din împletire de negru și blond
din glezne dezgolite și pantaloni albi
din ochi pe care nu-i văd, îi doar aud –
îmi cobori încet pe marginea zilei de ieri
la fel cum îmi coborau, ancestral parcă,
sentimentele pe șira spinării, imberb fiind
și neterminat încă; scîrțîit de arcuș mi-e
lipsa ta, sacîz tocit de mîinile-ți reci și prelungi;
coboară-mi încă o dată peste omoplatul stîng,
umple-mă de bunătatea dimineților cu tine,
dă-mi înapoi trăirile crețe și atingerea pierdută
a degetelor desenînd cercuri pe pielea mea.
Și cînd ai să mi te termini – am să te duc pe brațe
pînă la capătul aleii argintii; și-ai să-mi zîmbești,
cu ochii nevăzuți și gleznele dezgolite; de mine; de tot.
Scîrțîit de arcuș, vioară neterminată ce-mi ești.
Zi-ne cu cuvintele tale: