Mi te-ai lăsat despletită. Toată, mie, pentru prima oară a mea. Mi-ar fi plăcut să mă pot pierde-ntre buclele solare, măcar o dată, măcar printre degete răsfrînt legămînt între mine și timp. Azi dimineață aș fi vrut să-mi fie primăvară, acum vreo paișpe și ceva de ani. Și nici măcar nu învățasem încă să te țin de mînă. Prin degete subțiri și unghii parcă nefiresc de lungi – te simt aproape, te-aud vorbind din vreme-n vreme, cuvinte pe care-am învățat doar să le-ascult, fără să trebuiască – ori să vreau – să le-nțeleg. Te mîngîi din priviri, gît prelung și alb ascuns sub gulerul roz pal, genunchi rotunzi deasupra înaltului cizmelor; și deasupra tuturor – mirosul de cafea fierbinte și tăcerea mea nefirească și surdă.
Nu-mi amintesc să-mi fi plecat. Te știu și te simt și acum lîngă mine, mîna ta mîngîind parcă pe-ascuns degetele-mi terne, lipsite de caracter, ochii privind pe furiș înspre firele-mi răzlețe din barbă. Îmi umplu plămînii de parfumul de bunătate aproape, miros de femeie prelungă, asemeni primăverilor verzi, mi-ești pată de culoare-ntre amintiri dezvelite de adevăruri și însuși adevăr între realitățile-mi lipsite de sens.
Nimic n-are să-mi mai fie vreodată la fel, nălucă peste altă nălucă așternîndu-mi-te seara alături în pat, miros de meleaguri încă neexplorate și piele-nroșită de-un preamult de sărut. Oricît te caut, rămîi undeva departe, univers paralel asemeni tunelului pe care-l citeam cînd încă nu-nvățasem să iubesc. De dincolo de cortină – îmi rîzi, pentru a cîta oară oare, dinți albi.
I’ll never be clean again…
there's someone in my head - but it's not me 