Garsoniera mea (challenge accepted)

Motto:

“El mi-a spus de la început, încă din ziua pe care eu nu mi-o mai amintesc acum, că nu ştie.

[…] Mi-a zis că el nu are certitudini pentru mine, pentru nimeni, şi nici măcar pentru sine […]

[…]de fapt el nu mi-a aparţinut niciodată şi nici eu lui.”

M-am mutat în garsoniera aia special pentru tine. De fapt, privind acum în urmă, îmi dau seama că toţi anii dinainte, petrecuţi cu unii sau alţii, în diverse alte camere ori case – i-am trăit doar pregatindu-mă pentru momentul ăsta. Ziua în care eu, care uram atît de mult să stau singur, aveam să mă mut într-o casă nouă, casă ce avea să fie a noastră, în care aveam să împart totul şi toate cu tine, doar cu tine, noi doi, mici, frumoşi şi cuminţi. Habar n-aveam atunci, în prima zi, cît de cu totul altfel aveau să fie lucrurile şi cît de singur aveam să mă găsesc pînă în final.

Mereu am trăit cu convingerea că n-ai nevoie de nimic special de la mine. Mereu mi-a plăcut să cred că simpla-mi prezenţă trebuie să-ţi fie destul, asemeni împlinirii ce mă umplea pe mine în preajma ta. La fel era şi camera aia; simplă, doar un pat, un birou, un dulap; şi primăvara pe fereastră, înspre livada ce părea că nu se mai termină. Atît. Un scaun şi-un covor, şi-o foaie albă, mereu o foaie albă pe masă (pe undeva, îmi dau seama acuma, mereu am ştiut cum are să se termine povestea asta; mereu undeva în mine a existat convingerea că finalul are să se concretizeze cu mine scriindu-ţi, cu tine departe, rînduri verzi şi mici pe coala albă de pe birou).

N-aveam de gînd să-ţi cer nimic; aveam să te las să faci din mine orice ai fi vrut. Mă puteai renova, mă puteai reconstrui cu totul – dacă asta te-ar fi făcut feiricită. Mobila oricum mi-era veche şi nici măcar valoare sentimentală nu mai avea – aşa că fericit te-aş fi lăsat să faci ce vrei cu ea. Nu puteam însă să-ţi zic nimic. N-am putut, lîngă tine, niciodată, să zic nimic; mă intimida simpla-ţi prezenţă, uitam cu totul de mine şi nu mai ştiam cine sînt. Poate de-aia mereu nu ştiam, poate de-aia mereu „Nu ştiu” mi-a fost un fel de leitmotiv în relaţia cu tine. Pierdut de tot şi de toate, aparent fără vreo personalitate anume, doar trăiri, emoţii, sentimente şi vise aruncate unele peste altele într-un vacarm de culori – tot ce-aş fi vrut ar fi fost să stai lîngă mine.

Şi poate de-asta în lumea mea, cea scrisă mai mult decît spusă – mi-ai şi fost, o vreme, alături. Nu ştiu şi nici nu cred că am ştiut vreodată dacă a fost luni, miercuri ori joi – ziua în care mi te-am imaginat intrînd, micuţă şi cu ochii mari, pe uşa strîmbă a garsonierei. Ştiu că era frig, ştiu că ţi-era frig, că te-am luat în braţe şi te-am făcut una cu mine în încercarea de-a te-ncălzi, în dorinţa de-aţi oferi iluzia siguranţei şi-a unei aparente bunăstări. Ne-am privit în ochi şi-am înţeles, fiecare, în linişte, durerea, dorinţa, speranţele şi aşteptările celuilalt. Fără promisiuni, fără angajamente, fără strîngeri de mînă şi aprobări, ne-am umplut unul de toate cele ale celuilalt, ne-am amestecat în imagini, amintiri, proiecţii peste timp şi simţăminte dulci-amărui întinse pe biroul vechi. Habar n-am de ce am ales tocmai atunci să port cămaşa aia albastră (niciodată nu mi-au plăcut cămăşile; poate din senzaţia de îngrădire a libertăţii pe care mi-o dau) dar am înţeles din ochii tăi mari că făcusem o alegere bună. Te-ai lipit de albastrul ăla senin – şi te-am simţit caldă şi sinceră, aproape de mine.

Alături de tine – am pus deoparte tot ce cărasem cu mine atîţia ani înainte: imaginea mansardelor ori demisolurilor unde mă-mpărţisem de atîtea femei înainte-ţi; culorile vii ale fostelor iubiri, întinse ca picăturile de ploaie amestecate cu praf pe fereastră – undeva pe fundul cutiei mele cu bunătăţi; toate hainele vechi, prea des şi prea mult îmbrăcate, evazaţii în dungi şi bluzele înflorate; cutiile cu scrisori şi fotografii şi sentimente, aruncate unele peste altele, mărturii ale ceea ce-am fost, pentru mine sau alţii; caietele îmboţite, cu miile de rînduri scrise unora sau altora, sau mie, închis între patru pereţi; toate le-am aruncat în saci de-ăia negri de gunoi, amestecate cu ale tale – şi le-am aşezat împreună pe podeaua rece din beci; şi le-am privit o vreme, amîndoi, ţinîndu-ne de mînă şi zîmbind a gol. Am urcat apoi înapoi în camera mică, cu pereţi albi şi miros de cartofi încolţiţi, cu fire de praf rîzînd printre razele timide de soare – şi ne-am iubit frumos şi copilăreşte pe cearşaful alb şi scorţos.

Tîrziu, foarte tîrziu, după foarte mulţi ani am înţeles de ce niciodată nu venea nimeni în vizită în garsoniera aia. Tîrziu am înţeles că mă izolasem de toţi şi de toate. Tîrziu am înţeles că în lunile alea viaţa mea s-a rezumat la visele cu tine, la imaginea ta umplînd fiecare colţ al odăii albe, la bucuria pe care o simţeam, natural, de cîte ori ochii mei înceţoşaţi de prea multu-ţi – te zăreau în cîte un colţ, mică şi cu ochi trişti. Tîrziu am înţeles că „nu ştiu”-ul lunilor ălora nu era decît propria neputinţă, propria lipsă de sens pusă în cuvinte, ori de cîte ori cineva mă-ntreba ceva.

Fără tine – nu ştiu cine sînt, ori ce vreau, ori ce anume mă ţine în priză. Fără tine – nu am început şi nu am sfîrşit. Fără tine – nu ştiu încotro mă îndrept şi de unde vin. Fără tine – nu ştiu iubi şi nu ştiu promite. Fără tine – dimineaţa mea e fără de cafea şi cuvintele fără de glas. Fără tine – nu ştiu ce caut şi nu ştiu dacă am ajuns la capăt. Fără tine – nu ştiu…

Cu tine, întreagă şi toată lîngă mine, cei patru pereţi ar fi fost altfel, mai largi şi mai calzi. Mi-ai fost doar gînd, imagine a neputinţei; speranţă şi vis, împrăştiate toate în lada de cartofi. Mi-ai fost Fata Morgana şi pasul săltat al piciorului gol în iarba udă. Mi-ai fost dragoste, iubire mi-ai fost…

Şi ţi-aş fi fost orice, de mi-ai fi fost o clipă doar, alături.

Advertisements

4 Comments to “Garsoniera mea (challenge accepted)”

  1. No comment. Extrem de frumos. Prea frumos. Prin articolele voastre, tu şi Eva îmi faceţi zilele mai senine.

    • Mulțumesc. Nici nu știi cît mă bucură cînd aud cuvinte de-astea…

      Eva mi-i tare dragă și mie și mă bucur cînd auto-challenge-urile astea ale mele au și în restul lumii același ecou pe care-l au în mine.

    • Pffff – ce mică-i lumea! Nu numa’ că împărțim Clujul on a daily basis – da’ tare mă tem că mi-ai și făcut la un moment dat oareșce poze-n Janis, pe care nici în ziua de azi nu le-am găsit online 😀

      Îmi place cînd se-ntîmplă cîte-un serendipity de ăsta 😀 😛

  2. Hmmm.. I do not remember :)) Am fost fotograf pentru Janis vara trecută, dar ştiu că urcam toate pozele pe Facebook. Anyway, glad to meet you 🙂

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: