Stau pe capăt de autobuz, într-o ţară de incompetenţi snobi, în drum spre casă; scriu de pe telefon şi dl. Andrieş mă încîntă. Mi-e dor de casă, mi-e dor de oameni dragi; mîine mă întorc la Cluj, la Bistriţa, la ai mei şi acolo unde mi-e bine; aş sta undeva pe iarba, spre seara aşa, cu o chitară şi ceva beri, cu amintiri bune şi aproape, cu zîmbete şi atingeri abia bănuite; aş vrea să mă pierd din nou printre lucruri şi oameni frumoşi; La Mulţi Ani, Alexandra; asta aşa, că mi-am amintit; undeva departe, undeva aproape de suflet – ceva bun se întîmplă; ceva ce-ţi dă starea aia de bine sufletesc, înăuntrul tău, ceva care te face mai frumos şi mai sincer; mai curat şi mai altfel decît tot restul lumii; acuma e Imi; îmi cîntă de dumnezei şi-mi aminteşte de femei frumoase; femei de care te temi să te-apropii pînă şi cu gîndul; femei cu picioare lungi şi rîs zgomotos; Bogdan e în acelaşi autobuz cu mine, cîteva scaune mai în spate; e ciudată nevoia asta de libertate, de intimitate pe care o ai în autobuz cînd călătoreşti alături de cunoscuţi; şi mai ciudat e felul în care de fiecare dată te simţi mai sigur pe tine, mai intim şi mai liber în compania străinilor; indiferent cine ar fi ei; mîine însă vin acasă; copii dragi şi Dana; bunătate şi drag; mi-i groază şi silă însă de avioane şi vreme pierdută în aeroport; măcar o să scriu; atîta o sa fac; I hate Norway! De ce oare nu fac aştia şi tricouri de-astea?!
Ploaia asta nebună….
din cînd în cînd, de vreo 13-14 ani încoace, din cînd în cînd zic – mi-amintesc de piesa asta:
azi – mi-am amintit iar…și deja e a patra oară în loop; și-o să mai meargă; odată ce încep – mi-e greu să mă opresc; și-odată ce încep – inevitabil ajung să ascult zeci de alte piese dragi, de-atunci de demult, de-atunci de cînd totul era simplu, curat, fericit; de-atunci de cînd eram cine vroiam să fiu, acolo unde vroiam să fiu, de cîte ori vroiam să fiu; acolo unde mi-e dor, deseori să fiu…
revenind la piesa din titlu – there’s a cute story about it; și mi-ar plăcea s-o-mpart, așa cum o simt acum, așa cum poate ea nici măcar nu a fost…
undeva prin 97-98, în Sighișoara – am cunoscut-o pe Mihaela Todea, cîntînd pe străzi pe-acolo, cu toții, împărțindu-ne tot și toate; la ea am auzit prima oara ploaia; la ea am auzit prima oara de Dinu Olărașu; circa un an mai tîrziu – s-a-ntimplat în Cluj un soi de festival sub egida Dialog; Mihaela, eu și mulți alții – eram deja ceea ce a fost Cenaclul de folk ”Altfel” al Casei de Cultură a Studenților Cluj; și-am fost și noi invitați să cîntăm; și-am cîntat în fiecare seară, într-un frig infernal, printre și alături de ”grei”; printre ei – și Dinu; atunci am auzit ploaia cîntată de el; și întîmplarea a făcut că-ntr-una din seri totul s-a terminat într-un club, despre care nu mai știu decît că se chema ”Acolo”; de fapt – nici nu știu dacă avea vreun nume sau dacă era club; în mintea mea – așa apare…. și-acolo am povestit cu Dinu, o seara intreagă, printre beri, vodci și și muzici; și-acum mai am undeva, în carnețelul meu roșu, numărul lui de telefon fix; specificat alături a nu se suna decit după nu mai știu ce ora seara 🙂 și-apoi, oarecumva deodată, oarecumva brusc și inexplicabil – s-au terminat toate; și folk-ul, si Altfel, si Acolo, si Clujul, și libertatea și toate; și ani de zile am încercat să găsesc undeva ploaia; și abia acum vreo doi ani am dat din nou de ea….
și din cînd în cînd – mi-amintesc iar; și iar; și iar… și mi-e drag; și mi-e bine; și mi-e dor….
doar ploaia asta nebună
a spus că vine și nu mai vine
spuneai că vei veni la noapte lîngă mine
spuneai că vei veni pe un scarabeu
spuneai ca noaptea va fi lungă
spuneai că noapte, noapte va fi mereu
spuneai că arborii înnebunesc
spuneai că din piane curg licori
spuneai că trupurile noastre se împletesc
se împletesc pînă la nori
spuneai că sîngele are-alt rost
spuneai că sufletul aleargă în pustiu
spuneai ca vei veni la noapte lingă mine
să nu fiu singur, să nu mai fiu
doar ploaia asta nebună
a spus că vine și nu mai vine….
și că tot ziceam că mereu de la o piesă sar la altele și altele – hai să vă mai dau niște chestii dragi, așa…la botul calului:
– lumea mea a fost alta alături de Imi… nouă, mai bună și mai dragă…
– vă rog remarcați-l pe Răzvan…pe mine mă dă gata de fiecare dată….
– domnul Andrieș e minunat de felul lui – însă e considerabil aportul adus de Dan și de toată gașca Byron la piesa asta…
Și așa, de final – o iubire mai veche de-a mea 🙂 (de altfel – singura piesă Led Zeppelin pe care am învățat vreodată s-o cînt la chitară; and I was doing a pretty good job, too … )
there's someone in my head - but it's not me 
Ultimele comentarii