Si uneori departarea devine apropiere, fara ca tu sa fi incercat macar ceva, sa fi zimbit macar inspre ea, o data pe zi, timid si tîmp. Si ea mereu stie, cu surisul de copila usor vinovata sclipindu-i pe fata, mereu stie ca ceva are sa se intimple – si totusi te tine departe, pina-n momentul ales de ea – cind lumea ta se va duce dracului, ca de atitea ori inainte. Si-apoi ti-aduni ce-a mai ramas din tine intreg – si te tirasti spre urmatorul vis.
Gînd 17
5 Comments to “Gînd 17”
-
bag p**a ce frumos o putut scrie, n-am crezut niciodata ca exista atata finete si suplete spirituala intr o fiinta ca ea, astfel incat sa-mi scrie, mie, asa ceva. m**e la toti prostii …
-
Dragă Licurici,
De data asta – doar am editat comentariul. Data viitoare – te rog abţine-te de la vulgarităţi – chiar dacă or prins esenţa. Nu vreau sa transform locul ăsta nici in blogul lui Badea – nici in pitici graşi….
Merci de înţelegere….
Şi de apreciere, for that matter… -
am crezut ca ai preluat mesajul blogului de la altcineva si mi i l ai dat mie … exact despre asta vroiam sa vb pe FB private .
-
Adica? Ce vrei sa zici cu preluatul?
-
-
„Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu.”
… Carianopol nu ne spune însă și de ce, ca la un semn, lumea se duce dracului și de ce trebuie să te aduni din bucăți sfâșiate ca să poți merge mai departe…În schimb, Licuriciul de mai sus, e un încrezător în toate cele și foarte strălucitor. Mi-am pus ochelarii de soare că m-a orbit! 😉
there's someone in my head - but it's not me 