there's someone in my head – but it's not me

Nu mă mai recunosc, pierdut printre bucăţi amestecate din tine toată, aşa cum mi-erai odată, aşa cum tot mai greu mi-e de-o vreme să mi te regăsesc printre gînduri. Mi-am urît întotdeauna singurătatea; şi n-am crezut să mai am curînd de-a face cu ea. Şi tu iar nu-mi eşti aici şi iar mă găsesc singur între cei patru pereţi, nici măcar la fel de albi, nici măcar la fel de reci. Căldura mi-e totuşi străină; nu e a ta, nu e a noastră. Mă înconjoară degeaba, asemeni pungilor de-un leu puse frumos în coşul de gunoi; unicul rost – acela de-a păstra înăuntru resturile a ceea ce-am fost.

Golul de tine, inechitabil urlet în spatele cuvintelor aşternute frumos, la comandă. Frîntură de gînd, nedreaptă aşezare la colţ a cîtorva amintiri.

…dintr-un joc ireal…

Mi-e iunie tîrziu în suflet și cireșe încă neîncepute mi se rostogolesc grăbite printre gînduri. Mîna ta întinsă a chemare și dor și sînii mici pierduți în verdele ierbii mi se-mpăienjenesc în colțuri de amintire și de undeva de departe aud strigătul surd al unei iubiri goale de sentimente. Flori de cireș mi-e imaginea ta și parfum de primăvară ne-întîmplarea.

De mi-ai fi capăt de tunel – aș alerga către tine cu brațele-aruncate-n depărtări. Mi-ești însă de-nceput și nu-nțeleg nimic din cuvintele din spatele ochilor mari.

Vacarm de culori – nebunia mea începe primăvara între cireși și se termină-n părul tău, împrăștiat prizonier peste mîinile mele stinghere. Mi-e dor.

…dintr-un joc ireal…

Solfegiu peste solfegiu, fiecare gînd cu tine mi se încurcă printre liniile imaginare ale unui portativ ruginit pe la colţuri. Nimic din tine nu pare să sune asemeni cu ceea ce ochii mei citesc pe partitură. Totul e fals, totul e altfel; nimic nu e bine, nimic la locul lui. Mă simt afon; şi mă pierd printre note adunate grămadă undeva printre fiecare din noi. A te-nţelege, a te iubi, a mi te solfegia ca pe un ultim marş funebru – povară prea grea pe umerii înguşti. Da capo? Poate data viitoare…

…dintr-un joc ireal…