there's someone in my head – but it's not me

Te caut. De dincolo de real, mereu te caut. Ori, cel puțin, te-am căutat o vreme. Ani buni am trăit cu iluzia că trebuie să te găsesc, în cele din urmă. Toată viața, de fapt, fiecare mișcare, fiecare gest, fiecare cuvînt potrivit așezat la locul lui – se voia un pas mai aproape de tine. N-am știut niciodată ce caut de fapt; am trăit cu iluzia c-am să mă opresc din căutare odată ce te voi fi găsit. M-așteptam la alarme false, la timpi morți, pierduți alergînd cîte-o nălucă, m-așteptam la eșecuri, la dureri, la suferințe și inimi frînte, m-așteptam la zîmbete triste, trădări, deziluzii și gol. Știam că toate au să-mi vină; însă, mai presus de toate, știam că-n final ai să-mi fii tu. Și-apoi m-am oprit. Să nu mă-ntrebați ce anume mi-a pus capăt; ori cine. Poate îmbătrînesc, poate mă prostesc, poate am obosit; sau poate, pur și simplu, într-un final am înțeles.

Am să-mi opresc căutarea. De tot. Nu mai vreau să știu cine ești. Mi-am pierdut interesul în tine. De prea multe ori mi-ai fost cel mai greu sentiment, de prea multe ori nu ți-am fost nimic altceva decît povară. Nu mai vreau să te știu. Nu mai vreau să te simt. Nu mai vreau să te caut. Nu mai am ce să-ți spun.

De-i vrea, vreodată, să mă găsești – să suni la ușă scurt. După șapte. Ori să-mi bați de trei ori în geam. După ploaie. Îți dau chiar voie să nu-mi fie primăvară. Oricum nu te voi mai fi fost așteptat.

Și cred c-am să mă opresc și din scris, pentru o vreme măcar. Churchill cred că zicea cîndva: “omul a spus ceea ce avea de spus; cred c-ar fi vremea să se mai și odihnească”…

ghurhu

what am I to you tell me darling true to me you are the sea vast as you can be and deep the shade of blue when you’re feeling low to whom else do you go see I cry if you hurt I’d give you my last shirt because I love you so if my sky should fall would you even call opened up my heart I never want to part I’m giving you the ball when I look in your eyes I can feel the butterflies I love you when you’re blue tell me darlin’ true what am I to you yeah well if my sky should fall would you even call opened up my heart never wanna part I’m giving you the ball when I look in your eyes I can feel the butterflies could you find a love in me could you carve me in a tree don’t fill my heart with lies I will you love when you’re blue tell me darlin’ true what am I to you

Te-am pedepsit, vreme lungă și refuz de cuvinte. Nu ți-am zis nimic, ca și cînd n-ai fi existat niciodată, ca și cînd ai fi fost doar gînd frumos în după-amiezele mele de Joi. Te-am știut departe și mi te simt gol între sentimente și trăiri; mi-e al dracu’ de dor de tine și mă tem să te văd. Mă tem să te-ating, să te văd zîmbind; mi-e frică de mine, mă tem de tine mai mult ca oricînd altcîndva, amestecată între bunele și relele mele, tu – ce mă poți termina cu totul, dintr-o mișcare a mîinii, dintr-o sprînceană ridicată ori un cuvînt bine ales.

Te-am căutat în fiecare clipă pe lîngă care am trecut și niciodată nu mi-ai fost acolo; nici cuvînt, nici imagini, nici atingeri, nici nimic din ce te știam odată a-mi fi. Și-aș vrea sa-mi vii măcar o dată înapoi, în vreme demult trecută, așa cum n-o să mai fim niciodată, aș vrea să îmi vii înapoi și măcar o dată, măcar pentru o clipă, să mă iubești.

Nu mi te termini tu mie întîi, dinaintea capătului zilelor noastre altar frumuseții fiind?

De cîteva zile mi-e somn într-una. Și azi ți-am zărit pentru prima oară dintele strîmb. Bine…poate l-am mai văzut, dar nu era încă al meu. Sau poate era doar prea alb. Și totuși, nu înțeleg de ce mi-e somn: adorm în ședințe, în cadă, la birou sau la masă, mereu, aproape fără de sens. Azi ți-ai prins părul altfel; de fapt – l-ai prins așa cum ești tu. Simplu, normal, drag; peste urechi, strîns jos în coadă de cal. Mi-ai fost tare albastră așa, să știi. De nu mi-ar fi fost însă somn. Pînă și-n preajma ta, în loc să mă las cufundat de tot în tine – mie mi-era somn. Ți-am fost drag după-amiază, nu-i așa? Altfel nu m-ai fi strîns în brațe atît de frumos. Pastila de-a doua zi, citat din mine, prin tine, era un fel de-ați spune ce n-am putut încă aluneca în cuvinte umede. Ai s-o-nțelegi deseară, acasă, în pat. Înainte de-a ți se face și ție somn. Mie mi-e deja. Mi-e mereu, de fapt, în ultima vreme.

Mi-e greu să ajung la tine, de-atîtea ori pe zi, prin noroi. Mai bine ar fi soare, zic.

M-ai găsit? Eram la un braţ distanţă doar, dincolo de marginea celor mai adînci frici, de partea cealaltă a crucii pe care o porţi de-atîta amar de ani.

Hai, întinde mîna şi atinge-mă. Niciodată n-am să fiu mai al tău decît acum, la capătul cuvintelor scrise, la capătul zîmbetului timid, la capătul lumii, împărţit între ieri şi mîine, prizonier între dragoste şi viol de culori.

Hai, încolăceşte-te în jurul meu şi lasă-ne să fugim împreună, dincolo de frici, dincolo de bariere, dincolo de cuvintele lipsă şi zîmbetele uitate la capul patului.

M-ai găsit? Sînt al tău.

Mi te-ai lăsat despletită. Toată, mie, pentru prima oară a mea. Mi-ar fi plăcut să mă pot pierde-ntre buclele solare, măcar o dată, măcar printre degete răsfrînt legămînt între mine și timp. Azi dimineață aș fi vrut să-mi fie primăvară, acum vreo paișpe și ceva de ani. Și nici măcar nu învățasem încă să te țin de mînă. Prin degete subțiri și unghii parcă nefiresc de lungi – te simt aproape, te-aud vorbind din vreme-n vreme, cuvinte pe care-am învățat doar să le-ascult, fără să trebuiască – ori să vreau – să le-nțeleg. Te mîngîi din priviri, gît prelung și alb ascuns sub gulerul roz pal, genunchi rotunzi deasupra înaltului cizmelor; și deasupra tuturor – mirosul de cafea fierbinte și tăcerea mea nefirească și surdă.

Nu-mi amintesc să-mi fi plecat. Te știu și te simt și acum lîngă mine, mîna ta mîngîind parcă pe-ascuns degetele-mi terne, lipsite de caracter, ochii privind pe furiș înspre firele-mi răzlețe din barbă. Îmi umplu plămînii de parfumul de bunătate aproape, miros de femeie prelungă, asemeni primăverilor verzi, mi-ești pată de culoare-ntre amintiri dezvelite de adevăruri și însuși adevăr între realitățile-mi lipsite de sens.

Nimic n-are să-mi mai fie vreodată la fel, nălucă peste altă nălucă așternîndu-mi-te seara alături în pat, miros de meleaguri încă neexplorate și piele-nroșită de-un preamult de sărut. Oricît te caut, rămîi undeva departe, univers paralel asemeni tunelului pe care-l citeam cînd încă nu-nvățasem să iubesc. De dincolo de cortină – îmi rîzi, pentru a cîta oară oare, dinți albi.

I’ll never be clean again…