there's someone in my head – but it's not me

Părul meu n-a avut niciodată nici un fel de probleme. Aşa încît niciodată nu am avut nevoie de produse Farmec. Şi nici nu simt nevoia unui “Gerovital Plant Tratament” pentru minunata-mi podoabă.

Dar la mine la firmă e o sală de şedinţe care se cheamă Ana Aslan şi-n ea, pe o măsuţă, e lipită o cutie-mostră de Gerovital şi-un text despre Doamna Aslan şi realizările ei. Şi-n fiecare Vineri, de mai bine de un an încoace, am avut şedinţă în Ana Aslan. Practic – de mai bine de un an – folosesc constant produsele Farmec…

Se pune?

De cîte ori vine vorba de storcătoare de fructe – primul lucru care-mi vine-n minte e imaginea primului storcător pe care l-am avut vreodată în casă, un fel de huidumă rusească – cred – pe care îl ţin minte pe masa din bucătăria bunicilor, într-o seară oarecare, acum mulţi, mulţi ani. Nu-mi amintesc, deşi mă chinui de cîteva zile deja – de unde anume îl aveam. Se prea poate să fi fost una din „prăzile” alor mei, odată cu prima vizită în Rusia, dar ar putea la fel de bine să fi fost doar o achiziţie din comerţul socialist. Altă variantă nu există, că prieteni care să ne facă asemenea cadouri n-aveam şi la ora aia nu exista nici măcar ideea de magazin online – aşa că…musai să fi fost una din cele înşirate.

Mă rog – ideea e că atunci am văzut/simţit/gustat pentru prima dată un suc natural de fructe. Ştiu c-am testat multe „plănţi”, să vedem fiecare cum se comportă şi dacă jucăria e în stare să scoată ceva demn de băut din ele (mere, morcovi, cartofi, portocale, sfeclă – ca să şi menţionez cîteva). Partea drăguţă însă e faptul că cea mai vie amintire a mea (eram probabil ceva mic decît Dara mea la ora asta) nu e sucul în sine şi experienţa gustului natural în pahare înalte; pentru mine fascinant a fost sistemul de funcţionare al huidumei şi-n special – wait for it! – sita care separa de fapt sucul de rămăsăturile fructoase. Era ceva ce nu mai văzusem pînă atunci. Adică în rest – nu era cine ştie ce mare minune a tehnologiei storcătorul; pînă la urmă – era un motor, o răzătoare şi nişte tuburi. Dar sita! Pfuai! Nebunia minţii! Un material pe cît de dur, pe atît de „flimsy”, cu zeci şi sute de găurele mici mici mici, pe care se aduna, odată cu fiecare fruct testat – un fel de covor moale de resturi jilave, asemănătoare maglavaisurilor pe care le dau mămicile înspre păpare bebeilor. Musai să recunosc că dacă m-ar fi lăsat cineva – eu cre’ că mai degrabă puneam nişte zahăr pe covoraşele alea şi le-atacam cu o linguriţă, decît să beau lichidul ce reuşise a se aduna în jumătate de pahar, după o juma’ de kil de fructe şi o juma’ de oră de huruit infernal… (şi brusc mă gîndesc că noua generaţie de storcătoare cu presare la rece tre’ să facă „a better job” 🙂 Că mnoah…pînă şi noi, teoretic(!) sîntem mai „dăştepţi” cu fiecare nouă generaţie ce vine. Ca să fie la fel şi cu aparatele astea…).

Cît despre dimineaţa despre care mă îmbie MarketOnline să scriu în cadrul probei ăsteia de SuperBlog 2013, o dimineaţă sănătoasă pe care mi-ar plăcea s-o trăiesc – nu pot să mă gîndesc decît la cea despre care scriam acum cîteva săptămîni cred, aici. Sănătatea dimineţilor mele trebuie să vină din femeia de lîngă mine, din adierea fină ce-mi învăluie apartamentul prin crăpătura uşii de la balcon, din zîmbetul din spatele cafelei proaspete şi din picioarele goale, continuare a cămăşii mele albe pe gresia rece. Cît despre bunătatea adăugată de suculeţul abia scurs în paharul înalt – nu pot decît să mulţumesc hotelurilor că m-au învăţat ce e aia suc de portocale dimineaţa, înainte, după sau – în cazul meu – în timpul alocat în mod normal – doar cafelei. Personal – mie sucul de portocale dimineaţa îmi dă un fel de chef de viaţă pe care altfel nu-l am. Mă rog, poate mai corect spus ar fi – adaugă un plus de valoare chefului de viaţă pe care-l am oricum… (provided that all the other prerequisites stated above are met…).

Mă amestec, muzică şi arome de dimineţi naturale, mă amestec pe mine cu mine, printre tine cea care niciodată n-ai să îmi fii aşa cum te cînt în cuvinte, mă amestec şi-aş vrea să te ţin de mînă şi să te privesc în ochi, să mă încolăcesc în jurul tău, rouă proaspătă şi gînduri citite pe buze, amîndoi tributari orelor mici pe care atît de rar le împărţim, mă amestec prin tine de mine pierdut încă o dată – şi mi te chem alături, să ne savurăm unul altuia dimineţile, în gust de portocale proaspăt stoarse şi amăreală de noapte neterminată. Să ne fim unul altuia, încă o dată, prelungiri şi început frumos de Septembrie tîrziu.

Get up! Pack your things! Where are we going?! Somewhere we belong…

Cine spală storcătorul azi?…