Nimic nu egaleaza senzatia cafelei amare, bauta cu picioarele goale in iarba umeda de roua, dimineata devreme, in vint.
Posted with WordPress for BlackBerry.
July 1, 2012
Gind 5
Ma fascineaza miinile de femei. Povestea lor merge dincolo de imagini si cuvinte; e imaginatie pura – devenita realitate intr-un pocnet de degete.
Posted with WordPress for BlackBerry.
July 1, 2012
Lufthansa – LH1672
Muenchen – Cluj. Se pare ca in ultima vreme scriu numai din avioane sau intre avioane. Trist, dar oricum mai bine decit nimic. Ma gindeam oare unde e diferenta intre gindul visat si vorba spusa. Unde anume se intimpla ruptura, ce o declanseaza si ce o poate opri, de ce se intimpla si cum se previne. E clar ca e o chestie veche, de cind lumea – altfel n-ar fi vorba cu socoteala de acasa.
Eu ma gasesc deseori prins intre gindul ala si vorba aferenta, si niciodata nu-mi dau seama cind si cum si daca am rationat. Ma trezesc doar ca vorbesc timpenii in locul gindului bun sau, si mai rau – stau si tac precum copilul prins cu minciuna si pus inaintea faptului. Mi-e ciuda pe mine si mi-ar placea sa stiu daca e ceva controlabil in toata minunea asta; sau daca, dimpotriva, totul e doar ceva instinctual, un mod salbatic de aparare, un defense-shield impotriva a ceea ce singuri ne-am putea cauza, din prea mult exces de zel.
Si e vorba aici de cuvintele niciodata spuse femeilor pe care le iubesti; e vorba de “aftermath-ul” ala in care constati ca ai vorbit fara sa gindesti; sau secunda imediat urmatoare cind te gindesti “cacat! De ce n-am zis asta?”; e vorba de ideile bune care intotdeauna vin o secunda prea tirziu; e vorba de toate acele “awkward moments” pe care intotdeauna ajungi sa le regreti si niciodata nu pari in stare a le evita.
Posted with WordPress for BlackBerry.
June 29, 2012
Sfîrşit de iunie – Stavanger
Stau pe capăt de autobuz, într-o ţară de incompetenţi snobi, în drum spre casă; scriu de pe telefon şi dl. Andrieş mă încîntă. Mi-e dor de casă, mi-e dor de oameni dragi; mîine mă întorc la Cluj, la Bistriţa, la ai mei şi acolo unde mi-e bine; aş sta undeva pe iarba, spre seara aşa, cu o chitară şi ceva beri, cu amintiri bune şi aproape, cu zîmbete şi atingeri abia bănuite; aş vrea să mă pierd din nou printre lucruri şi oameni frumoşi; La Mulţi Ani, Alexandra; asta aşa, că mi-am amintit; undeva departe, undeva aproape de suflet – ceva bun se întîmplă; ceva ce-ţi dă starea aia de bine sufletesc, înăuntrul tău, ceva care te face mai frumos şi mai sincer; mai curat şi mai altfel decît tot restul lumii; acuma e Imi; îmi cîntă de dumnezei şi-mi aminteşte de femei frumoase; femei de care te temi să te-apropii pînă şi cu gîndul; femei cu picioare lungi şi rîs zgomotos; Bogdan e în acelaşi autobuz cu mine, cîteva scaune mai în spate; e ciudată nevoia asta de libertate, de intimitate pe care o ai în autobuz cînd călătoreşti alături de cunoscuţi; şi mai ciudat e felul în care de fiecare dată te simţi mai sigur pe tine, mai intim şi mai liber în compania străinilor; indiferent cine ar fi ei; mîine însă vin acasă; copii dragi şi Dana; bunătate şi drag; mi-i groază şi silă însă de avioane şi vreme pierdută în aeroport; măcar o să scriu; atîta o sa fac; I hate Norway! De ce oare nu fac aştia şi tricouri de-astea?!
May 31, 2012
Gînd 4
Nimeni, niciodată, n-are să te privească în ochi să-ţi spună cît eşti frumoasă. Majorităţii le va lipsi curajul iar ceilalţi nu vor întelege nimic din frumuseţea ta.
May 31, 2012
Gînd 3
Neputinţa şi cererea de iertare au să vină mereu din nevoia de celălalt; cu cît are să scadă nevoia de celălalt cu atît au să fie mai multe cererile de iertare şi cu cît ai să iubeşti mai mult cu atît are să-ţi crească neputinţa.
May 30, 2012
Gînd 2
Nu-mi amintesc cînd şi unde am văzut-o prima dată; ştiu doar că avea ochii mari, căprui, zîmbetul larg cu dinţi albi, ştiu că vorbea repede şi-avea-n ea ceva turcesc, tătăresc poate; nici acuma nu ştiu ce anume mi-a dat senzaţia asta – însă nu mi-o pot scoate din minte; poate ca totul vine de la libertatea lor, de la caii neînseuaţi ai migratorilor, poate de la neliniştea şi fericirea lor, poate de la ochii mari sau poate de la tristeţe şi umilinţă; undeva printre toate astea, parte din ele şi complement al lor – am găsit-o; nu vreau nimic de la ea; nu vrea nimic de la mine; ne privim doar uneori în ochi şi zîmbim; atît.
May 30, 2012
Gînd 1
De undeva, din afara mea, cineva mă priveşte; cineva îmi aruncă priviri piezişe, cineva asteaptă momentul în care o să calc strîmb, momentul în care, cu bere în mînă, o să calc pe bec, privind tîmp în jurul meu, către feţe ale căror expresii nu le înteleg; cineva, înaintea mea, înaintea ta, înaintea tuturor – mă priveşte din afară şi aşteaptă dezastrul; nu ştiu şi nu ştie cînd are să vină, nici unul dintre noi nu avem cel mai mic habar ce anume ar putea fi şi cînd anume s-ar putea declanşa; ştim doar că stă să vină, că e aproape şi că n-are sa fie bine.
April 5, 2012
Ploaia asta nebună….
din cînd în cînd, de vreo 13-14 ani încoace, din cînd în cînd zic – mi-amintesc de piesa asta:
azi – mi-am amintit iar…și deja e a patra oară în loop; și-o să mai meargă; odată ce încep – mi-e greu să mă opresc; și-odată ce încep – inevitabil ajung să ascult zeci de alte piese dragi, de-atunci de demult, de-atunci de cînd totul era simplu, curat, fericit; de-atunci de cînd eram cine vroiam să fiu, acolo unde vroiam să fiu, de cîte ori vroiam să fiu; acolo unde mi-e dor, deseori să fiu…
revenind la piesa din titlu – there’s a cute story about it; și mi-ar plăcea s-o-mpart, așa cum o simt acum, așa cum poate ea nici măcar nu a fost…
undeva prin 97-98, în Sighișoara – am cunoscut-o pe Mihaela Todea, cîntînd pe străzi pe-acolo, cu toții, împărțindu-ne tot și toate; la ea am auzit prima oara ploaia; la ea am auzit prima oara de Dinu Olărașu; circa un an mai tîrziu – s-a-ntimplat în Cluj un soi de festival sub egida Dialog; Mihaela, eu și mulți alții – eram deja ceea ce a fost Cenaclul de folk ”Altfel” al Casei de Cultură a Studenților Cluj; și-am fost și noi invitați să cîntăm; și-am cîntat în fiecare seară, într-un frig infernal, printre și alături de ”grei”; printre ei – și Dinu; atunci am auzit ploaia cîntată de el; și întîmplarea a făcut că-ntr-una din seri totul s-a terminat într-un club, despre care nu mai știu decît că se chema ”Acolo”; de fapt – nici nu știu dacă avea vreun nume sau dacă era club; în mintea mea – așa apare…. și-acolo am povestit cu Dinu, o seara intreagă, printre beri, vodci și și muzici; și-acum mai am undeva, în carnețelul meu roșu, numărul lui de telefon fix; specificat alături a nu se suna decit după nu mai știu ce ora seara 🙂 și-apoi, oarecumva deodată, oarecumva brusc și inexplicabil – s-au terminat toate; și folk-ul, si Altfel, si Acolo, si Clujul, și libertatea și toate; și ani de zile am încercat să găsesc undeva ploaia; și abia acum vreo doi ani am dat din nou de ea….
și din cînd în cînd – mi-amintesc iar; și iar; și iar… și mi-e drag; și mi-e bine; și mi-e dor….
doar ploaia asta nebună
a spus că vine și nu mai vine
spuneai că vei veni la noapte lîngă mine
spuneai că vei veni pe un scarabeu
spuneai ca noaptea va fi lungă
spuneai că noapte, noapte va fi mereu
spuneai că arborii înnebunesc
spuneai că din piane curg licori
spuneai că trupurile noastre se împletesc
se împletesc pînă la nori
spuneai că sîngele are-alt rost
spuneai că sufletul aleargă în pustiu
spuneai ca vei veni la noapte lingă mine
să nu fiu singur, să nu mai fiu
doar ploaia asta nebună
a spus că vine și nu mai vine….
și că tot ziceam că mereu de la o piesă sar la altele și altele – hai să vă mai dau niște chestii dragi, așa…la botul calului:
– lumea mea a fost alta alături de Imi… nouă, mai bună și mai dragă…
– vă rog remarcați-l pe Răzvan…pe mine mă dă gata de fiecare dată….
– domnul Andrieș e minunat de felul lui – însă e considerabil aportul adus de Dan și de toată gașca Byron la piesa asta…
Și așa, de final – o iubire mai veche de-a mea 🙂 (de altfel – singura piesă Led Zeppelin pe care am învățat vreodată s-o cînt la chitară; and I was doing a pretty good job, too … )
March 15, 2012
München – Franz Josef Strauß airport – Dec 2nd 2011
Ăsta e un textuleţ pe care l-am scris în Decembrie, întorcîndu-mă din prima “excursie” în Stavanger, în “pauza” de 9 (nouă) ore petrecută în München, în aeroport.
Nu cred că are vreun rost să încerc să descriu prea în detaliu “plăcerea” de a pierde atîta amar de vreme într-un loc în care oricît de mult te-ai strădui – îm maxim 2 ore ai cam epuizat tot ce era de văzut şi de făcut. Cert e că nu e deloc plăcut şi nu vreau să repet curînd experienţa….
Probabil singurul lucru bun în astfel de cazuri sînt tocmai căderile astea în visare, momentele alea în care imaginaţia o ia razna şi-ncepi să te vezi acolo unde n-ai fost niciodată (dar unde cel mai probabil ţi-ar fi plăcut cel mai mult să fi putut fi), momentele alea în care te simţi complet rupt de tot şi de toate, singur cu ale tale şi de nimeni băgat în seama.
Iată textul:
I’ve never felt a weirder display of loneliness, desire, helplessness and need at the same time; looking around me – only sad, unfamiliar faces, each and every one of them searching inside itself, looking for something that’s never been there, as if there is no better time to dive into yourself than when on a half-deserted airport, far away from everything you know and love, anything that might, at some extent, understand you; a few minutes ago, passing by the smoking lounge – my eyes caught sight of a big ad (only later on I understood it was for cigarettes), a big ad showing two girls, one guy, all on the deck of some fancy cruiser or such, all happy, all smiling, all half naked; and the sight of one of the girls’ feet instantly sent me away, to a different world, a world I’d forgotten about, a world of its own, where my woman had long legs, beautiful toes, black hair and eyes, incredibly white teeth and a smile as never to be seen again; I suddenly had a glimpse of the days we once shared together, I somehow even felt her nakedness touching me – and still – I cannot understand why we never actually made love to each other, why it was always only games, only teasing desire, only touching and tasting of one another’s bits; and then I came back; sad, unfamiliar faces, never attracting each other, each in its own corner, black leather chairs under them, monitors showing something nobody watched, empty tables and the feeling of helplessness…
Şi nu ştiu de ce acuma, recitind, îmi vin în minte oarece vorbe de-ale lui Jim:
Could any hell be more horrible than now, and real?
L.E.: Here’s a photo of the above mentioned ad, taken during my last “visit” to the Munich airport.
there's someone in my head - but it's not me 
Ultimele comentarii