Posts tagged ‘Djordje Balašević’

September 29, 2013

Naposletku

 

Pînă la urmă…

M-ai știut întotdeauna pe de rost

Și nu văd pentru ce m-ai plînge-acum.

Tu ești cea care-mi spunea că ceva pierdut cîndva –

Rămîne bun pierdut.

Mătase mototolită aiurea…

Asta e…

Să nu te lași răpusă de tristețe

Ori de vreun licăr de-undeva de departe;

Urma mea, rămasă adînc în perna-ți –

Zăpadă-mprăștiată de vînt.

Am să-mi distrug chitara –

Cea mai întunecată dintre nopți.

Mă tem de propriile mele versuri:

Prea tare m-apropie de Dunăre.

Cîndva obișnuiam să zbor; acum doar stau,

Mă-ntreb dacă vreodat-ai mai putea

Să fii a mea,

De-aș fi soldat într-o armat-a lumii.

Îmi ziceai că niciodată n-o să am

De-ți oferit, de fapt, nimic.

Pînă la urmă – m-ai știut întotdeauna pe de rost –

Menestrel fără de căpătîi.

Știai c-ai să mă pierzi cu cel mai mic necaz,

C-am să mă las purtat de ape,

Că nu am să privesc vreodată

Înapoi.

Tu, asemeni porţelanului scump

Din vitrină;

Eu, bibelou de talcioc.

Ai grijă! Să nu te laşi furată de basm…

Nu-i aşa că ţi-e dor de ţiganul tău?

Și totuși nu, iubirea mea…

Doar toamna verdele verii se lasă zărit întreg,

Printre crengi de copaci.

Pănă la urmă – m-ai știut întotdeauna pe de rost.

De ce-ai mai plînge-acum, frumoasa mea?

M-ai știut întotdeauna drept bufon, iubire…

Niciodată-ntr-un loc,

Cu buzele-mi cuvînt batjocoritor și ochii tăcuți…

Mi-ar plăcea să mă pierd în mulţime

Mi-ar plăcea să fiu vagabond

Oarecare.

Pînă la urmă – m-ai știut întotdeauna pe de rost –

Menestrel fără de căpătîi,

Doar cerul deschis înainte-mi.

Știai c-ai să mă pierzi cu cel mai mic necaz,

C-am să mă las purtat de ape,

Că nu am să privesc vreodată

Înapoi.

————————————————————————————————————————-

 Mulțumesc Andreotti… Sper măcar pe-aproape să fiu…

Și pentru cunoscători – mi-i deodată un dor nebun de Nichita și de Adam Puslojić….

Advertisement
TED Blog

The TED Blog shares news about TED Talks and TED Conferences.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

ADINA MIRELA BURLAN

- oamenii care visează sunt suflete prețioase -

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers