there's someone in my head – but it's not me

mi te-ascunzi între puținul fiecărei zile și imaginația mea țopăind aiurea in jurul tău; te văd fluturîndă prin vîntul rece, tăios – te simt purtată de el mai departe, spre mine; niciodată n-am să știu cine ești de fapt; ori de unde-ai venit; ori ce vrei, în definitiv, de la mine; mi-ai zîmbit la fiecare colț de clădire și capăt de alee, ți-am căutat privirea pe holuri pustii și ți-am vorbit seara în jurul paharului de vin; m-ai strîns în brațe și am uitat cu totul de mine; ți-am zis cuvinte puține și fără de sens; ai să-ți schimbi telefonul și nici măcar nu te voi fi fost auzit vreodată rîzînd la celălalt capăt al firului; am să albesc de tot înainte de a te fi ținut vreodată de mînă; mi-e tristă depărtarea, aproape la fel de tristă precum apropierea de tine; am învățat cum miroși – și încă nici măcar nu te știu pe de-a-ntregul șoptind; și iarăși te văd fluturîndă, zîmbindu-mi de departe senin; și iarăși prin vînt mi te-ascund, decolorînd amintiri ne-ntîmplate vreodată;

mi-ești stranie tu, desfăcută-n bucăți bătute de vînt; mi-ești stranie, totuși aproape.

mi-e brusc foame; n-ar trebui; am mîncat, mult chiar; dar mi-e foame; beau bere light; ascult Zelmani (sigh!), mîine plec undeva; n-am nici Charlie, nici nimic, nici nimeni; liniște, apă fierbinte, dezordine; și mi-e foame…

aș fi vrut să te pot întoarce pe partea cealaltă, să fac din tine ceva frumos; mi-ar fi plăcut să te plimb printre amintiri, să mă fiu al tău – dăruindu-mi-te toată, zîmbind dinți strîmbi; nu mai țin minte cînd (ori dacă vreodată) te-am ținut de mînă; nu mai țin minte dacă-n păr ți-e primăvară ori doar parfum de un alaltăieri tălîmb; te țin minte rîzînd, te țin minte încolăcindu-mi-te toată printre cuvinte nespuse și apropouri nefirești; ale tale; te țin minte mirosind a ceva bun, te țin minte fragilă între nodurile degetelor mele, te țin minte legîndu-ți părul în coadă de cal; nu mi-amintesc nimic din ochii tăi, nu-mi amintesc de ți-era cald ori frig, dacă nopțile tale erau și ale mele, ori dacă diminețile ne-au fost vreodată unul altuia copilării; mi te-amintesc însă plecînd; mi te-amintesc dezgolindu-mă de sentimente, lăsînd din mine urme nefirești pe gresia din baie; mi te-amintesc fugind, cu părul lung fluturînd în urma ta toate neputințele mele; mi-ar plăcea să te fi putut întoarce pe partea cealaltă, să fi făcut din tine ceva frumos; să te fi plimbat printre-amintiri mi-ar fi plăcut, să mă dărui tot ție, prin tine toată a mea fiind…

mi-e încă foame, printre apa fierbinte, berea light și SZ; undeva, departe, cuiva-i e bine; cineva, undeva, zîmbește dinți albi și mîngîie-ntre degetele noduroase piele fină și unghii mici; undeva, departe, cuiva îi pasă, cineva se dăruie și altcineva, la fel de departe, împletit între cearșafuri albe, înțelege, pentru prima oară, dragostea; cineva, undeva, dincolo, acolo, departe, altcineva; întotdeauna altcineva, altundeva, altfel…

Un alt fel de “Challenge Accepted”

într-o zi, mi te-ai scurs ca un fel de căldură proaspătă pe capătul neșlefuit al spatelui arcuit de singurătatea nopților trecute, departe de tot ce mi-ar fi putut lumina diminețile; ca un fel de cuvînt, ca un fel de privire blîndă în urma pașilor largi, asemeni ceștii de ceai aburind parcă și mai tare ceața unui noiembrie devreme, printre betonul blocurilor gri și țipătul ascuțit al traficului la ore de vîrf – te-am simțit aproape, parte din mine, prelungire a gîndurilor și viselor mele trecute, mai aproape decît mi-am fost eu mie vreodată; nu știu cine ești, nu știu ce vrei de la mine, din mine; mă pierd în ochii tăi, cu gîndul doar la ei dus, mă găsesc dansîndu-mi singurătatea prin casă, deodată stingheră, nelalocul ei, străină de mine; sentiment ciudat, niciodată înainte-ntîlnit; îți simt degetele împletindu-mi-se prin palme, fior nebun a ploaie de vară aducînd, miros de iarbă proaspăt tunsă și rîs de copil dimineața; ești tu, un alt fel de eu, într-un alt fel de lume, mai bună, mai simplă, mai devreme seara acasă.

din răcoarea unei toamne tîrzii – undeva, în capăt de linie, aștept să mă iei înc-o dată de mînă…

pe rever de sacou

cu mîna stîngă aș vrea

să îți scriu testamentul

dragostei noastre;

n-ai înțelege nimic

și n-aș încerca

să-ți explic strîmbul

cuvintelor mici.

Poate doar, spre final,

te-aș lua de mînă

și ți-aș rîde

singurătatea.

Un fel de pecete a ceea ce

ți-aș fi putut fi de nu

mi-ai fi fost

nesfîrșire.

Cînd plouă – pămîntul e

sauna pietrelor.

mi-e teamă că timpul mă caută

în chinul infantei,

întinsă pe perete noaptea între

luna plină și somn

și n-am să prind din urmă

ultimii tăi pași

făcuți cu pantofi roșii cu toc

acoperind degetele lungi,

nevopsite de preaplinul pervers al unei

jumătăți de noapte pierdută.

Dincolo de sunetul abia simțit

al vinilului ce stă a se termina

lîngă tine –

orele mele curg

și nu mi se va mai scurge

niciodată dintre dinți

jurămîntul trivial al primei

nopți împreună.

De dincolo de marginea patului –

bordură strîmbă a trotuarului ce-ți sînt –

picioarele tale-mi zîmbesc trist și gol

neputință întinsă în nylon pătrat.

Mi se face dor de un

muc de Carpați.

de din pălăria albă coborînd

împletindu-se cu negrul părului neobosit –

un fel de liniște te cuprinde, odată cu roșul

nebun din spatele umerilor drepți, asemeni

tuturor dragostelor mele nespuse;

șuvița argintie, colțul ros al urechii stîngi,

maieul alb și fericirile ultimelor zile;

(a)mestecate toate între buze strîmbe,

umede de-un sărut ce stă să vină,

la capătul lumii, la capăt de 132,

la capăt de ziua de ieri, începută prea repede mîine;

sprînceana ridicată, contrastînd strigător cu

restul poveștii; un fel de părere de rău

îmbrățișînd dureros bucuria de-a fi acolo,

dincolo de plăceri și nevoi.

“urîto! Judy! neagro! că de-aia nu te ia nimeni!”

îmi cînți dimineață de duminică pe buze crăpate de un fel de preaplin; și dacă din capătul străzii mă cheamă neputința – din care parte ar trebui să-mi apuc viitorul?

cu fiecare zi ce trece – simt că nimic din mine nu se mai schimbă în bine; mi-ar plăcea să fac o mulțime de lucruri, îmi promit eu mie că am să le fac and by the end of the day – sînt ceva mai puțin decît eram azi dimineață; nu pentru că n-aș vrea, nu pentru că n-aș putea sau mi-ar lipsi resursele; e doar un fel de apatie ce mă apucă odată ieșit de la lucru, asemeni dorelului ce iese din tură și singura lui grijă e să bea ceva cu băieții; doar că eu nu am băieți și nici nu prea beau; aștept doar, zi de zi, să mi se facă oră de dormit, tîrzie mereu, să se facă mai repede mîine și s-o luăm de la capăt; ore, zile, ani; o viață de om – dusă dracului în piese mici, amestecate cu fum negricios și miros de seară tîrzie…

și daca-ar fi să-ți prind în păr o zi anume – mi-ai fi un fel de jumătatea săptămînii, primăvara tîrziu; cristal ciobit, vibrînd acorduri timpurii din dragostele nenăscute; din care mînă ar trebui să-ți beau frumosul?

mi-e zborul spre tine petală de vînt

și capăt de tren mi-e uitarea

și gura mi-e plină de-același cuvînt

împărțit prin nisipuri cu marea

mîngîindu-ți alene picioarele mici

și scoicile sparte-n inele –

să le porți tu pe deget, cu mine, aici,

cînd c-un cîntec te apăr de rele;

mi-ai fost ziuă și noapte și strîns legămînt,

începutul, sfîrșitul și zarea

și cascadă mi-ai fost și un pic de pămînt

și floarea din păr și cărarea

către ziua din urmă în care-ai să-mi zici

că din vînt și din tren și din haina de piele

n-au rămas lîngă mine decît cîteva frici

aruncate aiurea, prin praf, pe podele.

și din cel mai din urmă vagon ruginit

o să-ți strig disperat nesfîrșirea

ca un colț de batistă fluturînd stînjenit

dintr-un ochi de fereastră – iubirea.

și cîteodată – privirea întoarsă spre mine

ți se transformă în atingeri mărunte pe

șira spinării mele, neînceput

neterminat preludiu al tuturor dragostelor

ce ni s-au scurs vreodată printre degete;

tu – cu pielea amintind de-o dup-amiază

și respirația-n miros de sărut înfășurată;

eu – colțuros și stîngaci, bătătorit

de neputințe și cu părul vîlvoi.

Dimineața mi-ar plăcea să te-aud

călcînd în picioarele goale gresia rece,

în zumzet văratec de greieri tîrzii.