Gînd 20

în fiecare dintre noi stă ascuns cîte-un gînd;

uneori trist, alteori jovial, uneori plin de ură,

alteori asemenea unui copil proaspăt trezit;

în fiecare dintre noi stă ascunsă cîte o vorbă;

pe unele le spui tu; pe unele eu; pe unele abia le-auzim,

şoptite de cine ştie cine primăvara în parc;

departarea întotdeauna m-apropie, măcar de mine.

nu mai pot scrie; sau nu mai ştiu; sau nu mai vreau; undeva – s-a produs o ruptură; stau şi mă uit tîmp la titlul postării ăsteia şi am impresia că ar trebui să scriu ceva aniversar; sau daca nu – măcar să schimb titlul şi categoriile alocate; în fine; e irelevant ce gîndesc; încerc totuşi să scriu, simt că ar trebui, că sînt dator – de fapt – să o fac..

aş vrea să-mi înţelegeţi, macar vreo 2-3, singurătatea: nu e nici strigăt după ajutor, nu e nici povară, nu e nici tristeţe, nici ceva drag şi aproape; e o stare, pe care de ani de zile încerc să mi-o explic; de fapt – încerc să găsesc cauzele ce-au dus la apariţia stării; şi-ncep prin a mă întreba de ce oare atît de multă lume trăieşte cu impresia că viaţa si lumea mea (cea de zi cu zi; cea dinlauntru nici eu n-am îndrăznit încă să o analizez) tre’ musai să fie plină de oameni, de bucurie, de rîsete multe şi zgomotoase, de nopţi de nesomn petrecute cu unii şi alţii; nu cred că atît de tare pot înşela aparenţele, nu pot să cred că atît de mult mint inconştient, mi-e greu să accept că, pînă la urmă, pot să fiu atît de fals în relaţia cu ceilalţi; şi totuşi – asta e singura concluzie la care am ajuns; cred că am început de prea devreme şi prea dintr-o dată – să mă identific întocmai personajului pe care l-am creat în scris; firesc – el e parte din mine, e construit din mine, pe scheletul meu – dar nu se vroia a fi nimic altceva decît un personaj; ceva fictiv, ceva dînd viaţă unor pagini, unei poveşti; şi cu fiecare zi care trece, cu fiecare sentiment pe care îl trăiesc, cu fiecare lucru fără de însemnătate de care mă lovesc în fiecare clipă – mă simt tot mai aproape de el, tot mai asemenea lui, tot mai tare un fel de reflexie a lui în lumea reală; cu tot şi toate care l-au facut pe el vreodată dor; cu tristeţile, singurătăţile, angoasele şi gîndurile negre, cu poveştile tîmpite ţesute în minte stînd singur între patru pereţi albi, cu idei care mai de care mai nebune amestecîndu-mi-se-n păr, cu imagini fantasmagorice umplîndu-mi după-amiezele şi scenarii care mai de care mai stufoase încercînd să-mi acopere singurătatea; doar ca la sfîrşitul zilei să mă trezesc pe-un colţ de pat, tîrziu de tot în noapte, mai singur parcă decît ieri, cu sufletul mic la gîndul că stă să fie mîine, într-o linişte apăsătoare şi tristă, ca şi cînd aş fi ultimul supravieţuitor al planetei, ca şi cînd nimeni, nimic şi niciunde n-a auzit vreodată de mine; şi-a doua zi e ca-n filmul cu tanti care uită, şi-n fiecare zi cineva trebuie să-i povesteasca viaţa din nou, de la capăt; doar ca odată cu seara – totul să se ducă dracului, ca de atîtea ori înainte; totul se repetă, obsesiv, totul devine un fel de rutină tîmpită, de care nu mai pot scăpa nicicum; şi-apoi, cîteodată – ceva se întîmplă; ceva complet atipic, ceva ne-mai-trăit pînă atunci, ceva care brusc mă trezeşte din letargie şi-mi dă un chef nebun de viaţă; şi-atunci dau totul peste cap, pe mine, pe el, pe ei, pe voi, viaţă si vis, realitate şi ficţiune, le-arunc pe toate deoparte precum chiloţii murdari din seara precedentă – şi m-arunc cu capul înainte-nspre nou; aventură, mister, Indiana Jones vs. Scooby Doo, praf fac totul acum, lumea mea are să se schimbe, singurătatea a fost în sfîrşit învinsă! Un căcat! Abia apuc să ma scutur de două ori – şi-mi iau liniştit, din nou, pumnul în plină figură: “băi pulălăule! revino bre cu picioarele pe pămînt! cine dracu’ ţi-a zis ţie că ai voie să rîzi ca tembelu’? cine-ţi dă ţie voie, mă, să faci pe fericitu’? ia marş în aia a mă-tii înapoi în camera ta“; and theeeere you have it! back to reality; înapoi în beciul rece şi gol;

bine-ai venit, prietene – îmi spun vocile – te-aşteptam; nimic din tine nu s-a schimbat în vreun fel; lasă-ţi fîşul în hol şi hai să bem o cafea; poţi şi să nu te grăbeşti; noi oricum nu plecăm nicăieri…..

FML!

Advertisements

2 Comments to “Gînd 20”

  1. Nu pot pretinde să fi experimentat singurătatea ta pentru a o cunoaște, dar poate o înțeleg totuși prin prisma singurătății proprii.

    E ciudat cum un om se poate simți singur chiar și împrejmuit de cercul lui cel mai intim de prieteni/familie, persoane care îl/o iubesc cu tot dragul și căldura de care e capabilă inima lor; persoane care fac tot ce le stă în putință pentru a-l include în viața lor și a-i alunga singurătatea. Dar sentimentul care te încearcă atunci nu are nimic de a face cu prezența și iubirea celor din jur, e o altfel de singurătate.

    Spre exemplu, un campion neînvins se poate simți foarte singur pe locul 1, dacă nu are o competiție serioasă care să-l provoace. Deși e special prin prisma faptului că este foarte bun la ceea ce face, el este singur în abilitatea lui supremă. Și sentimentul poate fi într-atât de covărșitor încât la un moment dat acel om să piardă dinadins pentru a scăpa de el.

    Sau omul care observă lumea din jur și conștientizează cum absolut totul „s-ar învârti” exact la fel dacă el nici măcar nu ar fi existat. Se simte singur tocmai datorită conștientizării lipsei lui de importanță în fața absolutului. Cu siguranță cei cărora le este drag i-ar simți lipsa și lor nu le-ar fi egal; dar din păcate și ei sunt la fel de lipsiți de importanță în fața unui univers atât de imens; și ce relevanță are faptul că ești important pentru persoane la fel de irelevante ca și tine? Este ca și cum ai dori să devii președinte și ai destul de mulți susținători pentru asta, dar toți sunt copii și din păcate susținerea lor, deși poate plină de ardoare, este total irelevantă.

    Acest gen de singurătate este mult mai greu de tratat decât simpla lipsa de oameni din jurul tău, însă tind să cred că primul pas este să o împărtășești cu cei din jurul tău. Apoi să începi să incluzi mai mult lumea de care îți pasă în viața ta, inclusiv în acele locuri la care nu a avut nimeni acces până acum și poate reușești să te duci de nas îndeajuns încât să uiți de acel sentiment; dacă nu de tot, atunci cel puțin pentru o perioadă.

    Sau poate dacă ajungi să conștientizezi că și alți oameni se simt la fel de singuri ca și tine (nu neaparat în același mod, dar poate la fel de intens) și îți dai seama râzând că nu ești singur în singurătatea ta, că mai toți suntem la fel de „pierduți” și te îmbărbătezi conștientizând că nu faci parte dintr-o mulțime cu un singur element, chiar dacă fiecare dintre elemente se simte „singur”. Pun pariu că dacă există extratereștrii inteligenți pe undeva (și nu și-au dezvoltat o conștiință comună încă) și pe ei îi încearcă sentimente de singurătate.

    – doar cei doi bani ai mei 😉

  2. Teoretic – bine zici tu ce zici. Problema insă e ca SINCER nu vreau să mă gîndesc că aş putea fi parte din vreunul din scenariile propuse de tine! Nu mă încălzeşte cu nimic nici singurătatea campionului, nici perspectiva propriei mele nimicnicii; de-aia poate mai bine prefer sa trăiesc cu impresia că-mi lipseşte căldura – în pofida, cum bine subliniai, a celor dragi care se străduiesc din răsputeri cu mine. Şi totuşi – asta nu înseamnă nici că mi-e bine, nici că vreau să trăiesc cu sentimentul ăsta la nesfîrşit….

    Decisions, decision, decisions 🙂 E ciudat cînd oricum ai învîrti-o, pe oricîte părţi te-ai întoarce – în final tot cu cracii în sus şi cu gîtul îndoit ajungi…

    Pe de altă parte – nu cred că e o soluţie nici incuderea celor dragi în caruselul propriilor tîmpenii. Dacă nu de altceva – măcar de teama de a deveni dintr-o dată, extrem de vulnerabil; teama de-a nu mai avea nimic al tău, DOAR al tău, care să te consume şi care să-ţi umple momentele ALEA…. Nu cred că aş putea vreodată să împart “zona gri” din mine, cu nimeni altcineva. Nu la modul real. Pot însă să o fac aşa, cu cuvinte, cu multe cuvinte frumos aşezate. Măcar aşa o să am mereu o portiţă de scăpare: n-are să ştie nimeni, niciodată, cît anume din ce scriu e real – şi cît e ficţiune…

    The beauty is in the eye of the beholder….

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: