Gînd 35

Într-o zi ai să-ţi înţelegi lumea prin alţi ochi; poate nu la fel de albaştri, poate nu la fel de mari, poate nu la fel de ai mei. Ai să priveşti înapoi, la anii trecuţi, la anii pierduţi – şi-ai să înţelegi. Asemeni imaginilor ce-mi fug mie prin minte acum – de la mesele din scînduri de lemn, la camera cu pereţi albi; de la întunericul tinereţii la lumina ce mă-nconjoară acum în fiece weekend; de la lojele teatrului la toate concertele la care n-am fost; de la patul roşu pînă la străduţa îngustă unde mi-ai zîmbit înainte de-a pleca; de la marijuana fumată atunci, demult, pînă la pălăria albă; de la pletele curgînde pe umeri pînă la mîinile tale prelungi; de la toate (i)elele mele pînă la tine – la fel, într-o zi nu departe – ai să-ţi înţelegi şi tu durerea şi pierderea şi toate relele anilor ce-au fost. Şi-ai să plîngi; şi-ai să vrei să-ţi urli neputinţa şi durerea; şi-ai să-ţi prinzi obrajii în pumni şi părul are să-ţi acopere faţa într-o nebunie de sentimente şi imagini.

Şi eu am să fiu acolo, din prima clipă, lîngă tine, cu tine, pentru tine. De mi-i vrea, de mi-i şti, de mi-i lăsa. Mîini mîngîind degete, degete ştergînd lacrimi, lacrimi curăţînd tot ce odată a fost rău, murdar, nemilos şi nefiresc. Voi fi acolo. Să te ţin în braţe, să te-ascult fără de cuvinte spuse, să te-nţeleg fără de atingeri, să fac din tine încă o dată om.

Cînd ai să simţi depărtarea – întinde doar mîna. Voi şti s-o prind, voi şti să vin. Voi fi fost deja acolo, dinaintea ta, dinaintea oricăror cuvinte încă nespuse.

Învaţă-mă să ne fim aproape.

Învaţă-mă de tine, tu.

 

Zi-ne cu cuvintele tale:

TED Blog

The TED Blog shares news about TED Talks and TED Conferences.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Mirela Pete – Arte

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Jurnal

and remember ... don't take life too seriously

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers