Archive for April, 2012

April 12, 2012

Să fie oare un nou sport?

Aseara am ieşit “la o bere”, în minunatu-mi cartier, în Floreşti, într-un oareşce local “trendy”, cu biliard, darts, air hockey, fussball (sau cum s-o fi scriind) şi alte bunătăţi, cu un coleg de serviciu.

Ne-am apucat de-un biliard – şi pe la jumătatea primei partide au aparut un nene şi o tanti, well dressed and all care, evident, ne-au adresat clasica întrebare: “mai aveţi mult?” la care au primit clasicul răspuns “abia am început”; therefore – au ales altă distracţie, recte “umpic” de ping-pong.

Nimic neobişnuit aici; abia după ce au început să joace am constatat nefirescul… Din păcate – pozele sînt foarte blurry, făcute fiind în mişcare şi “from the hip” – dar cred că sînt îndeajuns de relevante pentru a ilustra nefirescul:

Cred şi sper că nu e nevoie de explicaţii….

Hint – check out the girl… 🙂

Advertisements
April 6, 2012

Editorial vechi – part two – Am parcarea mea – sînt pionier! Sau măgar – după caz…

Partea a doua şi-n acelaşi timp ultima din “Editorial vechi“, al doilea articol publicat de mine în CityNews BN:

 

“Cred că sînt mai bine de 5 ani de zile de cînd, povestind cu nevastă-mea una-alta – am ajuns şi la subiectul parcărilor din jurul blocului. La ora respectivă – parcam undeva în faţa scării, pe ceea ce apărea odata ca fiind parte din zona verde din jurul blocului; zonă pe care, încet-încet – au apărut locuri de parcare improvizate, ca peste tot, mai din nevoia unui loc „al tău” – mai din nesimţirea de-aţi avea maşina sub geam.

Ei – de-aici pornind – îi ziceam soţiei atunci că mi-ar plăcea să pot închiria un loc de parcare de la primărie, care să ştiu că e al meu, ca să nu mai am bătaie de cap toata ziua cu vecinul X sau Y, cum că de ce am parcat pe locul lui (!) sau că de ce iar n-am eu unde parca după-amiaza cînd vin de la serviciu. Aşa încît am testat terenul (să nu uităm că eram în perioada mandatelor prea multe ale lui Moldovan) şi bineînţeles – răspunsul a fost cel binecunoscut, pe care-l primeşti mai mereu în instituţiile publice: „Nu se poate!” – aşa că am rămas să sper la vremuri mai bune, mai civilizate.

Şi-apoi, într-o zi, găsesc lipit pe uşa scării un anunţ cum că cine doreşte loc de parcare – să meargă la primărie să facă cerere, blah, blah, blah. Povestea o ştiţi; era însă deja un alt mandat; al singurului primar pe care eu personal ştiu ca o sa-l votez şi la următoarele alegeri. Motivele pentru care o să-l votez vor face însă subiectul altui text.

De ce am adus însă în discuţie subiectul parcărilor? Am trei motive mari şi late:
1.    Inţial, la anunţarea închirierii locurilor de parcare – multă lume a fost împotrivă: păi ba că nu e corect, ba că de să plătim, ba că la Cluj e mai ieftin şi ce mare îi oraşul, ba am auzit inclusiv poveşti de genul: „Las că io fac cerere de loc – şi după ce-mi dau aştia locul – să vad de unde o să scoată ei bani de la mine!”. Ce mi-a tihnit mie, sincer să fiu, e că deşi  la început au rămas destule locuri ne-ocupate – încet-încet s-a lămurit toată lumea cum stă treaba, aşa că acuma nu gaseşti nici unul liber. Deci – s-a mai făcut un pas mic în educarea poporului ăstuia. Ceea ce pentru mine înseamna mult.

2.    Acuma ajungem la prima categorie de măgari: cei care parcheaza pe locurile rezervate. Eu unul recunosc că nu stau la discuţii. Te-am găsit pe locul meu „în timpul orelor de program” – am chemat băieţii să te ridice. Mai mult – eram cît pe ce să ridic maşina cumnatului, luată de curînd şi cu numere noi – pentru că eu o văzusem doar noaptea şi nu ştiam cum arată. El de bună credinţă parcase pe locul meu, ca să nu încurce pe altcineva; eu – am venit acasă şi-am chemat băieţii ….Norocul lui e că a coborît să o mute înainte de a veni ei. Oricum – ideea e următoarea: educaţia poporului ăstuia nu se poate decît cu forţa: nu întelegi de bună voie că ăla e locul meu, plătit, pe care eu trebuie să-l găsesc liber cînd vin acasă de la serviciu – ai să întelegi cînd nu-ţi mai găseşti maşina acolo şi mai dai şi-o căruţă de bani să o ridici. Nu se poate altfel, oameni buni! Ori ne respectăm unii pe alţii – ori n-avem ce comenta la adresa lipsei de respect de care avem parte ca popor. Aşa încît – la ora asta sînt un fel de Bau-Bau al parcărilor din zona; mi-au fost relatate avertizări de genul: „nu parca domn’e acolo! Că ăla e nebun şi ridică pe toată lumea!” Asta e…. m-am învăţat şi cu etichetele…

3.    Şi-n fine ultimul punct şi aici vreau să atrag atenţia primăriei, pentru o treabă nefăcută ca lumea pînă la capăt: există categoria măgarilor cu două rînduri de urechi (ca să nu fim triviali) care nici măcar nu s-au gîndit (nici pînă în ziua de azi) că şi-ar putea lua loc de parcare. Ei sînt „jmecherii” cartierului, tupeiştii cu bani şi fiţe, „artiştii”; şi nu mă refer la categoriile bine cunoscute din celebra Enciclopedie! NU – mă refer la oameni cu stare, de la care te-ai aştepta la un cu totul alt comportament; de-ăia care cel puţin teoretic ar trebui să fie exemple de urmat. Dar nu – ei în continuare îşi parchează maşina pe spaţiul verde, sub fereastră, în văzul lumii, privind de sus la „fraierii” care-şi plătesc parcarea. Pe aştia mai trebuia să-i educaţi, dom’ primar! Ăstora trebuia să le luaţi maşinile de sub fereastră în fiecare noapte, să n-aibă cu ce-şi deplasa posterioarele la serviciu a doua zi dimineaţa! Ăştia trebuiau să aducă fonduri primăriei: vrei să-ţi ţii maşina pe spaţiul verde, sub fereastră – plăteşte, tati! Să vedem cît te ţine! Pînă cînd poţi?

Concluzii:

1.    bilă albă pentru iniţiativa parcărilor închiriate ca şi proiect în sine; bilă neagră pentru (ca în foarte foarte multe alte cazuri!) ne-gîndirea în avans a tuturor strategiilor şi ne-soluţionarea tuturor situaţiilor ce urmau să apară;

2.    nesimţirea e mare printre cei din jurul fiecăruia dintre noi; şi nimic n-are să se schimbe dacă nu încercăm, fiecare în felul nostru, să facem cîte ceva. Ştiu că e trecută demult vremea în care-ţi permiteai să-l tragi de mînă pe măgarul ce-şi arunca pachetul de ţigări pe jos; acuma ar putea, odată ce i-ai atras atenţia – să-ţi zboare creierii. Ştiu asta şi mă tem şi eu. Dar nu cred ca ne-opreşte nimeni să ridicăm pachetul ăla de jos şi să-l punem unde i-i locul… Şi poate, poate, zic – după ce 20 de pachete i-au fost adunate de pe jos – al 21-lea îl aruncă singur unde trebuie… Tatăl meu m-a învăţat odata ceva: “Cel mai frumos dar pe care-l poţi face cuiva e speranţa; nu te zgîrci!” Aşa că – atîta pot încă – să mai sper….

 

We don’t need no education/we don’t need no thoughts control” – e pentru alte naţii! La noi – cu lanţul de picior şi puşca-n coaste!”

April 5, 2012

Ploaia asta nebună….

din cînd în cînd, de vreo 13-14 ani încoace, din cînd în cînd zic – mi-amintesc de piesa asta:

azi – mi-am amintit iar…și deja e a patra oară în loop; și-o să mai meargă; odată ce încep – mi-e greu să mă opresc; și-odată ce încep – inevitabil ajung să ascult zeci de alte piese dragi, de-atunci de demult, de-atunci de cînd totul era simplu, curat, fericit; de-atunci de cînd eram cine vroiam să fiu, acolo unde vroiam să fiu, de cîte ori vroiam să fiu; acolo unde mi-e dor, deseori să fiu…

revenind la piesa din titlu – there’s a cute story about it; și mi-ar plăcea s-o-mpart, așa cum o simt acum, așa cum poate ea nici măcar nu a fost…

undeva prin 97-98, în Sighișoara – am cunoscut-o pe Mihaela Todea, cîntînd pe străzi pe-acolo, cu toții, împărțindu-ne tot și toate; la ea am auzit prima oara ploaia; la ea am auzit prima oara de Dinu Olărașu; circa un an mai tîrziu – s-a-ntimplat în Cluj un soi de festival sub egida Dialog; Mihaela, eu și mulți alții – eram deja ceea ce a fost Cenaclul de folk ”Altfel” al Casei de Cultură a Studenților Cluj; și-am fost și noi invitați să cîntăm; și-am cîntat în fiecare seară, într-un frig infernal, printre și alături de ”grei”; printre ei – și Dinu; atunci am auzit ploaia cîntată de el; și întîmplarea a făcut că-ntr-una din seri totul s-a terminat într-un club, despre care nu mai știu decît că se chema ”Acolo”; de fapt – nici nu știu dacă avea vreun nume sau dacă era club; în mintea mea – așa apare…. și-acolo am povestit cu Dinu, o seara intreagă, printre beri, vodci și și muzici; și-acum mai am undeva, în carnețelul meu roșu, numărul lui de telefon fix; specificat alături a nu se suna decit după nu mai știu ce ora seara 🙂 și-apoi, oarecumva deodată, oarecumva brusc și inexplicabil – s-au terminat toate; și folk-ul, si Altfel, si Acolo, si Clujul, și libertatea și toate; și ani de zile am încercat să găsesc undeva ploaia; și abia acum vreo doi ani am dat din nou de ea….

și din cînd în cînd – mi-amintesc iar; și iar; și iar… și mi-e drag; și mi-e bine; și mi-e dor….

doar ploaia asta nebună

a spus că vine și nu mai vine

spuneai că vei veni la noapte lîngă mine

spuneai că vei veni pe un scarabeu

spuneai ca noaptea va fi lungă

spuneai că noapte, noapte va fi mereu

spuneai că arborii înnebunesc

spuneai că din piane curg licori

spuneai că trupurile noastre se împletesc

se împletesc pînă la nori

spuneai că sîngele are-alt rost

spuneai că sufletul aleargă în pustiu

spuneai ca vei veni la noapte lingă mine

să nu fiu singur, să nu mai fiu

doar ploaia asta nebună

a spus că vine și nu mai vine….

și că tot ziceam că mereu de la o piesă sar la altele și altele – hai să vă mai dau niște chestii dragi, așa…la botul calului:

 – lumea mea a fost alta alături de Imi… nouă, mai bună și mai dragă…

– vă rog remarcați-l pe Răzvan…pe mine mă dă gata de fiecare dată….

– domnul Andrieș e minunat de felul lui – însă e considerabil aportul adus de Dan și de toată gașca Byron la piesa asta…

Și așa, de final – o iubire mai veche de-a mea 🙂 (de altfel – singura piesă Led Zeppelin pe care am învățat vreodată s-o cînt la chitară; and I was doing a pretty good job, too … )

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers