Posts tagged ‘praf’

August 27, 2013

Din vană, cu Portishead, fără de rost

Timpanele dor, la auzul cuvintelor adînci ieșite dintre buzele ei. Încerci să te-ascuzi printre lemnele de foc, rămase în colțul cel mai întunecat al curții, încerci să fugi de cuvinte ca și cînd existența ta ar depinde de ne-auzul lor. Te uiți speriat în jur – nimeni lîngă lemne, nici un fel de paznic, nici măcar un cîine rătăcit, cu urechile pleoștite și coada udă. Ți-arunci ochii roată, încă o dată, și pășești timid spre butuci.

Țipetele ei se aud surd de undeva din fundul bucătăriei mici – și picioarele-ți rămîn străine pe sol. Iarbă uscată, pietricele rotunde și praf. Bombeul stîng, mînjit de noroi; la fel cracul drept al pantalonilor de in alb. Nu înțelegi întunecarea, nu înțelegi noroiul și femeile ce stau alături de bărbați violenți. Ai vrea din nou să fugi; ți-amintești însă că n-ai oprit laptopul; 5 tab-uri de pornoșaguri în Firefox – și textele primite de la cealaltă ea, scrise mărunt, în mailul trimis de la serviciu. “Dă-l dracului! O să se stingă el singur”.

Pe bătrîna din vecini n-ai mai vazut-o de ceva vreme. O fi murit? N-ai văzut nici steagul negru în poartă. O fi plecată la noră, în provincie. Ce dracu’ de gînd e ăsta? Ce-are baba cu lemnele de foc și orgasmul neînțeles, ne-atins – al femeii tale? Fugi mai departe.

Betoane, parcuri pline de bicicliști și mame-mpingînd cărucioare, non-stopuri și crîșme infecte, din care ți-ar plăcea să uiți să mai pleci. Era o vreme cînd mirosul de nespălare și sărăcie îți deranja digestia. Nu mai e cazul. Ești prea îngropat deja în mizeria ta personală.

Unde-or fi oare evazații în dungi albe și negre? Cîndva i-ai gasit. I-ai pierdut iar. Noroc cu lalelele alea albe, răsărite parcă din nimic; măcar așa mai știi și tu cum ar trebui să arate o viață de om.

Pe ea n-ai s-o mai găsești. De fapt – nici nu cred c-ai s-o mai cauți vreodată. Prea multe păreri de rău, prea multe cuvinte aruncate din unul în celălalt; prea multă mîncare dată la cîini vagabonzi și prea multe facturi la curent.

Te-ntrebi cît de greu trebuie s-apese betonul pe piept. Ori pămîntul. Ori frunzele doar, uscate, veștejite de ploaie și timp, întinse amestecat peste tine.

Închide ochii și dormi. Focul arde de ceva vreme deja, ți-ai terminat cana de lapte și ea e departe, cu pătura-n mînă.

E vreme destulă de voi. Amîndoi.

Taci și dormi.

Advertisements
June 9, 2013

100 de gînduri și-o seamă de ploi

Mă gîndeam ce fain se nimeresc cîteodată unele lucruri… Acele serendipities de care am mai vorbit cîndva, pe care cu greu le sesizezi, dar care e imposibil să nu te bucure. Cuvîntul în sine – l-am învățat de la tata meu (n-o să folosesc niciodată sintagma tatăl meu pentru că mi se pare mult prea impersonală) cu foarte mulți ani în urmă; ca multe altele învățate de la el – n-o să îl uit veci… Revenind însă – postul ăsta e doi într-unul, dintr-o simplă întîmplare – de unde și introducerea fără prea mult sens. Întîi de toate – e primul post scris vreodată ca și parte dintr-o chestiune colectivă – la sugestia mea. Mai precis – revenirea în blogosferă a Clubului Poveștii Parfumate, găzduit de Mirela, după o pauză de cîteva săptămîni – se face cu o temă nouă, propusă de mine: Parfum de ploaie și/cu praf. Ei, pe lîngă bucuria în sine de a mi se oferi onoarea în cauză – serendipity-ul de față constă în faptul că asta mi-e postarea cu numărul 100. E un sentiment mișto ăsta cînd, începînd o chestie nouă, mereu ai cîte ceva de “sărbătorit”. E ca într-o relație, în care pînă lucrurile se-nfundă-n rutină – mereu e cîte o celebrare, cîte o aniversare, cîte o oarece care să ne aducă aminte de lucruri faine. La fel și cu joaca asta de-a blogărul: pînă la un moment dat – ai tot felul de “exciting crap that keeps happening”. Pe măsură ce timpul trece – sînt tot mai puține motivele de bucurie – dar cît încă sînt – e de bine. La mine – ăsta cred că e cam ultimul din seria celor “de început”, alea care se bulucesc des și cu sentimente multe asezonate. De-aici încolo – mai puține, dar mai pline de înțelesuri… Dixit! 🙂

Undeva prin ’83-’84. Sibiu, str. Anatole France. Vara.

Ploaie 3Întotdeauna mi-au plăcut vacanțele la Sibiu. Era un fel de altă lume decît știam eu. Poate pentru că nu știam nimic acolo în afara casei bunicilor și a cîtorva străduțe din jur. Dar poate și pentru că, într-adevăr, era un alt fel de lume. Mereu mi-a părut Sibiul (de-atunci) mai liniștit, mai calm, cu oameni cu totul altfel decît cei pe care îi știam eu de-acasă. Vacanțele acolo au însemnat întotdeauna răsfăț maxim (și poate și asta conta în aprecierea lumii ăleia), liniște și un fel de burghezie pe care la ora aia clar nu aveam cum să o înțeleg. Dar o simțeam – fără să știu ce e. Acolo am văzut pentru prima oară lucruri pe care la mine acasă nu le făcea nimeni niciodată. Poate pentru că noi stăteam la bloc – iar casa celorlați bunici, deși “domni” – era la țară. La Sibiu am văzut pentru prima oară cum bunicul meu, într-o zi de vară, infernal de caldă, a ieșit cu furtunul afară din curte și-anceput să ude strada. Stradă neasfaltată, stradă plină de praf, ce mereu se ridica fascinant în urma puținelor mașini ce circulau vreodată pe-acolo. N-am înțeles niciodată (adică nici acuma nu mi-i foarte clar care e scopul 😀 ) de ce trebuia udată strada – dar am rămas pentru totdeauna cu amintirea. Nu atît a acțiunii în sine – cît a mirosului care s-a ridicat în urma dîrelor lăsate de furtun. Atunci am simțit pentru prima dată mirosul ĂLA – de care odată ce ai apucat să te îndrăgostești – nu-l mai uiți niciodată. Mirosul de praf fierbinte, proaspăt atins de apa rece. Mirosul care pentru mine înseamnă vară, înseamnă bine, bunăstare și drag, liniște, pace, un fel de sentiment de cald în sînul familiei, unde toată lumea te iubește necondiționat și tu nu știi altfel – decît să-i iubești la rîndul tău pe toți, fără să pui niciodată nici un fel de întrebări. Parfum de vară românească, parfum de dragoste de bunic. Parfum lipsit de griji, parfum cu zîmbet larg, ca de femeie tînără.

Alți ani. Alte orașe. Alte străzi. Întotdeauna vara.

Ploaie 1

Început de ploaie la Bistrița

De cîte ori te simt aproape – ceva în mine se schimbă. Nu știu dacă e nevoia de ceva mai bun ce mă cuprinde dintr-o dată, nu știu dacă sînt un fel de doruri sau doar amintiri rulînd fără sens asemeni filmului în cinematograful gol, nu știu dacă mi se face poftă de vreo femeie anume sau dacă doar tînjesc hapsîn spre orice alte orizonturi feminine, spre atingeri, plăceri, sentimente de mult apuse și gustul dulce-acrișor al primului sărut – însă cert e că de fiecare dată cînd te simt apropiindu-te de mine – ceva în mine se schimbă. E poate căldura verii ce mereu mă apasă mai tare decît orice alt anotimp, e poate negrul norilor ce-ntotdeauna sperie copiii, e poate fiorul rece pe care-l simt de fiecare dată cînd te știu venind, ori poate așteptarea surdă, cu sufletul mic, știind că urmează fulgerele și-apoi tunetele, glasuri nebune urlîndu-și refulările către lume; habar nu am, de fapt, ce și cum și cînd anume declanșează în mine schimbarea. Ploaie 2Știu doar că stau și te-aștept precum copiii seara de Ajun, cuminte în colțul meu de lume, cu zîmbetul întins pe față și mîinile frecîndu-se una de alta anticipînd momentul cînd ai să vii, știu că stau și te-aștept, fără cuvinte, fără nimic, doar ochi închiși și dorință. Și-apoi mă umplu de parfumu-ți a libertate mirosind, știu praful ridicîndu-se timid înainte-ți prin întuneric, îl văd cum se dă deoparte din calea ta și tu-l posezi și e al tău și faci cu el ce vrei și eu mă-nvălui de bunătatea ce iese din voi, mă înfășor nesătul în răcoare și vînt jilav, dau deoparte toate măștile zilei din urmă și-ți cad la picioare, sclav devotat, gata să mă dărui cu totul ție, minunea mea supremă, îmbinare de putere, libertate, dragoste și vis. Și nu cred că e sentiment mai eliberator pe lumea asta decît ăla de-a-ți ieși înainte, gol atît cît principiile și-anturajul îmi permit, și-a mă lăsa cu totul în voia ta, să te simt curgînd peste mine, rece și bună, ca mîngîierile de femeie-n diminețile de iarnă, să te prind în brațe și să te strîng la piept, să fac dragoste cu tine așa cum niciodată n-am iubit pe nimeni, să mă las dus de val, departe, în lumea ta, dincolo de adevăr, dincolo de orice fel de bariere, dincolo de granițele oricărui sentiment de vină, ori remușcare, ori orice altceva lumesc. Sînt, în momentele alea, singur împotriva tuturor, copilul rebel apărat de părinți prea-ncrezători, fiul risipitor venit acasă, rupt și sărac, dar cu sufletul curat și nimic de ascuns. Sînt doar sentimente, simțăminte sincere, dorinți și vise pe care numai cu tine le-am putut vreodată împărți, sînt toate eu și nimic n-are să mă aducă vreodată mai aproape de mine.

ploaie 4Și uite că scriind – mi-am amintit de-un alt post mai vechi, de fapt unul dintre cele mai vechi (cred că e în primele 10) și primul în care v-am scris despre ploaie. Doar că atunci scriam despre una dintre cele mai dragi piese despre ploaie care cred că s-au scris vreodată. Și o sa pun și link-ul către post – că e drăguță povestea – și-o să pun și piesa direct aici, că e mai mult decît potrivită cu se întîmplă cu mine în seara asta…

.

Vreau însă ca înainte de piesă să mai scriu cîteva rînduri, altfel de rînduri, la fel de cu drag:

te privesc oarecumva cu teamă

ascuns în spatele ne-cuvintelor pe care de-atîtea ori

ți le-am șoptit în gînd;

nebunie de sentimente nespuse

și cîntec hoinar ridicat înspre cer –

dragostea mea pentru tine

învăluie totul în jur;

mă sperie gîndul că n-ai să vii

nici în seara asta;

mă sperie gîndul singurătății cu mine;

să nu mă lași singur, să m-acoperi de

rouă și praf

să mi-arăți diminețile reci lîngă tine;

să nu mă privești niciodată de sus

decît înainte de-a-mi cădea în palme,

curată și sinceră

nesemănînd nimănui, doar viselor

mele ascunse-ntre nori;

să vii lîngă mine mereu;

promite-mi!

Restul poveștilor cu ploaie și praf le găsiți aici:

L.E.: s-au mai adăugat niște povești:

14.
15.
16.
17.
18.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
May 20, 2013

Cu iz de vară, seară și greieri

…pe mine mă cheamă dor și m-am născut vara,

din sărutul ploii cu asfaltul fierbinte…

e un citat din memorie; un citat din mine, de-acu’ mulți, foarte mulți ani; scrisesem atunci, pentru un om drag tare, o poveste despre mine; o poveste odată cu care m-am născut eu, eu ca și dor; eu care iubesc ploaia de vară și frunzele tinere de tei, eu mereu îndrăgostit și eu cel cu capul în nori; eu cel care niciodată n-am nevoie de umbrelă, eu care ies în ploaie de drag și eu care-am învățat pe de rost femeia; atunci, odată demult, m-am născut; și uneori, dacă am fost cuminte, mă mai las să ies la iveală, printre bucăți de prea multă realitate, așa cum m-am pus atunci în cuvinte; din ce în ce mai rar, ce-i drept – dar cîteodată îmi mai dau drumul liber pe străzi, ori undeva departe pierdut în noapte, ascuns de priviri și imposibil de judecat; cîteodată mă las dus de sunetul ploii, asemeni personajelor de desene animate purtate de cîte un iz de ceva bun, mă las dus într-un colț liniștit; m-așez jos, zîmbesc larg și mă deschid cu totul în fața ei, a ploii mele, sinceră și a bunătate mirosind, asemeni femeii pe care-o iubești în taină, din intimitatea pereților albi;

acum cîteva zile a plouat prima oară ploaie de vară, prima oară de cînd stau în căsuța asta; acum cîteva zile, să tot fi fost seară înspre mîine, am auzit-o venind încet, răpăind din ce în ce mai aproape, pe acoperișurile din jur; am ajuns pe balcon odată cu ea; proaspătă, mirosind a libertate și-a praf, a liniște sufletească și-a femei cuminți ținute în brațe pe canapea, desculțe – a ajuns pe balcon odată cu mine, ca și cum ne-am fi înțeles dinainte, ca și cum ne-am fi dat întîlnire, asemeni îndrăgostiților tineri; i-am zîmbit politicos și m-am așezat alături de ea, pe scăunelul rotund, tapițat gri; am stat o vreme în liniște, ea alergînd zăludă în juru-mi, lovindu-se de toate cele, într-un dans nebun cu ea însăși, eu timid – ca întotdeauna – admirînd-o din colțul meu, încercînd să desprind din juru-mi vocea ei, doar a ei, departe de cîntecul a tristețe aducînd al miilor de greieri ce-mi încîntă restul serilor, singura companie pe care o am aici, singura constantă, singura care nu judecă; apoi s-a oprit; brusc, ca și cînd niciodată n-ar fi fost acolo; singura mărturie a prezenței dragi era mirosul de praf ud rămas în urmă-i, asemeni dîrei de parfum pe care o lasă femeile pe care le iubești de cîte ori pleacă de lîngă tine; am ales să mai stau un pic acolo, doar eu și greierii, într-un calm aproape obositor; și s-a-ntors; la fel de bezmetică, la fel de proaspătă și liberă, la fel de mult a tine amintindu-mi, s-a-ntors; și m-am alăturat cîntecului lor, am pus mîna pe chitara plină de praf și amintiri – și-am pus laolaltă cu ei sentimente în cuvinte puține și acorduri timide, demult nefolosite, ușor ruginite – dar la fel de dragi; ne-am amestecat așa o vreme, ea tropăind mărunt pe acoperișuri, pe caldarîm, greierii spunîndu-și obsesiv povestea, aproape la fel de neînțeleși ca și mine și eu, singur în colț, acoperit pe jumătate de chitară, gînduri lăsate să curgă liber printre degete și dinți, cu țigara aproape stinsă în colțul gurii și ochii închiși;

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme și hangiul,
Străzile-s deșarte,
Singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beție
Și s-asculți, s-asculți pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atît mai bine
Și de-atîta, de-atîta vreme,
Nu știe de mine,
Nimeni, nimeni…

 

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a B u r l a n

© Copyright Adina Mirela Burlan, All rights reserved, O ilustratoare visătoarare

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers