there's someone in my head – but it's not me

de din pălăria albă coborînd

împletindu-se cu negrul părului neobosit –

un fel de liniște te cuprinde, odată cu roșul

nebun din spatele umerilor drepți, asemeni

tuturor dragostelor mele nespuse;

șuvița argintie, colțul ros al urechii stîngi,

maieul alb și fericirile ultimelor zile;

(a)mestecate toate între buze strîmbe,

umede de-un sărut ce stă să vină,

la capătul lumii, la capăt de 132,

la capăt de ziua de ieri, începută prea repede mîine;

sprînceana ridicată, contrastînd strigător cu

restul poveștii; un fel de părere de rău

îmbrățișînd dureros bucuria de-a fi acolo,

dincolo de plăceri și nevoi.

“urîto! Judy! neagro! că de-aia nu te ia nimeni!”

îmi cînți dimineață de duminică pe buze crăpate de un fel de preaplin; și dacă din capătul străzii mă cheamă neputința – din care parte ar trebui să-mi apuc viitorul?

cu fiecare zi ce trece – simt că nimic din mine nu se mai schimbă în bine; mi-ar plăcea să fac o mulțime de lucruri, îmi promit eu mie că am să le fac and by the end of the day – sînt ceva mai puțin decît eram azi dimineață; nu pentru că n-aș vrea, nu pentru că n-aș putea sau mi-ar lipsi resursele; e doar un fel de apatie ce mă apucă odată ieșit de la lucru, asemeni dorelului ce iese din tură și singura lui grijă e să bea ceva cu băieții; doar că eu nu am băieți și nici nu prea beau; aștept doar, zi de zi, să mi se facă oră de dormit, tîrzie mereu, să se facă mai repede mîine și s-o luăm de la capăt; ore, zile, ani; o viață de om – dusă dracului în piese mici, amestecate cu fum negricios și miros de seară tîrzie…

și daca-ar fi să-ți prind în păr o zi anume – mi-ai fi un fel de jumătatea săptămînii, primăvara tîrziu; cristal ciobit, vibrînd acorduri timpurii din dragostele nenăscute; din care mînă ar trebui să-ți beau frumosul?