Solfegiu peste solfegiu, fiecare gînd cu tine mi se încurcă printre liniile imaginare ale unui portativ ruginit pe la colţuri. Nimic din tine nu pare să sune asemeni cu ceea ce ochii mei citesc pe partitură. Totul e fals, totul e altfel; nimic nu e bine, nimic la locul lui. Mă simt afon; şi mă pierd printre note adunate grămadă undeva printre fiecare din noi. A te-nţelege, a te iubi, a mi te solfegia ca pe un ultim marş funebru – povară prea grea pe umerii înguşti. Da capo? Poate data viitoare…
…dintr-un joc ireal…
there's someone in my head - but it's not me 