Fotogenica (being a CANON fan finally pays off)

ID-100146312Undeva prin 2005, pasionat fiind de fotografie – la nivel de amator, desigur; deși la un moment dat tata meu a-ncercat să mă învețe ce și cum, punîndu-mi la dispoziție vechiul lui Zenit – m-am hotărît că ar fi vremea să-mi iau și eu un aparat digital și să intru în “rîndul lumii”, că deh! Și cum de fiecare dată cînd îmi fac eu planuri de cumpărat cîte o jucărie de-asta de oameni mari – sînt două etape mari prin care tre’ să trec – m-am pus serios pe treabă. Etapa 1 – how do I break the news to my better half?! Asta e întotdeauna etapa cea mai grea. Dana știe că mie mi se pune pata pe cîte-o chestie, și mi-o treb’e! La fel de bine știe însă că, de cele mai multe ori (similar de altfel cu cazul copiilor și jucăriile lor noi) – minunea nu durează mai mult de 3 zile. În sensul în care, indiferent de natura noutății, îs ud tăt tăt tăt și mă dau peste cap mai ceva ca Făt Frumos cînd se transforma în muscă, dar doar preț de scurtă vreme. Și apoi uit de jucărie, că nu mai e “de actualitate” și în cele din urmă ne trezim că e plină casa de tot felul de gadgeturi, care mai de care mai șmechere și mai inutile, pe care am dat un grămădoi de bani – și cu care, inevitabil, nu face nimeni absolut nimic. Ever! Afara de cazul în care, X luni sau ani mai tîrziu, minunea ajunge pe mîna vreunuia dintre copii – fie din greșeală, fie pornind de la gîndul că și așa n-o folosit-o nimeni de un veac. Inevitabil, 3 zile mai tîrziu, cînd obiectul cu pricina e împrăștiat în cinșpe bucăți prin toată casa – constatăm că fix de chestia aia aveam nevoie și ce bine ar fi fost dacă aveam una. Dar mă rog; astea îs inside stories, așa că mai bine revin la povestea cu pricina, cea cu aparatul foto. Ideea e următoarea: nu mi-o luat foarte mult s-o conving pe Dana că ce bun ar fi la casa omului un aparat foto digital, să ne înțelegem! Problemuțele au început să apară în momentul în care am început să-i explic cam ce anume aș vrea eu să facă jucăria și, mai ales, cînd o aflat cam care e prețul unei asemenea jucării. Că bag s’ama că e evident că nu-mi era bun un digital de 5 milioane! Era musai să fie unul de 15 milioane, care să aibă și zoom și să și filmeze și să aibă și ecran “sucibil” și să facă și un pic de cafea dimineața. All in all, profitînd și de faptul că urma ziua mea și și de faptul că avem un prieten de familie fotograf semi-profesionist pe care i l-am oferit instant Danei ca și ajutor în luarea deciziei (că doar urma să-l primesc cadou, și nu trebuia să știu ce e! duh!) – am convins-o. Și eu am trecut la etapa doi, documentarea. Și-am bătut frate interneții în toate direcțiile, citind zeci și sute de review-uri și uitîndu-mă la zeci și sute de poze (mereu de ajutor în alegerea și/sau recomandarea de camere digitale l-am găsit pe Steve. Doar că pe vremea aia – site-ul îmi părea mult mai OK decît e acuma și review-urile mult mai pertinente și mai cu drag făcute. Dar oricum – mie mi-o fost ajutor de nădejde). Și după luni de zile de căutări și de consilii cu Stelică (fotograful), care mi-a explicat de N ori plusurile și minusurile tuturor marilor producători – m-am hotărît (recunosc, un factor hotărîtor o fost și unul din sfaturile lui Stelea, pe care îl țin minte și acuma: “Băi…culori cum scoate Canon-ul – nu mai scoate nimeni!”).

Sursa – canondc.com

Și l-am luat pe domnul CANON A95, vîrf de gamă la ora respectivă, înainte de DSLR-uri. Aproape că avea de toate din cîte le visasem; numai cafea nu l-am convins să facă – dar în rest făcea tot ce mi-am dorit eu. Și, evident, like….a gazillion other things, pe care nu am știut niciodată să le folosesc! M-a impresionat plăcut din prima, înainte chiar de a face poze, m-a impresionat modul în care erau mai mult decît la îndemînă toate comenzile, cît de fain “stătea” în mînă, cît de compact era și cît de “pentru proști” era făcut meniul, imposibil să nu te descurci în el. Evident că au urmat magicele 3 zile de care vorbeam mai devreme, doar că în cazul ăsta au durat ceva mai mult…: făceam poze într-una, la orice. La nevastă, la copil, la broaștele țestoase; la oameni pe stradă, pozați din intimitatea apartamentului; la clădiri, copaci, gîze și plante; la literele de pe ecranul calculatorului, sa vedem cum merge macro-ul; la DVD-urile și cărțile din bibliotecă, din celălalt colț al camerei, să vedem cum merge zoom-ul și stabilizatorul. Ce mai! O nebunie! Cre’ că din perioada aia, a primelor luni de după ce l-am luat, am cele mai multe poze raportate la unitatea de timp… Orice pozam! Și pfuai! Ce culori scotea! Știa el Stelea ce știa… Cînd am făcut prima dată poze afară, primăvara, în lumină naturală – am stat o după-amiază întreagă și am belit ochii în monitor, la proaspetele creații, lăudîndu-mi-le singur la fiecare cîteva minute. Dar trebuie să recunosc că atunci am învățat să fac poze, așa…peste nivelul pozelor făcute seara în club… De fapt, ca să fiu cinstit, apogeul perioadei cred că l-am atins după o excursie la munte cu Stelică și încă niște colegi de serviciu, plus familiile, în care plecam cu ceasurile, singur sau însoțit de Stelea – să facem poze prin pădure. Și-am reușit performanța de a face o pozică se pare că atît de bună – încît și acum stă la loc de cinste pe unul din pereții din apartamentul Stelului, printre capodoperele lui. Mîndria mea nu mai avea limite! Sky high, never to be reached again! 🙂 Și-așa m-am îndrăgostit eu iremediabil, de domnul CANON. De-atunci n-am mai vrut să aud de nimic altceva, nici un alt brand, nici un alt model, nici un nimic! Eram doar eu și Canon-ul meu, BFFs, peste tot. Pînă în 2008, cînd l-am schimbat. Nu pentru că aș fi vrut – ci pentru că s-o “stricăcit” (și nici nu-i de mirare, avînd în vedere prin cîte o trecut!). De fapt – cînd l-am schimbat încă funcționa, dar mai dădea rateuri din cînd în cînd. Obștescul sfîrșit și l-a dat în brațele Darei, căreia i-a revenit, odată cu despărțirea de mine.

Sursa – gizmohit.com

Și evident ne-am întors la cele două etape mai sus menționate și la repetarea întregii povești, doar că de data asta fără Stelică. De data asta am decis singur, doar cu ajutorul lui Steve. Și normal că iar am mers pe vîrf de gamă înainte de DSLR-uri – și am ales CANON PowerShot SX10IS. Evident, cu toate cunoștințele acumulate datorită fratelui său mai mic – SX10-le era mult mai deștept ca mine. El știe să facă pretty much cam de toate (desigur, din nou, mai puțin cafea…). Eu însă…tot la categoria Factory Presets pentru proști sînt. Cu ce-am mai evoluat însă un pic e că acuma știu să mă joc și cu ISO, cînd îmi amintesc ce și cum. În rest – nu-s în stare să țin minte nimic! Citesc despre cîte o chestie, mă duc peste X zile într-un spațiu favorabil, mă joc un ceas cu aparatul, îmi iese o dată, pînă la urmă, ce vroiam să-mi iasă, mă bucur mai ceva ca un copil – și data viitoare, cînd CHIAR aș avea nevoie de chestia cu pricina – habar nu mai am cum să o fac!

Oricum ar fi însă – m-am convins încă o dată cît de fain poate să fie CANON-ul. Sincer – nu cred că există argument pe lumea asta, indiferent de cine adus, care să mă convingă vreodată de contrariu. Mi-i drag CANON-ul cum mi-s dragi roșcatele cu ochii verzi. Cum mi-i dragă primăvara și ploaia de vară, mirosul de iarbă proaspăt cosită și cel de praf udat de ploaie. Atîta numa’ că acuma parcă parcă mă roade invidia cînd văd pe cîte unu’ cu cîte un “deselereu” CANON în mînă, că tare ce-aș vrea și eu unul. Și singura chestie care ÎNCĂ mă reține (în afară de evidenta lipsă a banilor…) e faptul că degeaba mi-aș lua – că oricum n-aș face cu el mai mult decît fac cu SX-ul. E nevoie aici de-o grămadă de studiu, cu cineva care să știe despre ce vorbește și care să aibă răbdare cu mine, e nevoie de multe multe multe multe poze făcute, în toate felurile, în toate ipostazele, cu obiective și setări schimbate, ca să pot să văd diferențe și să înțeleg ce face una și ce face cealaltă, la ce e bună asta și de ce ne-o trebuie pe ailaltă. Numai că niciodată n-am găsit nici timpul, nici locul, nici oamenii și nici nimic altceva, care să mă aducă mai aproape de mini-visul ăsta. Și pînă acuma – am rămas la stadiul de “un pic peste amator” (că eu prin amator înțeleg, de exemplu, socru-meu: ii pui aparatul în mînă și el apasă pe buton; atît. ATÎT!) Și mă consolez cu faptul că ce nu știu din punct de vedere tehnic – mai compensez cu “feelingul”; că văd mai bine și mai des și în locuri mai nefirești decît majoritatea – ceva ce merită pozat; că mai nimeresc cîte o încadrare ca lumea sau cîte o compoziție mai acătării, că-mi ies portrete faine și că de obicei știu să-ți spun (cu cuvintele mele…) dacă și de ce o fotografie e bună sau nu. Cu Stelea mai făceam, pe vremuri, exerciții de astea; și cîteodată mi se face dor…

Partea bună însă – este că am descoperit o șansă de a deveni mai bun, de-a mă apropia mai mult de mini-vis 🙂 Și șansa asta e Fotogenica, întîlnirea fotografilor cu profesioniștii, eveniment aflat deja la a IV-a ediție și desfășurat la Bran, în perioada 7-9 iunie. Scopul e, pe de o parte, de a aduna în același loc profesioniștii cu amatorii, cu pasionații de fotografie și entuziaștii și, pe de alta, acela de a organiza o serie întreagă de workshopuri pe teme foto, de unde fiecare am putea pleca ceva mai învățați. Mai mult decît atît – evenimentul mai pune la bătaie și un concurs cu premii CANON, că doară cine să fie susținătorul din umbră – dacă nu my BFF? 🙂

Pe scurt – anul ăsta la Fotogenica o să avem așa:

  • 12 workshop-uri, demonstrații practice și concurs foto
  • posibilitatea de a testa echipamente CANON (40 de camere foto, 80 de obiective, 5 camere video și 5 imprimante)
  • șansa de a-l întîlni pe Brutus Östling, ambasador CANON
  • avantajul întîlnirii altor pasionați de fotografie, cu care să poți povesti ce n-ai putut povesti cu prietenii și nevasta pînă acum, că nu-nțelegeau ce vrei
  • șansa de a-i avea alături și de a fura meserie de la cei mai renumiți fotografi români

All in all – o experiență la care mi-ar plăcea din tot sufletul să iau parte. O experiență care ar putea să-mi umple o parte din golurile pe care mi le-am știut existente atîta amar de vreme – dar pe care am încercat, pînă acum, să le umplu “românește”, cu surogate și aparențe. Mi-ar fi drag să învăț fotografie pe bune prin intermediul și cu ajutorul CANON care, pînă la urmă, mi-a deschis cîndva, definitiv, apetitul pentru genul ăsta de artă. Mi-ar plăcea să pot să stau de vorbă cu oameni care chiar știu ce e aia fotografie și de la care aș avea ce învăța. Mi-ar plăcea să pot să mă “joc” cu echipamentele CANON, să văd (așa cum ziceam mai sus) cum e să schimbi obiective și de ce o lentilă e mai bună decît alta. De ce e bun un filtru sau cum e să poți fotografia ciocul uliului în zbor. Mi-ar plăcea să fiu acolo – pentru că m-aș simți, oarecumva, acasă. Mi-ar plăcea să cred că asta ar putea fi răsplata și rezultatul unei iubiri de aproape 10 ani.

Iar BlogalInitiative îmi oferă acum șansa asta, prin intermediul campaniei ăsteia. So…wish me luck 🙂 Promit să v-arăt poze multe, să vă fac poze multe, să vă încînt cu frînturi de tot felul, mereu. Și nu știu de ce, brusc, mi-a venit în minte una din vorbele preferate ale Darei, de pe vremea cind avea vreo 4-5 ani:

Am încredere în tine!

Advertisements

One Comment to “Fotogenica (being a CANON fan finally pays off)”

  1. misto, povestea. mai ales ca e si Canon implicat 🙂 mi-aduc aminte de A95. ce vremuri. la vremea aia eu mi-am permis doar A430, dar le aveam pe mana si nu-mi pareau atat de departe 🙂 lucky me. imi place ca am crescut odata cu evolutia digitalelor. aveam pe atunci un digital care avea doar 1.3 MP si costa vreo 20 de milioane!!! si uite asa mai trecea cate un anisor, si se inmulteau megapixelii. 2, 3.2, 4, 5, 8, 10, 12, 18… si firele mele albe, la fel 🙂 acum as vrea sa-mi iau macar un 1100D ca sa pot trage si cate un filmulet. caut un body la un pret rezonabil, si mi-e greu sa dau 1000D-ul, dar … daca va fi nevoie… bafta!

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: