nicăieri n-ai să mai umpli vreo singurătate
așa cum îmi umpli mie lipsa ploilor;
de dincolo de capătul dezgolit al unui ibric de cafea,
felul tău ciudat de-a-mi fi aproape
îmi pune capac zilelor goale de verdele ierbii;
ca o coapsă neprelungită-ndeajuns
mi te încolăcești în jurul scaunelor cafenii
și nu-mi mai pleci, cum nu-i mai pleacă
rîndunicii primăvara.
Noian de cuvinte – cerul gurii îmi stă acru
înaintea imprudenței tale; te pierd din vedere o clipă
și mi te faci pe-un perete tablou.
Azi am să-ți șterg înc-o dată rama de praf.
there's someone in my head - but it's not me 
Zi-ne cu cuvintele tale: