there's someone in my head – but it's not me

în camera goală

printre PET-uri de Cola și Beth Hart,

Keith Jarrett și pîinea mucegăită de

săptămîna trecută –

îmi zace gîndul abject al unui viol.

Mi-ar plăcea să-ți întorc coapsele-nspre mine

și, răsturnată peste canapeaua de pluș –

ți-aș face din glezne colier de sărut

și din sînii mici nebunatic decor:

înfășurat între pielea mirosind a trifoi proaspăt tuns

și privirea speriată cerșind dezmierdări, ascuns

în spatele pleoapelor închise și ascultîndu-ți

refuzul zbătut – aș face din tine

femeie; te-aș învăța ce n-ai îndrăznit să gîndești;

mușcată de gît, între palme lipindu-se ud –

îți tremură carnea pervers și unghiile vopsite strident

desenează în sînge durere pe spatele meu.

Mă termin prematur; te termini dureros

și la capătul zilei rămînem a ne spune printre dinți:

“Te-aș fi iubit de-ai fi putut” –

“Te-aș fi ucis de-aș fi știut”

Beth Hart – pătrunsă adînc de Bonamassa,

printre PET-urile mele de Cola,

tînguindu-te pe tine – a mea.

mă mai ții oare minte?

am venit înspre tine din celălalt capăt al lumii

stingher și proaspăt de sentimente,

goliciune ludică-ntre coapse de tei.

nu ți-am cerut nimic. M-am lipit doar

albastru de tine și ți-am întins degetele boante

în semn de respect și cuvînt nerostit.

Știam că n-ai să-nțelegi nimic și din

ropotul surd al neputinței

am ales să culeg doar felii mici

ale unor dimineți fără de soare.

Ori fără de cafea, nici nu mai țin minte.

Oricum – de dincolo de gardul a spini mirosind –

încă mai încerc să-ntind mîna;

n-ai s-o ajungi, degeaba ai să vrei.

Mi-e drag însă mirosul primăverii-n părul tău

și vîntul călduț ce-ți mîngîie gleznele-n

stația de tramvai.

La capăt de linie – ai să cobori mereu.

Rămîn eu și vatmanul

să-mpărțim o Eugenie veche.