Îmi stăruie în minte imaginea din
visul după-amiezii de ieri:
Femeia blondă, îmbrăcată de casă,
Ochii neterminat de albaştri
Urmărindu-mă de undeva de pe colţul
Strîmb al canapelei.
Picioarele goale, un fel de recunoaştere
A atracţiei dintre noi.
Atingerea fină, aproape de ne-perceput
A mîinilor cu degete lungi
Alergînd timid pe umerii mei, pe braţe.
M-am trezit de două ori; am adormit
la loc de două ori.
M-aştepta acolo, la fel de caldă,
la fel de simplă, la fel de aproape,
Niciodată totuşi a mea.
Încă simt gustul sărutului încolăcit,
Mirosul bun, de drag şi de-aproape.
Încă am impresia că zîmbesc,
Chiar şi acuma cînd scriu.
Mi-ar plăcea să te-ntîlnesc
Singură, simplă şi albă pe străzi,
Amestecînd albastrul ochilor cu
Zîmbetul larg.
Mi-ar plăcea să mă iei de mînă
Şi să-mi spui cine mi-eşti…
Zi-ne cu cuvintele tale: