there's someone in my head – but it's not me

În proba treişpe, Toyota-mi cere să prezint lumea mea, redescoperită-ntr-un hibrid, într-o poveste reală ori imaginară, cum mi-e mie mai bine. Acuma…”hibrizi” de-ăştia io am văzut vreo 2 pe la noi prin ţară şi mulţi mulţi mulţi legaţi la prizele existente pe marginea drumului în Norvegia. De mă dat vreodată cu unul – vorba lu’ tata meu – “ni’ nu po’te fi vorba!”. De redescoperit lumi, ale mele sau ale altora, într-o maşină sau alta, într-un fel sau altul – asta am făcut-o însă de multe ori; şi dacă n-am făcut-o încă aşa cum mi-aş dori – am cîteva idei despre ce şi cum mi-ar plăcea să redescopăr. Şi-o să vă povestesc probabil despre asta, odată ce am lămurit problema hibridului. Mai precis – ce-ar face diferenţa între o maşină “normală” şi-un hibrid de-ăsta, din perspectiva redescoperirilor de lumi. Şi-n capul meu lucrurile îs simple şi, ca de obicei – pragmatice: păi întîi de toate – e mult mai ieftină redescoperirea; şi diferenţa dintre cît ai da pe combustibil într-un caz sau celălalt – o bagi în redescoperire (a se înlocui cu femeia/bărbatul preferat, după caz). Apoi – în mod cert – e mai linişte. Şi faţă de o benzinară e mai linişte; dar gîndiţi-vă cum e să redescoperi una alta cu un “diesel-os” sub fund şi cît de fain şi intim trebuie să fie totul în liniştea unui motor electric… E cam ca diferenţa între a face dragoste (sau sex, depinde de perspectivă) într-o toaletă de pub cu concert live – sau într-un dormitor cu şemineu şi vin, undeva în vîrf de munte, iarna. Adică….”apples and oranges“. Şi-n fine – şi asta e din perspectiva mea, de utilizator de maşină pe GPL, al cărei rezervor de benzină e mereu mai mult decît gol… – cînd ţi se gată benzinica la hibrid, norocul fiind că pornirea e electrică (spre deosebire de GPL 😦 ) – scenariul poa’ să fie următorul: te duci repede repede şi alimentezi sau (şi ăsta e cel cîştigător) o iei tu fain frumos cu aleasa inimii în seara cu pricina – în dreapta – şi o calci molcom (maxim 50) pînă nu mai ai nici curent. Şi acuma scenariul are 2 variante din care poţi alege: varianta A – te-ndrepţi spre o zonă unde ştii bine că e o priză la-ndemînă (preferabil Norvegia), legi maşinuţa la sursă – şi pînă se rezolvă treaba – redescoperi una-alta. Sau varianta B (din nou cîştigătoare) – te-ndrepţi cu bună ştiinţă către mama dracului şi cînd se gată “juice-ul” – singurul lucru pe care-l mai poţi face – e să redescoperi, dar de data asta totul. Că ai vreme, nu de alta. Plus şansa de a descoperi cum reacţionează aleasa în situaţii de criză, sub stress, în cazuri de foame/sete acută, la nervi – şi care anume sînt/pot fi/trebuie să fie metodele tale de a o re-aduce la starea iniţială sau, cel mai bine, la cea în care redescoperirea devine singura opţiune şi-n căpşorul ei. Mnoah deci, overall, numa’ de bine cu hibrizii, că te-ajută din toate direcţiile să ţi-atingi scopul. Kudos to that! Acuma trecem la redescoperire. Păstraţi-vă în minte comparaţia de mai devreme. E de-acolo 😉

Mi-e dor să te ştiu lîngă mine, între mirosul de brăduleţ albastru atîrnat la oglindă şi kilometrii mulţi din bordul minunii roşii. Prelungă şi tăcută, cu ochii mari şi degetele lungi, cu zîmbetul cu buză muşcată a pofte şi dinţii albi şi strîmbi trimiţîndu-mi semnale – mi-e dor să te am lîngă mine. Habar nu mai am şi nici măcar nu mai contează cine eşti sau cum anume detaliile mi te fac amintire strîns legată de cineva. Cîndva, demult, te-am imaginat lîngă mine, te-am simţit acolo, dragă şi aproape mie, o lume ce aştepta a se deschide cu totul mie, o femeie cum n-a fost vreuna vreodată, a mea, doar a mea, cu gîndul la mine în nopţi fără lună şi teama de cuvintele mele de cîte ori mi-ai fi fost aproape. Dar cu drag de mine, cu dor de mine, gata să mi se dăruie, să facă din lumea ei lumea mea şi încă o dată invers la fel, întrepătrundere de fel de feluri ale noastre în mirosul de maşină nouă într-unul contopiţi. Mi-ar fi plăcut să te iubesc acolo, să ne pierdem unul în celălalt, înghesuiţi între scaune şi ceasuri de bord, între miros de nou şi miros de tine transpirată de dor, mi-ar fi plăcut să plutim unul înspre lumea celuilalt, fără cuvinte, doar atingeri şi zîmbete, să ne pierdem raţiune şi zi, între noapte şi vise, între nebunesc, ne-înţeles şi obscur, să ne fim unul altuia curcubeu şi asfalt, descătuşare de lume şi goană aiurea spre capăt de vis. Alerg de nebun de-a dreapta cailor putere, cu geamul deschis şi părul tău fluturînd în urletul muzicii, mîna stîngă pe schimbător şi apoi undeva pe picioarele tale, zîmbeşti vină şi pofte ascunse-ntre şuviţele alintate de vînt, gîndul îmi fuge la întrecoapsele tale şi piciorul îmi cade greu pe pedală. Noapte, ferestre aburite şi aceleaşi muzici acoperindu-ne tăcerea. Faruri lovindu-ne din toate părţile, străzi părăsite şi miros de bătrîni pe alei. Umărul tău gol, degetele mele mîngîindu-ţi ceafa şi buze avide zdrobindu-se în cercuri de roşu şi gri. Apoi altă zi, alte stăzi, alte faruri, alte trăiri. Sîni goi, din nou umeri, genunchi, degete desenînd cercuri în jurul a tot ce mi-ai fost, ureche muşcată, un geamăt scurt, lacrimi dintr-altă seară pe pieptul meu, apoi kilometrii rămînînd în urma noastră asemeni anotimpurilor, muzică urlînd, vînt, asfalt, curcubee şi dor. Alte zile, alţi ani, alte trăiri, alte maşini, alţi oameni. La volan, în dreapta, în jur, în sentimente, în vise, în nopţile fără lună, pe petecele de hîrtie găsite între scaune, în fumul de ţigară, pe pieptul meu, între sînii tăi, printre noi, peste ei. Te caut mereu, te caut în fiecare drum pe care îl fac, te caut cu fiecare kilometru scurs, te caut cu fiecare primăvară ce trece peste mine, cu fiecare toamnă, mi-e dor de aerul cald acoperindu-ne picioarele în frigul celorlalţi, mi se face de zîmbetul tău; şi-apoi te văd pe străzi, în alte realităţi, ale altora – şi-mi zîmbesc a neputinţă brăduleţul albastru şi oglinzile martori, bancheta plină de doruri şi poveşti neştiute de nimeni, capota purtînd încă urmele mîinilor tale şi vîntul prizonier. Nu-mi mai eşti, nu mi-ai fost niciodată, n-ai să îmi fii. Niciodata, nicăieri, nicicum.

Şi-aş vrea să fiu hibridul tău, alimentat de nimic alta decît mîna ta, atingere în tonuri de La minor şi linişte de sentimente uitate pe bancheta din spate. Cîndva – ai să-mi vii, nu-i aşa? Ai să te-mparţi cu mine, între culori terne şi vînt gol, între scrîşnet de roţi şi miros de brăduleţ albastru. Ai să-mi vii…

Material scris pentru SuperBlog 2013