Archive for ‘De toate pentru toti’

March 27, 2014

Gînd 45

aș vrea să mi te știu un alt fel de tu;

aș vrea să-mi vii dimineața devreme –

miros de zori și-mpleticeală peste ochi –

și să mă chemi cu tine în oraș; în celălalt capăt,

pe marginea stîncii, la umbra tufișului verde de dor;

aș vrea ca în loc de cafea să-ți beau gîndul de-azi noapte,

din mîna ta mică în cana de tablă întins;

aș vrea să stai lîngă mine, pe-un trunchi de copac

și să privim amîndoi absenți împînzeala de fluturi;

aș vrea să cobori treptele blocului chicotind

și eu să te-aud din garaj, printre motorul turat și

pata de ulei întinsă pe-asfalt.

 

Aș vrea să mi te știu un alt fel de tu;

același în esență – doar că ceva mai roșcat,

cu picioarele mai lungi și sînii mai mici.

 

Din capătul străzii – cîinii mă latră de cîte ori

cobor din mașină.

 

Un alt fel de tu, uleios și stingher.

March 26, 2014

Gînd 44

în camera goală

printre PET-uri de Cola și Beth Hart,

Keith Jarrett și pîinea mucegăită de

săptămîna trecută –

îmi zace gîndul abject al unui viol.

Mi-ar plăcea să-ți întorc coapsele-nspre mine

și, răsturnată peste canapeaua de pluș –

ți-aș face din glezne colier de sărut

și din sînii mici nebunatic decor:

înfășurat între pielea mirosind a trifoi proaspăt tuns

și privirea speriată cerșind dezmierdări, ascuns

în spatele pleoapelor închise și ascultîndu-ți

refuzul zbătut – aș face din tine

femeie; te-aș învăța ce n-ai îndrăznit să gîndești;

mușcată de gît, între palme lipindu-se ud –

îți tremură carnea pervers și unghiile vopsite strident

desenează în sînge durere pe spatele meu.

Mă termin prematur; te termini dureros

și la capătul zilei rămînem a ne spune printre dinți:

“Te-aș fi iubit de-ai fi putut” –

“Te-aș fi ucis de-aș fi știut”

 

Beth Hart – pătrunsă adînc de Bonamassa,

printre PET-urile mele de Cola,

tînguindu-te pe tine – a mea.

 

March 26, 2014

Gînd 43

mă mai ții oare minte?

am venit înspre tine din celălalt capăt al lumii

stingher și proaspăt de sentimente,

goliciune ludică-ntre coapse de tei.

nu ți-am cerut nimic. M-am lipit doar

albastru de tine și ți-am întins degetele boante

în semn de respect și cuvînt nerostit.

Știam că n-ai să-nțelegi nimic și din

ropotul surd al neputinței

am ales să culeg doar felii mici

ale unor dimineți fără de soare.

Ori fără de cafea, nici nu mai țin minte.

Oricum – de dincolo de gardul a spini mirosind –

încă mai încerc să-ntind mîna;

n-ai s-o ajungi, degeaba ai să vrei.

 

Mi-e drag însă mirosul primăverii-n părul tău

și vîntul călduț ce-ți mîngîie gleznele-n

stația de tramvai.

La capăt de linie – ai să cobori mereu.

 

Rămîn eu și vatmanul

să-mpărțim o Eugenie veche.

March 25, 2014

Gînd 42

în fiecare colț al dimineților cu tine

tăcerea-și face loc prin așternutul șifonat și gri;

mă uit, preț de un gînd, la șoldurile pline,

la spatele-arcuit, la sînii mici,

la degetele lungi, întinse către mine

și știu că niciodată nu ai să-mi mai fii

nici dulce alinare de confuzii,

nici libertate-ntinsă pe cearșaf,

nici capăt de creion scriind iluzii,

nici coardă de țambal dintr-un taraf

ce-mi cîntă, în fiecare nouă zi cu tine

un fel de început absent și nefiresc.

Și mîngîindu-ți colțurile fine

aș vrea de azi să nu mă mai trezesc.

 

Din colț de trupul tău în colț de dimineață –

mă dau pierdut, asemeni unui buletin:

sînt nul, sînt vînt, sînt ploaie și sînt ceață.

Așteaptă-mă în iarbă, așteaptă-mă să-ți vin.

March 25, 2014

Gînd 41

din capăt de canapea

tricoul verzui se joacă cu

sînii tăi aruncîndu-mi ocheade

albastre și reci;

neterminat mă sînt, goliciune de

sentimente împrăștiate la picioarele tale

cu o noapte-nainte;

cafeaua miroase a dimineață devreme

și-am prins gust de nesaț

între dinți;

tu taci; și-n paharul de vin se

scutură-n spasme un

fluture gri;

 

mi-e tăcerea-ți răspuns de dezgust

și părul răzleț de pe-obraji

martor al netrebniciei.

 

de nu mi-ai fi fost noapte –

ți-aș fi fost, negreșit, prizonier.

February 11, 2014

In the heat of the night

Palmele-mi miros a tine – asfalt neterminat de capătul primăverii. Nu știi cine ești, nu știi ce vrei – cunoaștere in pași a ceea ce am fi putut fi. De dincolo de  cer – ochii tăi mă privesc albaștri, un fel de două feluri ale ceea ce ești. Mi-ești lîngă? Ori departe? Început de cuvînt ori capăt de 28? Poți să mă ții în brațe și să mănînci din mine zile și nopți – ori teama de mîine ți-e nebun pionier? Mai ești a mea, măcar o dată pe zi, dimineața în zaț de cafea? Mai mi-ești, măcar o dată pe zi, gînd de nebun, scăpătat în scîntei de avînt? Mi-e dor de tine – capăt de linie, sfînt depravat, sfîrșit de cuvînt ne-nceput – asemeni cu ploile verii tîrzii, cu nopțile zilelor lungi și cu freamătul surd al nespuselor frici. De-mi cauți un capăt – sînt sfînt deșănțat; de mă vrei despuiat – sînt sfîrșit nechemat. Să mă cauți – și-am să-ți fiu de folos, peste zile stingher, abătut, efemer; și de-un capăt de vreme – sătul, nesperat și pierdut pe un hol de bordel din al celei ce-mi ești depărtat cartier; și cuvînt, sentiment, depărtare de el. Să mă cauți? De ce?! Să mă vrei? Înspre cînd?! Sînt nebun, sînt curat. Sînt prigoană-n cuvînt. Cavaler; nestemat; nevăzut; nechemat. Dintr-un capăt de lume – pe aripi purtat de cuvîntul ce-ți zice să vii. Undeva… Mă iubești? Mi ți-s drag? Ori e-un fel de ceva… neștiut, ne-nțeles, ne-mpărțit și tembel? Mi-ești aproape acum? Mi se cere un fel de  chemare la capăt de zile de noi? Ca un fel de strigare de hai înapoi?! Mi-ești aici?! Ori mi-e sufletul capăt de drum? Ai să-mi vii? Ai să pleci spre departe, acum?! Cine ești?! Nu te știu. Cine sînt?! Nu te vreau. Dintr-un capăt de lume te caut în zadar și mi-ești simplu și trist și departe cuvînt de din toate ce sînt cînd mă pierd apărînd tot ce-i sfînt între mine și noi (din pustiu în pustiu) mi-ești copil; mi-ești femeie; și mi-ești zîmbet zglobiu…

February 3, 2014

Un fel de rezumat

Am senzația, din ce în ce mai des, că o grămadă de lucruri nu mai sînt așa cum le știam eu a fi. Și nu e neapărat un lucru rău! E o constatare doar, a unor fapte ce trec pe lîngă mine de ceva vreme. De exemplu – n-am mai scris de vreo lună. De obicei – cînd nu scrii – lumea presupune că ceva rău se întîmplă cu tine, că nu mai ești tu, că … nu știu… ceva. Ori la mine e destul de simplu: eu cînd nu scriu – înseamnă că mi-e bine. Cred că am mai zis asta pe undeva – însă vreau să subliniez, să fie clar pentru toată lumea: eu cînd nu scriu – mi-e bine. N-am de ce mă plînge, n-am din ce transmite emoții aducătoare de femei în genunchi, nu e nimic care să mă macine, care să-mi dezvolte în minte scenariile alea faine, demne de pus pe hîrtie. Desigur – aș putea să fabulez doar, ca să mențin blogul activ și omuleții entărteind. Doar că, cine mă știe îndeajuns de bine – știe la fel de bine că ceea ce scriu e cel puțin 40% realitate transpusă în cuvinte frumoase, în povestioare cu mai mult sau mai puțin tîlc, făcute să sune bine, să ajungă acolo unde trebuie. De fapt – totul se trage din același eu emotiv care nu e în stare să spună ce are de spus atunci cînd ar trebui; și atunci, cînd are ceva de zis și se teme – eu-l ăla scrie. It’s that easy…

