Archive for ‘Uncategorized’

May 5, 2017

Gînd 90

de după un an, cu gîndul greu la tine dus

cu mîinile mici și sufletul plăpînd

mă-ntorc spre luminile zărinde in luciul lacului

și pe mine din tine mă dor.

n-ai înțeles nimic și mi-e că nici din Yves

n-ai să-nțelegi nimic; nimic din noi, nimic din de dincolo-ul

zilelor pierdute în cadă, gol și fără de capăt, cu mîinile întinse

înspre ce am fi putut să fim de n-aș fi fost eu – eu.

mi te întorci, mi te termini dintr-altul, mi te plîng

la capul patului desfrînat în întindere și imaginea

neterminată a coapselor rozii.

mi se face de mine și noi; mi se face de zilele vechi,

a coajă de miercuri mirosind, cu iz absurd de celălalt capăt

al unui weekend neterminat, neînceput.

mi te pierzi, mi te duci – înspre cine te cheamă mai mut.

mi te caut discontinuă, mi te încep negasită

la marginea așternutului murdar de clipe în doi.
de dincolo de canapea – îmi rîde a chemare trecutul.

din sfertul neînceperii tale – mi se termină cîntul
te duci; și îmi ești, deopotrivă

cămin și temniță

Cristos și cădere

pămînt de flori

și capăt de drum
te strig!

Advertisements
March 25, 2016

Gînd 89

Trupul tău,

Creion cerat topit

În nebunia-mi,

Întors pe toate părțile

De-un violent orgasm. 
Din camera de alături

Aud încă geamătul surd

Lovindu-se cauciucat 

De pereți. 
Mi-e sete. 

May 14, 2015

Blown-off illusions

running around the insides

of your last remaining selfless act –

I cannot escape; locked

between walls of remorse – the

thought of sharing the 7 years of lust

with whatever part of you

you will be willing to share –

scares me into mindless depictions

of sexual innuendos.

 

At the end of the road

there will always be a traffic light.

 

Just pick your lane

wisely.

 

In the end – it will always be

your loss.

 

May 13th – Eden Prairie

January 5, 2015

2014 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here's an excerpt:

A New York City subway train holds 1,200 people. This blog was viewed about 5,000 times in 2014. If it were a NYC subway train, it would take about 4 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

October 28, 2014

Gînd 81

gînd gol, fără de cuvinte mi-ești tu, cel ce te caut de luni de zile și nu mi te găsesc

July 29, 2014

Gînd 75

te-ai umplut de culoare;

în urma ta, trenă a zilelor trecute,

rămîn dîre prelungi, mostre frumos aranjate

de nuanțe și tonuri pastel.

Asemeni prosoapelor din magazinele de lux –

culorile tale-s aliniate pe gustul ochilor mei.

Doar etichetele cu prețul lipsesc –

pentru o seară de mînă prin mall.

 

Dacă trecem pe lîngă fotoliile de masaj –

eu m-opresc să-mi frămînt neputința.

January 11, 2014

Gând 14

Cuvintele mi-s deodată mici şi fără de rost…

Come as you are

Spintecă-mi sufletul cu ochii tăi amari, stoarce-mi fiecare picătură de viață cu mâinile tale grele și cu pleoapele tale târzii. Distruge fiecare urmă de speranță și suflă fiecare fir de dor. Crezi că mă poți face de plastic, o urmă a ceea ce am fost? Crede lucrul ăsta. Crede-l.

Dar pleoapele lui grele și ochii lui albaștri mă vor salva de ale tale iar el va înlocui fiecare strop de viață pe care tu-l furi de la mine. Fiecare fir de credință va-nlocui fiecare urmă de dor. Tot. Va salva sau va muri. Căci până la urmă toți suntem făcuți să salvăm sau să murim. Să ne salvăm sau să murim. Să fim salvați sau să murim. Și pân’ la urmă tot murim…

Iar pleoapele tale târzii nu acoperă ochii lui albaștri așa cum nici pleoapele lui grele nu acoperă ochii tăi amari. Și buzele tale subțiri nu vor rosti…

View original post 192 more words

November 4, 2013

Şi…cînd îţi iese…îl scoţi?

ID-100146312Proba cinşpe a sosit, Farmec iar m-a-mbrobodit. Mă rog, nu doar pe mine, ci pe toată lumea, cred. Sper! Ideea e că acuma tre’ să scriem ce momente frumoase din viaţă am ratat din cauza coşurilor (alea de pe faţă, desigur, nu alea cu “gutui amărui/cu puf galben, ca de pui”…) şi, evident, cum anume Gerovital Plant Stop Acnee ne-a refăcut oameni, redîndu-ne încrederea în propria persoană şi schimbînd percepţia celorlaţi despre noi. La mine – problema e simplă: am o singură amintire oarecumva negativă care să se încadreze cît de cît în subiect. Şi anume, cînd am terminat eu liceul – şi încă nu se făceau albume foto mai ceva ca la nunţi – am făcut şi noi cîte o poză de-aia super geeky pe care s-o dăm colegilor să nu ne uite peste ani (!). Mnoah…io am lipsit de la şcoală în ziua cu pozele, aşa că pe mine m-a tras în chip tata meu, în două frame-uri monumentale: una în spatele grădinii de acasă, undeva între cireş şi păr, eu îmbrăcat elegant la cămaşă, cravată, sacou, pantaloni scurţi şi şlapi; că numa’ susu’ mi se lua în bild… Şi cealaltă – paradoxal şi ironic – în faţa unui tufiş de lîngă studioul foto unde urma să developăm pozele; şi PROMIT că nu mai ştiu de ce acolo, de ce aşa. Şi ca să fac legătura cu tema – regretul meu era că aveam ditamai cornul în ambele poze, undeva drept în mijlocul frunţii, mare, fain şi de-ăla la care încă n-ai ce-i face, decît să-l admiri, că încă nu e bugăt de copt ca să-i faci altceva (chiar! oare fetişuri cu coşuri sînt?…). În rest – alte traume cu puroi n-am. Da’ aia m-o urmărit o vreme bună, pînă am înţeles şi io cum stă treaba; de fapt – cum stau mai multe treburi, dacă e să fiu cinstit.

Şi anume:

1. Dacă ai ajuns să ratezi momente importante din viaţă din cauza unui ten acneic – well, my friend – problemele tale reale sînt muuuuult mai mari de atît! Crede-mă pe cuvînt! Nu zice nimeni că nu e OK să te enerveze coşurile, să încerci să scapi de ele sau să le “împuţinezi” – dar dacă ajungi să RATEZI MOMENTE IMPORTANTE din viaţă din cauză că ai un COŞ – eşti distrus! Clar! Adică…ai nişte problemuţe la mansardă pe care eu ţi-aş recomanda să le tratezi rapid! Şi nu vorbesc despre cazurile puţine de genul ăsta:

ci de alea multe, de diverse “gagice” care au impresia că e sfîrșitul lumii că le-o ieșit un coș. Și asta mă duce direct la punctul

2. Oare de ce ai impresia că dacă acoperi un coș cu fond de ten n-o să-l mai bage nimeni în seamă? Sincer să fiu – din nou exceptînd cazurile de fond-de-tenuială profesionistă – pe mine mă enervează de 15 ori mai tare (și-mi atrage cel puțin de atîtea ori mai tare atenția) o pată cretină de fond de ten – decît un coș. Coșul ăla e o chestie FIREASCĂ, pe care o experimentăm cu toții – unii mai des și alții mai puțin -, care poate – cîteodată – să mai taie dintr-un apetit sau altul, dar… cam atît. Pe cînd porcăria aia de fircăleală cu fond de ten nu-mi zice decît că te stresezi la gîndul coșului ăluia, pe de-o parte (în loc să fii naturală și să “play it cool“) și că habar nu ai de nici un fel de reguli elementare de machiaj ori estetică, pe de alta. Mdeci – ai pierdut din start un moment important în viața ta; dar nu din cauza coșului, ci din cauza TA…

3. Continuînd o idee de la punctul 2 – e mult mai fain să fii naturală; să faci mișto de un coș care, la o adică, ar putea strica un moment anume. Eu, cel puțin – apreciez asta mult mai tare. E…cam ca-n bancul cu Scufița Roșie:

Lupul: Scufiță Roșie, ce-ai în coșuleț?

Scufița: Puroi….

Pe de altă parte – observ că există site-uri întregi dedicate coșurilor (spre exemplu ăsta) și YouTube-ul e plin de video-uri care mai de care mai educative și mai “inspiraționale” (a propos – cuvîntul ăsta NU există în limba română…), cum ar fi ăsta:

ceea ce mă sperie un pic. Adică…e clar că facem parte dintr-o societate unde coșurile par a fi o problemă MAJORĂ, indiferent de generație/vîrstă. Ceea ce mi se pare stupid! Pînă la urmă – sînt atît de multe alte chestii care din punct de vedere al deținătorului de bubilici puroioase – ar trebui să-l rețină de la momente importante; și atît de multe alte chestii, din punct de vedere al celor care-i resping pe “coșuliști” – care ar putea să te atragă sau/și să te facă să-ți repugne un om – încît chiar nu știu dacă tenul acneic ar trebui, în vreun fel, să fie subiect de discuție. Adică…hai să vedem cîte momente importante am ratat pentru că nu ne-am fost spălat părul; sau pentru că n-aveam cămașă călcată; sau pentru că ne-o rămas susan între dinți; sau pentru că nu eram, pur și simplu, pe fază. Chiar nu știu dacă ăsta e un subiect ce merită discutat/dezvoltat/disecat/dezbătut/dezbrăcat/stors/scos/curățat.

Nu mai bine bem și noi ceva? “Așea”…ca între prieteni?

Material scris pentru SuperBlog 2013

October 24, 2013

Și încă te mai caut…

ID-100146312Una din multele moșteniri rămase de la tatăl meu e și pasiunea, dragostea de-a dreptul, pentru tot ce înseamnă ustensile de scris: creioane, pixuri, culori, stilouri, carioci – nu contează. Cu cît mai multe, cu cît mai variate – cu atît mai bine.

Mi-amintesc  cum, pe vremea cînd eram copil (și comunismul încă era în floare, deci orice bun, de orice natură – era păstrat ca și cînd ar fi fost cel mai de preț) în camera alor mei aveam un birou mare, dintr-un lemn auriu, al cărui sertar interior fusese transformat de tata meu într-un fel de altar “papetăresc” (bine…pe lîngă ăsta – mai existau alte cîteva sertare și sertărașe care serveau aceluiași scop, doar că în ăsta erau majoritatea “bunătăților”).

Acuma…bănuiesc că e foarte clar pentru toată lumea că pentru mine, care nu cred să fi avut mai mult de vreo 6-7 ani la ora respectivă – sertarul cu pricina depășise deja statutul de Cutie a Pandorei și devenise un fel de “ultimate goal“: trebuia musai să ajung să-i cercetez conținutul; și nu neapărat pentru că mi-ar fi fost foarte dragi pixurile la ora aia – da’ atîtea de multe minuni mici și colorate erau acolo, că…

Evident că-ntr-o zi, de după-masă fiind la școală, dimineața am prins momentul optim, singur fiind acasă, să dau iama-n minune. Și mă duc eu cumincior în dormitor, și deschid ușa la birou și trag sertarul. De tot! Mai precis, în secunda-n care-am luat mînuța de pe el – absolut tot conținutul lui o fost la mine printre picioare.

Urmează un moment de tăcere (paranteză, după 30 de ani: cre’ că-i clar că mi-am creat, cel puțin teoretic, cel mai bun scenariu de-a vedea amănunțit tot ce era-n sertarul ăla…) După care:

“Panică, panică, panică, panică!”

Și nu apuc eu bine să încep re-organizarea – că bineînțeles c-aud cheia-n ușă: tata meu, care-și uitase ceva acasă.  Cre’ că n-are rost să vă zic ce mi-am auzit… Ce merită însă precizat e că nici măcar nu m-a lăsat să le pun la loc; acolo a trebuit să le las, în mijlocul casei, pînă urma să vină el acasă, ca nu cumva să stric ceva, sau să nu pun ceva la locul lui.

În aceeași zonă a biroului cu pricina – mai exista ceva ce nu vedeam decît la ocazii speciale: o cutie gri-petrol, dintr-un carton ranforsat, cu însemne aurii și-un miros pe care și acuma îl simt, în interiorul căreia era un set de vreo…32 de creioane colorate cehoslovace. Revin – acțiunea se petrecea prin ’80 și-un pic iar creioanele cu pricina erau comoară de preț. Nici pînă-n ziua de azi nu știu ce proveniență aveau – dar ce știu e că acum, 30 de ani mai tîrziu, la ocazii speciale petrecute cu bunica, fetele mele colorează cu 32 de culori cehoslovace, dintr-o cutie de carton gri-petrol…

Și povești de-astea aș mai avea zeci, cred, implicînd toate categoriile posibile de articole de papetărie: ustensile de scris, toate națiile de hîrtii posibile, autocolante, ștampile, radiere, acuarele și vopsele de ulei, penare și ascuțitori – de toate. Ce contează e că de la EL am învățat eu să le-apreciez; să le folosesc cu drag; în școală; în facultate; la serviciu. Și-acuma cînd scriu, scriu cu un pix maro (!) dintr-un set de 6 culori cel puțin ciudate:

Diverse Oct 2013 182Iar la lucru – am 2 suporturi de ustensile de scris, și-n total cred că-s peste 50-60 care stau frumos aliniate acolo. Și mi-s dragi și nu le dau nimănui. Decît rar și unor persoane foarte dragi. Și nu din egoism. Mai mult din drag. Și mai ales, din dor…

Duminica trecută – EL ar fi făcut 60 de ani; și peste nici o lună – vor fi 10 ani de cînd mi-au rămas doar cutia gri-petrol și amintirile…

Material scris pentru SuperBlog 2013

October 21, 2013

Şi-atunci i-am condamnat pe toţi la moarte…

ID-100146312Am exagerat cu titlul, ştiu. Dar poate o să fiţi cîţiva care pînă la final o să înţelegeţi. Dacă nu – mă voi fi fost condamnat pe mine, doar pe mine. Big deal! Not the first time, eh? Coty îmi cere să scriu despre seducţie; despre scenariul perfect; despre cum te-aş da pe tine pe spate, tu – femeia mea despre care scriu în fiecare zi. Despre cum te-aş învălui în parfum – şi te-ai termina toată, înainte de a fi pus mîna pe tine. Despre cum Super Playboy-ul din mine doar se uită la tine cu ochi mari – şi tu uiţi cine eşti şi ce vrei de la viaţă. Despre seducţie, despre super-puteri pe care la avem sau nu, fiecare din noi, şi pe care le folosim pentru a face, în cele din urmă, ce vrem din cel de lîngă noi. Sînt toate scenariile clasice un mit? E ceea ce vedem în filme o poveste mişto – şi cam atît? E tot ceea ce-auzi povestit de prieteni la cafea doar un fel de punere în cuvinte a celui mai frumos vis? Cum e cel mai simplu, care e cel mai de seamă scenariu, ce ar trebui şi ce n-ar trebui să facem în momentul în care o/îl vrem şi fluturii încep să dea de nebuni din aripi prin stomac şi mîinile să tremure necontrolat în buzunare? Există un cel mai bun scenariu? Există un scenariu cu care mergi la sigur, de fiecare dată, indiferent de cine e de cealaltă parte? Dracu’ ştie!

Cert e că eu am învățat un lucru, în ultimii 20 de ani. Pentru omul de rînd, pentru fiecare din noi – în mod sigur nu există un scenariu perfect, cu care să dai lovitura de fiecare dată. Poate să funcționeze genul ăsta de “approach” în cercuri pe care eu personal nu le-aș frecventa vreodată – însă în mod sigur n-o să găsiți nicăieri, niciodată, nici un bărbat serios care să se preteze la așa ceva, dar nici o femeie care să merite cu-adevărat atenție – nu va ceda unei replici consacrate.

Poate-s eu demodat – dar pentru mine lucrurile sînt simple și-o să le expun cît de clar pot. Întîi de toate – hai să definim împreună seducția, să vedem despre ce povestim. Din colțul meu de lume – părerile-ar putea fi împărțite: am putea privi seducția pragmatic, drept abilitatea de-a ajunge-n patul unei femei fără prea multe complicații; nici înainte dar, mai ales, nici după consumarea actului. Din perspectiva asta privit – probabil că scenariul perfect funcționează: îmbracă-te frumos (dar nu exagerat), dă-te cu ceva ce “pute mîndru“, du-te în locul în care știi din start c-ai să găsești o grămadă de gagici dispuse și disponibile, ia-ți ceva ciudat de băut, poartă-te cît mai îndrăzneț, fă cîteva remarci funny în jurul celor “target-ate” și-apoi aruncă replica: “Ce faci fetele? Nu bem și noi o ciorbă?” Succes garantat, cu una sigur ajungi acasă, faceți un pic de hîța-hîța și mîine nu vă mai cunoașteți. Mission accomplished. Over & out.

Și totuși – în lumea mea lucrurile-s mult mai complicate, mult mai complexe de atît. De-aia zic că poate-s eu demodat – dar sînt cîteva lucruri pe care mă deranjează să le văd minimalizate, feisbucizate, aliniate digitalului și convenabilei leni generale ce caracterizează mileniul ăsta 3. Iar seducția e unul dintre ele. Pentru mine – seducția a rămas o artă, în adevăratul sens al cuvîntului. Și nu e pentru oricine! De nici o parte a baricadei! Mereu au să fie bărbați incapabili de a seduce, la fel cum vor fi întotdeauna femei pentru care seducția înseamnă doar niște nimicuri și care n-au să înțeleagă vreodată arta din ea.

Vrei să seduci, cu adevărat, o femeie? Toate femeile? Orice femeie? Vrei să se-ndrăgostească iremediabil de tine? Vrei s-o-nțelegi? Să știi ce vrea și cum și cînd anume? Well, my friend…e de lucru aici; mult, foarte mult de lucru. Și niciodată n-o să le știi pe toate, asta să-ți fie foarte clar!

Întîi de toate – să-nțelegi un lucru: nici o femeie nu se aseamănă cu alta. De-asta niciodată aceeași rețetă n-o să funcționeze la mai mult de una din ele. Secretul? Învață s-o cunoști pe fiecare-n parte; învață-i toate tainele, învață-i plăcerile; fii mereu cu-n pas înaintea ei. Surprinde-o, apoi învaț-o iar. Joacă-te – apoi învață iar. Fii copil cînd te vrea copil și fii bărbat cînd te vrea bărbat. Și-nvață să știi înaintea ei pe care din ei îl preferă. Atinge-o ușor pe mînă și-apoi fîstîcește-te. Dă-i ei controlul – și tu învață. Las-o să facă din tine ce vrea și-apoi dispari. Revino atunci cînd se-așteaptă mai puțin și dă-i lumea peste cap. Învață să citești priviri, zîmbete, gesturi. Iubește-i defectele mici care pentru tine-au să-nsemne o lume și pentru care ea se urăște. Învață cum anume îi place cafeaua și cînd anume bea ceai. Fă apropouri subtile și inteligente. Niciodată nu exagera, nu grăbi lucrurile. Cînd are să fie pregătită – ai să știi. N-o lăsa niciodată s-aștepte și ascultă mereu ce are de spus. Fă-i bucurii mici, de cîte ori ai ocazia, fără a pretinde ceva în schimb. O dată, poate de două ori în tot timpul ăsta, fă cîte-un gest ieșit din comun, arătîndu-i cît e, de fapt, de specială. Fii spontan și sincer. Fii direct și sigur. Nu exagera însă. În niciunul din cazuri. Și ține minte: de cele mai multe ori e cel puțin de două ori mai deșteaptă ca tine. Și-n mod sigur, cînd vine vorba de-o femeie – nimic nu e întîmplător. Fiecare gest, fiecare cuvînt, fiecare zîmbet și orice atingere – e atent studiată înainte și cel puțin 2-3 scenarii există în mintea ei, pentru a o continua, în funcție de reacția ta. Niciodată n-o să fii tu cel ce impune regulile, niciodată n-o să deții tu controlul. Din momentul în care ți-a zîmbit prima dată și te-a lăsat în preajmă-i – she’s running the game. Iar impresia ta de control e exact atît cît consideră ea că-i e confortabil a te lăsa să simți. Să nu uiți asta nici o clipă! Și încă ceva: cînd crezi c-ai învățat-o pe de rost – ia-o de la capăt. Nimic din ce știai a funcționa – n-are să mai meargă la fel. Femeii de lîngă tine n-are să-i placă niciodată rutina. Așa că – ne-ntoarcem: învaț-o și surprinde-o, în fiecare clipă, altfel.

Și-apoi sînt lucrurile simple și de bun simț. Unde bunul simț e chestia aia pe cale de dispariție, descrisă-n niște cărticele pe care le-ai găsit în biblioteca bunicii, sub titlul “Codul bunelor maniere“. Ia-l și citește-l, învață-l pe de rost. S-ar putea să fii surprins ce efect are asupra femeilor din viața ta. A propos (că tot ziceam de Facebook mai devreme): chiar crezi că întîmplător au început doamnele și domnișoarele să share-uiască statusuri de gen: “Intelligence is sexy“; “If you are at his place and you see no books – don’t fuck him!” și altele la fel? Ți-am zis că tot ce fac ele – fac cu un scop precis. Mesajele ți le-au trimis. Ai fost în stare să le-nțelegi?

Pune mîna pe-o carte. Învață cîți nasturi se închid la sacou și ce culoare e aia “peach“. Învață cu ce furculiță mănînci la restaurant și cu ce trebuie asortată cureaua. Învață să vorbești și să scrii coerent. Învață să porți o discuție despre Trupa JukeBox – dar și despre Piazzolla; fii capabil să răspunzi la-ntrebări și despre prohibiție dar și despre Vocea României. Fă diferența între un parfum scump și un parfum bun. Și învață să le recunoști pe ale ei. Învață cum se scrie o scrisoare, dar musai să știi cum să redactezi și-un e-mail. Învață-i hobby-urile și provoac-o. Învață să apreciezi ținutele ei și învață să le porți pe-ale tale. Învață cînd se ține o ușă deschisă și cum te-mbraci cînd o scoți la teatru. Învață de la toți, învață de la toate.

Crezi că-i greu? Să vezi ce te-așteaptă DUPĂ ce-ai sedus-o…

Te duci cu gîndul la varianta simplă a tricoului mulat, converșilor și replicilor gen “Bună! Te scot la o cafea?“. Eu zic să te mai gîndești. Sau, ca să cităm din clasici: ai grijă ce-ți dorești…

Material scris pentru SuperBlog 2013

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers