undeva, dincolo de
capătul nesfîrșit al crucii
pe care-o porți zi de zi pe
umerii mici – ai știut
întotdeauna că ochii mei nu mint;
cînd, îndreptați spre tine,
mărturisesc nespuse altfel regăsiri,
din nesperat rărunchi
îți rîde a tristețe ne-mplinirea
și ochii ți se-nriduiesc mărunt;
și-ai plînge, dar ți-e teamă
c-am să-ți umplu nesfîrșitul.
Zi-ne cu cuvintele tale: