Pod peste timp

Ultima noapte cu tine – un fel  de decădere latentă, uitată o vreme într-un fel de mansardă și scoasă la iveală în început de toamnă. Mă pierd între unduiri de roșu și alb, între blondul nefiresc al ceea ce alegi să fii și nebunia de culori ce-mi ești tu de fapt; te caut între atingerile frizînd nebunia și fumul gros de trabuc ieftin, încerc să mă recapitulez, amestecat printre cuvintele lui, ce știu să mîngîie tot ce doare mai tare, și zîmbetul tău, de undeva de departe aruncat înspre mine – și nu știu ce-ar trebui să înțeleg, ce gînduri ar trebui să aleg și ce pași, anume, să fac mai departe.

Ei zic c-ar fi timpul cel ce le rezolvă pe toate; ei zic mai apoi că speranța e-un dar frumos, ce-ar trebui primit cu drag; tot ei îmi zic că într-o zi am să mă trezesc lîngă tine și apoi ea îmi zice c-ar trebui să-mi ridic pălăria înainte-ți. Și-apoi vii tu, întocmai precum mereu mi-ar fi plăcut să fii, de prima oară de cînd te-am zărit; vii tu și mă scoți la cafea și-mi vorbești minute bune despre d-zeu știe ce – mi-e greu să te-ascult, încercînd să țin minte ce voiam să-ți zic, a treia oară cînd m-ai întrerupt; și-apoi vii și-mi zici, mai tîrziu, mult mai tîrziu – să mă las pradă muzicii; tu oricum ai să pleci acasă, zîmbindu-mi frumos dinții albi.

Mie timpul nu-mi rezolvă nimic. Mie timpul mi-aduce mai aproape neputințele-mi, dorurile nespuse și gîndurile bolnave mi le face-amintiri. Mie timpul îmi face rău, organic rău, cu gîndul dus la tine și la tot ce-am pierdut așteptînd. Parte eu, parte-amîndoi și poate, pe ici pe colo – și tu. Și nu pe mine m-ai pierdut. Pe mine n-ai să mă pierzi niciodată. Sînt greu de pierdut, măcar pentru c-ar trebui să mă găsești înainte. Tu ai fi fost pierdut grijă, ai fi fost pierdut cuvinte, ai fi fost pierdut un soi ciudat de sentimente de care-ai fi avut nevoie, ai fi fost pierdut umărul, brațul, mîna care te-ar fi dus mai departe – de-ar fi fost să las timpul să-mi fie tovarăș. Păcat doar că e un joc de doi ăsta cu timpul. Păcat doar că am nevoie de tine, de cartea ta – să-mi cîștig mîna. Ori jocul tău, atît de aproape de-al meu – mi-e departe. Altele par a fi regulile, alta stofa întinsă pe masă și altele, cu totul altele – mizele.

Muzica ta – mi-e alta. Atingerile tale – străine și reci. Cuvintele sacadate – ecouri între imaginație și amintiri. Și fiecare gest îndreptat în altă parte – un fel de otravă, un fel de pelin pe care-l dai nenorocitului să-l bea, cu promisiunea c-are să-i fie mai bine.

Și nu știu de ce, în clipa asta, fără vreo legătură cu nimic din ce-am scris, mi te-am imaginat brusc goală, acoperită doar de-o blană albă, cu părul – cîrlionț promis – curgînd pe umerii fini, în fața unei ferești deschise-nspre sufletul meu. Poate, doar poate, de undeva de departe te știu și te simt cu gîndul la mine, la genunchiul prins în pumn printre aritmice bătăi de inimă, la ultima țigară, la cuvintele spuse timid, aproape în șoaptă, înainte de-a-mi pleca.

Mă uit în urma ta, în urma taxiului semnalizînd stînga, în urma ultimei mele ratări. Te caut încă, te dezgrop dintre gînduri, te pun în cuvinte nepotrivite și-aștept să mă-ngrop pe mine în întunericul nopții, zîmbind cu gîndul la umărul mușcat timid, cu dinți mici și drag mult.

De undeva din celălalt capăt al casei, de mînă mă trag înapoi realitatea și timpul. Mi-ar plăcea să fii ficțiunea mea și timpul să ne fie doar visător…

Advertisements

6 Comments to “Pod peste timp”

  1. Nu-i pod peste timp, Radule! E mers pe sârmă…dar pe sârmă ghimpată și contra cronometru. Așa-l simt eu, că tot mă-ndemni tu să-mi las gândurile împrăștiate pe câmpuri aurii – și de n-or fi cele așteptate, faci tu curat pe-aici, te rog :))) Prevăd că spun multe, sfârșind prin a nu spune nimic – my syle 😛

    Nici mie timpul nu-mi rezolvă nimic, doar curge implacabil, în aval și nu în amonte. Deci ia, nu aduce! E doar iluzia cu care se-mbată nehotărâtul. E apanajul neîncrederii, uneori al lașității sau al dualismului. Al celui care se zbate între decizia de a sta în loc, de a face un pas înainte sau a bate-n retragere dar nefăcând însă nimic. Rămâi cu zbaterea. Și tu știi asta, probabil de aceea nu-ți face bine! 😉

    Și iar zugrăvești tablouri – în triptic, de data asta:) Am un obicei, (bun sau rău – e-al meu și nu mă pot dezbăra de el!) de a vedea cu ochii minții, imagini întregi, contextuale cu întâmplarea și în acord cu descrierea – mai mult sau mai puțin, având aportul adus de propria-mi imaginație care zburdă neobosită:)
    Citind, mi s-au amestecat imagini frapante cu iz ușor decadent – a La Fin de Siècle (sic!) – cu imagini curate, spontane, naturale. Paradoxal, între ele nu se cască nicio prăpastie, din contră. Mirare! …poate pentru că nu există alt criteriu pentru un adevăr decât acela de a fi în contradicţie și de a nu fi în armonie cu sine. Apoi simt frica de a pierde ceva înainte de a găsi, de a ști, de a simți, o părere de rău a unui gest nedus până la capăt și gustul amar al unei ratări! Tristețe! Și-apoi, îmi lași senzația déjà vu-lui – respiri o apariție bruscă a cuiva, inedită, neștiută, vie, imediată, răscolitoare și declanșatoare al unui „parcă am mai trăi asta cândva”. Familiarul!
    Ai înțeles ce triptic mi-am așezat în galerie 🙂

    A traversa un pod peste timp e infinit mai ușor decât să-l traversezi mergând pe sârmă ghimpată. O poți face doar rupând lanțurile granițelor trasate. Asta-i din puțul gândirii mele și așa de tare urăsc aceste chestiuni cu iz moralizator, motivațional & co. 😀 Mai ales când sunt adepta luatului taurului de coarne!

    • “decizia de a sta în loc, de a face un pas înainte sau a bate-n retragere dar nefăcând însă nimic” – nu puteai s-o zici mai bine de atît! Exact despre asta e vorba, mereu! Şi mi-e bine să ştiu că, din cînd în cînd, cineva înţelege 🙂

      Foarte faină asocierea cu imaginile. Şi-n mintea mea, în timp ce scriu, imaginile aleargă: amestecătură de realitate, cu rezultatele mai mult sau mai puţin aberante ale unei imaginaţii în mod cert mai nebună decît a ta 🙂 Fain ar fi dacă am putea, fiecare, să transpunem pe hîrtie, pînză, ori orice alt fel de suport fizic – imaginile astea. Şi-apoi să ni le comparăm, să amestecăm între ele realităţi şi ficţiuni, ca-ntr-un film franţuzesc cu final rus 🙂

      Ce-mi faceţi voi mie, astea cu luatu’ taurului de coarne….

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

Toate textele și imaginile de pe acest blog îmi aparțin .

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: