Posts tagged ‘ea’

September 9, 2013

Undeva, dintre noi

Mă gîndesc la o dimineaţă cu tine. Nimic din tine, nimic din noi, nimic din tot ce mi se-nvîrte prin minte scriind rîndurile astea – nimic nu e vulgar, nimic sexual, nimic lipsit de decenţă; ori bun simţ; ori gust. O dimineaţă simplă, asemeni ţie, o dimineaţă aşa cum ar trebui să fie toate dimineţile, devreme şi oarecumva rece, plină de culoare şi pofte, o dimineaţă de Iunie tîrziu sau de Septembrie încă neînceput.

via tumblr.com

Pe tine te-mpart în două; două feluri de tu, două feluri de bunătate de dimineaţă, amestecîndu-mi-se cu zorile şi mirosul de cafea proaspătă şi parfum după duş. Te văd întîi de toate pe marginea dreaptă a patului, încă învelită toată în plapumă – n-o să-nţeleg niciodată cum mereu ţi-e frig -, cu perna adunată sub cap, sprijinită în cot, ciufulită, zîmbindă şi îngrozitor de frumoasă. De fapt – cea mai frumoasă femeie pe care mi-a fost dat s-o văd dimineaţa, mai frumoasă atunci decît în orice alt moment al zilei, frumuseţe curată, simplă, frumuseţe crudă cîrpită de somn; ochi mari, jucăuşi şi timizi, doar dimineaţa timizi; şi zîmbetul ăla, doar pentru mine, doar al meu, zîmbet alb şi plin de-nţelesuri doar de noi doi ştiute.

Şi-apoi cealaltă tu, continuare a ei de pe marginea patului, deja clişeu imagistic al ceea ce-mi fuge prin minte şi rînduri; tu – de mine lovindu-te cald prin bucătărie, îmbrăcată-n nimic altceva decît cea mai albă dintre cămăşile mele, desculţă pe gresia rece, cu unghiile vopsite-n roşu nebun, cu cana mare de cafea fierbinte între degete înlănţuite strînsă la piept, cu părul aiurea alergînd în şuviţe scăpate de sub control, tu – acelaşi zîmbet, aceiaşi ochi, aceeaşi nebunie de dimineaţă în zori; nimic mai natural, nimic mai curat, nimic mai aşa cum ar trebui să fie, aşa cum instinctual am fost învăţaţi să ne credem a fi.

Te privesc absent, de parcă aș ști că nu ești altceva decît o imagine-n vis, te privesc absent și nu-mi pot stăpîni zîmbetul, deodată cald, uman, plin de sentimente, trăiri, speranțe și-un soi de înțelegere tacită a tot ceea ce-mi ești. Te iau de mînă – și-n drum spre canapea – dispari. Mă trezesc în durerea cioburilor sparte pe gresia maro, privesc și mai absent bucățile mici, ude și împrăștiate haotic, bucăți din ceea ce odată te voiam a-mi fi fost. Nu-nțeleg nimic din ceea ce simt, vacarm de trăiri amestecate cu imagini al căror sens l-am pierdut demult, cînd încă te știam lîngă mine.

via tumblr.com

Închid ochii și mă las adormit de sunetul focului pocnind în șemineu: în semiîntuneric, mîngîiată doar de roșul tîrziu al flăcărilor, te zăresc în celălalt capăt al încăperii; mă simt străin de tot ce te-nconjoară, de tine departe mă simt, hainele-mi par a vechi mirosind și totuși ceva mă trage-nspre tine. Poate rochia neagră, mulată și doar cît trebuie de lungă, poate părul proaspăt întins, mirosind de departe a bun și a drag, ori poate, din nou, tălpile goale, roșul nebun al lacului de unghii contrastînd cu albul canapelei de pluș. Nu cred c-am să știu vreodată ce-a fost.

Te văd din nou zîmbind, același zîmbet doar pentru mine și brusc privirea-mi rămîne blocată pe mîinile cu degete lungi. Ți-am zis vreodată că n-am văzut nicăieri, niciodată, mîini mai frumoase ca ale tale? Apuc necontrolat paharul înalt pe care mi-l întinzi. Vin. Ca niciodată – vin. De ce n-am băut cu tine vin pînă azi? Strîng cristalul între degete boante, zîmbesc strîmb, stingher și speriat și-auzul mi se frînge în acorduri de tango. Habar n-am de unde vine; știu doar că mă umple, mă vrea. Pentru moment – tind să cred că e doar în mintea mea, rămășițe disparate din Libertango-ul de ieri. Și totuși – vine din tine, din realitatea ta, începe odată cu mîinile lungi și se termină-n vinul din care tocmai sorb, speriat. Nimic nu mai are vreun sens. Doar sentimentul de bine, de-a te ști lîngă mine, de-a nu te fi pierdut pentru totdeauna-ntre gînduri.

Dance me to the end of night!” – întind mîna spre tine, îndrăznesc să clipesc: de cealaltă parte a mesei, de sub mormanul de pahare și pachete goale de țigări – mă privește în ochi disperarea. Încă e ieri, în lumea ta. Realitatea mea e departe.

Cînd ai să vii – mi-ar plăcea să mă ții de mînă și să-mi zici cît de sălbatic ți-e visul.

September 2, 2013

De seara tîrziu

via tumblr.

Mă apasă o oboseală cum n-am mai simțit de multă vreme. Venită dinăuntru, mă umple tot, mă acaparează; mă ustură ochii, mi-e capul greu, mă dor oasele și parcă mi-e frig. Un frig de-ăla ca de răceală, un frig de-ăla de dimineață de iarnă, înainte și după, mai ales după duș. Mintea-mi aleargă aiurea, simt și aud lucruri parcă din altă lume, mi-s greu eu mie și simt nevoia unei odihne adînci. Și nu de somn am nevoie. Nu de liniște, nu de căldură. Și totuși mi-e frig, mă răpune oboseala și toate mă dor.

Pe ea nu-mi amintesc s-o fi întîlnit vreodată în carne și oase. E doar un fel de gînd, un fel de imagini smulse cu greu din încrengătura unei imaginații ale cărei limite n-am putut niciodată nici să le înțeleg, nici să le ating. Tot ce-am putut a fost să accept lipsa lor, ca pe un fel de dar, ca pe ceva bun ce ți se-ntîmplă de ești cuminte. Paradoxal – era blondă: niciodată femeile din gîndurile mele, niciodată femeile din viața mea n-au fost blonde. Poate pentru că mereu le-am asociat cu ceva fals, nelalocul lui, ascuns și uneori perfid. Și ea era blondă. Blond-soare, blond-lumină, blond a copil fericit aducînd. Și simplă. Extraordinar de simplă. Naturală, viu conturată, cu ochi mari albaștri și zîmbet aducînd a primăvară – și extraordinar de simplă. Obsesiv, dureros, dulce de simplă. Poate de-aia-n imagini mi-apărea mereu în haine de casă, cu părul strîns neglijent în coadă de cal, citind ori butonînd telefonul pe-un colț de canapea. Știu, v-am mai zis despre ea; încerc însă și acum să-nțeleg cine e, de unde vine și ce anume vrea de la mine. Poate și pentru faptul că mîinile-i sînt mereu impecabile. De parcă mi-ar ști dragostea pentru degete lungi – mîinile ei sînt mereu exact așa cum toate femeile ar trebui, în lumea mea, să le aibă. Poate tocmai de-aia, dintre toate, mi-e cel mai greu s-o-nțeleg, s-o învăț.

via tumblr.

Întins în apă fierbinte – încă mi-e oboseala în oase, în mîini și în ochi prizonier. Și nu mi-e-ndeajuns de tîrziu ca să dorm și nici îndeajuns de devreme să-mi calc hainele rămase grămadă pe pat. Mi-e greu și să fumez, mi-e aproape greu să gîndesc. Creionul mi-e din ce în ce mai mic, foile din ce în ce mai puține. Doar apa fierbinte crește în jurul meu, mă-nvăluie asemeni ceții căzînd peste acoperișuri dimineața devreme. Cine să mă mai înțeleagă? Și unde?

Într-o zi, am s-o iau de mînă și-am s-o sărut. Măcar așa, s-o scot din realitatea ei, într-a mea, într-a voastră. Într-o zi, am s-o iau de mînă și-am să-i cînt “Comin’ into Los Angeles“. Măcar așa, să vadă c-o știu. Și-ntr-altă zi, odată cu seara, am s-o iubesc adînc și plin și ea are să-mi rîdă în șoaptă și timid, din spatele degetelor lungi. Măcar așa – vom fi reinventat “the walk of shame“. Ne vom fi fost, unul altuia, înainte de vreme, pastila de a doua zi.

Din univers în univers – în realitatea cui ți-ar plăcea să rămîi?

L.E. – Era mai mai să uit!….

September 1, 2013

Nu e toamnă cum eşti tu

I’ve had a bit too much to drink. Or maybe it’s just late and I’m tired.

Mă uit în calendar; mă uit la ceas: de vreo 2 ceasuri e deja toamnă. Toamna pe care cîndva o iubeam, toamnă faţă de care acum sînt confuz. Aş închide geamul – mi-e rece – dar parcă încă nu mi-e vremea să dau drumul verii. Vara mi-e bine, vara mi-e drag. Mi-e prea cald – dar mi-e drag. Mi-ar plăcea o ţară, o lume, ceva – unde să fie tot anul primăvară. Un Iunie oarecumva tîrziu, poate un Iunie care să-mi fie drag în fiecare dimineaţă cînd mă zgribulesc pe balcon şi zîmbesc la gîndul c-are să fie totuşi plăcut la amiază.

Şi mi-e toamnă. De cîteva zile deja – mi-e toamnă. Am zărit-o de pe balcon, acoperind casele din vale în ceaţă şi frig. E minunată imaginea aia, la 6 dimineaţa, cînd lumea dinainte-ţi se împarte în iarbă uşor obosită, case, nori, ceaţă şi cer. Şi un iz de culoare, de soare, undeva departe de tine. Îmi dă un sentiment de libertate fericită, de drag, de apropiere între mine şi toate femeile la care visez zi de zi.

Şi dintre toate – ea mă aşteaptă acasă. Ea, toamna mea, toamna ceţurilor mele, mică şi dragă în colţul ei rătăcită, ea stă şi m-aşteaptă să vin. Mă ia în braţe, mă învăluie şi mă iubeşte mărunt, asemeni paşilor mici pe aleea îngustă. Îmi zîmbeşte, întinde mîinile larg – şi mă pierd.

Mi-e dor de casă. Mereu. Şi acasă fiind – mi-e dor de casă. Toamna mea, tu, departe de mine, mă înţelegi şi mă iubeşti.

Acoperă-mă tot, ascunde-mă de rele. Strînge-mă tare în braţe, iubeşte-mă necondiţionat şi timid, dezlanţuie-te în nopţi cu lună plină ascunsă între nori şi fă-mă altul, în fiecare dimineaţă-n care ceaţa ne loveşte-n geam.

Poveste din Parfumul Ceţurilor Toamnei.

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
Tags: , , ,
March 24, 2013

“A fi şi a nu fi” (challenge accepted)

Motto:

Nu reuşesc să înţeleg de ce eşti aşa.

– Adică?

– Adică ai tot ce-ţi trebuie ca să nu fii cum eşti.” 

Mereu te-am perceput ca fiind singurul om pe care mi-ar fi plăcut vreodată să-l am cu adevărat în preajmă.  Dimineţile de duminică, alături de tine, prin soare timid şi ferestre murdare de mansardă, prin aşternutul cald încă şi mirosul dulce de parchet vechi – mereu au sa mi te aducă aproape, mic dejun francez al tinereţii mele. Niciodată n-ai să-mi poţi fi toamnă; mereu ai să rămîi primăvara mea, doar a mea, cu soare călduţ şi cer neterminat de albastru, cu verde pe la ochi şi cîţiva stropi răzleţi pe glezne. Şi da, dacă ai fi parfum – mi-ai fi ploaie. Ploaie bună dimineaţa devreme, pe la 6, cînd abia deschizi ochii şi zîmbeşti. Ploaie nici rece, nici caldă, ca mîncarea zmeului de cînd eram copii, ploaie dragă ce-ţi bate la uşă, ţinîndu-se de mînă cu mirosul plăcut de praf ridicat de pe caldarîm. Mi-e drag să te văd tristă, neliniştită şi singură, în absenţa mea, pe canapeaua de pluş ieftin, desculţă şi despletită, aşteptînd ceva, mereu altceva, mereu pe mine altfel. Lumea mea se lumineză de cîte ori deschid uşa garsonierei şi te văd, fericirea mea stă în întrebările tale frivole, în răspunsurile pe care le cauţi avid cu mîinile şi ochii, în soluţiile pe care mereu ai să le găseşti tuturor problemelor imaginare pe care doar tu le percepi. Eşti uneori mai ordonată în gînduri decît în şifonier, iar alteori gîndurile ţi se amestecă haotic unele cu altele, ale tale cu ale mele, mă-nvălui în nelinişti doar ca să mă trezeşti la realitate cîteva minute mai tîrziu, scoţînd la iveală celalalt eu, cealaltă tu, cea mică şi dragă, cu zîmbetul larg întins pe faţa adormită de fiecare dată cînd sună alarma, dimineaţă de dimineaţă, pierdută între visul de cu o noapte înainte şi dragostea mea cu gust amărui de noapte caldă. Ţi-am dat, necondiţionat, tot ce-am avut în mine mai de preţ, fără să-ţi cer nimic altceva decît dimineţile de primăvară, în linişte, cu tine alături, cu gîndurile răvăşite între cuvinte şi cuvintele aşternute pe toate bucăţile de hîrtie din casă. Confuză – îmi scrii poezii despre toamnă primăvara şi eu îţi zîmbesc cald de fiecare dată cînd le citesc. În lumea mea – eşti labirintul în care-mi place să mă pierd, în disperarea de-a scăpa de toţi şi de toate. În lumea mea – mi-ar plăcea să ne plimbăm împreună ţinîndu-ne de mîini, unul în sufletul celuilalt, nesfîrşit şi cuminte, temător şi jilav, asemenea ierbii în zori. În lumea mea – eşti tot ce poate fi mai bun, mai drag şi mai aproape-n viaţa unui bărbat. Departe de a fi perfectă, departe de a fi aşa cum ţi-ai dorit – eşti tot ce-am visat vreodată la femeia mea.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

0ilustratoarevisatoare.wordpress.com/

© Copyright Adina Mirela Burlan, All rights reserved, O ilustratoare visătoare Oamenii care visează sunt suflete prețioase

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers