there's someone in my head – but it's not me

De ziua mea, printre glezne subțiri de femeie de preamultu’-mi sătulă – mă amestec, singurătate-ntre note muzicale și vin; culori aruncate aiurea printre jetoane de poker si mucuri fumate pînă la carton.

De gleznele tale mi-e dor, de gleznele tuturor femeilor mi-e dor, ca de un ultim cuvînt auzit înainte de-a ne pierde între cearșafuri ude de tine și de visul meu de azi-noapte.

Te caut absent, te simt curgîndu-mi printre degete și nu mai înțeleg nimic din tumultul de senzații.

Ai să-mi vii?

…dintr-un joc ireal…

Cuvintele tale puţine,
Bordaj timid in jurul
nebuniei mele. Infășurat in tine –
mă pierd printre trecutul unei
răzleţe amintiri. Imi curgi alene
printre suviţe năclăite de tutun
și nimic n-are să te mai facă
vreodată a mea…

Nu mă mai recunosc, pierdut printre bucăţi amestecate din tine toată, aşa cum mi-erai odată, aşa cum tot mai greu mi-e de-o vreme să mi te regăsesc printre gînduri. Mi-am urît întotdeauna singurătatea; şi n-am crezut să mai am curînd de-a face cu ea. Şi tu iar nu-mi eşti aici şi iar mă găsesc singur între cei patru pereţi, nici măcar la fel de albi, nici măcar la fel de reci. Căldura mi-e totuşi străină; nu e a ta, nu e a noastră. Mă înconjoară degeaba, asemeni pungilor de-un leu puse frumos în coşul de gunoi; unicul rost – acela de-a păstra înăuntru resturile a ceea ce-am fost.

Golul de tine, inechitabil urlet în spatele cuvintelor aşternute frumos, la comandă. Frîntură de gînd, nedreaptă aşezare la colţ a cîtorva amintiri.

…dintr-un joc ireal…

Mi-e iunie tîrziu în suflet și cireșe încă neîncepute mi se rostogolesc grăbite printre gînduri. Mîna ta întinsă a chemare și dor și sînii mici pierduți în verdele ierbii mi se-mpăienjenesc în colțuri de amintire și de undeva de departe aud strigătul surd al unei iubiri goale de sentimente. Flori de cireș mi-e imaginea ta și parfum de primăvară ne-întîmplarea.

De mi-ai fi capăt de tunel – aș alerga către tine cu brațele-aruncate-n depărtări. Mi-ești însă de-nceput și nu-nțeleg nimic din cuvintele din spatele ochilor mari.

Vacarm de culori – nebunia mea începe primăvara între cireși și se termină-n părul tău, împrăștiat prizonier peste mîinile mele stinghere. Mi-e dor.

…dintr-un joc ireal…

Solfegiu peste solfegiu, fiecare gînd cu tine mi se încurcă printre liniile imaginare ale unui portativ ruginit pe la colţuri. Nimic din tine nu pare să sune asemeni cu ceea ce ochii mei citesc pe partitură. Totul e fals, totul e altfel; nimic nu e bine, nimic la locul lui. Mă simt afon; şi mă pierd printre note adunate grămadă undeva printre fiecare din noi. A te-nţelege, a te iubi, a mi te solfegia ca pe un ultim marş funebru – povară prea grea pe umerii înguşti. Da capo? Poate data viitoare…

…dintr-un joc ireal…