Mai nou – mi-s dragi diminețile cît mai devreme. Mă trezesc la 5 – deși n-am nimic de făcut pînă pe la 7 jumate. Și aproape în fiecare dimineață îmi zîmbesc eu mie, la amintirea vremurilor cînd orice aș fi făcut – doar să mai dorm 5 minute. Cred că vine odată cu vîrsta, trezitul ăsta de dimineață. Altfel nu-mi explic. Dar știu că niciodată nu înțelegeam, copil fiind, cum bunicii mi se trezeau înainte de a răsări soarele; sau cum tata meu la 6 era deja activ, înainte ca oricine altcineva din casă să dea vreun semn de bună dimineața. Și-acum mă regăsesc în diminețile lor; și mi-e bine și drag; și încep să înțeleg. Dar e clar că-i un tipic ce vine odată cu vîrsta. Nu știu încă de ce anume, care ar fi explicația științifică – dar e clar că se întîmplă.
Și normal că fiecare zi îmi începe cu un set de tabieturi, puse în rînd după multe luni de “experimente” matinale. Și-mi tihnește, că mi-e liniște și pace. Mi-s doar eu cu mine, cu vreme de gîndit, cu vreme de analizat, limpede și curat. Și evident că mă trezesc mult mai activ, mai bine dispus și mai cu poftă de viață decît știam a mă trezi cu ani în urmă. Și nu pot să nu mă gîndesc că asta trebuie cumva să se lege și de un somn mai liniștit, mai plăcut, mai “așezat” decît mi-era pe vremuri. E drept că aleg să merg la somn ceva mai devreme ca de obicei – dar tot nu dorm mai mult de 3-4, poate 5 ore pe noapte (iar asta mi-e meteahnă veche, încă de prin liceu); nu de alta – dar altfel îs năuc toată ziua…
Și dacă tot povestim de somn bun și devreme (cam ca și fetele cuminți și devreme acasă) – poate ar fi bine de menționat și faptul că deși sînt genul care poate dormi oriunde, oricînd, dacă simt nevoia de somn – în general îmi place ca “sleeping arrangement-urile” să fie de o anumită natură: salteaua trebuie să-mi fie cît de tare și de solidă cu putință, perna – dimpotrivă! – moale de tot și foarte-foarte “împachetabilă”, patul să fie cît de mare, să mă pot întinde în el în cele mai destrăbălate poziții, iar “învelitoarea” cît mai ușoară și mai subțire. Poate sună ciudat, dar în condițiile astea – chiar dorm ca un prunc. Și nici n-am nevoie de ore multe de somn – pentru a mă trezi dimineața “in tip-top shape”, gata de nebuniile unei noi zile.
Și de fapt – de ce vă zic eu toate astea? Păi e simplu – tocmai ce mi-am dat seama că ce lipsește majorității nopților mele – e cineva-ul drag cu care să împart bunătățile unui somn bun. Mi-e mai mereu dor de casă, mi-e tot mai deasă singurătatea și mi-e tot mai pohui de toate cele…
Și poate cu un click către Salterra – măcar să-mi fac nopțile mai “tihnicioase” – dacă mai lipsite de singurătate nu pot…
Atît.
there's someone in my head - but it's not me 
Zi-ne cu cuvintele tale: