Ăsta va fi primul post din cele tematice, date de Spring SuperBlog 2013, tema fiind aleasă şi proba sponsorizată de către Farmec. De fapt – cred că însuşi enunţul probei, aşa cum e el formulat în cerinţele oficiale – e cel care m-a convins să mă înscriu în competiţia asta. Şi nu pentru că m-ar fi dat definitiv pe spate, ci pentru că – absolut întîmplător, prietenii ştiu de ce – aveam de gînd să scriu un articolaş pe tema asta. Şi nu mă refer la titlul probei. Îndrăgosteşte-te de viaţă sună genial, dar nu e neapărat rezultatul pe care frumuseţea naturală îl are asupra mea. Că de fapt asta e tema. Şi despre asta vroiam eu să scriu. Of! Mă-nvîrt ca musca-n căldare (nu pot folosi nici una din expresiile originale, că nu e etic; aşa că – ne-adaptăm). Tema mea, pe care vreau s-o ascund subtil în cea farmecistă (sau invers, depinde de sistemul de referinţă) – era să scriu un text despre unde a dispărut, în ultimii ani, farmecul natural din femeile din juru-mi. Despre ce căutăm, fiecare dintre noi, în femeile ce ne-nconjoară; despre ce ne oferă ele în ultima vreme; despre ce ne aprinde călcîiele şi ne deschide apetitul; despre ce ne dezgustă şi ne-mpinge-n fiecare zi înspre gesturi şi acţiuni disperate. Despre ce ştiam cîndva să fim şi ce anume am devenit de-o vreme încoace. Unde mai găsim azi Farmec Natural şi unde e doar kitsch şi pe care din cele două e de preferat să-l alegem, pentru a rămîne în trend, pentru a fi, la rîndu-ne – “feşăn“.
Niciodată nu mi-au plăcut femeile pe care le vezi înainte măcar de-a începe căutarea, indiferent de mărimea grupului din care fac parte. Şi cred că fiecare grup de care mă lovesc zi de zi, oriunde ar fi, în orice anturaj – are într-însul o femeie de-aia: îţi sare în ochi, deşi n-ai vrea, ţi se lipeşte adînc de retină şi n-o mai poţi scoate de-acolo o vreme (de obicei, mai are şi prostul obicei de-a-şi face amintită prezenţa în mintea ta – cînd manînci; cel puţin la mine aşa funcţionează; probabil în opoziţie cu cele care-mi revin obsesiv în minte la duş, sau înainte de-a adormi…). Şi ca să nu fiu înţeles greşit şi catalogat cum nu trebuie – în fiecare grup de-ăla este şi cîte-un “domn” din aceeaşi categorie. Doar că statistic femeile fiind mai multe – o să mă refer în continuare la ele. Sînt cele care mereu tre’ să aibă la vedere ceva sclipitor: (h)aur, “zvarovschi”, fond de ten, fard mov, bluziţă roz, pantofi verzi, ciorapi bordo, fustiţă galbenă, cercei cu inimioare, floricele, amoraşi, 2 belciuge si un craniu, ruj roşu întins cu cel puţin 3 milimetri pe lîngă conturul firesc al buzelor (duck-face-ul e un must), unghii în cel puţin 3 culori şi de cel puţin 11 mm, poşetuţă mai mult sau mai puţin Vuitton şi lista ar putea continua. Cel mai trist e cînd dai peste cîte una care le-are pe TOATE cîte mai sus le-am înşirat; şi inevitabil, de braţ va avea şi-un meltean cu adidaşi aurii şi “treling” (H)armani, care se va încrunta puternic în timp ce-ţi va arunca un “Ce te uiţi aşa, bă ****!!!”.
Ei, piţiurile astea se accesorizează în halul ăsta din simplul motiv că-n căpşorul lor asta atrage bărbaţii. Asta căutăm noi, animalele virile a căror minte nu gîndeşte altceva decît “ţîîîîîîţeeee”, care nu aşteptăm nimic altceva de la viaţă decît cîte-o domnucă de-asta căreia să ne dedicăm trup şi suflet – materializat, desigur, în bani, maşini, “căşi” şi alte cîteva tone de accesorii din aceeaşi categorie. A propos – aţi sesizat că aceleaşi domnuci sînt, de regulă, cele care au apartamente care mai de care mai spectaculos de la modă aranjate, cu bucătării din reviste (în care în afară de săraca tanti Roji nu intră nimeni veci…) şi canapele de piele albă – dar care nu se pot abţine sub nici o formă de la a afişa o carpetă faină cu Răpirea din Serai sau o pătură bună din păr de cămilă – exact în cele mai centrale şi nepotrivite locuri (de obicei se observă în pozele de pe FB; fanii site-urilor de profil, vînătoare de asemenea specimene – ştiu despre ce vorbesc)?
Well, ladies – I’ve got news for you! Nimic din tot ce afişaţi nu e atrăgător! Nimic nu e natural, nimic nu e firesc, nimic nu e sexy, nimic nu e provocator. Totul nu face decît să spună “Sînt o curvă ieftină, în căutare de proşti cu bani”. Şi problema e că, din ce în ce mai acut, specimenele astea ne acoperă, ne îngroapă, ne reduc la tăcere. Pe noi, ăia puţini cîţi am mai rămas singuri în căutare de bun gust, de naturaleţe, de farmec în adevăratul sens al cuvîntului, de provocare, de incitare, de …. ceva bun şi drag şi aproape.
Ce înseamnă pentru mine farmec natural? Păi uite, de exemplu:
Audrey Hepburn e pentru mine farmec natural în stare pură. E exemplul meu suprem pentru cum ar trebui să arate o femeie după care să întorc capul pe stradă.
O femeie trebuie să fie, parafrazînd pe cineva, întîi de toate, frumoasă dimineaţa devreme, cu ochii încă peticiţi de somn; o femeie trebuie să fie frumoasă cu picioarele adunate sub ea, desculţă, îmbrăcată doar într-un tricou larg şi hăţit, pe canapeaua din sufragerie, cu o cană mare de cafea în mînă; o femeie trebuie să fie frumoasă cu părul prins într-un coc aiurea şi cu mănuşi de cauciuc în mîini, înainte de a spăla faianţa din bucătarie; o femeie trebuie să fie frumoasă alergînd prin alimentară cu doi copii de mînă şi trei plase de “papa bun”; o femeie trebuie să fie frumoasă apoi în taxi, în drum spre serviciu; la prînz, în cantina întreprinderii; în timpul prezentării “pauărpointului” colegului de birou; seara, la cina de afaceri; şi-apoi iar în pat, în faţa televizorului. Şi-o femeie frumoasă în toate ipostazele astea, natural şi firesc, simplu şi nealterat – nu poate decît să-ţi inducă, zi de zi, ceas de ceas – sentimentul că nu poti decît să iubeşti viaţa. Alături de ea, de farmecul ei, de sufletul ei pe care-l simţi în fiecare gest, în fiecare zîmbet, în fiecare privire şi în fiecare atingere.
Farmecul natural înseamnă căldură; sinceritate; drag. Farmecul natural vine odată cu mîna întinsă spre tine, cu unghii tăiate rotund, într-un gest firesc de dăruire. Farmecul vine din zîmbetul aproape surd, în colţul gurii, naturaleţea vine din buzele nemînjite de ruj atingîndu-ţi fin dosul palmei în timp ce-o mîngîi uşor pe obraz. Farmecul vine din parfumul fin pe care-l simţi de fiecare dată cînd merge înaintea ta şi vîntul i se joacă prin păr, naturaleţea stă în pasul uşor săltat cu care se îndreaptă de fiecare dată înspre tine. Farmecul natural stă în şuviţele zburlite ce-i cad pe umeri ori pe frunte, acoperindu-i ochii mari şi dragostea de viaţă o simţi de fiecare dată cînd îi auzi vocea la telefon. Şi cărţile citite-i sînt farmec, şi muzica bună ascultată-n surdină; şi felul în care soarbe vinul din pahar; şi scrisul mărunt, uşor înclinat; şi felul în care ţine furculiţa în mînă; şi lănţişorul finuţ din jurul gîtului; brăţara de gleznă sau mînecile bluzei trase pînă la mijlocul palmelor. Şi felul în care te trezeşte dimineaţa; şi prosopul turban înfăşurîndu-i părul ud după duş; papucii de casă pufoşi şi pofta de viaţă; şi pînă şi-un tatuaj mic, bine ales (fără legătură cu Giulia, ambasadoarea gamei Farmec Natural) şi felul în care ţine ţigara în mînă.
Asta caut eu în femeia de lîngă mine. Indiferent cine e şi de ce natură ne e relaţia. De fiecare dată cînd simt în preajmă-mi ceva, măcar ceva din ce înşiram mai sus – ceva în mine se bucură, la fel de natural; ceva în mine zîmbeşte. Şi dacă mai adăugăm şi primăvara în “reţetă”, dacă în jurul meu ar fi mereu primăvară şi doar naturaleţea de care vorbeam mai devreme – m-aş îndragosti în fiecare clipă, din nou, mai tare, mai frumos, de fiecare gest, de fiecare privire, de fiecare atingere, de gust sau miros, aş iubi totul în jur ca şi cînd ar fi prima oară.
Şi-n fiecare clipă mi-e dor nespus de femeia din gîndurile mele, de EA, cea mai frumoasă şi mai sinceră dintre (i)ELE. Mi-e dor de naturaleţea şi de simplitatea ei.
Şi ştiu că regula concursului îmi cere să folosesc toate cuvintele cheie – însă nicăieri în textul ăsta nu găsesc loc pentru argan, gălbenele şi aloe vera. Arganul nici măcar nu ştiu ce e! Că măcar gălbenelele cred că le-am consumat – “forţat” de bunică-mea – în toate variantele posibile…. Dar arganul? Cine e şi ce vrea de la noi?
Să fii frumos e un dar. Iar farmecul din tine – dar din dar.
there's someone in my head - but it's not me 