there's someone in my head – but it's not me

Cînd mi-a venit prima oară în minte titlul ăsta – aveam, în principiu, un cu totul alt plan asupra postării ce avea să-l poarte. Doar că, din nou – îmi place să fac tot felul de asocieri care mai de care mai ciudăţele – şi Spring SuperBlog 2013 mi-a furat din nou ideea de post pentru sine. Way to go, aş zice 🙂

Ideea porneşte, EVIDENT, de la unul din cele mai drăguţe – as in funny – clipuri pe care le-am văzut anul trecut; pe mine, cel puţin, mă amuză rău de tot, de fiecare dată cînd îl văd. Probabil cu toţii îl ştiţi, însă pentru cei care l-au ratat – musai să-l prezint aici:

Legătura cu Borealy, care e sponsorul probei 2 din SSB2013, e destul de simplă: uitîndu-mă eu pe site, încercînd să aleg nişte produse în jurul cărora să construiesc textul de faţă – m-am lămurit de două lucruri: primul – tare mă tem că, dacă e să fiu cinstit, sînt convins că mi-ar plăcea un atare grad de opulenţă în viaţa de zi cu zi; şi al doilea – abia acum mi-am dat seama că în România lucrul ăsta e extrem de simplu de realizat. Mai mult – e chiar “căutat”, pus în valoare şi, deseori, mult mai apreciat decît te-ai aştepta. De-aici – “Opulenţă şi patriotism”.

Borealy face parte din puţinele magazine (cel puţin on-line, că eu cu shopping-ul prin mall-uri – mai greu…) care-ţi oferă şansa de a cumpăra din ţară – nişte chestii pe care fie le-ai văzut doar prin filme, fie nu te-ai gîndit vreodată că le-ai putea cumpăra, fie… în capul tău deja se-ncîlceau o grămadă de scenarii (eBay, Amazon, taxe poştale, taxe vamale, etc.) care îţi luau repede gîndul de la a mai achizitiona chestiunile respective. Da’ uite că Borealy face lucrurile mai simple, mai la îndemîna oricui. E drept că se adresează, în principiu, unui grup ceva mai restrîns de indivizi – însă măcar ştii că daca vreodată ai nevoie de un cadou “fensi” – ai de unde-l lua. Iar eu, fiind din ăia puţinii care se încăpăţînează şi refuză obsesiv să plece definitiv din România – mă bucur întotdeauna cînd descopăr că am şansa de a promova (nu ştiu dacă termenul e neapărat potrivit) firmele româneşti prin a le cumpăra produsele. Aşa ştiu eu să-mi dau pe-afară patriotismul (deşi cîteodată mi-ar plăcea sa-l expun şi-n stilul clasic american…). Nu multă lume înţelege asta – da’ mă încăpăţînez în continuare…

Cadourile pe care le-am ales ca şi subiecte ale probei 2 nu-s deloc întîmplătoare: reprezintă cel mai ieftin şi cel mai scump produs pe care-l poţi lua de la Borealy. De ce le-am ales aşa? Pentru că îmi plac extremele 🙂

Primul – o cănuţă simplă, cu zodii:

Mi-s dragi cănile. De-o vreme – parcă din ce în ce mai tare; mai mult – chiar povesteam cu nevastă-mea azi despre ele, în ideea în care mi-am propus ca de-acum să adun căni de peste tot pe unde mă duc. Aşa cum unii adună magneţi de frigider – eu vreau să adun căni. Plus de asta – niciodată nu cred că poţi să ai prea multe căni… Pentru mine – ar putea fi ca şi parfumurile (despre care mereu am avut gîndul ăsta), şi anume 365 în fiecare casă, pentru fiecare individ. Mi-ar plăcea să mă trezesc dimineaţa şi să-mi aleg cana de cafea asemenea hainelor de mers la serviciu, în funcţie de starea de spirit, de vreme, de ziua din săptămînă sau de parfumul femeii alături de care am dormit. Aşa încît – am să mă apuc de colecţionat căni. Promit!

Revenind însă la concurs – cănile cu zodii au să-mi amintească mereu de momente dragi, de oameni dragi: fiică-mea mare, primul meu copil şi (evident!) cel mai drag dintre ei (să nu-i ziceţi – că şi-o ia in cap…) şi mama mea. De la fiecare din ele, am primit în dar, la un moment dat, cîte o cană cu Vărsător. De la mama mea – acu’ vreo 10 ani cred, am primit şi eu şi Dana cîte-o căniţă mică, neagră, cu interior alb şi semnele zodiacale desenate cu auriu. Evident că niciunul din noi nu le-am folosit niciodată; eu, cel puţin – n-o să pot niciodată să-mi beau cafeaua din căniţe de-alea pe care musai trebuie să le ţii în mînă cu degetul mic în sus – că n-ai unde-l pune în altă parte. Cana mea de cafea tre’ să fie sănătoasă, sa-ţi tihnească să o ţii în mînă şi să bei din ea. Căniţele de la mama mea însă – şi acum le folosesc piticii să bea apă şi suc din ele. Şi mi-s dragi tare. Şi mie şi lor. Şi şi ei mie …

Iar de la Dara am primit la un moment dat (ea SIGUR ştie cu cu ce ocazie) un mug de-ăla cum descriam mai sus, alb cu motivele desenate pe un fond albastru. No – din aia îmi tihneşte să beau cafea. Şi aproape de fiecare dată cînd merg acasă în weekend-uri – din aia îmi beau cafeaua de dimineaţă. Şi mi-i drag că-i de la Dara, şi mi-i drag că mă ştiu acasă cu ei, şi mi-i drag că-mi tihneşte şi că ne e bine împreună, şi sîntem mulţi şi frumoşi. Şi gesturile astea mici, pe care copiii niciodată n-or să uite să le facă – mereu au să ne-aducă mai aproape unii de alţii, mereu au să ne facă să zîmbim şi să ne ştim iubiţi. Şi-acuma mi-i mai dor de casă şi de ei, de toţi ….

Al doilea produs pe care l-am ales e unul pe care mi l-aş dori eu:

Cu unul de-ăsta pe lîngă mine – “Opulence! I has it” începe să aibă un sens… Ştiu, nici n-am pretenţii 😉 Cert e că ăsta cred că, în genere, e un cadou pe care ţi-l faci singur. Puţin probabil, pentru “oamenii de rînd”, să-l primească de la cineva. Afara de cazul în care, de exemplu, unul din oamenii de rînd e Secretar de Stat şi celalalt e Barack Obama. Zic…. 🙂

Oricum – mi-ar plăcea să ajung ziua în care să mă pot ferici eu pe mine cu un astfel de cadou. Sînt, de felul meu, băutor de whiskey şi coniac. Iar momentele (rare, ce-i drept) în care îmi permit să savurez pe îndelete un coniac bun alaturi de un trabuc cubanez – sînt de departe dintre favoritele mele. Cinstit vorbind – pentru o combinaţie de Jidvei cu un Punch (Cohiba nu-mi place, a propos…) cred că aş renunţa şi la alt gen de tentaţii… Dar revenind la Hennessy – nu poate decît să-mi trimită gîndurile la clasicele imagini cu 3-4 domni bine (artistocraţi, masoni, şefi de state….you fill in the blanks), îmbrăcaţi în costume scumpe, aşezaţi în fotolii de piele cu mînere late, picior peste picior (unul din ei obligatoriu trebuie să fie în picioare, în centrul încăperii), într-o bibliotecă mirosind a cărţi vechi, mosc ţi tutun, într-o uşoară penumbră accentuată eventual de-un şemineu într-un colţ, făcînd politică cu un pahar de coniac într-o mînă şi trabucul în cealaltă, în timp ce doamnele discută despre shopping într-un salon alăturat. Senzaţia trebuie să fie fantastică, copleşitoare pe alocuri. Plăcerea savurării combinaţiei perfecte în condiţiile mai sus descrise – cred că trebuie să fie inegalabilă. Bineînţeles că opulenţa de care vorbeam la început e mai mult decît la ea acasă în decorul ăsta! Adică… hai să fim serioşi: eu dacă aş da $3000-$4000 pe o sticlă de alcool – păi doar n-aş fi tîmpit s-o-mpart cu alţi 3 ciacanăi! Nu fain aş sta eu singur pe un fotoliu de-ăla, dîndu-mă pe Facebook şi bînd ca ţăranu’ Hennessy-ul din pahar de muştar?! Parcă ceva nu puşcă 🙂 E MUSAI să apară şi opulenţa cu pricina în imagine! Obligatoriu tre’ să împarţi cu altu’, pe principiul (că tot vorbim de români…) “să moară toţi duşmanii” de ciudă; şi musai trebuie totul accesorizat doar cu vîrfuri de gamă. Altfel n-are farmec. Tocmai de-aia ziceam că mi-ar tihni şi mie un pic de “dat în stambă” de-ăsta. Sînt mai mult decît convins că m-aş învăţa foarte repede cu stilul ăsta de viaţă….

All in all – Borealy pare să poată să ne-ajute pe fiecare să (re)trăim un vis frumos. Fie că e ceva drag, fie că e ceva ce ai putea avea în plan, fie că vrei doar să pui o piatră de temelie la fericirea cuiva – cred că găseşti pe-acolo ceva cu care să faci primul pas în oricare din cazuri. Totul e să vrei, sa-ţi doreşti îndeajuns de tare.

Idealurile stau ascunse-n lucrurile mici. Să le atingi – depinde doar de cît de deasă-i sita cu care le cerni…