Stau pe capăt de autobuz, într-o ţară de incompetenţi snobi, în drum spre casă; scriu de pe telefon şi dl. Andrieş mă încîntă. Mi-e dor de casă, mi-e dor de oameni dragi; mîine mă întorc la Cluj, la Bistriţa, la ai mei şi acolo unde mi-e bine; aş sta undeva pe iarba, spre seara aşa, cu o chitară şi ceva beri, cu amintiri bune şi aproape, cu zîmbete şi atingeri abia bănuite; aş vrea să mă pierd din nou printre lucruri şi oameni frumoşi; La Mulţi Ani, Alexandra; asta aşa, că mi-am amintit; undeva departe, undeva aproape de suflet – ceva bun se întîmplă; ceva ce-ţi dă starea aia de bine sufletesc, înăuntrul tău, ceva care te face mai frumos şi mai sincer; mai curat şi mai altfel decît tot restul lumii; acuma e Imi; îmi cîntă de dumnezei şi-mi aminteşte de femei frumoase; femei de care te temi să te-apropii pînă şi cu gîndul; femei cu picioare lungi şi rîs zgomotos; Bogdan e în acelaşi autobuz cu mine, cîteva scaune mai în spate; e ciudată nevoia asta de libertate, de intimitate pe care o ai în autobuz cînd călătoreşti alături de cunoscuţi; şi mai ciudat e felul în care de fiecare dată te simţi mai sigur pe tine, mai intim şi mai liber în compania străinilor; indiferent cine ar fi ei; mîine însă vin acasă; copii dragi şi Dana; bunătate şi drag; mi-i groază şi silă însă de avioane şi vreme pierdută în aeroport; măcar o să scriu; atîta o sa fac; I hate Norway! De ce oare nu fac aştia şi tricouri de-astea?!
Stavanger lufthavn, Sola – Mar 16th 2011 – Prima parte dintr-un post mai lung…
cum statul prin aeroportul X sau Y pare nu doar să mă acapareze cu totul – ci să-mi şi tihnească (cel puţin scriitoriceşte) într-o măsură mult mai mare decît pînă şi eu mă aşteptam – iată că iară avem un post scris de pe aeroport: de data asta Sola, Stavanger (NO), în aşteptarea avionaşului care să mă ducă într-un final back home; de data asta însă – nu am nimic anume de spus, nu simt nimic anume, diferit de alte stări din ultima vreme, de data asta doar începeam să mă plictisesc înainte de a începe să-mi beau cafeaua (a propos: în Norvegia beau aproape exclusiv latte, cu culoarea aia incerta de rest de liposucţie şi altceva mult mai urît; nu ştiu de ce, dar parcă numa’ asta îmi tihneşte; şi beau kilograme de latte pe zi, oriunde ma duc; şi am inceput să cred că-mi ţine şi de foame pe alocuri) şi mi-am amintit că eştia au wireless mokka aici, ceea ce mi s-a parut cel puţin ieşit din comun, prima oară cînd am aflat; ei – şi socotindu-mă eu ca mai am cam două ore de omorît pe-aici – instantaneu m-am şi vazut pe noul blog, blogarind (interesant termen; mie nu-mi spune practic nimic – însă ar putea însemna un milion de lucruri diferite în acelaşi timp, în funcţie de cine anume îl citeşte şi cu ce anume îl asociază)…
se spune ca unul din elementele cele mai importante care fac un blog să “crească” – e nimic altceva decît felul în care scrii; “dacă scrii bine – o să ai cititori fideli; care la rîndul lor or să aducă după ei alţi cititori, care fascinaţi de cît de frumos scrii tu – vor deveni la rîndul lor cititori fideli şi uite-aşa intrăm în buclă infinită“…. hmmmm…. poi eu m-am gîndit, vis a vis (sau vizavi) de aspectul în cauză că, deşi n-am abolut nimic de spus de data asta – tot o sa fie bine primit postul, că am cîteva atuuri în domeniul ăsta:
1. am deja cititori fideli (vreo 5-6, dar toate chestiile bune încep doar cu o mînă de oameni…) care ştiu ca mă citesc (şi mă recomandă?) viitorilor mei cititori fideli…
2. cîtă vreme nu tre’ să vorbesc în faţa unei mulţimi care mă priveşte fix şi acuzativ în ochi – sînt cit se poate de coerent în discurs, indiferent că fac politică, vorbesc despre gagice sau despre absolut nimic; plus de asta – nu ştiu de ce toată lumea care mă citeşte zice că aş scrie bine… or fi ştiind ei ceva, then!
3. (şi ăsta mi se pare cel mai important lucru în momentul în care te hotărăşti să ţii un blog de scriiciuni) ştiu scrie corect româneşte; mai mult decît atît – mă obsedează scrisul corect; nu pot să accept ca un vorbitor nativ al unei anumite limbi – să n-o ştie pune pe hîrtie, mai cu seamă în cazul în care, cum ziceam, are pretenţia ca cineva să-l aprecieze tocmai pentru ceea ce scrie!
si uite ca am gasit şi un topicel pentru postul ăsta: despre scrisul corect în limba română…
dar, ca la televizor cînd prinzi un program mişto – tre’ să intru cu publicitatea 😀
în sensul în care – pe de-o parte mi se gată îndată porţia mokka de net; şi pe de alta – îndată tre’ sa mă board :p
aşa încît – continuarea pe data viitoare, cu promisiunea ca NU o să rămînă netratat subiectul mai sus bold-uit;
cross my heart and hope to die!
v-am pupat!
there's someone in my head - but it's not me 
Ultimele comentarii