– De ce dracu’ m-ai adus aici, Andrei? Ce vrei de la mine? M-am săturat de toate toanele tale, și știai asta prea bine! Dar tu – nu! Ție-ți trebuia weekend la Straja, Vila Alpin, schi, zăpadă, dragoste, foc! De ce dracu’ m-ai adus aici? Puteam fi acuma acasă, liniștită, singură, fără să trebuiască să ți-ascult ție smiorcăielile, fără să mă simt apăsată într-una de tine ca de-o povară! Te urăsc, știi? În clipa asta te urăsc mai mult decît orice pe lumea asta! Tu nu vezi că nu e nimic aici? Că nu e nimic între noi, Andrei! Nimic! Ți-am zis-o de-atîtea ori înainte… de-atîtea ori… N-am nevoie de tine. N-am nevoie să-mpart o cameră cu tine, indiferent de cît confort ori intimitate ori romantism mi-ar oferi. N-am nevoie de plimbări pe creste de munți și printre rămășițe ale unei istorii ce nici măcar nu-mi aparține! Nu mai am nevoie! De ce m-ai adus aici, Andrei?…
– Pentru că mi-e dor să nu mă mai minți. Mi-e dor de prima zi. Mi-e dor de noi. Mi-e dor să-mi zîmbești ca atunci odată, cînd abia îndrăzneam să ți-ating degetele lungi, în treacăt, pe sub o masă ori mergîndu-ți alături pe stradă. Mi-e dor să-ți fiu drag și să-ți pese. Mi-e dor să tresar cînd ți-aud pașii în hol. Mi-e dor să mi te cuibărești toată în brațe, seara în fața televizorului, în patul larg și a dimineți mirositor. Mi-e dor să mă plimb cu tine, desculți, prin iarba încă jilavă de rouă. Mi-e dor să-ți dai capul peste cap într-un hohot de rîs aruncînd iarna cu bulgări mari înspre mine. Mi-e dor să ne-alergăm prin zăpadă și să ne terminăm într-un nor alb. Mi-e dor să te-aud vorbind în șoaptă la telefon, mi-e dor să-mi spui că mă iubești, mi-e dor să te privesc goală în cadă, prelungă și mai frumoasă cu fiecare clipă ce-ar fi trecut pe lîngă noi. Te-am adus la pensiune la Straja pentru c-am simțit că aici am fi putut, măcar pentru o clipă, redeveni noi. 
Între istorie și natură, printre verdele brazilor și căldura camerei, printre peisaje și noi, printre noi și cer, noi și libertate, noi și nimeni. Te-am vrut a mea, doar a mea, încă o dată măcar, pentru totdeauna, pentru un weekend măcar, pentru o clipă măcar, din nou tu, a mea, tu. Te-aș învăța să aluneci pe pîrtii asemeni vîntului prin păduri, ți-aș arăta lumea prin alți ochi. M-aș dărui din nou cu totul ție, învăluiți în cearșafuri albe, zăpadă și vis, libertate și mîini încleștate-n orgasmul dimineții. Te-am vrut, încă o viață măcar – minunea mea, doar a mea.
M-am trezit buimac, cu gura uscată și spatele ud, cu pumnii încleștați și respirînd greu. Pentru o clipă – n-am înțeles nimic. Apoi te-am zărit: prelungă și parcă mai frumoasă cu fiecare clipă ce trecea pe lîngă noi, cu părul lung împrăștiat în bucle nebune pe pernă, zîmbindu-mi parcă, mîngîiată doar de vreo două raze răzlețe de soare, scăpate parcă anume printre noi. Te-am privit o vreme, nemișcat, de frică să nu te trezesc, de frica visului, de teama imaginii mele fără tine. Te-ai întins și mi-ai zîmbit.
– Bună dimineața!
N-am fost în stare decît să te iubesc. Nesfîrșit și cu drag, neterminat de trăiri și neputincios, pradă mîinilor tale.
– Andreiule… Ce facem azi? Ce anotimp ai vrea să fie? Iarnă? De dimineață schiem. Și-apoi ne-nchidem în cameră și ne iubim. Hmmm…și dacă ar fi primăvară? Am merge pînă la schit. Ori ne-am întîlni cu dacii. Și-apoi am veni în cameră și ne-am împărți unul altuia trăiri. Dar toamna? Toamna te-aș face una cu mine și te-aș duce pe creste, să-mi fii semizeu. Și-apoi am veni în cameră și mi-ai spune povești despre noi. Andreiule? Să știi că nici nu mai vreau să-ți știu vara. Am știut de la-nceput c-ai ales bine cazarea la Straja. Aici fiecare zi, fiecare anotimp – e o altă lume. Și știi ceva? Pe toate vreau să le-mpart cu tine. Pe rînd, încet, cu drag. Vreau să-mi fii vară și iarnă, vreau să fiu primăvara, toamna ta.
Te-am luat de mînă și-am fugit, amîndoi, undeva. Nici măcar nu mai contează unde. Departe însă de visul urît, departe de lumea din jur, departe de ei, departe de tot. Libertate, energii pozitive pe care le simți învăluindu-te, verde crud sau alb dureros, din nou libertate, liniște, fericire. Și dragoste, multă multă dragoste, de noi, fiecare din noi, dragoste de bun, de frumos, de curat. Un fel de alt fel de lume, un fel de alt fel de noi. Acolo, altfel, noi doi.
Ai să-mi vii?
Material scris pentru SuperBlog2013
_____________________________________________________________________________________
Un fel de off-topic – către administratorii site-ului Vilei Alpin, Straja
Nu cred că aș schimba nimic din toată minunăția zonei, a vilei, a ceea ce pot ambele să ofere. Iertată-mi fie însă îndrăzneala – dar vă rog din suflet – ștergeți sau corectați (din punct de vedere gramatical măcar…) Programul Turistic, de pe blog. Ca și turist – vă garantez că în momentul în care aș citi textul respectiv – aș trece mai departe, aș căuta altceva. Poate nu e relevant că m-ați pierde pe mine. Dar poate sîntem mai mulți…
there's someone in my head - but it's not me 