Archive for ‘Publicitate’

March 29, 2014

Un somn plăcut poate începe cu un click

ID-100146312Mai nou – mi-s dragi diminețile cît mai devreme. Mă trezesc la 5 – deși n-am nimic de făcut pînă pe la 7 jumate. Și aproape în fiecare dimineață îmi zîmbesc eu mie, la amintirea vremurilor cînd orice aș fi făcut – doar să mai dorm 5 minute. Cred că vine odată cu vîrsta, trezitul ăsta de dimineață. Altfel nu-mi explic. Dar știu că niciodată nu înțelegeam, copil fiind, cum bunicii mi se trezeau înainte de a răsări soarele; sau cum tata meu la 6 era deja activ, înainte ca oricine altcineva din casă să dea vreun semn de bună dimineața. Și-acum mă regăsesc în diminețile lor; și mi-e bine și drag; și încep să înțeleg. Dar e clar că-i un tipic ce vine odată cu vîrsta. Nu știu încă de ce anume, care ar fi explicația științifică – dar e clar că se întîmplă.

Și normal că fiecare zi îmi începe cu un set de tabieturi, puse în rînd după multe luni de “experimente” matinale. Și-mi tihnește, că mi-e liniște și pace. Mi-s doar eu cu mine, cu vreme de gîndit, cu vreme de analizat, limpede și curat. Și evident că mă trezesc mult mai activ, mai bine dispus și mai cu poftă de viață decît știam a mă trezi cu ani în urmă. Și nu pot să nu mă gîndesc că asta trebuie cumva să se lege și de un somn mai liniștit, mai plăcut, mai “așezat” decît mi-era pe vremuri. E drept că aleg să merg la somn ceva mai devreme ca de obicei – dar tot nu dorm mai mult de 3-4, poate 5 ore pe noapte (iar asta mi-e meteahnă veche, încă de prin liceu); nu de alta – dar altfel îs năuc toată ziua…

Și dacă tot povestim de somn bun și devreme (cam ca și fetele cuminți și devreme acasă) – poate ar fi bine de menționat și faptul că deși sînt genul care poate dormi oriunde, oricînd, dacă simt nevoia de somn – în general îmi place ca “sleeping arrangement-urile” să fie de o anumită natură: salteaua trebuie să-mi fie cît de tare și de solidă cu putință, perna – dimpotrivă! – moale de tot și foarte-foarte “împachetabilă”, patul să fie cît de mare, să mă pot întinde în el în cele mai destrăbălate poziții, iar “învelitoarea” cît mai ușoară și mai subțire. Poate sună ciudat, dar în condițiile astea – chiar dorm ca un prunc. Și nici n-am nevoie de ore multe de somn – pentru a mă trezi dimineața “in tip-top shape”, gata de nebuniile unei noi zile.

Și de fapt – de ce vă zic eu toate astea? Păi e simplu – tocmai ce mi-am dat seama că ce lipsește majorității nopților mele – e cineva-ul drag cu care să împart bunătățile unui somn bun. Mi-e mai mereu dor de casă, mi-e tot mai deasă singurătatea și mi-e tot mai pohui de toate cele…

Și poate cu un click către Salterra – măcar să-mi fac nopțile mai “tihnicioase” – dacă mai lipsite de singurătate nu pot…

Atît.

Advertisements
March 7, 2014

Cum poți aduce în casă primăvara de afară

ID-100146312În fiecare an aștept primăvara ca pe cel mai bun lucru care mi se poate întîmpla. În fiecare an, cam de prin Ianuarie – mi se face dor de ea. Cu fiecare primăvară nouă renasc, cu fiecare primăvară nouă redevin eu, cel senin și curat, plin de viață, de zîmbete și de cuvinte potrivite. Iubesc mai mult, dăruiesc mai mult, sînt mult mai prezent. Mi-e poftă de tot și de toate, sînt zălud și mi-e sufletul mare-așteptînd nebunia. Dorul de soare, dorul de ploi călduțe, dorul de verde și-albastru, dor de primăvară. Îndrăznesc a zice că e unul din cele mai frumoase sentimente, dorul ăsta de primăvară.

Și voi mă-ntrebați cum o pot aduce în casă? Mie primăvara-mi vine singură; în casă și-n suflet, în gînduri și-n cuvinte – îmi vine singură, răspuns zglobiu al unei chemări nerostite. Ea ȘTIE că tebuie să-mi vină, ȘTIE că mi-e casa goală fără de ea, ȘTIE și VREA să îmi fiu fericit. E destul să-i las fereastra deschisă – și-o găsesc în sufragerie cînd vin de la serviciu. E destul să zîmbesc frumos către cer, să las vîntul să mă mîngîie absent – și mi-e sufletul plin și cuvintele curg, acemeni pîraielor repezi de munte. Cafeaua mi-e mai amară și și țigara mai fină; mașina mi se vrea spălată și praful se vrea șters. Femeile miros a proaspăt și bun și liniștea iernii dispare acoperită de triluri alergînd peste cîmp.

Primăvara mă schimbă cu totul. În fiecare an, e ca și cum aș renaște, ca și cum as lua-o din nou de la capăt, ca și cum cineva mi-ar da voie să repar toate greșelile unui an trecut, ștergînd totul și pornind iar la drum. Lessons learned, aplicat în viața reală. Tot ce-am făcut prost într-un an – pot să repar într-o lună. Tot ce-am uitat – pot să reiau. Tot ce n-am putut, pot să re-încep. Primăvara cred că e singura perioadă din an cînd îmi tihnește să fac curățenie, de exemplu. Și nu mă refer la scos gunoiul și șters praful. Primăvara mi-e bine să zugrăvesc, să mut mobile, să fac schimbări majore. Să simt și-n jurul meu schimbarea din mine.

Chiar dacă nu m-apuc de cumpărat mobile noi în fiecare an – măcar le mut pe cele vechi în locuri noi. Fac din sufragerie dormitor și viceversa. Mut fotoliul în locul patului și televizorul în locul șifonierului. Biroul devine masă de lucru și balconul spațiu de locuit. Ceva trebuie să se schimbe. De fiecare dată, în fiecare an. Și pot fi, pînă la urmă, chiar și schimbări mici: un tablou nou, o floare, un desen pe perete sau un obiect nou pe etajera din hol. Orice – doar să-mi fie mai aproape schimbarea. Să-mi simt și să-mi văd lîngă mine bucuria unei noi primăveri.

Și da, cel mai fain e să-mparți. Bucuria schimbării, sudoarea lucrului fizic, zîmbetul de după – privind amîndoi frumusețea noului, îmbrățișați a dor. Dar la fel de ușor recunosc că mi-e bine și drag să fac toate astea și singur. Mă bucur la fel de tare, asemeni unui copil ce-și primește jucăria preferată. Și trebăluiesc de nebun, pînă afară e întuneric și-s obosit-rupt și-apoi, dintr-un colț, cu un pahar de vin în mînă – îmi zîmbesc mie admirînd noutatea; și-i zîmbesc ei, de drag, de dor alinat. Amîndoi – renăscuți, refăcuți, strîngîndu-ne-n brațe tot ce ne e mai bun.

Iar pentru cei ce n-aveți puterea, ori abilitățile, ori doar cheful necesar – întotdeauna veți avea la dispoziție un interior designer care să facă asta cu drag. A propos de asta – fiica-mea m-a anunțat zilele trecute că asta i-ar plăcea să se facă, atunci cînd se face mare. M-am bucurat sincer; măcar cineva dintre noi aș ști că-și cîștigă existența din ceva ce face cu drag. Mi-ar tihni, mi-ar fi ca un fel de primăvară.

O primăvară ce mie-mi intră mereu în casă, pe ușa din față, pe fereastră, prin gurile de-aerisire, peste tot. Mi-e bine primăvara, mi-e drag, mi-e poftă și frumos. Mi-e nou, mi-e verde, mi-e fiecare clipă altfel decît ultima, nimic fad, nici un fel de rutină. Mi-e albastru și ciripeală, magnolii și liliac, proaspăt și mereu aproape, nebunie de culori și senzații, dragoste și dor. Și-aș vrea să am mai multe cuvinte pentru ea, aș vrea să le găsesc altfel; dar încă nu mi-e primăvară afară, încă mă lasă așteptînd. Să reveniți, să mă vedeți altfel, odată ce are să-mi fie alături. Promit să nu dezamăgesc.

March 5, 2014

Primăvara asta sînt și eu constructor

ID-100146312Ăsta e primul “challenge” al Blog Spring Orkestra 2014. Mărturisesc că mi-e greu să scriu (deja tot coc în minte una-alta și mă învîrt printre temele propuse de 2 zile, deci…) și mi-e greu pentru că… habar nu am de unde să apuc tema. Evident n-are nici o treabă cu blogul de față, cu ceea ce scriu eu de obicei și, mai ales, nici nu prea văd cum aș putea transpune construcțiile –  într-o siropoasă poveste de amor. Așa încît – cre’ că o să mă pornesc a povesti ceva, fără să știu unde anume o să ajungem la final, cu speranța însă că putem face o legătură cu avantajul de a cumpăra chiar și retail prin magazinul online Arabesque, că e simplu și ușor. Sună ciudat – da’ încercarea moarte n-are…

În ’95 m-am mutat cu familia de la bloc la casă. O nebunie de acțiune, dacă mă gîndesc că în momentul în care am cumpărat casa – era pe jumătate neterminată (adică era doar zidită), iar nici 2 luni mai tîrziu eram mutați definitiv acolo. Poate că acum nu sună a fi ceva special – însă în mod sigur, avînd în vedere ce oferea piața în ’95, îndrăznesc a cataloga întreaga acțiune ca pe o realizare. Întîmplarea face ca acum, aproape 20 de ani mai tîrziu, să mă văd în aceeași situație, de a mă muta de la bloc la casă, singura diferență fiind blocul din care mă mut și faptul că dacă atunci eram dintre cei mici ai familiei – acum sînt dintre cei mari. Și, desigur, faptul că posibilitățile de construcție/reabilitare/renovare de acum sînt cu totul altele. 

Chiar acu’ vreo saptămînă povesteam cu mama mea, printre planuri de mutat mobile ca să aibă pe unde se învîrti instalatorii de termopane – despre ce alte cele ar trebui făcute, în ce interval de timp, în ce ordine, cum și cu ce – ca într-un final să fie toate așa cum trebuie, să ne tihnească “la tăț’ “. De la care anume tavan ar trebui doar zugrăvit – pînă la care cameră are nevoie de tavan fals din rigips; de la unde anume punem parchet – pînă la care cameră vine-mbrăcată-n tapet; de la ce fel izolație exterioară alegem – pînă la cînd anume schimbăm centrala pe gaz cu una pe peleți. De toate pentru toți, o nebunie de activități. Sincer să fiu – îmi place de mor genul ăsta de activități pe lîngă casă și multe dintre ele îmi place (în măsura evidentă a posibilităților) să le fac singur. Adică… hai să fim cinstiți: cînd ai toate cele la dispoziție, cînd afară e soare și verde – nu se poate să nu-ți priiască să trebăluiești ceva prin curte. Și… ca să fac iar o paralelă: acuma e o adevărată plăcere să refaci finisajul unor pereți, comparat cu “șpăcluitul” humei de pe ei, acum 20 de ani. Cre’ că veci n-o să uit cum și a doua zi aveam praf de humă în nas, în păr, peste tot.

Oricum – ideea e simplă: anul ăsta – am de lucru. Și tare mi-ar plăcea să cred că nici de data asta lucrurile nu se întîmplă fără rost. Mai precis – habar nu aveam pînă ieri că Arabesque-ul are magazin online care vinde retail și-ți aduce “tăti celea” direct acasă, a doua zi. Știu că o să pară că zic numa’ așa, de dragul articolului – da’ chiar m-am apucat de mă uitat pe site, să văd care-i oferta, ce găsesc și la ce prețuri. Și de ce nu – poate și aflu de ceva minuni noi, care m-ar putea ajuta, și de care nu aveam habar. Mai ales că am înțeles că oferă și consiliere tehnică.

Deci – primăvara asta – poate construiesc cu Arabesque.

Mmmmbine… acuma cre’ că e clar că n-or să vină cu tirul ăla fain și galben – da’ poate măcar de-un sprinter facem cumva 🙂

 

 

March 4, 2014

Blog Spring Orkestra 2014

Știu că nu vă place să scriu advertoriale; știu că preferați să citiți micile mele aberații, puse în cuvinte frumoase; știu că și eu aș prefera să rămîn în sfera cuvintelor potrivite, de mers direct la suflet, de iubit seara cu un pahar de vin; pe toate le știu și încă multe. Dar! De-o vreme încoace n-am nici un motiv să scriu; nu-mi vine să scriu așa cum mi-ar plăcea; plus că mă plictisesc. Tare.

Așa încît, avînd în vedere că de SuperBlog am fost maxim dezamăgit – providența/ăla mic și negru de suflă greu/o spiridușă sexy/cineva – a făcut să dau peste un alt concurs-maraton, Blog Spring Orkestra 2014 care din start pare mult mai serios. Și mult mai “tehnic”, dar – întîi de toate – mult mai serios. Așa că – mă bag 😀

Și vă zic asta dinainte – pentru că de data asta – am nevoie de suport de la voi. De data asta – se punctează distribuirea pe rețelele sociale, se contorizează comentariile; într-un cuvînt – popularitatea contează. Deci…dacă vreți să mă iubiți – iubiți-mă cu cuvinte și like-uri 😀 Pe toată perioada campaniei, pentru toate articolele înscrise în concurs. Iar perioada e 01.03 – 28.04.2014.

Mercic în avans de înțelegere și suport.

Vă pup pe toți cîți îmi mai sînteți alături,

ghurhu

May 15, 2013

Fotogenica (being a CANON fan finally pays off)

ID-100146312Undeva prin 2005, pasionat fiind de fotografie – la nivel de amator, desigur; deși la un moment dat tata meu a-ncercat să mă învețe ce și cum, punîndu-mi la dispoziție vechiul lui Zenit – m-am hotărît că ar fi vremea să-mi iau și eu un aparat digital și să intru în “rîndul lumii”, că deh! Și cum de fiecare dată cînd îmi fac eu planuri de cumpărat cîte o jucărie de-asta de oameni mari – sînt două etape mari prin care tre’ să trec – m-am pus serios pe treabă. Etapa 1 – how do I break the news to my better half?! Asta e întotdeauna etapa cea mai grea. Dana știe că mie mi se pune pata pe cîte-o chestie, și mi-o treb’e! La fel de bine știe însă că, de cele mai multe ori (similar de altfel cu cazul copiilor și jucăriile lor noi) – minunea nu durează mai mult de 3 zile. În sensul în care, indiferent de natura noutății, îs ud tăt tăt tăt și mă dau peste cap mai ceva ca Făt Frumos cînd se transforma în muscă, dar doar preț de scurtă vreme. Și apoi uit de jucărie, că nu mai e “de actualitate” și în cele din urmă ne trezim că e plină casa de tot felul de gadgeturi, care mai de care mai șmechere și mai inutile, pe care am dat un grămădoi de bani – și cu care, inevitabil, nu face nimeni absolut nimic. Ever! Afara de cazul în care, X luni sau ani mai tîrziu, minunea ajunge pe mîna vreunuia dintre copii – fie din greșeală, fie pornind de la gîndul că și așa n-o folosit-o nimeni de un veac. Inevitabil, 3 zile mai tîrziu, cînd obiectul cu pricina e împrăștiat în cinșpe bucăți prin toată casa – constatăm că fix de chestia aia aveam nevoie și ce bine ar fi fost dacă aveam una. Dar mă rog; astea îs inside stories, așa că mai bine revin la povestea cu pricina, cea cu aparatul foto. Ideea e următoarea: nu mi-o luat foarte mult s-o conving pe Dana că ce bun ar fi la casa omului un aparat foto digital, să ne înțelegem! Problemuțele au început să apară în momentul în care am început să-i explic cam ce anume aș vrea eu să facă jucăria și, mai ales, cînd o aflat cam care e prețul unei asemenea jucării. Că bag s’ama că e evident că nu-mi era bun un digital de 5 milioane! Era musai să fie unul de 15 milioane, care să aibă și zoom și să și filmeze și să aibă și ecran “sucibil” și să facă și un pic de cafea dimineața. All in all, profitînd și de faptul că urma ziua mea și și de faptul că avem un prieten de familie fotograf semi-profesionist pe care i l-am oferit instant Danei ca și ajutor în luarea deciziei (că doar urma să-l primesc cadou, și nu trebuia să știu ce e! duh!) – am convins-o. Și eu am trecut la etapa doi, documentarea. Și-am bătut frate interneții în toate direcțiile, citind zeci și sute de review-uri și uitîndu-mă la zeci și sute de poze (mereu de ajutor în alegerea și/sau recomandarea de camere digitale l-am găsit pe Steve. Doar că pe vremea aia – site-ul îmi părea mult mai OK decît e acuma și review-urile mult mai pertinente și mai cu drag făcute. Dar oricum – mie mi-o fost ajutor de nădejde). Și după luni de zile de căutări și de consilii cu Stelică (fotograful), care mi-a explicat de N ori plusurile și minusurile tuturor marilor producători – m-am hotărît (recunosc, un factor hotărîtor o fost și unul din sfaturile lui Stelea, pe care îl țin minte și acuma: “Băi…culori cum scoate Canon-ul – nu mai scoate nimeni!”).

Sursa – canondc.com

Și l-am luat pe domnul CANON A95, vîrf de gamă la ora respectivă, înainte de DSLR-uri. Aproape că avea de toate din cîte le visasem; numai cafea nu l-am convins să facă – dar în rest făcea tot ce mi-am dorit eu. Și, evident, like….a gazillion other things, pe care nu am știut niciodată să le folosesc! M-a impresionat plăcut din prima, înainte chiar de a face poze, m-a impresionat modul în care erau mai mult decît la îndemînă toate comenzile, cît de fain “stătea” în mînă, cît de compact era și cît de “pentru proști” era făcut meniul, imposibil să nu te descurci în el. Evident că au urmat magicele 3 zile de care vorbeam mai devreme, doar că în cazul ăsta au durat ceva mai mult…: făceam poze într-una, la orice. La nevastă, la copil, la broaștele țestoase; la oameni pe stradă, pozați din intimitatea apartamentului; la clădiri, copaci, gîze și plante; la literele de pe ecranul calculatorului, sa vedem cum merge macro-ul; la DVD-urile și cărțile din bibliotecă, din celălalt colț al camerei, să vedem cum merge zoom-ul și stabilizatorul. Ce mai! O nebunie! Cre’ că din perioada aia, a primelor luni de după ce l-am luat, am cele mai multe poze raportate la unitatea de timp… Orice pozam! Și pfuai! Ce culori scotea! Știa el Stelea ce știa… Cînd am făcut prima dată poze afară, primăvara, în lumină naturală – am stat o după-amiază întreagă și am belit ochii în monitor, la proaspetele creații, lăudîndu-mi-le singur la fiecare cîteva minute. Dar trebuie să recunosc că atunci am învățat să fac poze, așa…peste nivelul pozelor făcute seara în club… De fapt, ca să fiu cinstit, apogeul perioadei cred că l-am atins după o excursie la munte cu Stelică și încă niște colegi de serviciu, plus familiile, în care plecam cu ceasurile, singur sau însoțit de Stelea – să facem poze prin pădure. Și-am reușit performanța de a face o pozică se pare că atît de bună – încît și acum stă la loc de cinste pe unul din pereții din apartamentul Stelului, printre capodoperele lui. Mîndria mea nu mai avea limite! Sky high, never to be reached again! 🙂 Și-așa m-am îndrăgostit eu iremediabil, de domnul CANON. De-atunci n-am mai vrut să aud de nimic altceva, nici un alt brand, nici un alt model, nici un nimic! Eram doar eu și Canon-ul meu, BFFs, peste tot. Pînă în 2008, cînd l-am schimbat. Nu pentru că aș fi vrut – ci pentru că s-o “stricăcit” (și nici nu-i de mirare, avînd în vedere prin cîte o trecut!). De fapt – cînd l-am schimbat încă funcționa, dar mai dădea rateuri din cînd în cînd. Obștescul sfîrșit și l-a dat în brațele Darei, căreia i-a revenit, odată cu despărțirea de mine.

Sursa – gizmohit.com

Și evident ne-am întors la cele două etape mai sus menționate și la repetarea întregii povești, doar că de data asta fără Stelică. De data asta am decis singur, doar cu ajutorul lui Steve. Și normal că iar am mers pe vîrf de gamă înainte de DSLR-uri – și am ales CANON PowerShot SX10IS. Evident, cu toate cunoștințele acumulate datorită fratelui său mai mic – SX10-le era mult mai deștept ca mine. El știe să facă pretty much cam de toate (desigur, din nou, mai puțin cafea…). Eu însă…tot la categoria Factory Presets pentru proști sînt. Cu ce-am mai evoluat însă un pic e că acuma știu să mă joc și cu ISO, cînd îmi amintesc ce și cum. În rest – nu-s în stare să țin minte nimic! Citesc despre cîte o chestie, mă duc peste X zile într-un spațiu favorabil, mă joc un ceas cu aparatul, îmi iese o dată, pînă la urmă, ce vroiam să-mi iasă, mă bucur mai ceva ca un copil – și data viitoare, cînd CHIAR aș avea nevoie de chestia cu pricina – habar nu mai am cum să o fac!

Oricum ar fi însă – m-am convins încă o dată cît de fain poate să fie CANON-ul. Sincer – nu cred că există argument pe lumea asta, indiferent de cine adus, care să mă convingă vreodată de contrariu. Mi-i drag CANON-ul cum mi-s dragi roșcatele cu ochii verzi. Cum mi-i dragă primăvara și ploaia de vară, mirosul de iarbă proaspăt cosită și cel de praf udat de ploaie. Atîta numa’ că acuma parcă parcă mă roade invidia cînd văd pe cîte unu’ cu cîte un “deselereu” CANON în mînă, că tare ce-aș vrea și eu unul. Și singura chestie care ÎNCĂ mă reține (în afară de evidenta lipsă a banilor…) e faptul că degeaba mi-aș lua – că oricum n-aș face cu el mai mult decît fac cu SX-ul. E nevoie aici de-o grămadă de studiu, cu cineva care să știe despre ce vorbește și care să aibă răbdare cu mine, e nevoie de multe multe multe multe poze făcute, în toate felurile, în toate ipostazele, cu obiective și setări schimbate, ca să pot să văd diferențe și să înțeleg ce face una și ce face cealaltă, la ce e bună asta și de ce ne-o trebuie pe ailaltă. Numai că niciodată n-am găsit nici timpul, nici locul, nici oamenii și nici nimic altceva, care să mă aducă mai aproape de mini-visul ăsta. Și pînă acuma – am rămas la stadiul de “un pic peste amator” (că eu prin amator înțeleg, de exemplu, socru-meu: ii pui aparatul în mînă și el apasă pe buton; atît. ATÎT!) Și mă consolez cu faptul că ce nu știu din punct de vedere tehnic – mai compensez cu “feelingul”; că văd mai bine și mai des și în locuri mai nefirești decît majoritatea – ceva ce merită pozat; că mai nimeresc cîte o încadrare ca lumea sau cîte o compoziție mai acătării, că-mi ies portrete faine și că de obicei știu să-ți spun (cu cuvintele mele…) dacă și de ce o fotografie e bună sau nu. Cu Stelea mai făceam, pe vremuri, exerciții de astea; și cîteodată mi se face dor…

Partea bună însă – este că am descoperit o șansă de a deveni mai bun, de-a mă apropia mai mult de mini-vis 🙂 Și șansa asta e Fotogenica, întîlnirea fotografilor cu profesioniștii, eveniment aflat deja la a IV-a ediție și desfășurat la Bran, în perioada 7-9 iunie. Scopul e, pe de o parte, de a aduna în același loc profesioniștii cu amatorii, cu pasionații de fotografie și entuziaștii și, pe de alta, acela de a organiza o serie întreagă de workshopuri pe teme foto, de unde fiecare am putea pleca ceva mai învățați. Mai mult decît atît – evenimentul mai pune la bătaie și un concurs cu premii CANON, că doară cine să fie susținătorul din umbră – dacă nu my BFF? 🙂

Pe scurt – anul ăsta la Fotogenica o să avem așa:

  • 12 workshop-uri, demonstrații practice și concurs foto
  • posibilitatea de a testa echipamente CANON (40 de camere foto, 80 de obiective, 5 camere video și 5 imprimante)
  • șansa de a-l întîlni pe Brutus Östling, ambasador CANON
  • avantajul întîlnirii altor pasionați de fotografie, cu care să poți povesti ce n-ai putut povesti cu prietenii și nevasta pînă acum, că nu-nțelegeau ce vrei
  • șansa de a-i avea alături și de a fura meserie de la cei mai renumiți fotografi români

All in all – o experiență la care mi-ar plăcea din tot sufletul să iau parte. O experiență care ar putea să-mi umple o parte din golurile pe care mi le-am știut existente atîta amar de vreme – dar pe care am încercat, pînă acum, să le umplu “românește”, cu surogate și aparențe. Mi-ar fi drag să învăț fotografie pe bune prin intermediul și cu ajutorul CANON care, pînă la urmă, mi-a deschis cîndva, definitiv, apetitul pentru genul ăsta de artă. Mi-ar plăcea să pot să stau de vorbă cu oameni care chiar știu ce e aia fotografie și de la care aș avea ce învăța. Mi-ar plăcea să pot să mă “joc” cu echipamentele CANON, să văd (așa cum ziceam mai sus) cum e să schimbi obiective și de ce o lentilă e mai bună decît alta. De ce e bun un filtru sau cum e să poți fotografia ciocul uliului în zbor. Mi-ar plăcea să fiu acolo – pentru că m-aș simți, oarecumva, acasă. Mi-ar plăcea să cred că asta ar putea fi răsplata și rezultatul unei iubiri de aproape 10 ani.

Iar BlogalInitiative îmi oferă acum șansa asta, prin intermediul campaniei ăsteia. So…wish me luck 🙂 Promit să v-arăt poze multe, să vă fac poze multe, să vă încînt cu frînturi de tot felul, mereu. Și nu știu de ce, brusc, mi-a venit în minte una din vorbele preferate ale Darei, de pe vremea cind avea vreo 4-5 ani:

Am încredere în tine!

May 14, 2013

Informare

Salutăm!

Vreau să vă informez că am de gînd să postez chestii care nu au legătură cu tema blogului. Adicătelea – advertoriale, guest-post-uri şi orice alte minuni care nu fac neapărat obiectul gîndurilor mele – dar care, într-un fel sau altul, mi-ar putea aduce beneficii. Fie materiale, fie “ego-boosting ones”, fie orice altceva. Cel mai probabil – n-or să fie multe şi n-or să fie dese. Dar or să fie. Că-n fond – de ce nu?….

ÎNSĂ! Postările vor fi, de-aici încolo, marcate corespunzător şi încadrate în categorii speciale:

Pentru advertoriale and stuff – categoria va fi Publicitate şi postările vor fi marcate cu:

ID-100146312Pentru guest-post-uri – categoria va fi Guest Post şi postările vor fi marcate cu:

9589_wpm_lowresŞi pentru o zi, deocamdată, mai mult de test – o să pun şi un poll, să vedem ce zice lumea:

Cam astea ar fi noutăţile 🙂

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers