mă mai ții oare minte?
am venit înspre tine din celălalt capăt al lumii
stingher și proaspăt de sentimente,
goliciune ludică-ntre coapse de tei.
nu ți-am cerut nimic. M-am lipit doar
albastru de tine și ți-am întins degetele boante
în semn de respect și cuvînt nerostit.
Știam că n-ai să-nțelegi nimic și din
ropotul surd al neputinței
am ales să culeg doar felii mici
ale unor dimineți fără de soare.
Ori fără de cafea, nici nu mai țin minte.
Oricum – de dincolo de gardul a spini mirosind –
încă mai încerc să-ntind mîna;
n-ai s-o ajungi, degeaba ai să vrei.
Mi-e drag însă mirosul primăverii-n părul tău
și vîntul călduț ce-ți mîngîie gleznele-n
stația de tramvai.
La capăt de linie – ai să cobori mereu.
Rămîn eu și vatmanul
să-mpărțim o Eugenie veche.
Advertisements
Zi-ne cu cuvintele tale: