Editorial vechi – part two – Am parcarea mea – sînt pionier! Sau măgar – după caz…

Partea a doua şi-n acelaşi timp ultima din “Editorial vechi“, al doilea articol publicat de mine în CityNews BN:

 

“Cred că sînt mai bine de 5 ani de zile de cînd, povestind cu nevastă-mea una-alta – am ajuns şi la subiectul parcărilor din jurul blocului. La ora respectivă – parcam undeva în faţa scării, pe ceea ce apărea odata ca fiind parte din zona verde din jurul blocului; zonă pe care, încet-încet – au apărut locuri de parcare improvizate, ca peste tot, mai din nevoia unui loc „al tău” – mai din nesimţirea de-aţi avea maşina sub geam.

Ei – de-aici pornind – îi ziceam soţiei atunci că mi-ar plăcea să pot închiria un loc de parcare de la primărie, care să ştiu că e al meu, ca să nu mai am bătaie de cap toata ziua cu vecinul X sau Y, cum că de ce am parcat pe locul lui (!) sau că de ce iar n-am eu unde parca după-amiaza cînd vin de la serviciu. Aşa încît am testat terenul (să nu uităm că eram în perioada mandatelor prea multe ale lui Moldovan) şi bineînţeles – răspunsul a fost cel binecunoscut, pe care-l primeşti mai mereu în instituţiile publice: „Nu se poate!” – aşa că am rămas să sper la vremuri mai bune, mai civilizate.

Şi-apoi, într-o zi, găsesc lipit pe uşa scării un anunţ cum că cine doreşte loc de parcare – să meargă la primărie să facă cerere, blah, blah, blah. Povestea o ştiţi; era însă deja un alt mandat; al singurului primar pe care eu personal ştiu ca o sa-l votez şi la următoarele alegeri. Motivele pentru care o să-l votez vor face însă subiectul altui text.

De ce am adus însă în discuţie subiectul parcărilor? Am trei motive mari şi late:
1.    Inţial, la anunţarea închirierii locurilor de parcare – multă lume a fost împotrivă: păi ba că nu e corect, ba că de să plătim, ba că la Cluj e mai ieftin şi ce mare îi oraşul, ba am auzit inclusiv poveşti de genul: „Las că io fac cerere de loc – şi după ce-mi dau aştia locul – să vad de unde o să scoată ei bani de la mine!”. Ce mi-a tihnit mie, sincer să fiu, e că deşi  la început au rămas destule locuri ne-ocupate – încet-încet s-a lămurit toată lumea cum stă treaba, aşa că acuma nu gaseşti nici unul liber. Deci – s-a mai făcut un pas mic în educarea poporului ăstuia. Ceea ce pentru mine înseamna mult.

2.    Acuma ajungem la prima categorie de măgari: cei care parcheaza pe locurile rezervate. Eu unul recunosc că nu stau la discuţii. Te-am găsit pe locul meu „în timpul orelor de program” – am chemat băieţii să te ridice. Mai mult – eram cît pe ce să ridic maşina cumnatului, luată de curînd şi cu numere noi – pentru că eu o văzusem doar noaptea şi nu ştiam cum arată. El de bună credinţă parcase pe locul meu, ca să nu încurce pe altcineva; eu – am venit acasă şi-am chemat băieţii ….Norocul lui e că a coborît să o mute înainte de a veni ei. Oricum – ideea e următoarea: educaţia poporului ăstuia nu se poate decît cu forţa: nu întelegi de bună voie că ăla e locul meu, plătit, pe care eu trebuie să-l găsesc liber cînd vin acasă de la serviciu – ai să întelegi cînd nu-ţi mai găseşti maşina acolo şi mai dai şi-o căruţă de bani să o ridici. Nu se poate altfel, oameni buni! Ori ne respectăm unii pe alţii – ori n-avem ce comenta la adresa lipsei de respect de care avem parte ca popor. Aşa încît – la ora asta sînt un fel de Bau-Bau al parcărilor din zona; mi-au fost relatate avertizări de genul: „nu parca domn’e acolo! Că ăla e nebun şi ridică pe toată lumea!” Asta e…. m-am învăţat şi cu etichetele…

3.    Şi-n fine ultimul punct şi aici vreau să atrag atenţia primăriei, pentru o treabă nefăcută ca lumea pînă la capăt: există categoria măgarilor cu două rînduri de urechi (ca să nu fim triviali) care nici măcar nu s-au gîndit (nici pînă în ziua de azi) că şi-ar putea lua loc de parcare. Ei sînt „jmecherii” cartierului, tupeiştii cu bani şi fiţe, „artiştii”; şi nu mă refer la categoriile bine cunoscute din celebra Enciclopedie! NU – mă refer la oameni cu stare, de la care te-ai aştepta la un cu totul alt comportament; de-ăia care cel puţin teoretic ar trebui să fie exemple de urmat. Dar nu – ei în continuare îşi parchează maşina pe spaţiul verde, sub fereastră, în văzul lumii, privind de sus la „fraierii” care-şi plătesc parcarea. Pe aştia mai trebuia să-i educaţi, dom’ primar! Ăstora trebuia să le luaţi maşinile de sub fereastră în fiecare noapte, să n-aibă cu ce-şi deplasa posterioarele la serviciu a doua zi dimineaţa! Ăştia trebuiau să aducă fonduri primăriei: vrei să-ţi ţii maşina pe spaţiul verde, sub fereastră – plăteşte, tati! Să vedem cît te ţine! Pînă cînd poţi?

Concluzii:

1.    bilă albă pentru iniţiativa parcărilor închiriate ca şi proiect în sine; bilă neagră pentru (ca în foarte foarte multe alte cazuri!) ne-gîndirea în avans a tuturor strategiilor şi ne-soluţionarea tuturor situaţiilor ce urmau să apară;

2.    nesimţirea e mare printre cei din jurul fiecăruia dintre noi; şi nimic n-are să se schimbe dacă nu încercăm, fiecare în felul nostru, să facem cîte ceva. Ştiu că e trecută demult vremea în care-ţi permiteai să-l tragi de mînă pe măgarul ce-şi arunca pachetul de ţigări pe jos; acuma ar putea, odată ce i-ai atras atenţia – să-ţi zboare creierii. Ştiu asta şi mă tem şi eu. Dar nu cred ca ne-opreşte nimeni să ridicăm pachetul ăla de jos şi să-l punem unde i-i locul… Şi poate, poate, zic – după ce 20 de pachete i-au fost adunate de pe jos – al 21-lea îl aruncă singur unde trebuie… Tatăl meu m-a învăţat odata ceva: “Cel mai frumos dar pe care-l poţi face cuiva e speranţa; nu te zgîrci!” Aşa că – atîta pot încă – să mai sper….

 

We don’t need no education/we don’t need no thoughts control” – e pentru alte naţii! La noi – cu lanţul de picior şi puşca-n coaste!”

Advertisements

3 Comments to “Editorial vechi – part two – Am parcarea mea – sînt pionier! Sau măgar – după caz…”

  1. Da! Ai dreptate, educația trebuie făcută cu forța și cât de drastic posibil, altfel lecția se lasă neînvățată. Referitor la locurile plătite de parcare permite-mi și mie să fac o relatare.

    Vin într-o zi de la servici și găsesc un Logan (Taxi) parcat pe locul meu. Eu tind să vreau să procedez ca tine: apel telefonic – ridicat mașina – satisfacție personală – loc liber de parcare, dar Alina e mai îngăduitoare și mă convinge să-l las “de data asta”. Așa că frumușel îmi caut un loc de parcare – la naiba – cu roțile cocoțate pe un morman de zăpadă, că acela era singurul loc cât de cât OK, mă duc să “observ” mașina “infractorului” și îi ridic ștergătoarele spunându-mi în gând: “Băi Mișule, vezi că cineva plătește pentru locul ăsta, de data asta te iert, dar fă bine și nu mai îmi ocupa locul!” (un gest pe care eu îl consider foarte OK comparat la a chema băieții să-i ridice mașina).
    Întâmplarea face ca să fi fost chiar pe fază când tipul a mers la mașina (aprox o oră mai târziu), îl observ cum se uită la ștergătoarele ridicate, apoi se uită la numărul de pe plăcuță și caută cu privirea în jur. M-am prins că îmi caută mașina, fug la celălalt geam (dinspre mașina mea), și “Mișu” tocmai îmi ridicase ștergătoarele… (WTF!? right?). Deschid geamul și îl iau la rost:
    – Ce faci bă, cu ce te-a încurcat mașina mea, de ce-mi ridici ștergătoarele?
    – Păi ce, fost frumos că mi-ai ridicat ștergătoarele?
    – Nenică! Am fost domn cu tine, în loc să chem echipajul sa-ți ridice mașina am fost băiat bun și ți-am dat pace…
    – Dar gestul că mi-ai ridicat ștergătoarele? Doar am parcat și eu 5 minute că a trebuit să urc până sus…
    – Care 5 minute că stai acolo mai bine de o oră!
    Tipul se ia și se duce… n-am decât să cobor, sa-mi las jos ștergătoarele și să-mi mut mașina, deși era un frig și nu aveam chef să mă îmbrac iară de ieșit. Alina, enervată rău de tupeul tipului zice: “Gata! De acuma poți să suni să le ridice mașina când ne mai ocupă locul.”
    Concluzie: următoarea dată când a fost locul ocupat (de către alt autovehicul) mă las iarăși convins să îl iert… 😀

    Educație cu forța! Count me in!

  2. Apai, Radule, tu stii unde stau. Pot sa-mi las masina de-a lungu’, de-a latu’ si de-a cum vreau io. Dar ma dispera cand merg in Brasov la prieteni, o strada lunga cat o zi de post, locuri de parcare pe stanga, pe dreapta o bordura de n-o urci nici cu un monster truck, basca semnul de oprirea interzisa…..no zi si matale io unde parchez ? Normal si logic ar fi ca macar la 10 locuri de parcare inchiriate sa existe macar unul pentru oameni care vin in vizita. Da mnoah, de pe urma alora primaria n-ar castiga bani.

  3. Clau – de-acord cu tine. Si eu gîndesc la fel şi aşa e şi în toate ţările civilizate. La mine în parcare, de exemplu – cred că încă mai sînt vreo 2-3 unde pot parca musafirii.

    Oricum – deşi sînt de-acord cu tine – parcă n-aş fi aşa vehement: e bine că măcar o problemă din două a fost rezolvată. Eu am incredere că o să se rezolve şi cea de-a doua, poate nu aşa repede cum ne-ar plăcea – dar se va rezolva. Let’s keep the faith. Baby steps, you know? 🙂

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: