there's someone in my head – but it's not me

Zilele trecute citeam la Cabral un articolaş drăguţ, şi de la video-ul cu pricina, by just aimlessly surfing the net – am ajuns la un alt clip (fără nici o legătură, desigur, cu cel de la care plecasem) pe care îl prezint mai jos:

No bun; acuma înainte de a trece mai departe – tre’ să îmi fac datoria de domn bine-crescut şi să-i mulţumesc lui Cabral. O dată pentru că probabil dacă nu ar fi fost el – n-aş fi citit vreodată 50SoG (sau, în cel mai fericit caz, cine ştie în ce timpuri viitoare); şi a doua oara pentru că mi-i tare drag să-l citesc (şi-o fac destul de consecvent de cîţiva ani buni), însă niciodată nu am zis nicăieri nimic, probabil din simplul motiv că nu prea-s genul care să comenteze; pe bloguri! 😀 Deci – umanule – mulţumesc!

Nu sînt şi nu am fost niciodată genul care să facă un lucru doar pentru că aşa e trend-ul; nu ma pliez pe ce e-n topul preferinţelor maselor la ora H, fie că e vorba de îmbrăcăminte, de un film care e de văzut, de o carte care e de citit sau o trupă ce musai trebuie ascultată. Probabil de aia mereu sînt cu cel puţin o jumătate de pas în urma modei (as in “nu mi-s deloc feşăn”), de-aia n-am citit nici pină în ziua de azi Shogun, de-aia m-am uitat la The Shawshank Redemption şi Pulp Fiction cînd am considerat eu de cuviinţă, de-aia pe Norah Jones am început s-o iubesc după ce majoritatea uitaseră deja de ea.

Ei – aceeaşi poveste e şi cu inegalabilul, tabu-ul, povestea poveştilor – 50SoG. De circa un an jumate, de cînd a apărut pe piaţă – internetul MEU o fost invadat de poze, filmuleţe, motivational posters, reţete (de tort şi medicale, desigur), citate şi alte minuni cu trimiteri care mai de care mai subtile şi mai inocente către 50SoG. Facebook – check; 9GaG – check; Google – mega-check; etc. Şi la toate – adăugăm probabil sutele sau miile de forumuri şi bloguri pe care se discută intens pe tema subiectului: diverse domnişoare şi variaţi domnişori, care mai de care mai vexaţi sau mai versaţi, dîndu-şi “DECÎT cu părerea”; DECÎT despre BDSM; DECÎT despre suferinţă în general şi a personajelor în particular; DECÎT despre literatură ca şi artă modernă; DECÎT despre; DECÎT cartofi. Personal – mi se urîse deja de atîta bondage ascuns în subtilităţi şi atîtea vicii ascunse ele într-însele; a propos – azi am aflat că volumul e deja tradus şi în română, titlul fiind mai mult decît sugestiv, traducătoarea fiind probabil o absolventă de litere, amatoare nemărturisită de BDSM, care nu şi-a găsit post de suplinitoare de Engleză: Cele 50 de vicii ale domnului Grey. Mă întreb cu sufletul la gură (în condiţiile în care eu personal nu m-aş sinchisi să ridic de pe raft o carte cu titlul ăla) cum o fi tradus, de exemplu, “I want to fuck your mouth, Anastasia, and I will soon,”: să fie oare “vreau să te fut în gură, Anastasia, şi o s-o fac curînd” sau “Anastasia – vreau să-ţi dau muie; şi-am s-o fac în curînd” sau, cum mi s-ar părea normal şi fără posibile sechele sexualo-comice pentru viitoarele cititoare – mult mai sugestivul si nistor-escul “vreau să te duci dracului, Anastasia! În gură!” Hmmmm….decisions, decisions, decisions….

Şi să revenim: capacul l-a pus spotul Amazon-ian prezentat în deschiderea emisiunii (vezi mai sus, dacă l-ai uitat). Şi-atunci, fiindcă oricum ieri eram încă uşor convalescent, plus că-s încă singur la mama dracului într-un hotel în Norvegia şi plus că era Duminică – mi-am zis că acu’ ori niciodată e momentul. Aşa că mi-am dat jos – legal, desigur – o copie electronică a volumului minune – şi pe la vreo unşpe, aşa – m-am pus pe citit. Buuuun. Ce e de remarcat şi de apreciat din start la 50SoG e că a reuşit performanţa de a mă ţine legat de laptop/tabletă toată ziua de Duminică – astfel încît azi dimineaţă pe la trei şi-un pic – eram gata! All 356 pages of it! Done, devoured, word by word by word. Şi-apoi m-am culcat…. Fără sechele, fără vise erotice, fără măcar o erecţie de control, fără să-mi fie sete, doar cu o întrebare în gînd: de ce dracu’ mi-am pierdut eu toată Duminica citind asta?! Dar şi cu promisiunea că MUSAI tre’ să citesc şi volumele 2 şi 3 (şi ele downloadate la fel de legal!) să vedem CE SE ÎNTÎMPLĂ MAI DEPARTE… (nu ştiu de ce brusc mi-am amitit de seria Racheta Albă şi episoadele ei săptămînale; fain serial!).

No şi-acuma cred că ar fi vremea să-mi dau şi cu părerea serios, ca un adevarat recenzor criticăcios ce mă aflu. Pentru cine încă mai vrea să citească tomul tabu – SPOILER ALERT. Încep să zic din carte. Aşa, cam ca Generalul Puiu, doar că din altă carte…. (asta o fost pentru cunoscători 😀 )

E. L. James, tanti care o scris 50SoG – e o fostă “TV exec” care şi-o dat ea seama, la 46 de ani, că nimic din ce-o făcut pînă acuma nu e bine şi că scopul ei în viaţă e să scrie. Pînă aici – nimic rău; sau nefiresc. Problemele mele încep să răsară la gîndul că ea s-o apucat de scris (din ce-am înţeles eu) după ce-o terminat de citit Twilight Saga şi ceea ce o scris reprezintă, după spusele autoarei, toate fanteziile ei. No, ho, îmi zic. Deci tăntica asta e obsedată (să zicem doar uşor) de vampiri (parcă despre asta e Twilight, din ce ştiu eu de la fiică-mea) şi are NUMAI fantezii BDSM; başca pseudonimul sub care scrie e, cel puţin din punctul meu de vedere, tendenţios de masculin…. Pe lîngă că mi-i sincer milă de bărbatu-so, ce trebuie să fi simţit săracu’ citind cartea – parcă începe să mi se contureze un gînd: io cre’ că tanti asta n-are toate biluţele la rulmenţi. Ah! Ca să fie clar – astea le-am gîndit eu DUPĂ ce m-am delectat cu aventurile din “the Red Room of Pain”. So I may be just a tad biased… Aşa că mai bine să ne întoarcem la cărţulie:

Întîi vreau să fac două precizări referitor la modul în care e scrisă:

• vocabularul doamnei TV Exec mi se pare cel puţin sărac; ca şi vocabular de TV Exec! Nici nu îndrăznesc să povestesc de-un vocabular de scriitoare de succes! Plus de asta – face CLAR uz de “thesaurus” în timp ce scrie (de fapt, recunoaşte indirect şi ea, într-o replică a Annei Steele: “Have you been playing with the thesaurus again?“) şi pe alocuri e evident şi de-a dreptul supărător.
• există cîteva greşeli de limbă care m-au deranjat pe mine, care NU sînt vorbitor nativ! Mi se pare inadmisibil…. Exemplu: verbul transitiv to cock: to turn, tip, or tilt usually to one side <cock one’s head> (Merriam-Webster Dictionary) e folosit de 27 de ori, dintre care de 25 de ori e sub forma “cocked his/her/my head to one side“. Pe lîngă faptul că toate personajele laolaltă nu-şi tilt their heads decît de 6 ori şi NICIODATĂ într-o parte (use the fucking thesaurus when needed!) – pleonasmul pentru mine e dureros. Şi mai erau şi altele – dar nu mi le-amintesc acuma…

No şi acuma – povestea (pentru cine o rezistat pînă aici, next to my rambling 🙂 ) Şi între timp au trecut 3 zile în care n-am scris; îmi cer scuze de întîrziere….

Personajele poveştii ăsteia sînt cele mai clasice 2 personaje dintr-o poveste de dragoste (de orice natură ar fi ea) scrisă pentru piaţa, in general, americană: o domnucă inocentă, nefutută şi care nu ştie la cît îi ceasu’ şi domnul în floarea vîrstei, cu căcălău de bani, care poa’ sa facă ce vrea muşchiul lui, că doar are cu ce – căruia i se pune pata fix pe fătuţa asta. I seriously wonder why….! Am vazut personajele astea într-un milion de filme (categoria comedii romantice de urmărit cu nevasta in weekend) şi le-am intuit (că nu pot să zic citit, per se, că nu citesc aşa ceva) în aproape toate volumele semnate Sandra Brown sau Danielle Steel. Deci, pînă aici, nici o noutate.

Povestea în sine – mai mult decît comună şi stearpă: girl meets boy, girl likes boy, girl gives up everything for boy, boy is an asshole, girl is broken, girl leaves boy. Again – cam toate “bestselărele” americane din ultimii 50 de ani au acelaşi story-line, fiecare cu un pic de ceva adăugat aici, un pic de ceva scos de dincolo. Deci, din nou, nimic nou.

Despre actul artistic în sine – am sugerat ceva mai devreme. Nu e nimic spectaculos la modul în care tanti James ne scrie povestea. După mine – oricare dintre noi, cu skill-uri nu mai evoluate decit acelea de a scrie o scrisoare iubitei în vremea în care tu eşti la mare şi ea e la mă-sa (sau invers) şi cu cunoştinţe de limba engleză şi de Office Word la nivel de liceu – poate sa scrie cartea asta. Provided că mai are şi o imaginaţie bugăt de bogată şi plină de fantezii at least remotely sexual. Cel puţin – asta e impresia pe care mi-a lăsat-o mie stilul narativ al doamnei James. Singurul lucru bun e ca am mai învăţat eu vreo 3-4 cuvinte bune de folosit în momentul în care scrii poezie engleză cu tentă uşor erotică, aşa cum fac eu din cînd in cînd.

Elementul care cel puţin teoretic o scoate pe E. L. James din groapa comună – e latura erotică. Sexul a vîndut întotdeauna cel mai bine şi tanti ştie. Add a little kink to it – şi reţeta e perfectă. Dar hai să intrăm un pic în detalii: să lăsăm, în primă fază, deoparte latura kinky; hai să analizăm scenele de sex ca acte în sine doar. Surpriză! Sîntem din nou, ca în oglindă, în romanele Sandrei Brown sau ale lui Danielle Steel! Nimic din ce descrie E. L. James n-a fost uitat de cele 2 predecesoare! Mi-amintesc cum prin 93-94, cînd cele 2 bestselăriţe erau în vogă pe la noi şi mama mea le citea (cam cum citeşti etichetele de pe detergent şi clor cînd te caci şi n-ai o carte la îndemînă) – mi s-a întîmplat nu o dată să iau cîte un volum de-ăsta şi să-l deschid aleator undeva şi să citesc: “sfîrcurile i se întăriseră la gîndul că urma să atingă pieptul lui muschiulos şi acum trădau toată frămîntarea ei interioară, formînd mici ridicături pe bluza ei de in alb; el se-aseză lîngă ea pe canapea şi-i aranjă, privind-o cu ochii lui mari, albaştri, o şuviţă rebelă de păr după ureche; simţi de îndată cum coapsele i se umezesc doar la gîndul atingerii lui, şi mîna i se îndreptă, necontrolată, către pieptul lui; în momentul acela simţi buzele lui zdrobindu-le pe-ale ei într-un sărut cum nu mai simţise pînă atunci, limba lui îşi făcea loc printre dinţii ei, într-un dans erotic cu propria-i limbă, ea ştia că nu e bine ce face – dar pasiunea o învăluia din toate părţile; nici nu-şi mai amintea cum au ajuns în dormitor, unde el a pătruns-o adînc şi cu forţă, aşa cum mereu şi-a dorit; şi s-a lăsat cuprinsă de valurile de senzaţii nemaivăzute pînă cînd, în convulsii necontrolate, simţi sămînţa lui caldă izbindu-se de interiorul ei umed şi pieptul lui transpirat şi atît de bine mirosind a lavandă şi mosc lipindu-se de tandru de ea”. Sounds familiar? SB şi DS sînt pline de scenele astea, la fiecare cîteva zeci de pagini. Şi-acuma le regăsim în rîndurile doamnei James, doar că ea  mai adugat, pentru noutate, o cravaşă, un bici, nişte cătuşe, o cravată pe post de funie, o îngenunchiere submisivă şi o voce pătrunzătoare de bărbat dînd ordine. Atît! În rest – e aceeaşi poveste, acelaşi sex citit şi înainte (and let’s face it! acelaşi sex pe care fiecare l-am facut cel puţin o dată, cu cel puţin o persoană, chiar dacă doar întîmplător!), aceleaşi decoruri şi aceiaşi actori.

Mie – cartea asta nu-mi spune absolut nimic nou. Pentru mine – s-o citesc a fost o pierdere de vreme. Nu văd în ea decît refulările unei frustrate sexual care n-a ştiut sa spună ce avea de spus cui trebuia să o spună (din categoria: “vreau să mă fuţi aşa şi aşa; şi să-mi faci aia şi aia că io altfel nu am nici un fel de orgasm” etc., etc., etc.) si care, sub influenţa romanelor cu care şi-a umplut adolescenţa şi tinereţea, a pus pe hîrtie ce-i trecea prin căpşor. Şi culmea – şi ea recunoaşte pînă la urmă că e surprinsă de outcome – a avut şi succes; nebun chiar.

DAR! Mai sînt totuşi de discutat cîteva aspecte, care pînă la urmă duc la succesul volumului ăstuia, cel puțin din punctul meu de vedere (între timp am ajuns acasă la Cluj):

1. Autoarea mizează, chiar dacă inconștient (!) pe un fapt care pentru mine e evident: toți, ABSOLUT toți cititorii, indiferent de nație, sex, culoare politică, etnie, apartenență religioasă – toți am avut, măcar o dată, măcar “un pic” de fantezii perverse. Fiecare dintre noi ăștia care am ajuns să citim Fifty shades of Grey ne-am regăsit în cel puțin una din fanteziile descrise, în cel puțin unul din pasajele erotice povestite, în cel puțin unul din gîndurile Annei sau din cele ale lui Grey. Plus de asta – sînt convins că au fost enorm de mulți cei care s-au simțit aproape de carte, de poveste, de personaje, prin prisma muzicii pe care ele o ascultă în anumite momente. Hai sa fim cinstiți: sînt convins că marea majoritate a fanilor Snow Patrol se împart în cei care au citit 50SoG și cei care au devorat Grey’s Anatomy (abia acum sesizez ironia din titluri…. cel puțin ciudat…). Anyways – revenind la fantezii. Nu cred că există femeie activă sexual și măcar parțial dezinhibată care să nu-și fi dorit măcar o dată să fie legată la mîini sau pleznită sănătos peste buci. La fel cum mă îndoiesc sincer că există bărbat care să nu fi visat la o femeie căreia să-i poată face ORICE, fără ca ea să comenteze, din care să nu facă altceva decît propria lui jucărie pe care s-o pună oriunde și care să facă întocmai cerințelor lui; propriul lui obiect sexual. Partea tristă e că marea majoritate n-o să recunoaștem niciodată existența fanteziilor ăstora; în mare parte fiindcă niciodată n-o să avem încrederea necesară în cel de lîngă noi (ori dezvăluirea unor asemenea gînduri – let alone punerea lor în practică! – presupune mai mult decît încredere) și-n mare parte din cauza ideilor preconcepute, a educației primite, a eticului, a moralului din fiecare din noi: ce-o să zică Lenuța dacă-i zic că vreau s-o fut în cur în timp ce-i legată cu funie de picioarele patului? oare zice Neluțu că-s curvă dacă-i cer să mă pleznească peste față în timp ce i-o sug stînd în genunchi, cu mîinile legate la spate? Marea majoritate o să aștepte – deși știe că niciodată n-are să se întîmple! – ca celălalt să inițieze jocul, să vină cu ideile. Și-n final – ajungem cu toții niște frustrați sexual, care ne hrănim cu fantezii, masturbîndu-ne în colțuri ascunse ale casei, cu gîndul la Rocco Siffredi sau Sandra Romain. Și-atunci succesul cărții ăsteia se explică: cineva a avut curajul de-a pune într-o carte, carte pe care o gasești pe rafturile librăriei (!), toate gîndurile pe care omul de rînd nu le-a știut împărți cu partenerul de viață. Toate fanteziile pe care acuma i le poate induce, subtil, facîndu-l să citească rîndurile doamnei James: dacă-i place cartea – poate avem o șansă să ne îmbunătățim viața sexuală; dacă nu-i place – well….nici The Da Vinci Code nu i-o plăcut. Ignorant (son of a) bitch! Și din gură-n gură și din mînă-n mînă (pun intended…) cartea asta o vîndut 65 milioane de copii, tradusă în 37 de limbi. Ceea ce mă duce la punctul:

2. și la legătura din titlu, care probabil că pînă acuma v-a părut fără sens, dar mie mi s-a părut o comparație bună… Ceea ce Psy a făcut din/cu piesa asta mi se pare extrem de similar cu ceea ce E.L. James a făcut cu 50SoG. Mai precis – domnul ăsta a pus pe sticlă ceea ce ficare din noi am face de fiecare dată cînd mergem la un chef – dar de obicei fie ne abținem fie, pentru partea predominant masculină dintre noi, așteptăm pînă după ce ne-am îmbătat. Respective – să ne prostim în ultimul hal posibil pe indiferent ce muzică zbiară din boxe. Toți ați simțit nevoia să faceți asta (mulți o faceți în intimitatea propriilor cămine, ascultînd cine știe ce căcat de piesă pe care NU recunoașteți de față cu prietenii că vă place), cîțiva ați comis-o la cheful ăla de la care nu vă mai amintiți mare lucru și toți, absolut toți avem prietenul ăla care de fiecare dată dă cu mucii-n blid și se face de căcat, scălîmbăindu-se în ultimul hal pe ringul de dans, legîndu-se de toate gagicile mișto și băgîndu-și oarece în toți masculii încă treji. Ei – Psy a făcut din chestia asta avere. It’s as easy as 1, 2, 3 … Scălîmbăială organizată, filmată, regizată, cu gagici faine și mașini mișto, pusă la teveu și dată înspre îngurgitare maselor. Și masele au luat-o, au digerat-o și acuma se pot scălîmbăi în voie, și toți prietenii se hlizesc copios: doar e Gangnam Style și e trendy…. Rezultatul – în 5 luni de la lansare era primul video EVER care să spargă bariera de 1 miliard de vizualizari online. Similar, în lumea mea, cu recordul 50S0G, care e “the fastest-selling paperback of all time”. Ambele gîdilă ceea ce nu ne permitem fiecare dintre noi să lăsăm să se vadă cu ochiul liber, ambele de fapt nu spun nimic nou, ambele – overall – sînt sub-mediocre, și ambele au bătut recorduri greu de egalat.

Concluzia – sîntem toți proști. Ca și specie. Manipulabili cum nici o altă specie nu e – sîntem, cu toții, oricît de mult am încerca să susținem contrariul, guvernați de “băi, da’ oare ce a zice lumea“. Oricît de mult am încerca să dăm împresia că sîntem ieșiți din tipare – nimic nu ne pune mai abitir la locul nostru decît conformarea la norme. Toți vrem să ne futem ca-n filmele porno – dar nimeni, NICIODATĂ, nu se uită la asemenea filme. Toate femeile vor să și-o ia-n cur – dar niciuna nu știe că așa ceva e posibil. Toți bărbații vor “messy deepthroats“ – dar niciuna din iubitele lor nu sînt curve. (A propos – TOȚI bărbații vor ca iubita să le bage degetu-n cur chiar înainte de a-și da drumul; n-o s-o recunoască VECI – because it makes them gay!). Toți vrem să ne prostim la chefuri, da’ apoi sînt pozele de pe rețea de mîine. Toți vrem cea mai mișto femeie/cel mai mișto bărbat din încăpere. Pentru femei – apropierea de el le face curve. Pentru bărbați – naaah! nu-s io de nasu’ lu’ aia!. Și-n final toți mergem acasă singuri, să ne uităm la  pornoșagurile la care nu ne uităm, să citim cărțile pe care nu le citim, să ne masturbăm prin a nu ne masturba și să visăm la colegul/a de birou gîndindu-ne de fapt la nu știu ce raport in Excel.

All in all – we all fake it! În fiecare zi, fiecare gînd, fiecare cuvînt spus, fiecare atingere – toate sînt false. În spatele fiecărei acțiuni se ascunde de fapt altceva, alt gînd, alt cuvînt, și-o altfel de atingere. Nimic din noi nu e real, nici măcar o clipă, cîtă vreme în preajmă-ne mai sînt și alții. Singurele momente de adevăr – și nici alea tot timpul și pentru toată lumea – sînt atunci cînd fiecare e singur, doar el cu el, cu gîndurile, cuvintele si atingerile lui.

Și poate lumea ar fi alta, mai bună și-n culori mai vii – dacă am învăța să spunem lucrurilor pe nume, simplu, curat, copilărește. De ce oare copiii nu au probleme în a socializa?……….

Citiți Fifty Shades of Grey. S-ar putea să schimbe lucruri în voi…

P.S.: întîmplarea face ca ăsta să fie postul cu numărul 50 🙂 Once again – everything happens for a reason …