Primăvara asta sînt și eu constructor

ID-100146312Ăsta e primul “challenge” al Blog Spring Orkestra 2014. Mărturisesc că mi-e greu să scriu (deja tot coc în minte una-alta și mă învîrt printre temele propuse de 2 zile, deci…) și mi-e greu pentru că… habar nu am de unde să apuc tema. Evident n-are nici o treabă cu blogul de față, cu ceea ce scriu eu de obicei și, mai ales, nici nu prea văd cum aș putea transpune construcțiile –  într-o siropoasă poveste de amor. Așa încît – cre’ că o să mă pornesc a povesti ceva, fără să știu unde anume o să ajungem la final, cu speranța însă că putem face o legătură cu avantajul de a cumpăra chiar și retail prin magazinul online Arabesque, că e simplu și ușor. Sună ciudat – da’ încercarea moarte n-are…

În ’95 m-am mutat cu familia de la bloc la casă. O nebunie de acțiune, dacă mă gîndesc că în momentul în care am cumpărat casa – era pe jumătate neterminată (adică era doar zidită), iar nici 2 luni mai tîrziu eram mutați definitiv acolo. Poate că acum nu sună a fi ceva special – însă în mod sigur, avînd în vedere ce oferea piața în ’95, îndrăznesc a cataloga întreaga acțiune ca pe o realizare. Întîmplarea face ca acum, aproape 20 de ani mai tîrziu, să mă văd în aceeași situație, de a mă muta de la bloc la casă, singura diferență fiind blocul din care mă mut și faptul că dacă atunci eram dintre cei mici ai familiei – acum sînt dintre cei mari. Și, desigur, faptul că posibilitățile de construcție/reabilitare/renovare de acum sînt cu totul altele. 

Chiar acu’ vreo saptămînă povesteam cu mama mea, printre planuri de mutat mobile ca să aibă pe unde se învîrti instalatorii de termopane – despre ce alte cele ar trebui făcute, în ce interval de timp, în ce ordine, cum și cu ce – ca într-un final să fie toate așa cum trebuie, să ne tihnească “la tăț’ “. De la care anume tavan ar trebui doar zugrăvit – pînă la care cameră are nevoie de tavan fals din rigips; de la unde anume punem parchet – pînă la care cameră vine-mbrăcată-n tapet; de la ce fel izolație exterioară alegem – pînă la cînd anume schimbăm centrala pe gaz cu una pe peleți. De toate pentru toți, o nebunie de activități. Sincer să fiu – îmi place de mor genul ăsta de activități pe lîngă casă și multe dintre ele îmi place (în măsura evidentă a posibilităților) să le fac singur. Adică… hai să fim cinstiți: cînd ai toate cele la dispoziție, cînd afară e soare și verde – nu se poate să nu-ți priiască să trebăluiești ceva prin curte. Și… ca să fac iar o paralelă: acuma e o adevărată plăcere să refaci finisajul unor pereți, comparat cu “șpăcluitul” humei de pe ei, acum 20 de ani. Cre’ că veci n-o să uit cum și a doua zi aveam praf de humă în nas, în păr, peste tot.

Oricum – ideea e simplă: anul ăsta – am de lucru. Și tare mi-ar plăcea să cred că nici de data asta lucrurile nu se întîmplă fără rost. Mai precis – habar nu aveam pînă ieri că Arabesque-ul are magazin online care vinde retail și-ți aduce “tăti celea” direct acasă, a doua zi. Știu că o să pară că zic numa’ așa, de dragul articolului – da’ chiar m-am apucat de mă uitat pe site, să văd care-i oferta, ce găsesc și la ce prețuri. Și de ce nu – poate și aflu de ceva minuni noi, care m-ar putea ajuta, și de care nu aveam habar. Mai ales că am înțeles că oferă și consiliere tehnică.

Deci – primăvara asta – poate construiesc cu Arabesque.

Mmmmbine… acuma cre’ că e clar că n-or să vină cu tirul ăla fain și galben – da’ poate măcar de-un sprinter facem cumva 🙂

 

 

Advertisement

8 Comments to “Primăvara asta sînt și eu constructor”

  1. Spor! Și dacă pot să te ajut cu ceva (în special în zile de acelea lungi și calde) nu te rușina să întrebi.

  2. Groază mi-e de renovări și mutări… De 5 ani îmi propun să amenajez baia, să fie mai pe gustul meu. Cred că bag un ochi la magazinul `cela online, mulțam de sugestie.

    Cât despre potriveli și altele, uneori o evadare din rutină poate face bine. Numa` să nu fie pe arătură! 🙂

    • Hmmm… dacă nu e vorba de renovări de-alea grele, cum se întîmplă acuma la mama mea acasă – nu văd de ce ți-ar fi groază 🙂 E chiar o chestie faină. Mai schimbă atmosfera, te mai scoate din rutină. Cel puțin pe mine 🙂

  3. M-am pus și eu la punct cu oferta unor astfel de magazine că foarte mulți ani nu am avut nevoie decât de niște nimicuri. Mare mi-a fost mirarea când am descoperit o groază de lucruri despre care nu aveam habar că există, despre cât de ușor poți să construiești, să modifici, să renovezi, cu toate materialele acestea noi și care se pun aporape singure:)
    Mare minune-s magazinele astea!

    • Ai perfectă dreptate! Și eu mă minunez, de fiecare dată cînd sînt în căutare de ceva prin magazine de-astea mari: atît de multe lucruri noi, pe care dacă le-aș fi avut “atunci” – munca mea ar fi fost ușurată atît de mult…
      Oricum – e fain și e bine că măcar acuma aflu de existența lor. Cine știe cînd se vor dovedi a fi utile informațiile… 🙂

  4. Pentru renovarile mai “marunte” sunt de acord sa incerci sa faci singur, sau ajutat de prieteni, insa daca vrei sa renovezi serios casa si sa fie facut si cum trebuie, cel mai bine ar fi a apelezi la o echipa de specialisti. Eu am gasit o astfel de echipa aici http://www.echipaconstructii.ro/, poate mai este de ajutor si altor persoane.

    • Teoretic – sînt de acord cu tine, Roxana. Problemele mele sînt însă 2, pronind de la comentariul tău:

      1. Nu-mi place cînd cineva face reclamă mascată, așa cum o faci tu; dar mi-e prea lene acuma să-ți editez comentariul… Te rog însă – pe viitor pune un pic altfel problema. Mercic 🙂

      2. Povestea cu renovările și echipele de specialiști nu e chiar așa de simplă. Eu am ajuns să prefer să fac eu absolut tot ce pot face (și pot face multe!) pentru simplul motiv că echipele cu pricina sînt doar – în cazul fericit! – echipe. În nici un caz de specialiști… Cer doar banu’ gros – iar treaba pe care o fac e de tot căcatul, de cele mai multe ori. Cam la fel cu reprezentanțele auto din România. Și-ți dau și două exemple: a) vreau să schimb un acoperiș. CEr ofertă de la Lindab, pe site-ul oficial. Îmi trimit un agarici de la Bistrița, de la cei cu care au ei parteneriat acolo. Pe lîngă faptul că omul nu știe exact ce vinde – nu e în stare nici măcar să facă o ofertă scrisă, așa cum a promis. Doar povești spuse la telefon (sau față în față, irelevant). Dar vrea o grămadă de bani. Și deși site-ul oficial promite ofertă cu tot cu manoperă – individul vine și face oferta fără manoperă, acompaniată de un text de genul: la manoperă – vă pot eu recomanda pe cineva – sau puteți face dvs. cu cine vreți. Oricum – trebuie să negociați separat. Unde e, deci, garanția pe maoperă pe care Lindab o oferă? Unde e profesionalismul? Sau “specialiștii”? Și b) văd că pe site-ul pe care-l promovezi – echipa de specialiști de la Bistrița e Record-ul. Well… decît să am de-a face cu atitudinea de superioritate si aroganță de la Record – mai bine îmi fac singur! Vezi doamne – ei deja îs prea profesioniști ca să se mai coboare la nivelul omului de rînd, care și-ar renova și el apartamentul….

      Mnoah cam asta ar fi 🙂

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

TED Blog

The TED Blog shares news about TED Talks and TED Conferences.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

ADINA MIRELA BURLAN

- oamenii care visează sunt suflete prețioase -

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: