Singer – între maşina de cusut şi vocalistul de succes

Sînt cel puţin 3-4 zile de cînd încerc să mă conving să mă apuc de scris articolul ăsta. E a şasea probă Spring Superblog2013 şi cea de-a doua sponsorizată de MarketOnline. Enunţul probei (cel pentru domni) mă-ndeamnă ca “din aduceri aminte (real sau mai puţin real) să deapăn o întîmplare în care Singer şi-a pus amprenta pe viaţa mea” sau să-mi dau cu părerea relativ la “ce maşină de cusut Singer cred eu că i-ar plăcea mamei/prietenei mele”.  De 3-4 zile încerc să găsesc un unghi din care să privesc – şi numa’ nu-mi iese: mama mea nu coase la maşină, prietenă n-am (că mi-aş lua-o peste cap de la nevastă), iar amintiri n-am decît din cealaltă perspectivă a singer-ului (oricum – ciudată asocierea “maşini de cusut” vs. Singer, dat fiind faptul ca fondatorii sînt americani), cea a lu’ nenea cela care stă în spatele unui microfon şi ne încîntă, pe fiecare, într-un fel sau altul. Decisions, decisions, decisions….

          vs.         

Mi-amintesc cu lux de amănunte holul casei bunicilor mei: o odaie largă (impropiu numită hol, ori antreu, ori vestibul, ori orice), o odaie largă, cu mobilă puţină şi-o mochetă verzuie întinsă pe jos. O uşa dublă de lemn la intrare, cu geamuri prelungi, dintr-alea “zgrumţuroase” de nu vezi prin ele, te poftea înăuntru de pe terasa cu flori. Odată intrat – mi-amintesc cel mai bine sentimentul pe care-l trăiam vara intrînd acolo – te-nconjura un fel de caldură răcoroasă şi-o penumbră plăcută, dată de lipsa geamurilor, altele decît cele de la intrare. Pe dreapta – un cuier clasic, din cel cu dulăpior pentru pantofi jos şi agăţători multe şi oglindă deasupra. Lîngă el, o măsuţă de telefon şi-o etajeră cu cărţi de telefoane, caieţele cu numere, şi pixuri. Apoi o uşă ce dădea spre o altă cameră şi-n colţ – un dulăpior mic, negru, cu două sertare, în care mereu găseai “puse bine” 2-3 pachete de ţigări. În faţă – cele două uşi ce dădeau spre sufragerie şi respective dormitor; între ele, sus pe perete, un ceas cu cuc, ce mereu mi-a fost drag. În stînga în capăt – o băncuţă pe care puteai sta la o poveste dacă voiai şi deasupra ei – o etajeră cu farfurii “de-alea faine, colorate” (peste tot, pe pereţi, erau farfurii şi păretare) şi linguri şi furculiţe de lemn frumos sculptate, atîrnate sub ele. Mai încoace – intrarea în bucătărie şi-n colţ, exact lîngă uşă, o masă din lemn masiv, într-un maro închis cald, acoperită de o faţă de masă bordo, brodată. Şi sub masa cu pricina – o cutie mare, foarte mare îmi părea mie atunci, tot maro, dintr-un fel de imitaţie de piele, cumva solzoasă, cu un mîner de plastic lucios şi balamale şi încuietori metalice, parcă mereu lustruite. Cred că au fost ani (sau cel puţin aşa am perceput eu timpul atunci) – pînă am înţeles rostul Cutiei Pandorei: acolo era maşina de cusut a bunicii mele. Niciodată n-am ştiut ce marcă era, dar întotdeauna (după ce-au început s-apară clasicele poveşti cu maşinile de cusut Singer şi oamenii de afaceri germani care le cumpărau) – mi-a plăcut să cred că era Singer.

Am început să cînt de mic. De-atuncea lumea îmi zicea că eu asta ar trebui să fac. Mi-amintesc că odată – era deja pe vremea cînd îmi umpleam după-amiezele cu vinilurile alor mei – era la noi în vizită o tanti mai bătrînă (putea să aibă doar vreo 40, dar în mintea mea de atunci era tare bătrînă…), eram în sufrageria de la bloc – şi-i cîntasem ceva. Mi-a zis că ea simte deja în vocea mea că am să ajung să cînt mai bine decît Hruşcă şi Şeicaru (evident, cu ei am crescut…). Cred că ăla o fost primul moment în care eu m-am simţit încurajat să cînt, primul pe care mi-l amintesc, cel puţin, prima clipă în care, dacă aş fi avut mintea ce urma să o am peste vreo zece ani – mi-aş fi zis “Brother – you gotta stand up for yourself, fight – and become a famous singer” (o analogie relativ cretină, ştiu, dar trebuia să intru cumva în jocul probei şi-n jocul meu, propus în introducere). De-atunci încolo – am cîntat mereu. Cîţiva ani mai tîrziu am primit prima chitară, am luat primele lecţii şi am devenit repejor “ăla ciudatu’ care cîntă fain”. Vorba lui Chirilă – asta era pe vremea cînd noi, băieţii, cuceream fetele cu o chitară… Am cîntat peste tot, am cîntat de toate. Am cîntat pe stradă pentru bani, am cîntat la festivaluri de folk, în cenacluri, am cîntat de nevoie şi de plăcere, am întîlnit oameni faini şi oameni răi, am umblat cu chitara după mine prin toată ţara şi într-un final, după o dezamăgire supremă – m-am lăsat, practic, definitiv de cîntat. De ce-am ţinut să scriu asta? Pentru că din cealaltă perspectivă a Singer-ului – întîmplările care şi-au pus amprenta asupra mea au fost extraordinar de multe şi de variate. Am fost fericit cîntînd, am iubit cîntînd, am plîns cîntînd. Mi-am vărsat toate durerile şi “năcazurile” în muzică, am compus, am cîştigat premii; am avut decepţii, m-au cuprins tristeţi, am dat cu mine şi cu toate de pămînt şi-am luat-o de la capăt – toate cîntînd. Şi, mai presus de toate, am trăit şi sentimentul ĂLA, de a fi pe scenă, de-a vedea şi simţi, mai ales, oamenii mulţi din faţa ta – iubindu-te pentru ceea ce faci. Puţine sentimente se ridică la standardele alea. Mi-e dor, şi acuma încă mi-e dor de-o “cîntare” aşa cum trebuie. Rămîn însă cu dorul, amintirile şi amprentele anilor din urmă.

Mi-amintesc cînd a scos prima oară cutia de sub masă. Cu greu, uşor opintit (v-am zis că era ditamai cutia…), a luat-o de mînerul lucios şi-a dus-o pe masa din bucătărie. Cred că fascinaţia din ochii mei tre’ să fi fost bună de tras în chip… M-am cocoţat pe canapeaua de sub geam, m-am aşezat în genunchi, cu coatele sprijinite de marginea mesei şi-aşteptam cu sufletul la gură ca mîinile alea dragi să deschidă odată minunea! Şi-acuma, cînd scriu, simt mirosul din interiorul cutiei ăleia: uşor acrişor, uşor dulce, lemn amestecat cu plastic şi imitaţie de piele, pe undeva vechi şi pe undeva aproape, drag şi bun, asemeni tuturor lucrurilor ce ne leaga, în vreun fel, de bunici. Ca de poveste, cu foc şi basme la gura sobei, cu trosnet de lemne şi viscol afara. Evident că n-am înţeles nimic din “utilajul” pe care mîinile bunicii l-au scos afară din cutia maro… Dar ţin minte că era o chestie neagră si cred că scria ceva pe ea cu auriu. Şi-apoi a început adevăratul spectacol: mîinile dibace au început să scoată din tot felul de buzunăraşe ale cutiei – ace, aţe, degetare, minune de-aia de băgat aţa în ac, apoi au apărut oarece pînze, tot mai multe chestii care pentru mine nu-nsemnau nimic – dar ochii mi-erau tot mai mari şi cred că nu mai scoteam nici un cuvînt. Şi dacă bine ţin minte – avea pedală electrică. Şi cînd a început maşinăria să “clăpăcească” şi pînzele colorate să fugă din mîna bunicii în toate direcţiile, lovite ritmic de ac, şi mosoarele de aţă să-nceapă a dansa pe “beţişoarele” alea mici de metal din vîrf – admiraţia mea a fost maximă! Cred că a fost momentul cînd mintea mea a re-compus, inconştient, celebrul “iată ce pot face/două mîini dibace”. Habar nu mai am ce anume a ieşit, pînă la urmă, din combinaţia mîini dibace/maşină de cusut. Nimic din ce-a cusut bunica mea vreodată nu-mi amintesc. Tot ce-a rămas – e fascinaţia activităţii în sine: ritualul, de la scosul cutiei de sub masă pînă la mosoare dansînd; multitudinea de mărunţişuri care de fiecare dată erau întinse pe masa din bucătărie; ţăcănitul ritmic al acului lovind materialul; mirosul de neuitat şi faptul că era o acţiune pe care ştiam că eu n-aş putea-o face vreodată.

Nu ştiu dacă are vreun sens ce-am scris. Nu neapărat din perspectiva probei SSB2013. Dar din cea a amprentelor lăsate. Însă sincer vreau să vă zic că ăsta e genul de amintiri pe care n-o să le uiţi niciodată, odată ce-ai avut norocul să le trăieşti. Sînt amintiri dintr-o lume, în atît de multe feluri – mai bună decît cea în care trăim acum, cea din care copiii noştri îşi construiesc acum amintirile. E vorba de o lume în care nu ne-aveam decît unii pe alţii şi-n care trebuia să învăţăm s-alegem ce-i mai bun din cel de lîngă noi. O lume în care n-aveam magazinele de electrocasnice de-acum – dar aveam maşina de cusut a bunicii sub masa din hol. O lume în care n-aveam internet sau 100 de canale la televizor – dar aveam vacanţe de vară pe dealuri, şi cărţi, şi tradiţii, şi prieteni reali, pe care-i strigam seara pe sub fereastră, în loc să-i poke-uim pe FB. O lume în care părinţii aveau timp de copiii lor, o lume în care copiii ştiau ce-nseamnă un părinte. O lume în care n-aveam curent – dar aveam poveşti spuse de bunici la lumina lumînării. O lume în care n-aveam şuncă de praga şi rucola, dar în care mîncam carne din borcan, pusă pe iarnă de bunica şi salată culeasă proaspăt din grădină. O lume minunată, care ştiu că e aşa de cîte ori văd ochii mari ai copiilor mei, ascultîndu-mă spunîndu-le poveşti de atunci.

Amintiri, poveşti, amprente lăsate adînc aici, în vieţile fiecăruia dintre noi. Cu bune şi rele, dar toate, în cele din urmă, cu drag.

Advertisements

7 Comments to “Singer – între maşina de cusut şi vocalistul de succes”

  1. Fain! Emotionant…

  2. He , he ce vremuri …. Nu stiu daca bune , in orice caz fermecatoare.

  3. Subscriu. La ambele afirmatii 🙂

  4. 97 de puncte, rămînem pe locul 4 overall, coafura rezistă 🙂 🙂 🙂
    Dar am mai recuperat din diferență. Și am din nou un punct înaintea Irealei, la probă 😛 Sic!

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: