Undeva, dintre noi

Mă gîndesc la o dimineaţă cu tine. Nimic din tine, nimic din noi, nimic din tot ce mi se-nvîrte prin minte scriind rîndurile astea – nimic nu e vulgar, nimic sexual, nimic lipsit de decenţă; ori bun simţ; ori gust. O dimineaţă simplă, asemeni ţie, o dimineaţă aşa cum ar trebui să fie toate dimineţile, devreme şi oarecumva rece, plină de culoare şi pofte, o dimineaţă de Iunie tîrziu sau de Septembrie încă neînceput.

via tumblr.com

Pe tine te-mpart în două; două feluri de tu, două feluri de bunătate de dimineaţă, amestecîndu-mi-se cu zorile şi mirosul de cafea proaspătă şi parfum după duş. Te văd întîi de toate pe marginea dreaptă a patului, încă învelită toată în plapumă – n-o să-nţeleg niciodată cum mereu ţi-e frig -, cu perna adunată sub cap, sprijinită în cot, ciufulită, zîmbindă şi îngrozitor de frumoasă. De fapt – cea mai frumoasă femeie pe care mi-a fost dat s-o văd dimineaţa, mai frumoasă atunci decît în orice alt moment al zilei, frumuseţe curată, simplă, frumuseţe crudă cîrpită de somn; ochi mari, jucăuşi şi timizi, doar dimineaţa timizi; şi zîmbetul ăla, doar pentru mine, doar al meu, zîmbet alb şi plin de-nţelesuri doar de noi doi ştiute.

Şi-apoi cealaltă tu, continuare a ei de pe marginea patului, deja clişeu imagistic al ceea ce-mi fuge prin minte şi rînduri; tu – de mine lovindu-te cald prin bucătărie, îmbrăcată-n nimic altceva decît cea mai albă dintre cămăşile mele, desculţă pe gresia rece, cu unghiile vopsite-n roşu nebun, cu cana mare de cafea fierbinte între degete înlănţuite strînsă la piept, cu părul aiurea alergînd în şuviţe scăpate de sub control, tu – acelaşi zîmbet, aceiaşi ochi, aceeaşi nebunie de dimineaţă în zori; nimic mai natural, nimic mai curat, nimic mai aşa cum ar trebui să fie, aşa cum instinctual am fost învăţaţi să ne credem a fi.

Te privesc absent, de parcă aș ști că nu ești altceva decît o imagine-n vis, te privesc absent și nu-mi pot stăpîni zîmbetul, deodată cald, uman, plin de sentimente, trăiri, speranțe și-un soi de înțelegere tacită a tot ceea ce-mi ești. Te iau de mînă – și-n drum spre canapea – dispari. Mă trezesc în durerea cioburilor sparte pe gresia maro, privesc și mai absent bucățile mici, ude și împrăștiate haotic, bucăți din ceea ce odată te voiam a-mi fi fost. Nu-nțeleg nimic din ceea ce simt, vacarm de trăiri amestecate cu imagini al căror sens l-am pierdut demult, cînd încă te știam lîngă mine.

via tumblr.com

Închid ochii și mă las adormit de sunetul focului pocnind în șemineu: în semiîntuneric, mîngîiată doar de roșul tîrziu al flăcărilor, te zăresc în celălalt capăt al încăperii; mă simt străin de tot ce te-nconjoară, de tine departe mă simt, hainele-mi par a vechi mirosind și totuși ceva mă trage-nspre tine. Poate rochia neagră, mulată și doar cît trebuie de lungă, poate părul proaspăt întins, mirosind de departe a bun și a drag, ori poate, din nou, tălpile goale, roșul nebun al lacului de unghii contrastînd cu albul canapelei de pluș. Nu cred c-am să știu vreodată ce-a fost.

Te văd din nou zîmbind, același zîmbet doar pentru mine și brusc privirea-mi rămîne blocată pe mîinile cu degete lungi. Ți-am zis vreodată că n-am văzut nicăieri, niciodată, mîini mai frumoase ca ale tale? Apuc necontrolat paharul înalt pe care mi-l întinzi. Vin. Ca niciodată – vin. De ce n-am băut cu tine vin pînă azi? Strîng cristalul între degete boante, zîmbesc strîmb, stingher și speriat și-auzul mi se frînge în acorduri de tango. Habar n-am de unde vine; știu doar că mă umple, mă vrea. Pentru moment – tind să cred că e doar în mintea mea, rămășițe disparate din Libertango-ul de ieri. Și totuși – vine din tine, din realitatea ta, începe odată cu mîinile lungi și se termină-n vinul din care tocmai sorb, speriat. Nimic nu mai are vreun sens. Doar sentimentul de bine, de-a te ști lîngă mine, de-a nu te fi pierdut pentru totdeauna-ntre gînduri.

Dance me to the end of night!” – întind mîna spre tine, îndrăznesc să clipesc: de cealaltă parte a mesei, de sub mormanul de pahare și pachete goale de țigări – mă privește în ochi disperarea. Încă e ieri, în lumea ta. Realitatea mea e departe.

Cînd ai să vii – mi-ar plăcea să mă ții de mînă și să-mi zici cît de sălbatic ți-e visul.

Advertisements

28 Responses to “Undeva, dintre noi”

  1. În continuarea unui încă ieri, azi spun ce mi-a plăcut!:D

    Tu scrii în mai multe registre și deseori am senzația că pierd granița dintre „realitate, imaginar/oniric și ceea ce se numește dorință încolțită-n subconșient, devenită viscerală până la „așezarea” ei pe-o coală albă de hârtie – care hârtie, în cazul tău, e un palimpsest, se tot rescrie!, – așa, ca un țipăt scăpat din rărunchi pe care un ecou îl întoarce în timpane! Asta-i chinuitoare!:) Dar așa scrii și asta chiar îmi place!

    Dimineața, cele două fragmente spațiale din vis/realitate se aglutinează perfect cu cele două frânturi din EA! Toate sunt idilice până la epuizare! Și ale naibii de frumoase, simple și curate! Și iar nu mai știu ce e real și ce e imaginar în toate aceste tablouri pictate de tine. Pentru că și realitatea, de altfel, poate să cuprindă aceleași imagini, aceleași tălpi goale pe gresie (deși aici vedeam o pereche de ciorăpei nesimțiți de groși și de pufoși), aceeași cană mare de cafea, aceeași șuviță nestăpânită-n vreun fel, aceeași cămașă lungă și dureros de albă, același cot sprijinit în partea dreaptă a patului. Și atunci? Pe cine păcălești?:) Pe mine, cititorul sau pe tine, scriitorul? :))) Că eu nu mai știu! Dar tocmai că nu mai știu, îmi place de mor:) – You, you mind tricker ce-mi ești!

    Acum, dacă-mi spui că realitatea e acolo, ascunsă-ntre mormanul de pahare și pachete goale de țigări, te mănânc! Abia acolo regăsesc o imagine clișeică:) Dă-o-ncolo!

    Așaaaaa, unde rămăsesem! Ah, da…ai dat tango-ul pe…Știi ceva? A fost cât pe ce s-o fi făcut-o eu ieri (sau nu ieri?) când te-am invitat la dans! Exact pe Mr. Cohen (cu pălăriile lui cu tot) cu exact aceeași piesă am vrut s-o cotesc! Cum zici tu…„what is wrong with you?” 🙂

    Gata, tac! Iar m-am lungit!:) În orice caz, ce-ai scris chiar mi-a plăcut mult! Te rog doar să NU te plimbi pe

    😉

    • S-o iau sistematic, cum îmi place mie, cu “liniuțe” 😀

      1. Niciodată n-am crezut despre mine că aș avea mai multe registre. Pe bune! Mi-l știu pe-al meu unu’, bun sau prost cum o fi, într-ăla mă simt bine și-mi pare că mai prinde și pe la alții. Dar dacă tu zici că-s mai multe – te-oi crede, ce-oi face?! Mi-a plăcut însă maxim ideea palimpsestului! Fix așa e – și e prima oară cînd cineva înțelege, la nivel declarativ, cum stau de fapt lucrurile. Te-am iubit o secundă pentru comparația aia… Și poate c-odată o să-ți și explic de ce. Acuma fug pînă pe balcon, că plouă NEBUN și tre’ să stau acolo cu ea! Am revenit: am lăsat balconul deschis și i-am dat drumul domnului Alifantis…

      2. Tocmai asta mă înnebunește și mă dă peste cap în imaginile alea: simplitatea, curățenia și iar simplitatea. Și…mi-i musai să știi că nu există, la mine, granița aia… Realitatea se-mpletește în fiecare clipă cu imaginarul; nimic din mine nu e întreg în fiecare clipă, nimic din mine nu e, at any given time, așa cum ai tinde să crezi. Niciodată nu sînt acolo cu totul, niciodată întreg, niciodată plin. Mereu am să fiu măcar un pic absent de-aici, din realitatea lor.

      3. Mi-a plăcut aia cu ciorăpeii. Dar nu azi, nu atunci, nu acolo, nu aici. În altă imagine, în altă bucătărie, pe altă canapea 🙂 Dar cămașa are să fie aceeași mereu. Asta pot să promit! iar de păcălit… poate pe fiecare, un pic, într-un fel, în alt fel. Pe mine mereu, cu fiecare rînd pe care îl scriu, pe tine/voi cu fiecare imagine pe care o-mpărțiți cu mine citind. Habar nu am, pînă la urmă… Poate pe nimeni? Nu știu… te-ai simțit păcălită? 🙂 But yes, mind tricker I am 😛

      4. Realitatea e sub pachetele goale de țigări 4-5 zile pe săptămînă. Alea în care sînt singur, alea în care scriu, alea în care imaginarul pune stăpînire pe realitate, alea în care totul se rezumă la pahare și țigări. Iar pe Tomiță nu l-am mai auzit din facultate. Mulți, mulți ani de-atunci…. Săru’mîna!

      5. Cohen e Cohen, iar peisa aia e piesa AIA. Iar în context – YOU might be what’s wrong with me 😀 :*

      6. Dreams are meant to turned into reality and not shattered 🙂 So no – I won’t 😉

  2. Rândurile tale m-au băgat puțin în această atmosferă.Și imediat trezită,m-am gândit la viziunea “ei” din spatele gândului tău.O să fac acest experiment :)) și o să mă transform puțin în ea :))

Trackbacks

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: