi-n final, by popular demand (sau dimpotrivă!) – Liviu să hotărască daca volumul e îndeajuns de bun încît să fie publicat.

Well – o să încep cu concluzia: domnul Alexa scrie incredibil de bine! Ar fi o tîmpenie să hotărască (oricare ar fi motivaţia) să ţină asemenea versuri doar pentru el! Şi-acuma că mi-am dat verdictul – o să vin cu comentariile, amestecate bune cu rele, ca să nu se supere nimeni:

• înteleg că sexul vinde, mai mult ca orice altceva. Aluziile, fine sau nu, amestecate printre versuri – sînt mai mult decît binevenite. Și mie îmi place să le folosesc, recunosc, și toți le folosim – cred – în poveștile cu oamenii din juru-ne. Ce mi se pare însă un pic peste mînă – e coperta dublă. Ideea în sine nu e rea! Să nu mă înțelegeți greșit! E fain așa, să induci omul în eroare, cu o copertă pe care scrie mare CUM SĂ AI ORGASM ÎN 3,5 SECUNDE. E clar că omul pune mîna pe carte, măcar de curiozitate, că e sătul de cît de nesatisfăcută îi e doamna sau doamna e satulă de cît de ciacanău îi e domnul. Dar! Volumul în sine NU are nevoie de genul ăsta de promovare. Pe de o parte că e mult prea folosit deja subterfugiul ăsta (eu unul nu aș vrea să mă asociez cu el…), doi la mînă – Liviu Alexa e deja îndeajuns de celebru ca să stîrnească doar prin existența pe raft curiozitatea și trei la mînă – scrie EXCELENT… Ca să nu mai zic că, pur vizual, acel FERICIREA SE POATE ACUM TIPARI! pe mine mă induce în eroare, că-n primă fază, de cîte ori văd textul, am impresia că e scris tipări cu doi de i … Deci – după mine – coperta 1 trebuie să dispară. Iar ca să dau și un exemplu de sex folosit bine (pun intended) – voila:

Revizia de vineri

De ce mă iubești doar vineri dimineață?

îmi spuse ea, atingîndu-mi pleoapele cu ghipsul.

Nu știu. poate pentru că numai atunci îmi intră viața în revizie.

Știi tu, cum mai intră tevereul în revizie.

Atunci, pe ecranul pleoapelor mele apare o miră mare, mă scarpină un sunet surd,

mi se bagă în nas un aer dulceag

și visez toate serile în care ajung prea tîrziu să mă uit la tine

și cafenelele în care ai vrea să te săruți cu mine (dar nu ajung niciodată)

și plajele unde te arzi, da, plajele din pozele cu șezlonjul gol (acolo ar trebui să fiu eu).

și punga de fluturi naturali, fără e-uri, pe care, dacă ai putea, m-ai pune s-o înghit în fiecare dimineață

că-mi face bine la nervi.

te mușc de sfîrcuri, îmi zici să nu te mai mușc de buze, că te doare,

n-am idee cît e ceasul. dar revizia a luat sfîrșit.

s-a reluat emisiunea mea preferată: viața trăită la maxim.

sau

Duminiceală

cele mai bune săruturi sînt cele cu ochii închiși.

e ca o loterie.

dacă atunci cînd revii din vis, e duminică,

atunci tu ai pierdut, căci eu vreau în tine

dă-mi jos numerele, maieul ți-l dau eu,

jos nu sînt cifre,

urcă-mă în pod și fă-mi un pat din frici.

fii dură, e duminică, pune-mă să te dezbrac și să te curg

vezi să nu stricăm patul, căci nu e al nostru.

vezi…de mi-e frică, fă-mă bărbat,

înapoi optativ să mă tragi înainte

ca eu să nu simt că sînt prins

și, prin minte, să-mi spulberi cu lacrimi

dorința ce vine

să mă sorbi între vulve

să mă strigi că îți vine

trecutul din tată şi prezentul din mine

să mă gemi: te iubesc!

eu să nu văd pe cine…

să te duminicesc. așa te voi ține.

minte…

• aș renunța la majoritatea rimelor. Par ușor puerile și forțate, cel puțin în comparație cu restul versurilor. Dar asta e doar o preferință de-a mea…
• ce mă bucură enorm e că de multă vreme n-am mai găsit un poet care să iște în mine sentimente de genul celor pe care le-am simțit azi, citindu-l pe Liviu. La mine e cam în aceeași categorie cu Nichita, ca să vorbim de grei, sau cu Horațiu Baciu, Rodica Barna, Adrian Suciu sau băieții de la Camera, dacă vorbim de contemporani mai de nișă. Îmi tihnește să-l citesc și vreau mai mult, mult mai mult. Și cred că e imposibil să nu vrei mai mult cînd ți se așterne înaintea ochilor un text de genul ăsta:

Trec anii și mirosim altfel

așa mi-ai spus-o într-o zi,

că trec anii și mirosim altfel:

mirosim a țigări și a minciuni,

mirosim a vorbe nespuse.

mi-ai tot repetat

că trec anii și mirosim altfel:

eu miros a caldarîm de crîșme,

tu miroși a vieți netrăite,

eu miros a piele nebărbierită,

tu miroși a priviri lipite de geam.

mi-am dat seama și eu

că trec anii și mirosim altfel:

mirosim a…

de fapt, ți-e dor de mine.

sau

CNP 292

2 e cifra femeii din CNP.

92 e cea mai mică majoră pe care pot să o iubesc, potrivit legii.

dar ’92 e exact anul în care Brian Adams cînta bluzuri

și eu o ceream pe Anca Trișca la dans dîndu-i la schimb pe-un sărut gume turbo.

pe atunci nu știam că ’92, anul nașterii tale, iubita mea legală,

va fi anul pe care o să-l scot definitiv din softul inimii mele,

ca să nu aflu vreodată

nu cît de tînără ești,

ci cît de departe sînt de mine…

• aș tria un pic versurile cu feisbuci, tuitări și alte alea. Ideea e bună, trebuie hrănită, dar parcă sînt prea multe poezele pe aceeași temă (alta decît cea a volumului!) în cele 111 pagini.
• aș scrie mult mai mult, mult mai des, mult mai pe toate gardurile și în gura mare – versuri ca astea: “m-am pierdut și n-am nici o dovadă că-s al nimănui” sau “cum să-ți explic / că nu-ți pot arăta cum o să arate niciodățile?” sau “Eu nu pot să scriu așa. Fiindcă e prea liniște” sau “dar n-o să înțelegem niciodată cum e să trăiești înhămat în sutienul unei singure iubiri”. Ăsta e genul de versuri de care avem nevoie, ăsta e genul de versuri care pe mine mă convinge că Liviu e, încă o dată, impecabil, complet și altfel.
• aș scoate, fără să stau pe gînduri, cel puțin cinci din poeziile alese spre a fi publicate pînă acuma. Parte din ele pentru că sînt prea copilărești pentru volumul ăsta, parte din ele pentru că mie mi se par slabe; și nu doar în comparație cu cele din jurul lor, ci în comparație cu poezii ale unor poeți consacrați, dar mult mai slabi ca valoare decît Liviu Alexa. N-o să le numesc aici, pentru că nu vrea să plantez idei acolo unde nu e cazul. Le pot însă oferi, la cerere și sînt mai mult decît dispus să le analizez/disec.
• fotografiile care însoțesc volumul sînt extrem de bine făcute, gîndite, plasate. Nu știu dacă sînt original work sau dacă astea-s planificate a fi parte din bunul de tipar – dar eu le-aș păstra. Îmi par foarte muncite alături de text și dau foarte bine acolo unde sînt. Creează, alături de cuvinte, un fel de imagine, de anturaj și ambianță anume, în care, oarecumva, e bine să te transpui în timp ce citești.

În mare – cam asta ar fi. Concluzionînd totuși un pic și la final – din tot sufletul vă recomand versurile astea. De mult n-am mai văzut ieșind în lume un poet cu adevărat valoros, iar Liviu Alexa are toate calitățile necesare, din punctul meu de vedere, să scrie un pic de istorie și-n domeniul ăsta. Poate chiar mai mult decît în altele….

Felicitări pentru cuvintele alese, Liviu, și mulțumesc că mi-ai dat ocazia să te citesc.

În rest – hai să-l citez dacă tot l-am pomenit, pe Nichita: “numai de bine, ca să zic așa”.

“fac trafic la spatele ghișeului cu tine, nu te trec pe factură.

tu ești evaziunea mea. ești nefacturabilă, dragostea mea.”