Și încă o dată – pierdut printre tine

ID-100146312Nici nu știi cît am așteptat momentul ăla, momentul în care o seară cu tine avea să se termine-n apartamentul tău și dimineață “walk of shame“-ul urma să fie al meu. Întotdeauna  nopțile ni le terminam în dormitorul meu și-apoi a doua zi aveam de strîns de prin casă frînturi de amintiri uitate pe colțuri de canapea ori printre pernele de pe jos. Și visam la clipa-n care, cu sacoul pe braț și cămașa descheiată la gît – m-aș fi plimbat pe străzi dimineața devereme, zîmbind tuturor, cu amintirile toate adunate deja într-un pachet frumos ambalat, așteptîndu-și doar așezarea cuminte pe raft, printre toate celelalte tu.

În clipa-n care-ai deschis ușa de la intrare ți-am citit pe chip mirarea și neînțelegerea. Venisem nechemat, neanunțat și-aveam să dau peste tine mică, desculță, cu părul strîns aiurea-ntr-un coc ciufulit, îmbrăcată doar într-un tricou larg și verde și niște pantaloni în care-am fi-ncăput, de-am fi vrut, amîndoi. Ți-am zîmbit a drag și m-ai poftit fîstîcită înăuntru, într-un holișor cu iz de toamnă, în tonuri de crem și maro, cu zeci de perechi de pantofi frumos aranjate pe jos și cîteva haine-atîrnate-n cuier, pe care mi le-aminteam printre pernele mele. Cheile de la mașină într-un coșuleț lîngă ușă, pe-un fel de comodă micuță c-o oglindă ce niciodată n-ar fi putut să-ți facă dreptate; și-o umbrelă roșie sprijinită într-un colț de perete. Te-ai scuzat politicos pentru deranj – și-ai intrat în bucătărie.

Abia în clipa în care, secunde mai tîrziu, te-am urmat pe gresia neagră, am început să înțeleg ce se petrece cu mine: undeva lîngă aragaz, cu cutia de cafea într-o mînă și c-o linguriță în cealaltă – erai un alt fel de tu, desprinsă parcă dintr-o altă realitate, în care abia pășeam: într-o rochiță de casă, cu zîmbetul alb îndreptat către mine, cu ochii mari cîrpiți încă de somn, în papuci de casă și cu părul nebun împrăștiat peste tot – m-așteptai să ne bem împreună cafeaua. M-am așezat zîmbind la masa de lemn, fără cuvinte, doar cu priviri și m-am lăsat pradă dimineții. Tu trebăluiai între chiuveta de inox și bufetul cu blat de marmură și singurul sunet ce ne rupea tăcerea era al filtrului de cafea terminîndu-ne licoarea matinală. Ai umplut două căni mari, de-alea cum îmi plac mie și degetele lungi mi-au întins cu un zîmbet cald cafeaua fierbinte. M-ai luat de mînă, m-ai privit în ochi și mi-ai zis că m-aștepți în sufragerie. Am mai rămas o clipă singur, cu ochii alergîndu-mi lacomi pe pereți, printre ceasul ce-arăta 7 și 20 Duminca și calendarul cu cîini rămas cu foaia neruptă de luna trecută, printre paharele de vin atîrnate elegant deasupra tăbliei negre și magneții de pe frigider, mai mulți decît văzusem vreodată în vreun magazin de suveniruri, încercînd să adun cît mai multe din tine, din fiecare clipă a ta, impregnată între ăia patru pereți albi, din fiecare cuvînt lipit de lemnul mobilei făcute la comandă.

În sufragerie te-am găsit pe tine așa cum te știam de-atunci, de prima oară cînd te-am întîlnit: elegantă, distinsă, rafinată, de-un farmec cum rar mi-a fost dat să găsesc într-o femeie. Picior peste picior pe canapeaua Louis XV, într-o rochie ce-ți venea puțin peste genunchi și pantofi cu tocuri înalte, cu niște cercei discreți și-un colier micuț la gît, îmi zîmbeai cu subînțelesuri din spatele paharului de vin roșu. Zecile de lumînări te-nvăluiau într-un fel de ceață de seară, încărcată de parfum de mosc și tonuri de roșu aprins, în dungi de lumină ce se-mprăștiau peste tot în jurul tău: pe tablourile scumpe, pe antichitățile din vitrine, pe covorul moale în care simțeam că m-afund, pe colțul muzical, umplut discret de o vioară, un clarinet și-un stativ c-o partitură deschisă, pe masa din lemn masiv și printre paharul meu, neatins încă și sticla de vin uitată parcă acolo din vremuri trecute. Pe fotoliul din dreapta ta dormea un fel de muțunache de cățel de-ăla cu fundă-n vîrful capului – niciodată n-am știut că există în viața ta! – și din cînd în cînd printre liniștea ta îl puteam auzi sforăind ușor, asemeni ție în nopțile lungi în care dormeai la mine. Cu paharul în mînă, m-am așezat lîngă tine, și ne-am umplut unul pe celălalt de povești, de zîmbete și de doruri nespuse. Cîinele sforăia în continuare pe fotoliul cu picioare curbate – și degetele tale îmi mîngîiau a dorință o șuviță rebelă. Ai dispărut mai apoi, și-am rămas iar singur, să mă umplu de mosc și lumini difuze în tonuri de roșu aprins.

În dormitorul portocaliu ne-am iubit așa cum trebuia s-o facem de multă vreme; tu-mi erai alta deja, dantelă în roșu și negru pe piele albă și fină sclipind, cu părul în bucle rotunde și unghiile zgîriind sentimente adînci, cu picioarele lungi încolăcite în juru-mi asemeni lianelor, umplîndu-te de mine și pe mine de parfum, prin așternuturi albe și mirositoare-a bun – și-n jurul meu nu mai știam nimic, decît trăiri necunoscute încă și tremur necontrolat de carne mușcată de dinți mici. M-am trezit epuizat, transpirat și fericit, ceasuri mai tîrziu, învăluit de lumina lămpii de citit și de mirosul cărților multe și vechi de la capul patului. M-am întins în așternutul rece-n lipsa ta și am zîmbit cu gîndul la apa ce se-auzea curgînd în duș. Pe noptiera din stînga, un album cu fotografii de familie părea să m-aștepte să-l deschid. Cu mîinile încă tremurînd, am răsfoit paginile negre, cu ochii mari privind fotografiile prinse în 4 colțuri: doar tu, în sute de fotografii, ba frumoasă, ba tînără, ba mică, ba bătrînă, cînd femeie, cînd copil, cînd amantă ori soție, roșcată, brunetă, blondă ori căruntă deja, fericită sau tristă, pe noapte sau zi, în zăpadă ori nisip, rochie de seară ori blugi și tricou – tu, doar tu, cea mai frumoasă dintre toate familiile, singura a mea, familia mea, tu a mea, toată, mereu…

M-am trezit din reverie zîmbindu-mi mie complice. Pentru prima oară am înțeles că n-aveam nevoie de apartamentul tău. N-aveam nevoie să mă duci vreodată acolo. Acolo – nici măcar nu există. Casa ta, casa mea cu tine – e doar o înșiruire de gînduri, de amintiri, de trăiri ale mele cu tine, ne sîntem unul altuia vise, cadouri de bun-rămas și de bine-ai venit, prelungiri unul altuia ne sîntem și căldură îmi ești, și cămin. Tu mi-ești familie, tu mi-ești istorie, tu mi-ești trecut și-ai să-mi fii viitor. Pe tine te vreau, mie să-mi fii mereu mai aproape.

Din celălalt capăt al lumii, îți strig fericit și complet: “Honey! I’m home!”

Material scris pentru SuperBlog 2013. Probă sponsorizată de LuxuryGifts.ro

 

Advertisements

4 Comments to “Și încă o dată – pierdut printre tine”

  1. wow.. Am avut impresia ca vad un film. Ce lume miraculoasa ai pictat aici, ce doruri ne incoltesc la fiecare pas, pe noi, cititorii care avem senzatia ca am dezabracat de cuvinte un suflet. Mi-era dor de tine, ghurule, Radule, sa te citesc asa, sa te citesc cu ochii mari si inima mica.

    • Of, Dănuț…. mă crezi că am muncit la astea 1000 de cuvinte mai mult decît la tot restul probelor la un loc? Și tot mi s-o părut că n-o ieșit ceva de s’ama? 😦

      Recunosc însă că la mine în căpșor era un film – și e de fiecare dată cînd recitesc – dar chiar n-am crezut că se vede așa cum aș vrea și din afară… Dacă tu zici însă că se vede – e de bine.

      Oricum – în context SB – aș zice că e aproape complet pe lîngă subiect :))) sau, dacă nu altceva – e din nou prea “subtil” (?) …. 😛

      Mulțumesc tare, oricum. Că ești! 🙂

  2. Nu e chiar asa de pe langa povestea ta. Nu mai mult decat a fost Toyota mea – prima, de exemplu, care a avut 95. E poveste convertita in cel mai frumos mod, acum depinde daca si juriul o va citi cu ochii deschisi. Ai vizita, persoana si obiectele descrise, ai atmosfera.
    De crezut te cred, ca stiu cum am scos si eu cuvintele la cateva probe, parca forcepsate…
    Ma incapatanez sa cred ca asa ar trebui scris pentru SB, dar uneori sunt o amarata de visatoare. Ma consoleaza cand te citesc pe tine, cand aud vocea draga a Irealiei…si cand, epuizata, public ceva ce stiu sigur ca nu as putea sa scriu altfel, chiar daca s-ar/ se cere.

    Marturisesc ca, pe langa continutul articolelor, ceea ce ma incanta la tine sunt titlurile. Mi se par extrem de inspirate si compar, firesc, cu ceea ce imi iese mie.
    Sa ai o zi frumoasa, ca a mea asa pare citind pe aici. 🙂

  3. Aceeași și de fiecare dată alta!

    Frumos ai scris, Radule!

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: