Gînd 40

Te caut. De dincolo de real, mereu te caut. Ori, cel puțin, te-am căutat o vreme. Ani buni am trăit cu iluzia că trebuie să te găsesc, în cele din urmă. Toată viața, de fapt, fiecare mișcare, fiecare gest, fiecare cuvînt potrivit așezat la locul lui – se voia un pas mai aproape de tine. N-am știut niciodată ce caut de fapt; am trăit cu iluzia c-am să mă opresc din căutare odată ce te voi fi găsit. M-așteptam la alarme false, la timpi morți, pierduți alergînd cîte-o nălucă, m-așteptam la eșecuri, la dureri, la suferințe și inimi frînte, m-așteptam la zîmbete triste, trădări, deziluzii și gol. Știam că toate au să-mi vină; însă, mai presus de toate, știam că-n final ai să-mi fii tu. Și-apoi m-am oprit. Să nu mă-ntrebați ce anume mi-a pus capăt; ori cine. Poate îmbătrînesc, poate mă prostesc, poate am obosit; sau poate, pur și simplu, într-un final am înțeles.

Am să-mi opresc căutarea. De tot. Nu mai vreau să știu cine ești. Mi-am pierdut interesul în tine. De prea multe ori mi-ai fost cel mai greu sentiment, de prea multe ori nu ți-am fost nimic altceva decît povară. Nu mai vreau să te știu. Nu mai vreau să te simt. Nu mai vreau să te caut. Nu mai am ce să-ți spun.

De-i vrea, vreodată, să mă găsești – să suni la ușă scurt. După șapte. Ori să-mi bați de trei ori în geam. După ploaie. Îți dau chiar voie să nu-mi fie primăvară. Oricum nu te voi mai fi fost așteptat.

Și cred c-am să mă opresc și din scris, pentru o vreme măcar. Churchill cred că zicea cîndva: “omul a spus ceea ce avea de spus; cred c-ar fi vremea să se mai și odihnească”…

ghurhu

what am I to you tell me darling true to me you are the sea vast as you can be and deep the shade of blue when you’re feeling low to whom else do you go see I cry if you hurt I’d give you my last shirt because I love you so if my sky should fall would you even call opened up my heart I never want to part I’m giving you the ball when I look in your eyes I can feel the butterflies I love you when you’re blue tell me darlin’ true what am I to you yeah well if my sky should fall would you even call opened up my heart never wanna part I’m giving you the ball when I look in your eyes I can feel the butterflies could you find a love in me could you carve me in a tree don’t fill my heart with lies I will you love when you’re blue tell me darlin’ true what am I to you

Advertisements

7 Comments to “Gînd 40”

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: