Archive for ‘Editorial’

December 31, 2013

2013 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2013 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 19,000 times in 2013. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 7 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

July 5, 2013

Fame’s a bitch (3)

Hmmm…mă întrebam aici dacă băiatul cu pricina şi-o fi găsit răspunsul printre rîndurile scrise de mine.

Well – nu ştiu dacă blogul de faţă l-o ajutat sau nu – cert e că omul o reuşit! Dacă atunci dilema lui era “cum fac să o fut pe o fată care o chiamă mirela şi îi place culoarea mov” – acum problema pare rezolvată şi noua întrebare existenţială şi-a făcut simţită prezenţa în viaţa Dorelului nostru; o nouă căutare gugălească ce a dus la accesarea gîndurilor mele sună cam aşa: “eu şi prietena mea mirela filmare amatori“:

Mirela Mov 2

Mie mi se pare evident, deci – că omul o aflat ce şi cum e de făcut şi pînă în final o futut-o pe Mirela 😀 Ce mă roade pe mine acuma e, pe de-o parte, cît de relevantă în context era preferinţa ei pentru culoarea mov (probabil foarte; şi asta fiind în strînsă legătură cu celebra zicală cu “puţin mov“); apoi: UNDE anume o găsit totuşi răspunsul (aş avea şi eu nişte întrebări pentru al căror răspuns aş avea nevoie de ajutor); apoi: cît de greu o fost şi ce anume a trebuit să întreprindă pentru a o convinge să se lase filmată; şi, most importantly: cum o convins-o să se lase expusă aşa pe net, unde s-o poată vedea toată lumea…

Aşadar: Dorel, Mirela – dacă ajungeţi prin zonă – eu, cel puţin – v-aş fi mai mult decît recunoscător dacă mi-aţi lămuri dilemele. Mai mult – sînt dispus să vă ofer nişte guest-post-uri în care să ne oferiţi răspunsurile…

Oricum – mulţumesc din suflet pentru delectare…

April 28, 2013

Fără titlu, fără cuvinte – 2

În continuarea postului ăstuia – azi am mai bătut un record. Nu mai zic nimic altceva, lăsăm poza să spună povestea 🙂Views

 

April 17, 2013

Fame’s a bitch (2)

De fapt – asta nu prea are legătură cu “fame”-ul – dar mi s-au părut legate subiectele între ele, şi am păstrat titlul.

Mdeci – zilele trecute am fost complet dat pe spate de unul din rezultatele pe care mi le-a dat WP-ul în casuţa cu Search Engine Terms. Acuma… eu ştiu că lumea caută toate tîmpeniile posibile pe net. Am vazut eu multe, am auzit de multe şi ştiu că parcă la un moment dat era şi oarece site care urmărea asemenea căutări. Că mnoah – genul ăsta de aberaţii or să facă mereu deliciul majorităţii celor care gîndesc măcar cîteva minute pe zi….

În fine. Ce m-a dat pe spate pe mine definitiv însă – a fost faptul că respectiva căutare, pe care o să o prezint mai jos, a dus (nu ştiu prin ce minune!) la blogul de faţă. Mă întreb acum dacă omul şi-a găsit răspunsul aici. Şi mă mai întreb dacă n-ar fi bine să încep un fel de rubrică  de-aia cum era pe vremuri la radio, sub o denumire de genul: Cititorii întreabă, Ghurhu răspunde. S-ar putea să aibă mai mult succes decît ne-am aştepta, la prima vedere….

Şi ca să nu vă mai ţin prea mult în suspans, omul nostru se întreba: “cum fac să o fut pe o fată care o chiamă mirela şi îi place culoarea mov”.

Mirela Mov

Acuma…. nu ştiu ce să fac 🙂 🙂 🙂 Adică… eu mă gîndesc că omu’ nu şi-a găsit răspunsul şi o să mai caute. Şi cum probabil din nou o să ajungă “ici şa”, trimis de Gogu – oare să îi răspund? Mirela – dacă ne auzi – poate ne ajuţi tu 🙂

Aştept sugestiile “ascultătorilor” noştri în comentarii mai jos. Mă gîndesc că poate ar fi binevenit si un poll…. dar mai analizez… 😀

April 11, 2013

“Eu nu pot să scriu aşa. Fiindcă e prea linişte.”

Motto:

“Ai venit să vezi cum arată sufletul meu.

[…]Iartă-mă, la mine în suflet mereu bate vîntul,

o să închid ochii doar pentru tine şi doar pentru cîteva momente.”

Prima oară m-am lovit de Liviu Alexa acum mulţi ani. Mai precis – cinci; adică în 2008, cînd publicase articolul despre Doda, pe care eu l-am găsit absolut genial, delicios şi mind-blowing. De altfel, l-am şi recomandat atunci tuturor cunoscuţilor şi pînă şi lui Fulgerică (la ora aia era singurul blog pe care îl citeam; şi am considerat că postarea lui Liviu merita promovată oriunde, oricum). M-am bucurat că scria despre Bistriţa mea, m-am bucurat că scria bine, m-am bucurat că e “de-al meu”. Recunosc – nu l-am urmărit multă vreme, că Fulgerică îmi păpa tot timpul alocat blogurilor, la ora aia. Dar mi-a rămas în minte. Şi el, şi Doda.

Şi-apoi l-am regăsit pe Liviu ca şi jurnalist. City News, iar Bistriţa, plus Cluj. Cînd am văzut prima oară poza lui pe prima pagină – ştiam că l-am mai vazut undeva; şi mi-a luat o vreme – dar apoi mi-am amintit: îi nenea cu Doda. Şi m-am apucat să-l citesc iar, să văd ce mai face. Şi-am descoperit un alt Liviu Alexa: tranşant, sincer, agresiv chiar, spunea mereu lucrurilor pe nume, uneori chiar mai urît decît aş fi facut-o eu. Mi-a plăcut sinceritatea, mi-au plăcut subiectele tratate. Nu mi-a plăcut însă faptul că l-am simţit mult prea altfel decît îl percepusem pe vremea Doda; îmi părea mult prea arogant şi sînt convins că undeva în minte mi s-a cocoţat un gînd de genul: ia mai dă-l în mă-sa şi pe-ăsta! Repede i s-o urcat celebritatea la cap şi acuma are impresia că le ştie pe toate. Îşi dă cu părerea prin online mai ceva ca Mădălin Voicu la televizor. Şi iar mi l-am scos din minte.

Numai că se pare că domnul Alexa numa’ nu vrea să-mi dea pace, şi ţine cu orice preţ să mă convingă odată pentru totdeauna că prima impresie pe care mi-am facut-o a fost, de fapt, cea corectă. Aşa încît – azi mi-a făcut lumea muci din nou! S-ar zice că s-ar fi hotărît că e vremea să ne arate şi nouă latura pe care de 10 ani o ţine ascunsă de publicul larg. S-ar zice că Liviu Alexa cel sensibil şi cu sentimente umane vrea să iasă la suprafaţă. Dar s-ar mai zice şi că nici el nu e chiar convins că partea asta a lui există cu adevărat. Altfel – nu-mi explic de ce ar avea nevoie de feed-back-ul oamenilor de rînd înainte de a publica un volum de versuri. Că de fapt aici voiam să ajung:

De ceva vreme – în online circulă un pdf cu titlul Cum să ai orgasm în 3,5 paşi (sub semnatura lui LA) asupra căruia se cere părerea publicului larg. E vorba de un volum de versuri, aparent neconvenţional, pus la dispoziţia noastră la liber, să-l desfacem şi să-l întoarcem pe toate părţile, să dăm cu el de pămînt sau să dormim cu el noaptea sub pernă, să-l citim pe budă sau să-l cităm celor dragi, să facem ce ne vine nouă mai bine – dar să ne spunem la fel de public şi la liber părerea. Şi-n final, by popular demand (sau dimpotrivă!) – Liviu să hotărască daca volumul e îndeajuns de bun încît să fie publicat.

Well – o să încep cu concluzia: domnul Alexa scrie incredibil de bine! Ar fi o tîmpenie să hotărască (oricare ar fi motivaţia) să ţină asemenea versuri doar pentru el! Şi-acuma că mi-am dat verdictul – o să vin cu comentariile, amestecate bune cu rele, ca să nu se supere nimeni:

  • înteleg că sexul vinde, mai mult ca orice altceva. Aluziile, fine sau nu, amestecate printre versuri – sînt mai mult decît binevenite. Și mie îmi place să le folosesc, recunosc, și toți le folosim – cred – în poveștile cu oamenii din juru-ne. Ce mi se pare însă un pic peste mînă – e coperta dublă. Ideea în sine nu e rea! Să nu mă înțelegeți greșit! E fain așa, să induci omul în eroare, cu o copertă pe care scrie mare CUM SĂ AI ORGASM ÎN 3,5 SECUNDE. E clar că omul pune mîna pe carte, măcar de curiozitate, că e sătul de cît de nesatisfăcută îi e doamna sau doamna e satulă de cît de ciacanău îi e domnul. Dar! Volumul în sine NU are nevoie de genul ăsta de promovare. Pe de o parte că e mult prea folosit deja subterfugiul ăsta (eu unul nu aș vrea să mă asociez cu el…), doi la mînă – Liviu Alexa e deja îndeajuns de celebru ca să stîrnească doar prin existența pe raft curiozitatea și trei la mînă – scrie EXCELENT… Ca să nu mai zic că, pur vizual, acel FERICIREA SE POATE ACUM TIPARI! pe mine mă induce în eroare, că-n primă fază, de cîte ori văd textul, am impresia că e scris tipări cu doi de i … Deci – după mine – coperta 1 trebuie să dispară. Iar ca să dau și un exemplu de sex folosit bine (pun intended) – voila:

Revizia de vineri

De ce mă iubești doar vineri dimineață?

îmi spuse ea, atingîndu-mi pleoapele cu ghipsul.

Nu știu. poate pentru că numai atunci îmi intră viața în revizie.

Știi tu, cum mai intră tevereul în revizie.

Atunci, pe ecranul pleoapelor mele apare o miră mare, mă scarpină un sunet surd,

mi se bagă în nas un aer dulceag

și visez toate serile în care ajung prea tîrziu să mă uit la tine

și cafenelele în care ai vrea să te săruți cu mine (dar nu ajung niciodată)

și plajele unde te arzi, da, plajele din pozele cu șezlonjul gol (acolo ar trebui să fiu eu).

și punga de fluturi naturali, fără e-uri, pe care, dacă ai putea, m-ai pune s-o înghit în fiecare dimineață

că-mi face bine la nervi.

te mușc de sfîrcuri, îmi zici să nu te mai mușc de buze, că te doare,

n-am idee cît e ceasul. dar revizia a luat sfîrșit.

s-a reluat emisiunea mea preferată: viața trăită la maxim.

sau

Duminiceală

cele mai bune săruturi sînt cele cu ochii închiși.

e ca o loterie.

dacă atunci cînd revii din vis, e duminică,

atunci tu ai pierdut, căci eu vreau în tine

dă-mi jos numerele, maieul ți-l dau eu,

jos nu sînt cifre,

urcă-mă în pod și fă-mi un pat din frici.

fii dură, e duminică, pune-mă să te dezbrac și să te curg

vezi să nu stricăm patul, căci nu e al nostru.

vezi…de mi-e frică, fă-mă bărbat,

înapoi optativ să mă tragi înainte

ca eu să nu simt că sînt prins

și, prin minte, să-mi spulberi cu lacrimi

dorința ce vine

să mă sorbi între vulve

să mă strigi că îți vine

trecutul din tată şi prezentul din mine

să mă gemi: te iubesc!

eu să nu văd pe cine…

să te duminicesc. așa te voi ține.

minte…

  • aș renunța la majoritatea rimelor. Par ușor puerile și forțate, cel puțin în comparație cu restul versurilor. Dar asta e doar o preferință de-a mea…
  • ce mă bucură enorm e că de multă vreme n-am mai găsit un poet care să iște în mine sentimente de genul celor pe care le-am simțit azi, citindu-l pe Liviu. La mine e cam în aceeași categorie cu Nichita, ca să vorbim de grei, sau cu Horațiu Baciu, Rodica Barna, Adrian Suciu sau băieții de la Camera, dacă vorbim de contemporani mai de nișă. Îmi tihnește să-l citesc și vreau mai mult, mult mai mult. Și cred că e imposibil să nu vrei mai mult cînd ți se așterne înaintea ochilor un text de genul ăsta:

Trec anii și mirosim altfel

așa mi-ai spus-o într-o zi,

că trec anii și mirosim altfel:

mirosim a țigări și a minciuni,

mirosim a vorbe nespuse.

mi-ai tot repetat

că trec anii și mirosim altfel:

eu miros a caldarîm de crîșme,

tu miroși a vieți netrăite,

eu miros a piele nebărbierită,

tu miroși a priviri lipite de geam.

mi-am dat seama și eu

că trec anii și mirosim altfel:

mirosim a…

de fapt, ți-e dor de mine.

sau

CNP 292

2 e cifra femeii din CNP.

92 e cea mai mică majoră pe care pot să o iubesc, potrivit legii.

dar ’92 e exact anul în care Brian Adams cînta bluzuri

și eu o ceream pe Anca Trișca la dans dîndu-i la schimb pe-un sărut gume turbo.

pe atunci nu știam că ’92, anul nașterii tale, iubita mea legală,

va fi anul pe care o să-l scot definitiv din softul inimii mele,

ca să nu aflu vreodată

nu cît de tînără ești,

ci cît de departe sînt de mine…

  • aș tria un pic versurile cu feisbuci, tuitări și alte alea. Ideea e bună, trebuie hrănită, dar parcă sînt prea multe poezele pe aceeași temă (alta decît cea a volumului!) în cele 111 pagini.
  • aș scrie mult mai mult, mult mai des, mult mai pe toate gardurile și în gura mare – versuri ca astea: “m-am pierdut și n-am nici o dovadă că-s al nimănui” sau “cum să-ți explic / că nu-ți pot arăta cum o să arate niciodățile?” sau “Eu nu pot să scriu așa. Fiindcă e prea liniște” sau “dar n-o să înțelegem niciodată cum e să trăiești înhămat în sutienul unei singure iubiri”. Ăsta e genul de versuri de care avem nevoie, ăsta e genul de versuri care pe mine mă convinge că Liviu e, încă o dată, impecabil, complet și altfel.
  • aș scoate, fără să stau pe gînduri, cel puțin cinci din poeziile alese spre a fi publicate pînă acuma. Parte din ele pentru că sînt prea copilărești pentru volumul ăsta, parte din ele pentru că mie mi se par slabe; și nu doar în comparație cu cele din jurul lor, ci în comparație cu poezii ale unor poeți consacrați, dar mult mai slabi ca valoare decît Liviu Alexa. N-o să le numesc aici, pentru că nu vrea să plantez idei acolo unde nu e cazul. Le pot însă oferi, la cerere și sînt mai mult decît dispus să le analizez/disec.
  • fotografiile care însoțesc volumul sînt extrem de bine făcute, gîndite, plasate. Nu știu dacă sînt original work sau dacă astea-s planificate a fi parte din bunul de tipar – dar eu le-aș păstra. Îmi par foarte muncite alături de text și dau foarte bine acolo unde sînt. Creează, alături de cuvinte, un fel de imagine, de anturaj și ambianță anume, în care, oarecumva, e bine să te transpui în timp ce citești.

În mare – cam asta ar fi. Concluzionînd totuși un pic și la final – din tot sufletul vă recomand versurile astea. De mult n-am mai văzut ieșind în lume un poet cu adevărat valoros, iar Liviu Alexa are toate calitățile necesare, din punctul meu de vedere, să scrie un pic de istorie și-n domeniul ăsta. Poate chiar mai mult decît în altele….

Felicitări pentru cuvintele alese, Liviu, și mulțumesc că mi-ai dat ocazia să te citesc.

În rest – hai să-l citez dacă tot l-am pomenit, pe Nichita: “numai de bine, ca să zic așa”.

“fac trafic la spatele ghișeului cu tine, nu te trec pe factură.

tu ești evaziunea mea. ești nefacturabilă, dragostea mea.”

April 4, 2013

Very Inspiring Blogger Award

Zilele trecute, spre surpriza mea, am fost şi eu nominalizat pentru Very Insipiring Blogger Award, de către Ramona. Regulile acestei campanii sună cam aşa (şi o să copiez textul aşa cum apare el la Romona):

“în urma nominalizării trebuie să postaţi pe blog certificatul care atestă că aveţi un blog care generează valuri de inspiraţie. Apoi trebuie să anunţaţi într-o postare evenimentul, menţionând de la cine aţi primit nominalizarea. Pentru că acest award are la bază un mecanism de cooperare între bloguri, regula jocului spune că trebuie să nominalizaţi la rândul vostru 15 bloguri, pe ai căror autori să-i anunţaţi printr-un comentariu. În ultimul rând trebuie să scrieţi şapte lucruri interesante despre voi.”

Întîi de toate – n-am înţeles nimic din ce presupune award-ul. M-am documentat un pic şi-am înţeles mai apoi că e un fel de recunoaştere a meritelor, între bloggeri, într-o formă oarecumva formală. Din punctul meu de vedere – un fel de cute spam 🙂 Sau de viral. Şi spun asta chiar cu drag. Însă aş fi foarte curios cine a fost iniţiatorul. Cui şi cînd şi de ce i-a venit ideea de a acorda titlul ăsta. Mi s-ar părea o informaţie bună de ştiut.

În fine – revenind la oile noastre – sînt chiar onorat de nominalizarea primită. Adică…pînă la urmă cam ăsta e singurul motiv pentru care scriu, pentru care ÎNCĂ mai scriu: am descoperit, cu drag, că sînt oameni pe care, într-un fel sau altul, ceea ce scriu eu îi inspiră. Care se regăsesc în cuvintele mele, care rezonează cu poveştile mele şi care, în final, s-ar putea să aleagă un drum sau altul, să decidă într-un fel sau altul într-o anumită situaţie – bazat pe sau influenţat de ceea ce a citit la mine. Ceea ce, pentru mine, e inspiration at its best. Deci – încă o dată mulţumesc Ramona, că te-ai gîndit la mine.

Singura chestie care mi se pare forţată (din două puncte de vedere) în regulile mai sus citate – e numărul de bloguri ce vor trebui nominalizate de către cel proaspăt “încoronat”. O dată mi se pare forţat pentru că mă simt ca în chain-letter-urile alea care-ţi spun că daca nu trimiţi mai departe scrisoarea în 6 minute către 437 de prieteni – îţi moare hamsterul şi îţi rugineşte cuţitul de pîine. Şi apoi mi se pare forţat numărul în sine…. Adică… îi MUSAI să mă inspire FIX 15 bloguri?! Pentru că eu, de exemplu – nu citesc 15 de toate! Şi din cele 15 – nu toate mă inspiră! Deci normal mi s-ar părea să dai mai departe nominalizările dacă ai cui şi atîtor bloggeri cîţi consideri tu că te insipră, din cei pe care-i citeşti. Adică…. pe Fulgerică, de exemplu, îl urmăresc de mai mulţi ani decît au doi din copiii mei la un loc. Dar nu mă inspiră! Mă amuză, mi-i drag, mă binedispune sau mă informează. Dar nu mă inspiră… Aşa încît – NU o să nominalizez 15 bloguri, ci doar pe cele pe care eu le consider inspiring (ordinea nu reflectă în NICI un fel gradul de inspiraţie emanată…):

  1. The Amelie
  2. Ring of Gyges
  3. Drugwash
  4. Cabral
  5. Jurnalul unei amante
  6. Irealia
  7. Jurnalul Evei
  8. I like it Complicated
  9. AlterEgoEva
  10. Cătălin Ionescu

Şi-acuma despre mine….hmmm….să reiau ce scriam în postul anterior? 🙂 🙂 🙂

  1. Sînt ambidextru
  2. Sînt ateu declarat
  3. Sînt strănepot de şef de cuib legionar, împuşcat în Noaptea Cuţitelor Lungi
  4. Am fost parte din primul line-up Luna Amară
  5. Sînt absolvent de Matematică
  6. Primele mele dream-job-uri au fost, pe rînd: poştaş şi şofer pe “maşina de caca
  7. În clasa a XI-a, trimestrul I, am avut 4 la purtare

Şi gata şi cu fun-fact-urile despre mine.

Pentru orice alte informaţii – nu ezitaţi să mă contactaţi 😛

 

March 25, 2013

Fără titlu, fără cuvinte

Vreau să vă mulțumesc tuturor celor ce mi-ați călcat pînă azi pragul casei. De ce tocmai azi? E simplu: pentru că ziua ce tocmai s-a terminat acum 2 minute – mi-a adus, în online, cele mai multe satisfacții și cele mai multe surprize de pînă acum:

Dacă dimineața la 3 mă bucuram ca un copil c-am ieșit al doilea la proba Jolidon din SSB2013 și că am urcat pe 4 în clasamentul total, realizări pe care le-am considerat, pe ambele – mai mult decît notabile, dată fiindu-mi vîrstă mică în blogosferă – pînă la sfîrșitul zilei lumea mea a fost dată din nou peste cap, într-un mod în care nu mă așteptam, nici în cele mai elaborate și ciudate vise.

Pînă ieri – mă învîrteam în jurul unei medii de, poate, 30-50 vizitatori unici pe zi, si un maxim de 200 și ceva de vizualizări, de asemenea zilnice. Și ieri am explodat mai ceva ca euroiul după evenimentele din Cipru: peste 2000 de vizualizări și, mai important, peste 1000 de vizitatori.

WP

Așa încît – io mi-s tare excited 🙂 Și vroiam să vă zic săru’mîna 🙂

Și gata…

V-am pupat!

February 3, 2013

Fifty shades of Grey vs. Gangnam Style

Zilele trecute citeam la Cabral un articolaş drăguţ, şi de la video-ul cu pricina, by just aimlessly surfing the net – am ajuns la un alt clip (fără nici o legătură, desigur, cu cel de la care plecasem) pe care îl prezint mai jos:

No bun; acuma înainte de a trece mai departe – tre’ să îmi fac datoria de domn bine-crescut şi să-i mulţumesc lui Cabral. O dată pentru că probabil dacă nu ar fi fost el – n-aş fi citit vreodată 50SoG (sau, în cel mai fericit caz, cine ştie în ce timpuri viitoare); şi a doua oara pentru că mi-i tare drag să-l citesc (şi-o fac destul de consecvent de cîţiva ani buni), însă niciodată nu am zis nicăieri nimic, probabil din simplul motiv că nu prea-s genul care să comenteze; pe bloguri! 😀 Deci – umanule – mulţumesc!

Nu sînt şi nu am fost niciodată genul care să facă un lucru doar pentru că aşa e trend-ul; nu ma pliez pe ce e-n topul preferinţelor maselor la ora H, fie că e vorba de îmbrăcăminte, de un film care e de văzut, de o carte care e de citit sau o trupă ce musai trebuie ascultată. Probabil de aia mereu sînt cu cel puţin o jumătate de pas în urma modei (as in “nu mi-s deloc feşăn”), de-aia n-am citit nici pină în ziua de azi Shogun, de-aia m-am uitat la The Shawshank Redemption şi Pulp Fiction cînd am considerat eu de cuviinţă, de-aia pe Norah Jones am început s-o iubesc după ce majoritatea uitaseră deja de ea.

Ei – aceeaşi poveste e şi cu inegalabilul, tabu-ul, povestea poveştilor – 50SoG. De circa un an jumate, de cînd a apărut pe piaţă – internetul MEU o fost invadat de poze, filmuleţe, motivational posters, reţete (de tort şi medicale, desigur), citate şi alte minuni cu trimiteri care mai de care mai subtile şi mai inocente către 50SoG. Facebook – check; 9GaG – check; Google – mega-check; etc. Şi la toate – adăugăm probabil sutele sau miile de forumuri şi bloguri pe care se discută intens pe tema subiectului: diverse domnişoare şi variaţi domnişori, care mai de care mai vexaţi sau mai versaţi, dîndu-şi “DECÎT cu părerea”; DECÎT despre BDSM; DECÎT despre suferinţă în general şi a personajelor în particular; DECÎT despre literatură ca şi artă modernă; DECÎT despre; DECÎT cartofi. Personal – mi se urîse deja de atîta bondage ascuns în subtilităţi şi atîtea vicii ascunse ele într-însele; a propos – azi am aflat că volumul e deja tradus şi în română, titlul fiind mai mult decît sugestiv, traducătoarea fiind probabil o absolventă de litere, amatoare nemărturisită de BDSM, care nu şi-a găsit post de suplinitoare de Engleză: Cele 50 de vicii ale domnului Grey. Mă întreb cu sufletul la gură (în condiţiile în care eu personal nu m-aş sinchisi să ridic de pe raft o carte cu titlul ăla) cum o fi tradus, de exemplu, “I want to fuck your mouth, Anastasia, and I will soon,”: să fie oare “vreau să te fut în gură, Anastasia, şi o s-o fac curînd” sau “Anastasia – vreau să-ţi dau muie; şi-am s-o fac în curînd” sau, cum mi s-ar părea normal şi fără posibile sechele sexualo-comice pentru viitoarele cititoare – mult mai sugestivul si nistor-escul “vreau să te duci dracului, Anastasia! În gură!” Hmmmm….decisions, decisions, decisions….

Şi să revenim: capacul l-a pus spotul Amazon-ian prezentat în deschiderea emisiunii (vezi mai sus, dacă l-ai uitat). Şi-atunci, fiindcă oricum ieri eram încă uşor convalescent, plus că-s încă singur la mama dracului într-un hotel în Norvegia şi plus că era Duminică – mi-am zis că acu’ ori niciodată e momentul. Aşa că mi-am dat jos – legal, desigur – o copie electronică a volumului minune – şi pe la vreo unşpe, aşa – m-am pus pe citit. Buuuun. Ce e de remarcat şi de apreciat din start la 50SoG e că a reuşit performanţa de a mă ţine legat de laptop/tabletă toată ziua de Duminică – astfel încît azi dimineaţă pe la trei şi-un pic – eram gata! All 356 pages of it! Done, devoured, word by word by word. Şi-apoi m-am culcat…. Fără sechele, fără vise erotice, fără măcar o erecţie de control, fără să-mi fie sete, doar cu o întrebare în gînd: de ce dracu’ mi-am pierdut eu toată Duminica citind asta?! Dar şi cu promisiunea că MUSAI tre’ să citesc şi volumele 2 şi 3 (şi ele downloadate la fel de legal!) să vedem CE SE ÎNTÎMPLĂ MAI DEPARTE… (nu ştiu de ce brusc mi-am amitit de seria Racheta Albă şi episoadele ei săptămînale; fain serial!).

No şi-acuma cred că ar fi vremea să-mi dau şi cu părerea serios, ca un adevarat recenzor criticăcios ce mă aflu. Pentru cine încă mai vrea să citească tomul tabu – SPOILER ALERT. Încep să zic din carte. Aşa, cam ca Generalul Puiu, doar că din altă carte…. (asta o fost pentru cunoscători 😀 )

E. L. James, tanti care o scris 50SoG – e o fostă “TV exec” care şi-o dat ea seama, la 46 de ani, că nimic din ce-o făcut pînă acuma nu e bine şi că scopul ei în viaţă e să scrie. Pînă aici – nimic rău; sau nefiresc. Problemele mele încep să răsară la gîndul că ea s-o apucat de scris (din ce-am înţeles eu) după ce-o terminat de citit Twilight Saga şi ceea ce o scris reprezintă, după spusele autoarei, toate fanteziile ei. No, ho, îmi zic. Deci tăntica asta e obsedată (să zicem doar uşor) de vampiri (parcă despre asta e Twilight, din ce ştiu eu de la fiică-mea) şi are NUMAI fantezii BDSM; başca pseudonimul sub care scrie e, cel puţin din punctul meu de vedere, tendenţios de masculin…. Pe lîngă că mi-i sincer milă de bărbatu-so, ce trebuie să fi simţit săracu’ citind cartea – parcă începe să mi se contureze un gînd: io cre’ că tanti asta n-are toate biluţele la rulmenţi. Ah! Ca să fie clar – astea le-am gîndit eu DUPĂ ce m-am delectat cu aventurile din “the Red Room of Pain”. So I may be just a tad biased… Aşa că mai bine să ne întoarcem la cărţulie:

Întîi vreau să fac două precizări referitor la modul în care e scrisă:

  • vocabularul doamnei TV Exec mi se pare cel puţin sărac; ca şi vocabular de TV Exec! Nici nu îndrăznesc să povestesc de-un vocabular de scriitoare de succes! Plus de asta – face CLAR uz de “thesaurus” în timp ce scrie (de fapt, recunoaşte indirect şi ea, într-o replică a Annei Steele: “Have you been playing with the thesaurus again?“) şi pe alocuri e evident şi de-a dreptul supărător.
  • există cîteva greşeli de limbă care m-au deranjat pe mine, care NU sînt vorbitor nativ! Mi se pare inadmisibil…. Exemplu: verbul transitiv to cock: to turn, tip, or tilt usually to one side <cock one’s head> (Merriam-Webster Dictionary) e folosit de 27 de ori, dintre care de 25 de ori e sub forma “cocked his/her/my head to one side“. Pe lîngă faptul că toate personajele laolaltă nu-şi tilt their heads decît de 6 ori şi NICIODATĂ într-o parte (use the fucking thesaurus when needed!) – pleonasmul pentru mine e dureros. Şi mai erau şi altele – dar nu mi le-amintesc acuma…

No şi acuma – povestea (pentru cine o rezistat pînă aici, next to my rambling 🙂 ) Şi între timp au trecut 3 zile în care n-am scris; îmi cer scuze de întîrziere….

Personajele poveştii ăsteia sînt cele mai clasice 2 personaje dintr-o poveste de dragoste (de orice natură ar fi ea) scrisă pentru piaţa, in general, americană: o domnucă inocentă, nefutută şi care nu ştie la cît îi ceasu’ şi domnul în floarea vîrstei, cu căcălău de bani, care poa’ sa facă ce vrea muşchiul lui, că doar are cu ce – căruia i se pune pata fix pe fătuţa asta. I seriously wonder why….! Am vazut personajele astea într-un milion de filme (categoria comedii romantice de urmărit cu nevasta in weekend) şi le-am intuit (că nu pot să zic citit, per se, că nu citesc aşa ceva) în aproape toate volumele semnate Sandra Brown sau Danielle Steel. Deci, pînă aici, nici o noutate.

Povestea în sine – mai mult decît comună şi stearpă: girl meets boy, girl likes boy, girl gives up everything for boy, boy is an asshole, girl is broken, girl leaves boy. Again – cam toate “bestselărele” americane din ultimii 50 de ani au acelaşi story-line, fiecare cu un pic de ceva adăugat aici, un pic de ceva scos de dincolo. Deci, din nou, nimic nou.

Despre actul artistic în sine – am sugerat ceva mai devreme. Nu e nimic spectaculos la modul în care tanti James ne scrie povestea. După mine – oricare dintre noi, cu skill-uri nu mai evoluate decit acelea de a scrie o scrisoare iubitei în vremea în care tu eşti la mare şi ea e la mă-sa (sau invers) şi cu cunoştinţe de limba engleză şi de Office Word la nivel de liceu – poate sa scrie cartea asta. Provided că mai are şi o imaginaţie bugăt de bogată şi plină de fantezii at least remotely sexual. Cel puţin – asta e impresia pe care mi-a lăsat-o mie stilul narativ al doamnei James. Singurul lucru bun e ca am mai învăţat eu vreo 3-4 cuvinte bune de folosit în momentul în care scrii poezie engleză cu tentă uşor erotică, aşa cum fac eu din cînd in cînd.

Elementul care cel puţin teoretic o scoate pe E. L. James din groapa comună – e latura erotică. Sexul a vîndut întotdeauna cel mai bine şi tanti ştie. Add a little kink to it – şi reţeta e perfectă. Dar hai să intrăm un pic în detalii: să lăsăm, în primă fază, deoparte latura kinky; hai să analizăm scenele de sex ca acte în sine doar. Surpriză! Sîntem din nou, ca în oglindă, în romanele Sandrei Brown sau ale lui Danielle Steel! Nimic din ce descrie E. L. James n-a fost uitat de cele 2 predecesoare! Mi-amintesc cum prin 93-94, cînd cele 2 bestselăriţe erau în vogă pe la noi şi mama mea le citea (cam cum citeşti etichetele de pe detergent şi clor cînd te caci şi n-ai o carte la îndemînă) – mi s-a întîmplat nu o dată să iau cîte un volum de-ăsta şi să-l deschid aleator undeva şi să citesc: “sfîrcurile i se întăriseră la gîndul că urma să atingă pieptul lui muschiulos şi acum trădau toată frămîntarea ei interioară, formînd mici ridicături pe bluza ei de in alb; el se-aseză lîngă ea pe canapea şi-i aranjă, privind-o cu ochii lui mari, albaştri, o şuviţă rebelă de păr după ureche; simţi de îndată cum coapsele i se umezesc doar la gîndul atingerii lui, şi mîna i se îndreptă, necontrolată, către pieptul lui; în momentul acela simţi buzele lui zdrobindu-le pe-ale ei într-un sărut cum nu mai simţise pînă atunci, limba lui îşi făcea loc printre dinţii ei, într-un dans erotic cu propria-i limbă, ea ştia că nu e bine ce face – dar pasiunea o învăluia din toate părţile; nici nu-şi mai amintea cum au ajuns în dormitor, unde el a pătruns-o adînc şi cu forţă, aşa cum mereu şi-a dorit; şi s-a lăsat cuprinsă de valurile de senzaţii nemaivăzute pînă cînd, în convulsii necontrolate, simţi sămînţa lui caldă izbindu-se de interiorul ei umed şi pieptul lui transpirat şi atît de bine mirosind a lavandă şi mosc lipindu-se de tandru de ea”. Sounds familiar? SB şi DS sînt pline de scenele astea, la fiecare cîteva zeci de pagini. Şi-acuma le regăsim în rîndurile doamnei James, doar că ea  mai adugat, pentru noutate, o cravaşă, un bici, nişte cătuşe, o cravată pe post de funie, o îngenunchiere submisivă şi o voce pătrunzătoare de bărbat dînd ordine. Atît! În rest – e aceeaşi poveste, acelaşi sex citit şi înainte (and let’s face it! acelaşi sex pe care fiecare l-am facut cel puţin o dată, cu cel puţin o persoană, chiar dacă doar întîmplător!), aceleaşi decoruri şi aceiaşi actori.

Mie – cartea asta nu-mi spune absolut nimic nou. Pentru mine – s-o citesc a fost o pierdere de vreme. Nu văd în ea decît refulările unei frustrate sexual care n-a ştiut sa spună ce avea de spus cui trebuia să o spună (din categoria: “vreau să mă fuţi aşa şi aşa; şi să-mi faci aia şi aia că io altfel nu am nici un fel de orgasm” etc., etc., etc.) si care, sub influenţa romanelor cu care şi-a umplut adolescenţa şi tinereţea, a pus pe hîrtie ce-i trecea prin căpşor. Şi culmea – şi ea recunoaşte pînă la urmă că e surprinsă de outcome – a avut şi succes; nebun chiar.

DAR! Mai sînt totuşi de discutat cîteva aspecte, care pînă la urmă duc la succesul volumului ăstuia, cel puțin din punctul meu de vedere (între timp am ajuns acasă la Cluj):

1. Autoarea mizează, chiar dacă inconștient (!) pe un fapt care pentru mine e evident: toți, ABSOLUT toți cititorii, indiferent de nație, sex, culoare politică, etnie, apartenență religioasă – toți am avut, măcar o dată, măcar “un pic” de fantezii perverse. Fiecare dintre noi ăștia care am ajuns să citim Fifty shades of Grey ne-am regăsit în cel puțin una din fanteziile descrise, în cel puțin unul din pasajele erotice povestite, în cel puțin unul din gîndurile Annei sau din cele ale lui Grey. Plus de asta – sînt convins că au fost enorm de mulți cei care s-au simțit aproape de carte, de poveste, de personaje, prin prisma muzicii pe care ele o ascultă în anumite momente. Hai sa fim cinstiți: sînt convins că marea majoritate a fanilor Snow Patrol se împart în cei care au citit 50SoG și cei care au devorat Grey’s Anatomy (abia acum sesizez ironia din titluri…. cel puțin ciudat…). Anyways – revenind la fantezii. Nu cred că există femeie activă sexual și măcar parțial dezinhibată care să nu-și fi dorit măcar o dată să fie legată la mîini sau pleznită sănătos peste buci. La fel cum mă îndoiesc sincer că există bărbat care să nu fi visat la o femeie căreia să-i poată face ORICE, fără ca ea să comenteze, din care să nu facă altceva decît propria lui jucărie pe care s-o pună oriunde și care să facă întocmai cerințelor lui; propriul lui obiect sexual. Partea tristă e că marea majoritate n-o să recunoaștem niciodată existența fanteziilor ăstora; în mare parte fiindcă niciodată n-o să avem încrederea necesară în cel de lîngă noi (ori dezvăluirea unor asemenea gînduri – let alone punerea lor în practică! – presupune mai mult decît încredere) și-n mare parte din cauza ideilor preconcepute, a educației primite, a eticului, a moralului din fiecare din noi: ce-o să zică Lenuța dacă-i zic că vreau s-o fut în cur în timp ce-i legată cu funie de picioarele patului? oare zice Neluțu că-s curvă dacă-i cer să mă pleznească peste față în timp ce i-o sug stînd în genunchi, cu mîinile legate la spate? Marea majoritate o să aștepte – deși știe că niciodată n-are să se întîmple! – ca celălalt să inițieze jocul, să vină cu ideile. Și-n final – ajungem cu toții niște frustrați sexual, care ne hrănim cu fantezii, masturbîndu-ne în colțuri ascunse ale casei, cu gîndul la Rocco Siffredi sau Sandra Romain. Și-atunci succesul cărții ăsteia se explică: cineva a avut curajul de-a pune într-o carte, carte pe care o gasești pe rafturile librăriei (!), toate gîndurile pe care omul de rînd nu le-a știut împărți cu partenerul de viață. Toate fanteziile pe care acuma i le poate induce, subtil, facîndu-l să citească rîndurile doamnei James: dacă-i place cartea – poate avem o șansă să ne îmbunătățim viața sexuală; dacă nu-i place – well….nici The Da Vinci Code nu i-o plăcut. Ignorant (son of a) bitch! Și din gură-n gură și din mînă-n mînă (pun intended…) cartea asta o vîndut 65 milioane de copii, tradusă în 37 de limbi. Ceea ce mă duce la punctul:

2. și la legătura din titlu, care probabil că pînă acuma v-a părut fără sens, dar mie mi s-a părut o comparație bună… Ceea ce Psy a făcut din/cu piesa asta mi se pare extrem de similar cu ceea ce E.L. James a făcut cu 50SoG. Mai precis – domnul ăsta a pus pe sticlă ceea ce ficare din noi am face de fiecare dată cînd mergem la un chef – dar de obicei fie ne abținem fie, pentru partea predominant masculină dintre noi, așteptăm pînă după ce ne-am îmbătat. Respective – să ne prostim în ultimul hal posibil pe indiferent ce muzică zbiară din boxe. Toți ați simțit nevoia să faceți asta (mulți o faceți în intimitatea propriilor cămine, ascultînd cine știe ce căcat de piesă pe care NU recunoașteți de față cu prietenii că vă place), cîțiva ați comis-o la cheful ăla de la care nu vă mai amintiți mare lucru și toți, absolut toți avem prietenul ăla care de fiecare dată dă cu mucii-n blid și se face de căcat, scălîmbăindu-se în ultimul hal pe ringul de dans, legîndu-se de toate gagicile mișto și băgîndu-și oarece în toți masculii încă treji. Ei – Psy a făcut din chestia asta avere. It’s as easy as 1, 2, 3 … Scălîmbăială organizată, filmată, regizată, cu gagici faine și mașini mișto, pusă la teveu și dată înspre îngurgitare maselor. Și masele au luat-o, au digerat-o și acuma se pot scălîmbăi în voie, și toți prietenii se hlizesc copios: doar e Gangnam Style și e trendy…. Rezultatul – în 5 luni de la lansare era primul video EVER care să spargă bariera de 1 miliard de vizualizari online. Similar, în lumea mea, cu recordul 50S0G, care e “the fastest-selling paperback of all time”. Ambele gîdilă ceea ce nu ne permitem fiecare dintre noi să lăsăm să se vadă cu ochiul liber, ambele de fapt nu spun nimic nou, ambele – overall – sînt sub-mediocre, și ambele au bătut recorduri greu de egalat.

Concluzia – sîntem toți proști. Ca și specie. Manipulabili cum nici o altă specie nu e – sîntem, cu toții, oricît de mult am încerca să susținem contrariul, guvernați de “băi, da’ oare ce a zice lumea“. Oricît de mult am încerca să dăm împresia că sîntem ieșiți din tipare – nimic nu ne pune mai abitir la locul nostru decît conformarea la norme. Toți vrem să ne futem ca-n filmele porno – dar nimeni, NICIODATĂ, nu se uită la asemenea filme. Toate femeile vor să și-o ia-n cur – dar niciuna nu știe că așa ceva e posibil. Toți bărbații vor “messy deepthroatsdar niciuna din iubitele lor nu sînt curve. (A propos – TOȚI bărbații vor ca iubita să le bage degetu-n cur chiar înainte de a-și da drumul; n-o s-o recunoască VECI – because it makes them gay!). Toți vrem să ne prostim la chefuri, da’ apoi sînt pozele de pe rețea de mîine. Toți vrem cea mai mișto femeie/cel mai mișto bărbat din încăpere. Pentru femei – apropierea de el le face curve. Pentru bărbați – naaah! nu-s io de nasu’ lu’ aia!. Și-n final toți mergem acasă singuri, să ne uităm la  pornoșagurile la care nu ne uităm, să citim cărțile pe care nu le citim, să ne masturbăm prin a nu ne masturba și să visăm la colegul/a de birou gîndindu-ne de fapt la nu știu ce raport in Excel.

All in all – we all fake it! În fiecare zi, fiecare gînd, fiecare cuvînt spus, fiecare atingere – toate sînt false. În spatele fiecărei acțiuni se ascunde de fapt altceva, alt gînd, alt cuvînt, și-o altfel de atingere. Nimic din noi nu e real, nici măcar o clipă, cîtă vreme în preajmă-ne mai sînt și alții. Singurele momente de adevăr – și nici alea tot timpul și pentru toată lumea – sînt atunci cînd fiecare e singur, doar el cu el, cu gîndurile, cuvintele si atingerile lui.

Și poate lumea ar fi alta, mai bună și-n culori mai vii – dacă am învăța să spunem lucrurilor pe nume, simplu, curat, copilărește. De ce oare copiii nu au probleme în a socializa?……….

Citiți Fifty Shades of Grey. S-ar putea să schimbe lucruri în voi…

P.S.: întîmplarea face ca ăsta să fie postul cu numărul 50 🙂 Once again – everything happens for a reason …

January 28, 2013

Fame’s a bitch :-)

Azi am descoperit ceva draguţ tare 🙂

Şi pe aceasta cale vreau înainte de toate să-mi cer scuze unei anume categorii de cititori fideli (or să se ştie ei imediat care sînt) pentru un atare fapt de curînd întîmplat (nu ştiu exact cînd; eu abia azi l-am descoperit…). Se pare că, cel puţin la un anumit nivel – sînt mult mai “famous” decît mă aşteptam! Adică…. hai să fim serioşi: mai mult de 15 cititori fideli n-am, iar lor li se alatură poate încă 15 random guests. And not even on a daily basis 🙂 Traficul deci – e miiiiic; FOARTE mic! Nici nu ma gîndeam că-l consideră cineva, undeva, demn de atenţie. Ce să mai povestim de etichetări, catalogări şi alte minuni ale tehnicii…

Şi totuşi – voila:

Blocked

Mdeci care va să zică – nu doar că-s blocat, dar as the cherry on top – mai îs şi-un fel de pornache al wordpress-ului 🙂 🙂 🙂 🙂

Aşa încît – cititorilor “din intern” încă o dată le cer scuze că tre’ să mă citească din alte părţi; iar celorlaţi nu pot decît să le atrag atenţia să-şi ţină copiii departe atunci cînd mă citesc. Că cine ştie ce minunăţii oripilante li s-or arăta pruncilor dinaintea ochilor, înainte de vreme!

N-am decît o explicaţie: cineva ştia că următorul post, planificat a fi scris azi, avea la bază the “Fifty Shades of Grey”. Therefore – pornache would have been, if not already one.

Sănătoşi să fim, că sexul pare-se că vine singur!

January 8, 2013

Oldies but goldies 1

Am găsit acu’ceva vreme, răscolind dulapuri și cutii vechi – tot felul de scriiciuni “din tinerețe”; și mă gîndeam că parte din ele și-ar avea locul aici, printre mine cel de acum…

Probabil că voi posta doar ce-am găsit scris în Engleză; motivele sînt mai multe și n-o să le înșir, că oricum sînt irelevante…

Ce mi-ar plăcea însă (și e valabil și pentru restul postărilor ce-au sa vină, cele noi) ar fi dacă fiecare din voi, odată ajunși aici, odată parcurs un text – l-ați și comenta. Gîndesc sincer că rolul unui blog de genul ăsta nu e doar acela de-a-mi expune eu o idee sau alta – ci și de a socializa, informal poate, unii cu alții. Pînă la urmă – dacă ar fi vorba doar de gîndurile mele așternute undeva – le-aș scrie ca de atîtea ori pînă acuma pe-o coală albă și rostul li s-ar termina într-o cutie. Tocmai de-aia am ales varianta asta – care ne leagă pe toți unii de ceilalți, asemenea cenaclurilor de pe vremuri (prea puține mai sînt azi…), ne apropie și ne-aseamănă, ne desparte și ne schimbă – în funcție de fiecare cuvînt, sau emoție sau gînd. Așa încît – nu stați muți în casa mea 🙂 Cum zicea cineva: “șăz’ pe canapei șî taie-ț’ colac” 🙂 Bem ș-o țuică și stăm la o poveste….

V-aștept!

Și pînă una alta – să nu uităm de ce am venit. O să încep cu-n text tehnoredactat pe-o bucațică de A4, scris mărunt – despre care sincer – I have no recollection…. habar nu am cînd și de ce l-am scris 😦 Știu, sînt penibil cîteodată – da’….ăsta mi-s….

Here it goes:

“…an hour and a half has passed since I woke up; my hands smelling of you, my thought running towards you; I constantly think about your legs last night, somehow shamelessly half-naked, I constantly feel the desire to run my fingers up and down your thighs, around your warmth, touching everything without any refrain, drinking you out, drying you off, getting you all wet and hot over and over again; I don’t know where from inside me these desires come out of, I only know they feel fucking great; I just wish, for no particular reason, to spend like … say … 3 days & 3 nights with you, just with you, all over you; I need your nails scratching me; I need your tongue caressing me; I need your lips eating me; hands can be a powerful weapon if held right and handled with care; so can anything fleshy, so can anything moist; tongue and heart; nails and soul; pussy and then nothing else to care for; lustful illusions of the days yet to come; unbearable silence left between your legs; uncross them and let them shout; scream their desire, their lust for whatever it is that they lack; do you recall the past? joints of flesh, moan and touch; hard to believe, easy to dream of; delusional thoughts break my mind; am I set free? does freedom hurt? I’m supposed to be working, and instead I can’t but think about you, think about last night, I don’t know (or don’t want to) if I was drunk, I try not to remember things, they feel too good, they fill me up and that ain’t right, I take brakes and then write again, I don’t want to do anything but think and write; I might even keep writing for 8 hours and flood you with tons of words; I wanna sleep, I feel tired, I wanna wake up with you naked next to me; I fantasize about you touching yourself, me watching you, then loving you all over; again drink you, dry you off; things could’ve, should’ve and would’ve been different if…; should that be right? god only knows; is this right? god only cares; […]; images run through me as rivers of information, pictures and stand-stills; I want to remember; I want to forget; and then again: does freedom hurt? on top of a huge glass-and-steel building, playing a sax, a black man tells us his story; story of his freedom, story of his lust, story of his last dreams and desires; I think I am drunk now; a lot more than yesterday; drunk of what – I don’t know; somewhere ahead lies naked the body of the bleeding purple maiden; was she alone? was she afraid? was she free? was she, after all, a virgin? the sheets look dry, quite clean and untouched; it’s her hair that bleeds; bleeding dreams, bleeding illusions, breathing herself; I’ll stop; should be enough for one day…”

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers