there's someone in my head – but it's not me

în seara asta, capătul roz al pixului cu care scriu mă duce cu gîndul la tine; părți din tine, bucăți de tine; roz, moi și a primăvară devreme-aducînd; de fapt – mă gîndesc la tine de cîteva zile bune (rozul pixului e doar scuza cu care mi-am început paragraful); mă gîndesc la tine, frînturi din tot felul de-amintiri, vivid recollections sau doar blurry, vision-impared what-ifs;

nu m-ai ascultat niciodată; atunci – știu bine; acum – simt cumva c-ai face la fel; te-ai pierde poate în mine din nou, doar ca la final, odată ce mă voi fi fost cu totul dăruit ție – să fugi; n-am înțeles niciodată de unde nevoia asta a ta de-a fugi; de unde și de ce – fricile alea toate-adunate;

ți-am zis să nu pleci; nici măcar nu te-am rugat; ți-am zis doar că nu e bine; că nu e de tine, că nu e de-al tău; n-ai ascultat; ai înțeles mai tîrziu, mult prea tîrziu.

și-acum mă cauți; te simt cum mă cauți, te simt că ți-e dor; te-am simțit ani de zile păzindu-mă, de undeva din umbră, înger bun, străveziu; și-acuma te simt, undeva în spatele meu, zîmbind strîmb și trist, zdrobindu-ți degetele lungi în păreri de rău, ruptă-n bucăți între nevoia de-a-mi aranja părul rebel și frica de toate celelalte.

și cîteodată aș vrea să mă cauți, să-ți aud vocea roșcată sau să-ți citesc cuvintele mici, albăstrii; să te țin de mînă-n tramvai sau să-mpărțim o vodcă pe o bancă de lemn.

cîteodată aș vrea să fi fost trimbulinzi…

mi te-ascunzi între puținul fiecărei zile și imaginația mea țopăind aiurea in jurul tău; te văd fluturîndă prin vîntul rece, tăios – te simt purtată de el mai departe, spre mine; niciodată n-am să știu cine ești de fapt; ori de unde-ai venit; ori ce vrei, în definitiv, de la mine; mi-ai zîmbit la fiecare colț de clădire și capăt de alee, ți-am căutat privirea pe holuri pustii și ți-am vorbit seara în jurul paharului de vin; m-ai strîns în brațe și am uitat cu totul de mine; ți-am zis cuvinte puține și fără de sens; ai să-ți schimbi telefonul și nici măcar nu te voi fi fost auzit vreodată rîzînd la celălalt capăt al firului; am să albesc de tot înainte de a te fi ținut vreodată de mînă; mi-e tristă depărtarea, aproape la fel de tristă precum apropierea de tine; am învățat cum miroși – și încă nici măcar nu te știu pe de-a-ntregul șoptind; și iarăși te văd fluturîndă, zîmbindu-mi de departe senin; și iarăși prin vînt mi te-ascund, decolorînd amintiri ne-ntîmplate vreodată;

mi-ești stranie tu, desfăcută-n bucăți bătute de vînt; mi-ești stranie, totuși aproape.