Așa încît – acuma mi-e bine și n-am nimic de care să-mi fie teamă – de transmis, nimănui. Și de-aici – pauza. Dar nu e de speriat. Sînt tot aici, tot eu, tot la fel. Numa’ că… nevoia mea constantă de dăruire fără de rost, în stînga și dreapta, de cele mai multe ori știind că nu am să ajung nicăieri – nu e prezentă de vreo lună încoace. Și da, aș putea totuși să zic că, măcar din unghiul ăla privit – I am a little broken. Da’ vorba aia… “tăt răul spre bine”. Sînt mult mai liniștit, dorm mult mai bine, sînt mult mai plin de viață și rîd mult mai des. Încerc să-mi ignor singurătatea, oarecumva conștient și matur, cu singura teamă (din cînd în cînd) că parcă-parcă prea repede trec zilele pe lîngă mine și … nu par a face nimic cu ele. Dar în rest, vorba poetului – “numai de bine, ca să zic așa”.

Plus că (musai să recunosc) simt eu că ceva are să se schimbe curînd. Ceva major, ceva care va atrage după sine o serie întreagă de alte schimbări, unele mai mari, altele mici de tot, dar toate (pînă la urmă) bune. Și poate și de-asta-s așa liniștit și mi-i așa de, pe undeva, pohui. Cum ar zice mama mea: “ce-i al tău îi pus deoparte”; întotdeauna. Așa că..stau io așa cumincior în colțișorul meu de Apahidă, ici-șa pe deal, ascultînd Katie Melua și bînd apă minerală, trăgînd de ultimele țigări (că nu mi-am luat altele, că mai e o săptămînă pînă la salariu și deja sîntem de ceva vreme pe minus), cu convingerea că are să vină. It’s there, right around the corner, waiting to happen. And I’ll be  here to catch it when it falls. Just watch me!

Mnoah și cam atîta despre unde mi-s eu mie acuma. Și dacă ieri am reușit chiar să spăl și vasele – CLAR că e de bine! Promit!

Vă pup!

Uuuuuu! Și ia uite de ce mi se făcu mie poftă acuma ni, brusc tare:

(Herr Uhlmann – mi-i dor de matale…Prietenii știu de ce/cine…)

October 29, 2013

For what it’s worth…

Atît pentru azi….

There’s something happening here
What it is ain’t exactly clear
There’s a man with a gun over there
Telling me i got to beware

I think it’s time we stop, children, what’s that sound
Everybody look what’s going down

There’s battle lines being drawn
Nobody’s right if everybody’s wrong
Young people speaking their minds
Getting so much resistance from behind

I think it’s time we stop, hey, what’s that sound
Everybody look what’s going down

What a field-day for the heat
A thousand people in the street
Singing songs and carrying signs
Mostly say, hooray for our side

It’s time we stop, hey, what’s that sound
Everybody look what’s going down

Paranoia strikes deep
Into your life it will creep
It starts when you’re always afraid
You step out of line, the man come and take you away

We better stop, hey, what’s that sound
Everybody look what’s going down
Stop, hey, what’s that sound
Everybody look what’s going down
Stop, now, what’s that sound
Everybody look what’s going down
Stop, children, what’s that sound
Everybody look what’s going down

October 6, 2013

Denunț de cuvinte

Mi-amintesc cum într-o zi mi-ai zîmbit ușor încurcată și mi-ai zis c-ai adormit în cadă, de-aia mi-ai întîrziat, de-aia părul ți-era prins în coadă în loc să-mi curgă mie-n bucle și parfum.

Mi-e dor de tine și sentimentul mi-e ciudat. Mi-e un alt fel de dor, un dor pe care parcă abia îl cunosc, deși mă știu rezonînd cu el de-o viață întreagă. Mi-e nefiresc din neștiință. Mi-e nefiresc că nu știu cine-mi ești și unde să te pun. Cu cine să te-mpart și pe unde anume, mai bine, ți-ar plăcea să fii mîngîiată.

Am băut mult azi, poate mai mult decît ar fi trebuit; deși mîna pare să-mi alunece în aceleași concentrice cercuri mici și urîte, dîndu-ți naștere ție; ori poate lor, tuturor celorlalte – prin tine, prin aburi de vin și apă fierbinte și fum de prea multe țigări.

E vreme lungă de cînd nu te-am văzut deloc, are să fie vreme lungă în care-am să te văd doar rar, timid și îmbrățișînd momente scurte, neaparținînd niciunuia din noi.

Nici măcar nu știu ce vreau, de fapt, de la tine. Mi-ești tot felul de gînduri și imagini, mi-ești scenarii de dimineață devreme ori noapte tîrziu, mi-ești gînd și sentimente amestecîndu-se toate-n cotidianul meu, ludic și cuminte, oarecumva absent.

Mi-ar plăcea să-mi vii ori să-mi fii mai aproape – dar nu te știu chema. Mi-ar plăcea să te strîng în brațe, să mă umplu de tine – dar brațele-mi rămîn inerte, lipite de corp. Mi-ar plăcea să rîdem împreună, cu ochii pierduți în răsărit – dar nu mă mai știu, cine sînt ori ce vreau. Mi-ești tu în preajmă, real și fantasmă, atingere dulce ori simplu cuvînt așternut pe hîrtie – și mă pierd, încă o dată, între ceea ce sînt și ceea ce mi-ar fi plăcut întotdeauna să fiu.

Și tu mă vrei direct, m-ai vrea vorbind, m-ai vrea mai mult decît cuvinte – și nu pot. De fapt – nu știu. Mi-e frică de mine, de tine, de ce ne-am putea spune și de ceea ce am putea deveni.

Nu vrei tu mai bine, cadou de o zi oarecare, să mă prinzi de mînă cu degete lungi, să-mi zîmbești albastru și să-mi zici, simplu – “Hai!“?

September 29, 2013

Naposletku

 

Pînă la urmă…

M-ai știut întotdeauna pe de rost

Și nu văd pentru ce m-ai plînge-acum.

Tu ești cea care-mi spunea că ceva pierdut cîndva –

Rămîne bun pierdut.

Mătase mototolită aiurea…

Asta e…

Să nu te lași răpusă de tristețe

Ori de vreun licăr de-undeva de departe;

Urma mea, rămasă adînc în perna-ți –

Zăpadă-mprăștiată de vînt.

Am să-mi distrug chitara –

Cea mai întunecată dintre nopți.

Mă tem de propriile mele versuri:

Prea tare m-apropie de Dunăre.

Cîndva obișnuiam să zbor; acum doar stau,

Mă-ntreb dacă vreodat-ai mai putea

Să fii a mea,

De-aș fi soldat într-o armat-a lumii.

Îmi ziceai că niciodată n-o să am

De-ți oferit, de fapt, nimic.

Pînă la urmă – m-ai știut întotdeauna pe de rost –

Menestrel fără de căpătîi.

Știai c-ai să mă pierzi cu cel mai mic necaz,

C-am să mă las purtat de ape,

Că nu am să privesc vreodată

Înapoi.

Tu, asemeni porţelanului scump

Din vitrină;

Eu, bibelou de talcioc.

Ai grijă! Să nu te laşi furată de basm…

Nu-i aşa că ţi-e dor de ţiganul tău?

Și totuși nu, iubirea mea…

Doar toamna verdele verii se lasă zărit întreg,

Printre crengi de copaci.

Pănă la urmă – m-ai știut întotdeauna pe de rost.

De ce-ai mai plînge-acum, frumoasa mea?

M-ai știut întotdeauna drept bufon, iubire…

Niciodată-ntr-un loc,

Cu buzele-mi cuvînt batjocoritor și ochii tăcuți…

Mi-ar plăcea să mă pierd în mulţime

Mi-ar plăcea să fiu vagabond

Oarecare.

Pînă la urmă – m-ai știut întotdeauna pe de rost –

Menestrel fără de căpătîi,

Doar cerul deschis înainte-mi.

Știai c-ai să mă pierzi cu cel mai mic necaz,

C-am să mă las purtat de ape,

Că nu am să privesc vreodată

Înapoi.

————————————————————————————————————————-

 Mulțumesc Andreotti… Sper măcar pe-aproape să fiu…

Și pentru cunoscători – mi-i deodată un dor nebun de Nichita și de Adam Puslojić….

TED Blog

The TED Blog shares news about TED Talks and TED Conferences.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Mirela Pete – Arte

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Jurnal

and remember ... don't take life too seriously

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers