Archive for October 1st, 2013

October 1, 2013

Și-ai să-mi strivești Corolla de minuni…

ID-100146312

Mă leg mai ales de ființele care n-au nevoie de mine și pe care deodată le înlănțui prin cea mai puternică legătură. Sînt gata să dau totul cui nu cere nimic, dar nu vreau să cedez nimic cui așteaptă totul de la celălalt. – Pascal Bruckner“Luni de Fiere”

Nu mai e, de ceva vreme, luni. Nu mai e nici măcar Septembrie, de fapt. Doar sentimentele dintre ei au rămas aceleași, doar trăirile, atingerile, comunicările tacite și zîmbetul complice (ori al ei, ori al lui) de fiecare dată cînd se intersectau cu altcineva, din afara lumii lor, din afara a ceea ce s-au învățat unul pe altul a fi. Între ei – cuvintele nu și-au avut niciodată rostul; între ei – doar fumul țigării lui, un fel de încercare tristă de-a o ajunge din urmă; între ei – un fel de comunicare la alt nivel, un fel de două feluri, un fel de dimineața devreme cu cafeaua fierbinte în mînă, un fel de drag prins dinainte încă de-a se fi atins, un fel de conexiune la nivel de subconștient. Fiecare – parte din celălalt și unul altuia prelungire. Ea – legătura lui cu realitatea din jur. El – plasa ei de salvare împotriva lor, a tuturor.

Mi-ar plăcea să cred măcar ceva din tot ce-mi spui. Mi-ar fi plăcut să cred măcar o parte din toate cîte mi le-ai spus de-atunci, de cînd ne-am întîlnit prima dată. Și-acum, după ce m-ai pierdut – încă mi-amintesc felul în care mîinile tale alergau pe pielea mea, te simt strîngîndu-mă cu drag în pumn, parte din mine strivită toată între degetele tale; cum mă-ntorceai pe toate părțile, cum rîdeam amîndoi de fiecare dată cînd dreapta ta mi-era mie stînga; mi-e dor de clipele în care te simțeam lipit de mine, spatele tău întins între contururile mele fine, eu toată învăluindu-mă în juru-ți asemeni lianelor în jurul trunchiurilor de copaci; mi-e dor să mă privești în ochi, mi-e dor să mă asculți vorbindu-ți despre vreme, despre trafic, cîntîndu-ți piesele tale preferate, mi-e dor să îmi zîmbești cînd răspund în locul tău la telefon. Nu-mi pot stăpîni zîmbetul strîmb cînd gîndul îmi fuge la toate privirile pe care le-ntorceam după noi, de fiecare dată cînd ieșeam împreună pe stradă, nu pot să nu revăd în minte invidia din ochii lor, ai tuturor celorlalți. Eram doar noi, cu totul dedicați unul altuia, fără să ne pese de nimeni, de nimic, doar noi doi, amîndoi, înlănțuiți, amestecați. Aș vrea să te-nțeleg. Aș vrea să te aud spunîndu-mi unde mi-ești, unde mi-ai dispărut de-atîta amar de vreme. Mi-e dor de tine, știi?

Încerc să-nțeleg de ce naiba am ales să plec fără tine. Singur, fără mașină, fără tine, fără nimic, doar eu cu mine și gîndurile mele – m-am trezit să plec. Nici măcar nu știam unde. Am plecat doar și te-am lăsat singură, fără vreun cuvînt în urma mea, spus ori scris, ori zîmbit. Și stau acuma tîmp și mi se face dor de zilele în care ne luam de mînă și plecam amîndoi, fără rost, și-n cercuri nesfîrșite risipeam orașul, într-o nebunie de culori și senzații. Mi-e dor de mirosul tău de nou, mi-e dor de atingerea ta fină, de pielea ta întinsă parcă peste tot în jurul meu, mi-e dor să te privesc în ochi și să nu ne spunem nimic. Să alergăm doar nebuni pe străzi, prin ploaie și soare, printre curcubee și nori, să nu ne pese de nimic, să nu ne-apese gîndul banilor prea mulți cheltuiți ori al ratelor lunare, prea multe și prea mari, să fim doar noi, să ne iubim și să rîdem zgomotos în nasul celor ce ne privesc atent și parșiv de pe trotuare, asemeni babelor băgătoare de seamă din blocurile comuniste. Promit că nu știu de ce-am plecat fără tine, promit că te vreau înapoi, lingă mine, a mea. În tine, doar eu, amîndoi. Mi-e dor de tine, știi?

I-am văzut cîteva zile mai tîrziu, de pe geamul camerei mici, cu pereți îngrozitor de albi, i-am văzut vorbindu-și, luîndu-se de mînă, amestecîndu-se unul în celălalt, asemeni îndrăgostiților lui Nichita, gata să se ia de piept cu toată lumea, gata de orice. Și mai presus de toate – pregătiți unul pentru celălalt, pentru împăcare, pentru pierderea mai mult decît firească a unuia în interiorul celuilalt:

Credeam că n-ai să mai vii niciodată… Urîta mea, neagra mea, minunea mea – iartă-mă. Promit că n-am să mai plec niciodată, nicăieri, fără tine. Iartă-mă! Mă ierți? Prea lungă așteptarea, prea mare dorul, prea multă dragoste te-aștepta între brațele mele, să nu te pot ierta. Hai! Vino! Ia-mă și du-mă și fă cu mine ce vrei! Sînt toată a ta, doar a ta, pentru totdeauna. Have I told you lately that I love you? Still? Always!…

Backinblack

Material scris pentru SuperBlog 2013

Advertisements
TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a B u r l a n

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare Oamenii care visează sunt suflete prețioase

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers